Pretentii civile. Speta. Decizia 139/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.139/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 09 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier:
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate dereclamantulși depârâta - " ROMÂNIA" SRLîmpotriva sentinței civile nr.1837 din data de 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 26 ianuarie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru 2 februarie 2009, apoi pentru astăzi 9 februarie 2009.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1837/M/2008 a Tribunalului Brașov, a fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta - România SRL, și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 60.317,95 lei cu titlu de ore suplimentare. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Au fost respinse restul pretențiilor reclamantului ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul paratei,asa cum rezulta din contractul individual de munca nr.4507/04.10.2004 si din actele aditionale la acesta.(filele 13,104,114)
Potrivit art.7 din contractul individual de munca nr.4507/04.10.2004 "salariatului i se va pune la dispozitie un autoturism de serviciu pentru desfasurarea activitatilor de serviciu.Acest autoturism poate fi folosit si in interespersonal,conform politicii angajatorului cu privire la autoturismele de serviciu pana la revocarea acestui drept".(fila 107)
In baza acestei clauze contractuale,societatea parata a pus la dispozitia reclamantului autoturismul de serviciu marca VW GOLF Variant,1,9.(filele 11,18)
In urma procesului de restructurare a societatii parate,conducerea acesteia a luat decizia de a vinde masinile pe care angajatii le conduc,la un pret ce va fi comunicat ulterior.(fila 17)
Reclamantul si-a manifestat in scris dorinta de a cumpara masina sa de serviciu,conform declaratiei de la fila 19 din dosar si,intrucat parata nu i-a vandut-o,a formulat prezenta actiune prin care solicita obligarea acesteia sa-i vanda acest autoturism.
Instanta a constatat ca, in virtutea dreptului său de proprietate,societatea parata a vandut autoturismul marca VW GOLF Variant,1,9 unei alte salariate, -
Se constata,de asemenea,si faptul ca parata nu si-a asumat niciodata, prin nici un inscris,obligatia de a-i vinde reclamantului autoturismul susmentionat.
Societatea a luat decizia de a vinde salariatilor masinile din parcul sau auto la preturile stabilite de aceasta,fara insa sa-si asume obligatii distincte,fata de fiecare salariat in parte,cu privire la unui anumit autoturism catre fiecare.
In lipsa unei obligatii contractuale sau legale de a vinde reclamantului autoturismul marca VW GOLF Variant,1,9,instanta nu poate sa o oblige pe parata la incheierea contractului de vanzare-cumparare,deoarece s-ar incalca principiul consensualismului ce guverneaza incheierea contractelor.
In ceea ce priveste plata orelor suplimentare, instanta a constatat urmatoarele:
Potrivit contractului individual de munca,durata muncii este de 8 ore pe zi,iar la litera J punctul 3 din acelasi act normativ se prevede ca orele suplimentare prestate in afara programului de lucru sau in zilele in care nu se lucreaza ori in zilele de sarbatori legale se compenseaza cu ore libere platite sau se platesc cu un spor la salariu,conform CCM aplicabil sau Legii nr.53/2003- Codul munci i (fila 106)
In ceea ce priveste prevederea art.118 alin.1 Codul muncii, potrivit careia salariatii pot efectua munca suplimentara, la solicitarea angajatorului,instanta retine ca,desi nu s-a dovedit in cauza cererea expresa a angajatorului privind efectuarea de ore suplimentare,in masura in care insa acestea sunt efectiv prestate de catre reclamant,acestea trebuie platite.
In consecinta, deoarece s-a dovedit in cauza efectuarea de ore suplimentare, instanta a admis in parte actiunea precizata si o va obliga pe parata sa-i plateasca reclamantului suma de 60.317,95 lei,cu titlu de ore suplimentare,cuantum ce rezulta din expertiza tehnica judiciara contabila efectuata in cauza.
Petitul privind plata danelor morale este neintemeiat.
Astfel,pentru a se putea acorda de catre instanta despagubiri cu acest titlu,trebuie indeplinite cumulativ,in persoana societatii parate, a conditiilor raspunderii civile delictuale:fapta ilicita a societatii,prejudiciul moral suferit de reclamant,legatura de cauzalitate intre acestea doua si vinovatia societatii.
In cauza, atitudinea societatii nu a cauzat nici un prejudiciu moral reclamantului,refuzul societatii de a vinde propriul sau autoturism catre reclamant nefiind de natura a produce astfel de consecinte.
In plus, prin Decizia in interesul legii nr.40 din data de 07.05.2007 pronuntata de ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,obligatorie pentru toate instantele potrivit legii,s-a statuat faptul ca "in cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens."
Intrucat posibilitatea acordarii daunelor morale nu este prevazuta in contractul individual de munca al reclamantului,in CCM sau in lege,instanta a constatat ca nu pot fi acordate reclamantului daunele morale solicitate.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții și - România SRL, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în ceea ce privește recursul declarat de recurentul, sentința este criticată în principal, pentru modul în care a fost soluționat capătul de cerere privind obligarea pârâtei să-i vândă reclamantului autoturismul pe care l-a avut în folosință.
Se mai arată în motivele de recurs, că temeiurile de drept și de fapt pentru soluționarea acestui petit nu sunt cele din teoria generală a contractelor. Singura condiție pentru perfectarea vânzării era formularea unei cereri de către persoana îndreptățită să cumpere autoturismul, iar apărarea pârâtei potrivit cu care au fost 19 cereri și 18 mașini, nu trebuia primită de instanța de fond.
Odată cu judecata pe fond a cauzei, instanța trebuia să aibă în vedere faptul că reclamantul avea dreptul să cumpere acel autoturism, iar pârâta nu și-a respectat obligația de a-l vinde, obligație care își avea izvorul în chiar decizia internă emisă de societatea pârâtă.
Sentința mai este criticată și pentru neacordarea daunelor morale, fiind evident prejudiciul moral creat recurentului reclamant prin faptul că, fără nici o justificare obiectivă, el este înlăturat de la valorificarea acestui drept, fiind totodată pus într-o situație de inferioritate față de ceilalți colegi.
Se mai arată că decizia nr. 40 din 7.05.2007 pronunțată de ICCJ pronunțată în interesul legii, nu își găsește aplicabilitate în speța dedusă judecății.
În recursul declarat de recurenta - România SRL, sentința este criticată pentru modul cum a fost soluționat capătul de cerere privind plata orelor suplimentare.
Se arată în cuprinsul motivelor de recurs faptul că orele suplimentare pe care reclamantul le solicită la plată, nu au existat în realitate, pentru că societatea nu a solicitat niciodată reclamantului să efectueze ore suplimentare, așa cum prevăd dispozițiile art. 118 din Codul muncii.
Instanța de fond nu a avut în vedere probele de la dosar, nici răspunsurile la interogatoriu respectiv faptul că nu a solicitat niciodată compensarea orelor suplimentare cu timp liber și nici înscrisurile depuse pentru efectuarea raportului de expertiză, înscrisuri care nu toate au fost confirmate de șeful ierarhic superior. conexe acordate de angajator în vederea măririi salariilor, și care aveau alt regim de impozitare, reprezentau plata diurnei zilnice, însă pentru acest lucru angajații trebuiau să completeze timpii de deplasare de așa manieră încât să fie peste 12 ore zilnic, chiar dacă realitățile erau altele. Acest lucru se întâmpla reclamantului, cu atât mai mult cu cât, fiind șef zonal, nu putea fi verificat, în mod direct, de la
În întâmpinarea formulată de intimata - România SA, se solicită timbrarea pretențiilor reclamantului la valoare, considerând că acest capăt de cerere nu este supus reglementărilor din dreptul muncii și în consecință Tribunalul Brașov, nu era competent să soluționeze vânzarea unui autoturism, care nu își găsește fundament în nici o reglementare a societății.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul - România SA este întemeiat și în consecință va fi admis, iar recursul declarat de recurentul - nu este întemeiat și va fi respins, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepțiile invocate de recurenta societatea comercială angajatoare, acestea nu sunt întemeiate, întrucât obligația de a vinde autoturismul către reclamant, izvorăște din raporturile de muncă existente între părți, și în consecință în temeiul dispozițiilor art. 15 lit. a din legea 146/1997 așa cum a fost modificată, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Prin urmare fiind vorba despre un conflict de drepturi, competența de soluționare a prezentei cauzei, în primă instanță, îi revine Tribunalului Brașov, și nu instanței civile respectiv, Judecătoriei Brașov.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul, prima instanță a reținut în mod corecta starea de fapt și a procedat la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză. Vânzarea cumpărarea este o convenție civilă, guvernată de dispozițiile civile în materie, bazată pe consimțământul părților, având printre altele un caracter consensual. Chiar dacă sorgintea pretențiilor o reprezintă raporturile de muncă existente între părți, vânzarea autoturismului nu poate deroga de la regulile de drept comun privitoare la vânzare - cumpărare. Nici o reglementare legală, nu poate substitui voința vânzătorului. Angajatorul, prin decizia internă, despre care se amintește în motivele de recurs, nu face o promisiune fermă de vânzare către reclamant, ci face o ofertă generală, de vânzare, către angajații săi, posesori ai respectivelor autovehicule. Prin urmare, vânzarea era condiționată de calitatea de angajat al societății și de asemeni, cumpărătorul trebuia să fi avut în folosință acel autovehicul la momentul acceptării ofertei. Nici una dintre cele două condiții nu sunt îndeplinite. Raporturile de muncă dintre reclamant și pârât au încetat la data de 19 iulie 2007, dată la care reclamantul formulat cererea pentru cumpărarea autoturismului, fără a mai avea însă, calitatea de angajat. Nu este îndeplinită nici condiția posesiei, întrucât, autoturismul în discuție nu se mai afla în folosința acestuia din cursul lunii februarie, când autoturismul a fost predat unei alte colege. Prin urmare, susținerea recurentului potrivit cu care singura condiție pentru achiziționarea autoturismului, era să formuleze cerere, nu poate fi primită, fiind nefondată.
În ceea ce privește acordarea daunelor morale, trebuie observat faptul că acest capăt de cerere este strâns legat de modul de soluționare al petitului privind vânzarea cumpărarea autoturismului, și întrucât instanța a apreciat aceste pretenții ca fiind neîntemeiate, înseamnă că prejudiciul moral nu este dovedit și în consecință în mod corect a fost respins.
Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge recursul declarat de recurentul, ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de recurenta - România SA, principala critică vizează plata orelor suplimentare, care în mod nelegal au fost acordate de instanța de fond.
În conformitate cu dispozițiile art. 118 și 119 din Codul muncii, orele prestate în mod suplimentar de angajatori, au un regim juridic distinct și dacă se plătesc aceasta se realizează prin acordarea unui spor la salariu.
suplimentare se efectuează la cererea angajatorului, cu acordul angajatului și în principal munca suplimentară se compensează cu ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora. În cazul în care compensarea cu ore libere nu este posibilă în termenul de 30 de zile, în luna următoare munca suplimentară va fi plătită cu un spor adăugat la salariu, corespunzător duratei acesteia, spor care se va stabili prin negociere și care nu poate fi mai mic de 75 % din salariul de bază.
Prin urmare legiuitorul a stabilit astfel cadrul legal pentru desfășurarea muncii suplimentare așa încât nici una din părți să nu fie prejudiciată în vreun fel.
Reclamantul nu a făcut dovada, pe parcursul anilor vizați în acțiunea introductivă, a nici unui demers, privind compensarea orelor suplimentare cu timp liber, sau privind plata orelor suplimentare cu sporul de ore suplimentare. Lipsa oricărei diligențe în acest sens, echivalează cu achiesarea la poziția angajatorului privind cuantumul salariului. De altfel cererea pentru plata orelor suplimentare a fost formulată de reclamant, pentru prima dată în 19 iulie 2007, ocazie cu care au încetat raporturile de muncă ale părților. Apărarea invocată de recurent potrivit cu care nu putea solicita compensarea cu timp liber, datorită programului extrem de încărcate, nu poate fi primită, pentru că în cazul unui astfel de demers, unitatea putea să procedeze la plata orelor libere de la acel moment sau să găsească o modalitate de compensare cu timp liber.
Nu există la dosar nici o dovadă din care să rezulte că angajatorul a solicitat prestarea unei activități suplimentar de către reclamant (ordin de chemare, sau notă de serviciu) și mai mult chiar, acestuia, i s-a plătit diurnă, pentru deplasările pe care le-a efectuat în interes de serviciu. Deși în contractul individual de muncă, s-a prevăzut o clauză de mobilitate, angajatorul a înțeles să îl recompenseze pe angajat pentru deplasările repetate pe care le-a efectuat, prin plata de diurnă zilnică, și tocmai de aceea nu a cenzurat pontajele trimise a reclamant.
Prin urmare, nefiind dovedită prestarea orelor suplimentare, și nici necesitatea efectuării acestora, și în lipsa oricăror dovezi din care să rezulte că s-a solicitat compensarea cu ore libere, instanța apreciază că nu sunt întemeiate pretențiile reclamantului privind plata orelor suplimentare, și în consecință recursul - România SA va fi admis și sentința primei instanțe va fi modificată în tot în sensul respingerii acțiunii.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.1837/2008 a Tribunalului Brașov.
Admite recursul declarat de recurenta - România SRL împotriva sentinței civile nr.1837/M/2008 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în tot în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta - România SRL.
Înlătură dispoziția cu privire la cheltuielile de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 9 februarie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.NG/20.02.09
Tehnored. 24.02.09 - 3 ex.
Jud. fond /
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Nicoleta Grigorescu, Daniel
