Pretentii civile. Speta. Decizia 143/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 143
Ședința publică din data de 1 februarie 2008
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Ioan
GREFIER:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 1045/20 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu reclamanții, și pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data 30 ianuarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la 5.01.2006 la Tribunalul Arad, reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestora ca începând cu data de 01.01.2005 la calculul și la plata drepturilor salariale, actualizate cu rata inflației la data plății: sporul de fidelitate în procent de până la 20%, în raport cu vechimea efectivă în funcția de specialitate, calculat la salariul de bază, conform art.18 alin.3 din OG nr.83/2000; asimilarea vechimii în specialitate și perioadei lucrate în același domeniu, în alte unități conform art.93 alin.3 din legea nr.567/2004; majorarea salariului de bază cu 5% conform art.19 alin.1 din OG nr.83/2000; salariul de merit de până la 20% aplicat la salariul brut conform art.31 alin.1și 2 din OG nr.83/2000; premiu anual egal cu salariul de bază brut din ultima lună calendaristică a anului pentru care se face premierea conform art.34 alin.1 din legea nr.50/1996; asistență medicală, medicamente și proteze gratuite conform art.41 alin.2 din OG nr.83/2000; decontarea contravalorii transportului în perioada concediului de odihnă, o singură dată pe an, conform art.41indice 1 alin.2 din OG nr.83/2000; concediul de odihnă plătit de 30 de zile lucrătoare conform art.65 alin.1 din Legea nr.567/2004; pensie de serviciu în cuantum de 80% din venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării conform art.68 alin.1,2,3,5,6 și 7 din Legea nr.567/2004 și indemnizație egală cu trei salarii de bază de încadrare lunare brute care se impozitează potrivit legii, conform art.69 alin.1,2 și 3 din Legea nr.567/2004.
În motivarea cererii, reclamanții arată că drepturile solicitate se cuvin în baza art.40 din OUG nr.92/2004.
La data de 17 septembrie 2007 reclamanții au formulat și depus la dosarul cauzei note de ședință prin care au solicitat acordarea cu data de 01.01.2005 și actualizarea cu rata inflației la data plății, a sumelor stabilite de expertul contabil astfel: - 2.528 RON, majorare 5% a salariului de bază, brut - 1.277 RON; - 1.216 RON, majorare 5% a salariului de bază, brut - 408RON; - spor de fidelitate, brut - 1.234 RON, majorare 5% a salariului de bază, brut - 686RON. Acordarea în continuare de la data de 01.01.2006, a sporului de fidelitate, respectiv a majorării salariului de bază, actualizate cu rata inflației la data plății, precum și înscrierea lor în carnetele de muncă, după cum urmează: - spor stabilitate 20%, majorare 5% a salariului de bază; - spor stabilitate 20%, majorare 5% a salariului de bază; - spor stabilitate 20%, majorare 5% a salariului de bază. Acordarea salariului de merit în procent de 20% din salariul de bază, reclamanților pentru anul 2006, pentru anul 2007 și stabilirea și plata efectivă a indemnizației pentru concediul de odihnă de 30 zile lucrătoare, precum și decontarea integrală a contravalorii transportului efectuat în perioada concediului de odihnă, începând cu anul 2005 și în continuare.
Prin sentința civilă nr. 1045 din 2 octombrie 2007 Tribunalul Arada respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice; a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului Arad invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice; a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice și în consecință:
A obligat pârâții la plata drepturilor bănești cuvenite și neachitate reclamanților, respectiv: sporul de fidelitate și de vechime în specialitate, majorarea salariului de bază cu 5%, salariul de merit, premiu anual, decontarea contravalorii transportului în perioada concediului de odihnă, indemnizația pentru concediul de odihnă de 30 de zile lucrătoare și premiu anual, sume actualizate cu rata inflației, începând cu data de 01.05.2006 până la data plății efective după cum urmează:
- spor de fidelitate aferent perioadei 21.04.2005 - 31.12.2005, actualizat cu rata inflației la data de 01.05.2006, ca restantă, este în sumă netă pentru - 1.848 RON; - 902 RON; - 891 RON calculat în raport de vechimea avută de fiecare în specialitate precum și în raport cu perioadele lucrate în același domeniu în alte unități;
- aplicarea procentului de 5% asupra salariului de încadrare, sume nete ce se vor acorda drept restanță pentru perioada 21.04.2005-31.12.2005 pentru - 934 RON; - 503 RON; - 302 RON.
A respins capetele de cerere privind asistența medicală, medicamente și proteze gratuite, pensia de serviciu și indemnizația egală cu trei salarii de bază de încadrare lunară ca fiind prematur formulate.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, pe care îl obligă să pună la dispoziția pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sumele de bani necesare plății despăgubirilor către reclamanți.
A obligat pârâții la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în sumă de 300 RON reprezentând onorariu expert.
Tribunalul a reținut cu privire la excepțiile invocate:
Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru lipsa procedurii administrativ obligatorii în raport de prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 a fost respinsă, deoarece la data de 13.03.2006 reclamanții s-au adresat Procurorului General al României solicitând acordarea sporurilor de fidelitate, majorarea salariului de bază cu 5% și a salariului de merit, contestație înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 14.03.2006, la care însă nu au primit răspuns, fapt ce echivalează cu un refuz în rezolvarea cererii ce i-ai fost adresate, deci instanța a reținut că au fost realizate de către reclamanți condițiile prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, art. 21 din Constituția României, prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, nicio lege nu poate îngrădi exercitarea unui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar la art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 se arată că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a fost de asemenea respinsă, deoarece conform art.15 din HG nr. 83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceiași posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004, art.19, art. 4 alin. 2 și pct. 30 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, conținând de asemenea prevederi care obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice de a coordona, potrivit componentelor cei revin sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, context în care sunt reținute și prevederile cuprinse în HG nr. 208/2005 și art. 30, art. 31, art. 78 din Legea nr. 72/1996.
În ceea ce privește excepția de necompetență materială invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, aceasta a fost respinsă deoarece Tribunalul Arad - secția civilă este competentă să soluționeze pricina întrucât obiectul dedus judecății este plata de drepturi bănești constând în sporuri și alte drepturi prevăzute de G nr. 92/2004 care privesc drepturile personalului auxiliar de specialitate din organele puterii judecătorești începând cu data de 01.05.2006 până la data plății efective. Deși sunt funcționari publici, acest litigiu prin care se solicită drepturi salariale este socotit un litigiu de muncă potrivit art. 248 raportat la art. 281 Codul Muncii, nefiind prevăzut expres de legea nr. 188/1999.
Astfel că în considerarea obiectului acțiunii și nu a calității reclamanților aparține secției civile competența de soluționare a litigiului potrivit art.2 alin.1 lit. c Cod procedură civilă.
În ce privește fondul cauzei tribunalul a reținut că reclamanții, conform ordinelor de numite în funcție au calitatea de angajați și desfășoară activitatea profesională ca și funcționari publici la pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în baza legii nr. 188/1999, drepturile salariale fiind stabilite prin G nr. 92/2004.
Raportul de serviciu dintre reclamanți și pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității, obligațiilor și drepturile, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii.
Plata drepturilor salariale datorate, condițiile în care acestea sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în Legea nr.188/1999
În privința condițiilor și a elementelor salarizării lunare, a recunoașterii și acordării drepturilor bănești cuvenite, trebuie avute în vedere, normele juridice cuprinse în art.29 și următoarele din Legea nr.188/1999 precum și cele ce derivă din cuprinsul Legii nr. 50/1996, a Legii nr. 567/2004.
Art. 2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricărei discriminări, iar la art.25 din această normă internațională, se statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
Dispozițiile art. 40 din G nr. 92/2004 conform căruia reclamanții ca funcționari publici beneficiază de drepturi - sporuri și alte drepturi salariale - conform legislației specifice și incidente instituției publice unde își desfășoară activitatea profesională, adică sunt îndreptățiți să beneficieze de aceleași drepturi salariale ca și cele ale personalului auxiliar de specialitate(grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, informaticieni, registrator).
Reclamanții trebuie să aibă beneficiul drepturilor bănești conform G nr. 92/2004 dar și conform legislației specifice și incidente instituției publice unde își desfășoară activitatea, cu reținerea aplicabilității prevederilor art.18 alin.3, art.19 alin.1, art. 31 alin.1 și alin.3, art. 41alin. 2 din G nr. 83/2002, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 65 alin.1, art. 93 alin.3 din Legea nr. 567/2004 raportat la art.1, art.10 și art.18 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând în principal casarea sentinței și în subsidiar modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă s-a susținut că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești schimbând sistemul de salarizare a funcționarilor publici reglementat de dispozițiile G nr. 92/2004 cu sistemul de salarizare a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, reglementat prin Legea nr. 567/2004 și ulterior prin G nr. 8/2007.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a susținut că s-au interpretat greșit dispozițiile art. 40 din G nr. 92/2004 care nu au fost coroborate cu dispozițiile art. 41 din același act normativ, coroborare din care rezultă că reclamanții beneficiază sub aspectul drepturilor salariale de dispozițiile din Legea nr. 188/1999, respectiv de cele cuprinse în actele normative cu caracter special, care nu se referă la o anumită categorie de personal (în speță personalul auxiliar al parchetelor) ci la personalul bugetar în general.
S-a mai susținut că prin sentința pronunțată s-a încălcat principiul sistemului unitar de salarizare al funcționarilor publici, instituit de art. 21 din Legea nr. 188/1999.
S-a mai susținut că în mod nelegal s-a dispus actualizarea drepturilor bănești și obligarea la cheltuieli de judecată fiind încălcare dispozițiile art. 29 alin. 3, 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, aceste cheltuieli nefiind prevăzute în buget, iar obligația fiind imposibil de executat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 Cod procedură civilă.
S-a susținut că s-au încălcat dispozițiile art. 36 din G nr. 27/2006 privind salarizarea magistraților și altor categorii de personal potrivit cărora competența revenea Curții de Apel București, și s-a solicitat casarea sentinței și declinarea competenței în favoarea acestei instanțe.
S-a invocat și greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive și încălcarea dispozițiilor art. 60-63 Cod procedură civilă, fiind greșit respinsă excepția inadmisibilității chemării în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Reclamanții au depus întâmpinare solicitând respingerea recursurilor, preluând argumentele reținute în motivarea sentinței.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este fondat în parte pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată reclamanții au pretins drepturi salariale cât și alte drepturi prevăzute de Legea nr. 50/1996 și apoi de Legea nr. 567/2004 și de care beneficiază personalul din organele autorității judecătorești.
Temeiul de drept pe care și-au întemeiat reclamanții acțiunea este art. 40 din G nr. 92/2004, care prevede că funcționarii publici beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Atât timp cât instanța s-a pronunțat asupra unor drepturi de natură salarială pretinse în baza unui text de lege, nu se poate admite susținerea pârâtului Ministerul Public, că instanța de fond ar fi depășit atributele puterii judecătorești. Tribunalul nu a schimbat sistemul de salarizare a funcționarilor publici și interpretând dispozițiile art. 40 din legea de salarizare a acestora, le-a acordat anumite drepturi reclamanților prevăzute de Legea nr. 50/1996, lege specifică autorității în care lucrează reclamanții - funcționari publici și la care textul invocat face trimiterea.
Prin urmare, nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, invocat de recurent printr-o interpretare extensivă, această critică fiind nefondată.
Este adevărată susținerea recurentului că G nr. 92/2004 are caracter de lege cu caracter special și aceasta are prioritate în aplicare în raport de alte reglementări.
Art. 40 din acest act normativ face însă trimitere la legislația specifică salarizării altor instituții și în măsura în care aceasta prevede drepturi de natură salarială, altele decât cele prevăzute de G nr. 92/2004, funcționarii publici beneficiază de acestea.
Singurele sporuri care se regăsesc în Legea nr. 50/1996 și apoi în Legea nr. 567/2004 și care nu sunt prevăzute în G nr. 92/2004 sunt sporul de fidelitate (art. 18 alin. 3) și sporul de instanță - 5% (art. 19 alin. 1). Prin urmare aceste sporuri sunt singurele de care pot beneficia reclamanții.
Salariul de merit, sporul de vechime și premiul anual se regăsesc în G nr. 92/2004 și prin urmare reclamanților li se aplică aceste dispoziții nemaiputând fi pretinse aceste drepturi în baza Legii nr. 50/1996 și critica formulată de recurent cu privire la acestea este întemeiată.
În același timp, contravaloarea transportului în perioada concediului de odihnă și concediul de odihnă de 30 de zile nu intră în categoria drepturilor salariale și nu sunt incidente dispozițiile art. 40 din G nr. 92/2004 așa cum corect susține recurenta.
Prin urmare, Curtea reține că în mod legal s-au acordat doar drepturile prevăzute de art. 18 alin. 3 și art. 19 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 cu privire la care sentința va fi menținută.
Criticile cu privire la actualizarea drepturilor salariale acordate sunt nefondate, întrucât principiul indexării salariilor în raport de rata inflației este un principiu al sistemului de salarizare impus de creșterea costului vieții, iar funcția indexării este prevenirea eroziunii puterii de cumpărare și atenuarea efectelor inflației.
Acest principiu se regăsește și în dispoziții ale Codului muncii - art. 78 alin. 1 care se aplică prin analogie și în toate cazurile neacordării unor drepturi salariale nu numai ca urmare a concedierii.
Faptul că aceste sume nu au fost prevăzute în bugetul Ministerului Public este o problemă de executare a hotărârii, ceea de a determinat și chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Prin devalorizarea monedei naționale, reclamanții au suferit evident un prejudiciu, ori repararea integrală a acestuia impune și actualizarea sumelor pretinse. Temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, neavând relevanță dacă asemenea cheltuieli au fost sau nu cuprinse în buget.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, va fi admis recursul pârâtului Ministerul Public și va fi modificată sentința în parte în sensul că vor fi respinse și pretențiile privind: salariul de merit, premiu anual, decontarea contravalorii transportului în perioada concediului de odihnă, și va fi menținută sentința doar în ce privește acordarea sporului de fidelitate și a sporului de 5% prevăzut de art. 19 alin. 1 din Legea nr. 50/1996.
Recursul Ministerului Economiei și Finanțelor va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanții sunt funcționari publici și nu magistrați, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 36 din G nr. 27/2006, Tribunalul Arad fiind instanța competentă să soluționeze cauza și nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
În mod corect a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de dispozițiile art. 19, 4 alin. 2 și 30 alin. 2 din Legea nr. 500/2002. Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat la plata drepturilor salariale ale reclamanților, neexistând raport de muncă cu aceștia, ci a fost obligat tocmai în considerarea prerogativelor legale care le are să asigure fonduri pentru plata drepturilor salariale neacordate de pârâtul Ministerul Public și fără chemarea în garanție nu poate fi asigurată executarea hotărârii.
Prin urmare, nu s-au încălcat dispozițiile legale invocate și în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1045/20 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu reclamanții, și.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge și capetele de cerere privind acordarea salariului de merit, premiu anual, decontarea contravalorii transportului în perioada concediului de odihnă, indemnizația pentru concediu de odihnă de 30 zile lucrătoare.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Respinge recursul chematului în garanție Ministerului Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 1 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
pentru, aflat în concediu medical
semnează vicepreședintele instanței
- - -
GREFIER,
Red. /24.03. 2008
Tehnored.: M/ 2 ex./24.03. 2008
Prim inst.: și
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Ana Biberea, Ioan
