Pretentii civile. Speta. Decizia 143/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 143/
Ședința publică din 24 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul în com., sat, nr.1566, jud. H, împotriva sentinței civile nr. 2549 din 19 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din 16 februarie 2010, când instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de 23 februarie 2010, apoi pentru azi, 24 februarie 2010, încheieri care fac parte din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă 2833 din 11 decembrie 2008, Tribunalul Harghitaa respins acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu SC" "SRL.
Prin decizia civilă nr.308/R din 25 martie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel Tg-M a admis recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.2833/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita, a casat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță
În rejudecare, prin sentința civilă nr.2549 din 19 noiembrie 2009, Tribunalul Harghitaa respins acțiunea formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta SC" "SRL și a obliga reclamantul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sporurilor și tichetelor de masă neachitate, retroactiv pe o perioadă de 7 ani, precum și la plata salariului pentru luna iunie 2008. Ulterior reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul solicitării drepturilor doar pentru o perioadă de 3 ani.
În susținerea acțiunii reclamantul a arătat că a fost angajat la societatea pârâtă în perioada 01.01.2003-30.05.2008 în funcția de paznic iar pârâta nu i-a achitat drepturile solicitate.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii arătând că reclamantul nu a mai avut calitatea de angajat în perioada 01.06.2008-02.07.2008.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în decizia nr.308/R/2009 a Curții de Apel Tg-M, în contextul rejudecării cauzei, reclamantului i s-a pus în vedere să-și precizeze în mod clar și neechivoc pretențiile pe care le are față de unitatea pârâtă. În acest context reclamantul a depus la dosar un înscris (fila 14 dosar fond) în care arată că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 25.000 lei, ulterior arătând (fila 24) că acești bani reprezintă daune morale, precum și suma cu dobânzile aferente, pentru banii ce nu i-a primit pentru creșterea copilului. În acest înscris reclamantul a mai arătat că suma respectivă include tichetele de masă și sporurile de noapte. Reclamantul mai susține că din culpa pârâtei a beneficiat de ajutorul de șomaj cu o lună întârziere, context în care nu a mai putut beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului.
Conform contractului individual de muncă (fila 11, dosar nr.1994) și a carnetului de muncă, depuse în xerocopie la dosar, reclamantul a fost angajat la unitatea pârâtă în calitate de paznic, până la data de 30.05.2008 când a fost concediat în baza prevederilor art.65 Codul muncii.
Tribunalul a mai reținut că prin adresa nr.11924/19.06.2009 (11) AJOFM Hac omunicat instanței că reclamantul a beneficiat de indemnizația de șomaj în perioada 02.07.2008-02.10.2009.
Prevederile art.38, pct.1 lit.a din Legea nr.76/2002 arată că "indemnizația de șomaj se acordă persoanelor prevăzute la art.17, la cerere, după caz, de la data încetării raporturilor de muncă []. La punctul 2 al aceluiași articol se arată că "indemnizația de șomaj se acordă de la data prevăzută la alin.1, dacă cererea este înregistrată la agenția pentru ocuparea forței de muncă, în termen de 30 de zile de la această dată".
De asemenea, la pct.3 din același act normativ se prevede că "dacă cererea este înregistrată după expirarea termenului de 30 de zile, dar nu mai târziu de 12 luni de la data prevăzută la alin.1, indemnizația de șomaj se acordă începând cu data înregistrării cererii".
În acest context, imediat după concedierea sa la data de 30.05.2008, reclamantul trebuia să se adreseze AJOFM H, deoarece potrivit art.38 pct.1 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, indemnizația de șomaj acordându-se la cererea persoanei interesate. Deoarece reclamantul s-a adresat acestei instituții după trecerea termenului de 30 de zile, indemnizația de șomaj a fost acordată de la data înregistrării cererii, respectiv 02.07.2008.
Prin adresa nr.1061/25.06.2008 (13 dosar 1994) reclamantul a fost înștiințat să se prezinte la sediul firmei pentru a-și ridica actele necesare în vederea depunerii lor la AJOFM Această convocare, care s-a făcut în intervalul de 30 de zile de la data concedierii reclamantului, are o relevanță redusă în ceea ce privește data acordării drepturilor de șomaj, definitorie fiind cererea pe care reclamantul trebuia s-o depună la instituția în cauză, în termen de 30 de zile de la concedierea lui.
În contextul în care reclamantul ar fi depus cererea la AJOFM H în intervalul de 30 de zile de la concedierea sa, iar respectiva instituție i-ar fi respins acordarea drepturilor de șomaj ca urmare a lipsei unor documente de la unitatea pârâtă, s-ar fi putut reține o culpă a acesteia în acordarea indemnizației de șomaj începând cu data de 02.07.2008 și nu cu data de 01.06.2008, așa cum revendică reclamantul.
De asemenea, la art.1 pct.1 din OUG nr.148/2005 privind susținerea familie în vederea creșterii copilului, se prevede că "începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani []".
Totodată la art.19 din același act normativ se prevede că "fondurile necesare plății drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență menționată, cheltuielile administrative precum și cele de transmitere a drepturilor se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei", iar la art.20 "calculul și plata drepturilor prevăzute de ordonanță se fac de către direcțiile teritoriale".
Deși, potrivit prevederilor legale, reclamantul putea beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, susnumitul nu a dovedit în nici un fel că ar fi efectuat demersurile necesare la instituțiile în cauză, pentru a beneficia de drepturile menționate.
S-a mai reținut că reclamantul nu a depus la dosar nici un document din care să rezulte nașterea unui minor, ce l-ar îndreptăți să beneficieze de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
În contextul celor prezentate, tribunalul a constatat că cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata unor despăgubiri reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, de care ar fi trebuit să beneficieze, este neîntemeiată.
De asemenea, prima instanță a găsit neîntemeiată și cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata tichetelor de masă. Astfel, potrivit art.1 din Legea nr.142 din 09.07.1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite angajatori, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportate integral, pe costuri de angajator. Din cuprinsul legii rezultă că acordarea tichetelor de masă este o facultate și nu o obligație a angajatorilor. Reclamantul nu a avut cuprinsă în contractul colectiv de muncă o clauză potrivit căreia ar fi trebuit să beneficieze de tichete de masă.
De asemenea, pârâta a depus la dosar contractul colectiv de muncă existent la nivelul unității (fila 39 dosar fond), în acest document nefiind prevăzută acordarea către angajați a tichetelor de masă.
Totodată, din cuprinsul art.42 lit.b al Contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 nr.2895/21 din 29 decembrie 2006, rezultă că tichetele de masă sunt acordate conform prevederilor legale și înțelegerii părților.
Nu în ultimul rând s-a precizat faptul că din cuprinsul Deciziei nr.14/18.02.2008, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă un principiu aplicabil tuturor angajaților, respectiv acela potrivit căruia acordarea tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație; această vocație se poate materializa numai în măsura în care angajatorul are prevăzute în buget sume pentru plata tichetelor de masă și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Legat de obligarea pârâtei la plata sporului de noapte, instanța a reținut că acest capăt de cerere este neîntemeiat întrucât reclamantul își desfășura activitatea ca paznic având un program de 12 ore serviciu, urmat de 24 ore repaus, astfel, perioada lucrată în timpul nopții era compensată cu timpul liber. Totodată reclamantul nu avea înscris în carnetul de muncă plata sporului de noapte, ca de altfel nici în contractul individual de muncă, iar din foile colective de prezență depuse la dosar rezultă că durata timpului de muncă s-a făcut în acord cu prevederile art.112 din Codul muncii.
De asemenea, din foile colective de prezență depuse la dosar de unitatea pârâtă nu rezultă că reclamantul, ca de altfel și ceilalți angajați, ar fi efectuat ore de noapte, nefiind pontat în acest sens. Conform documentelor depuse la dosar de pârâtă, această situație durează din anul 2003, reclamantul nedepunând la dosar vreun document din care să rezulte că ar fi informat conducerea unității sau că ar fi contestat în vreun fel această situație.
În contextul respingerii pretențiilor reclamantului, instanța a respins și cererea acestuia de obligare a pârâtei la plata unor daune morale, reținând că reclamantul nu a specificat în ce a constat prejudiciul moral suferit și care este cuantumul daunelor morale, din suma totală de 25.000 lei, la plata căreia a solicitat a fi obligată pârâta.
Având în vedere cele de mai sus, instanța s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea căii de atac.
Recurentul a criticat hotărârea atacată sub aspectul respingerii pretențiilor privind plata indemnizației pentru creșterea copilului întrucât, se arată în memoriul de recurs, întârzierea cu care a fot predată cartea de muncă de către angajator a atras după sine lipsirea reclamantului recurent de plata acestei indemnizații. O altă critică formulată de recurent a avut în vedere neacordarea tichetelor de masă apreciindu-se că nu există nicio justificare rezonabilă a angajatorului care să-l fi îndreptățit pe acesta să nu acorde tichete de masă.
Intimata pârâtă SC" "SRL a formulat concluzii scrise solicitând respingerea ca inadmisibil a recursului apreciind că recurentul a formulat cereri noi prin memoriul de recurs.
Prin același înscris intimata a solicitat respingerea ca nefondat a recursului întrucât în data de01.06.2008 recurentul nu mai avea calitatea de angajat astfel nu poate fi antrenată răspunderea civilă a angajatorului.
Cu referire la tichetele de masă intimata a susținut că acordarea acestora este o facultate în măsura în care unitatea dispune de fonduri alocate în acest sens. În ceea ce privește sporul de noapte solicitat de reclamant s-a arătat că potrivit contractului de muncă reclamantul nu poate face dovada prestării programului de noapte așa cum a susținut pe parcursul derulării prezentului litigiu.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate precum și din oficiu, în integralitatea ei și în conformitate cu dispozițiile art.304 ind.1 pr.civ. și art.306 alin.3 pr.civ. Curtea apreciază că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Cu referire la inadmisibilitatea recursului excepție invocată prin prisma dispozițiilor art.316 rap.la art.294 pr.civ, Curtea apreciază această excepție ca vădit neîntemeiată.
Prin cererea introdusă la Tribunalul Mureș la data de 19 iunie2008 reclamantul a solicitat instanței obligarea societății pârâte să-i predea actele necesare pentru depunerea dosarului de șomaj; să-i plătească tichetele de masă pe care nu le-a primit; să-i plătească toate sporurile care i se cuvin și de asemenea să-i plătească luna pierdută în plata ajutorului de șomaj, respectiv luna iunie 2008.
În cuprinsul aceleiași cereri reclamantul a arătat că dacă nu obține documentele de la angajator va pierde atât ajutorul de șomaj cât și drepturile la plata indemnizației de creștere a copilului.
Având în vedere modul în care a fost formulată această acțiune prin decizia civilă nr.308/R/25martie 2009 Curtea de Apel Tg-M a casat prima hotărâre pronunțată de tribunal și a trimis cauza spre rejudecare. În cuprinsul deciziei de casare instanța de recurs a statuat asupra obiectului pricinii având în vedere repetatele precizări orale și scrise formulate de reclamant pe parcursul judecării cauze în fond raportate la acțiunea inițială apreciind că instanța a încălcat prev.art.129 pr.civ. și a soluționat cauza fără a cercetat întrutotul fondul acesteia.
În rejudecarea cauzei la data de 25.06.2009 reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor ce i s-ar fi cuvenit din indemnizația pentru creșterea copilului, solicitând totodată pronunțarea unei sentințe definitive la aceeași dată.
În aceste condiții criticile reclamantului în recurs nu sunt cereri noi cum greșit apreciază intimata pârâtă. Astfel fiind, așa cum s-a mai arătat, excepția inadmisibilității este neîntemeiată.
Pe fondul cauzei instanța reține următoarele:
Reclamantul a formulat inițial acțiunea la data de 19 iunie 2008 iar raporturile sale de muncă cu pârâta au luat sfârșit la data de 30 mai 2008. În acest interval 01.06.2008 - 19.06.2008 societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile legale respectiv de a pune la dispoziția reclamantului documentele necesare înregistrării cererii pentru plata ajutorului de șomaj.
Pornind prezenta acțiune în contradictoriu cu pârâta, la data la care aceasta a primit citația, a procedat la emiterea adresei aflată la fila 13 dosar fond, respectiv a invitat reclamantul la sediul firmei pentru a-și ridica actele necesare în vederea depunerii dosarului de șomaj. Adresa nr.1061 poartă data de 25.06.2008 și potrivit plicului anexat la dosar a ajuns în posesia reclamantului la data de 30.06.2008.
În aceste condiții culpa societății pârâte nu poate fi înlăturată întrucât momentul la care a încunoștințat reclamantul este momentul la care a aflat, prin citația emisă că, pe rolul Tribunalului Harghita se derulează litigiul de față.
Potrivit art.5 din Ordinul 85/2002 privind aprobarea procedurii de primire și soluționare a cererilor de loc de muncă sau indemnizație de șomaj, persoana care solicită acordarea indemnizației de șomaj trebuie să depună o cerere însoțită de următoarele documente: actul de identitate, actele de studii și calificare, certificatul de naștere, certificatul de căsătorie, adeverință medicală, adeverință din care să rezulte că nu realizează venituri, declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că nu are loc de muncă și nu realizează venituri. Potrivit alin.4 al aceluiași articol, pentru solicitanții indemnizației de șomaj cererea de acordare a acesteia trebuie să fie însoțită, în cazul persoanelor provenite din muncă, de carnetul de muncă în original și copie precum și o adeverință emisă în condițiile art.18 din Nomele metodologice de aplicare a Legii 76/2002.
Așa cum rezultă din textele de lege amintite mai sus, cererea de acordare a indemnizației de șomaj trebuie să fie însoțită de documentele expres și limitativ prevăzute de norme. Reclamantul nu trebuia să facă nici un fel de dovadă că a făcut demersuri în intervalul de 30 de zile prev.de art.38 din Legea 76/2002 întrucât în
același interval, respectiv în a 19-a zi de la încetarea raporturilor de muncă a promovat prezenta acțiune. În această situație este evident că susținerile reclamantului sunt reale în sensul în care acesta a intenționat să-și depună documentele pentru plata indemnizației de șomaj însă nu se afla în posesia acelor documente care trebuiau completate și predate de societatea angajatoare pârâtă. Este total greșită argumentația tribunalului potrivit căreia față de societate nu se poate reține nici un fel de culpă întrucât aceasta a notificat reclamantul în intervalul de 30 de zile. Așa cum s-a mai arătat reclamantul a făcut dovada că această convocare a ajuns în posesia sa în a 30 zi, respectiv la data de30.06.2008, termenul prevăzut de lege fiind deja expirat. În același context relevantă este și data la care reclamantul a fost înștiințat, dată care este una și aceeași cu data la care societatea pârâtă a primit prima citație în prezentul litigiu.
După ridicarea documentelor reclamantul a depus cererea pentru acordarea indemnizației de șomaj beneficiind de drepturile prevăzute delege cu începere de la data de 02.07.2008
Potrivit art.1 alin.1 din OUG 148/2005 pot beneficia de indemnizația privind creșterea copilului în vârstă de până la doi ani persoanele care anterior nașterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit. Potrivit art.1 alin.2 lit.b din același act normativ pot beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului și persoanele care în același interval de 12 luni au realizat venituri din indemnizația de șomaj.
Așa cum s-a arătat anterior de la data încetării raporturilor de muncă 30.05.2008 și până la data la care reclamantul a putut să depună cererea pentru plata indemnizației de șomaj 02.07.2008, acesta nu a beneficiat de niciunul din veniturile prevăzute de lege, neîndeplinind astfel condiția impusă de textele actului normativ mai sus citat.
Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate argumentele instanței de fond potrivit cărora reclamantul nu ar fi făcut dovada vreunui demers pentru obținerea indemnizației pentru creșterea copilului întrucât nu putea face o astfel de dovadă. În mod cert angajatorul este în culpă atunci când a manifestat dezinteres față de situația angajatului reclamant și mai ales a încălcat prevederile
legale privind întocmirea și eliberarea în termen a documentelor necesare înscrierii reclamantului în evidențele AJOFM.
Atitudinea pasivă și culpabilă a angajatorului a creat reclamantului prejudicii, respectiv l-a lipsit pe acesta de beneficiul unui drept prevăzut de lege.
cele de mai sus, Curtea apreciază că sunt incidente în cauză prev.art.269 Codul muncii în sensul în care prejudiciul material produs reclamantului se află în strânsă legătură cu raporturile de muncă ale acestuia cu angajatorul.
Nu în ultimul rând reclamantul împreună cu familia sa a fost privat de un drept,așa cum arătam, prevăzut de lege în privința căruia acesta nu avea doar o speranță legitimă ci chiar certitudinea că îl va putea dobândi.
În evaluarea prejudiciului produs reclamantului, instanța va avea în vedere suma pe care acesta ar fi trebuit să o încaseze și de care a fost lipsit. De asemenea, se va avea în vedere data nașterii copilului minor, respectiv 20 septembrie 2008.
Potrivit prevederilor OUG 148/2005 în vigoare în perioada septembrie 2008 - decembrie 2008, indemnizația pentru creșterea copilului era în sumă de 800 lei lunar(800x4). În perioada ianuarie 2009 -septembrie 2010 potrivit OUG 226/2008 indemnizația pentru creșterea copilului este în sumă de 600 lei lunar (600x14).
Referitor la criticile recurentului privind neacordarea sporului de noapte și a tichetelor de masă, instanța va reține ca fiind neîntemeiate aceste pretenții având în vedere că potrivit art.1 din Legea 142/1998 acordarea acestor tichete este o vocație și nu un drept al angajatului pe de o parte, iar pe de altă parte susținerile intimatei pârâte potrivit cărora nu a acordat tichete pentru nicio categorie de angajați, nu au fost combătute prin probe.
În privința sporului de noapte instanța are în vedere prevederile contractului individual de muncă încheiat de părți potrivit căruia durata muncii a fost stabilită la 8 ore pe zi fără a fi prevăzute alte condiții de muncă.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea va admite recursul declarat de reclamant, va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va obliga pârâta SC" "SRL la plata sumei de 15.800 lei cu titlu de despăgubiri, respingând restul pretențiilor formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul -, domiciliat în, sat, nr.1566, județul H, împotriva sentinței civile nr.2549 din 19 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Modifică în tot hotărârea atacată.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamant.
Obligă pârâta SC" "SRL cu sediul în, sat,-, județul H, la plata sumei de 15.800 lei cu titlu de despăgubiri în favoarea reclamantului.
Respinge restul pretențiilor formulate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată azi, 24 februarie 2010, în ședință publică.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
4 exp.
19.03.2010
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
