Pretentii civile. Speta. Decizia 1497/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1497/
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 3: Anca Pârvulescu
GREFIER - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Brașov și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1358/9 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil cu același nr.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
Se constată că a fost solicită judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod pr. civilă, e către recurenții pârâți.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 1358/2009, Tribunalul Brașova admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, pentru perioada februarie 2004 - 11 iunie 2006, excepție invocată de pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției și Libertăților, prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Tribunalul Brașov și Ministerului Finanțelor Publice, invocată de acești pârâți prin întâmpinare.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, TA, și, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Brașov,- în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5; Curtea de APEL BRAȘOV, cu sediul în mun. B,-, jud. B; Tribunalul Brașov, cu sediul în B,- și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 și în consecință:
A obligat pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției și Libertăților să calculeze și să plătească fiecărui reclamant, diferențele de natură salarială, echivalente cu sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 11 iunie 2006 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor, sume reactualizate conform indicelui de inflație la data plății și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000, cu excepția perioadelor în care reclamanții au avut contractul de muncă suspendat sau întrerupt.
A obligat pârâta Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților privind acordarea acestor drepturi.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate anterior.
A respins pretențiile aferente perioadei februarie 2004 - 11 iunie 2006, ca fiind prescrise.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
1. În ceea ce privește excepția invocată de pârâtul Tribunalul Brașov, respectiv, excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, motivat de faptul că nu a avut la dispoziție fonduri destinate plății acestor sume și în consecință nu putea face plățile, instanța apreciază că această excepție nu este întemeiată, întrucât, între reclamanți și această parte, există raporturi de muncă, iar pârâta în calitate de ordonator de credite, asigură plata salariilor, inclusiv a stimulentelor și a premiilor. Existența sau inexistența fondurilor necesare plăților ține de admisibilitatea acțiunii pe fond și nu vizează excepția lipsei calității procesual pasive, sens în care în temeiul art.137 alin.1 pr.civ. instanța va dispune respingerea acestei excepții.
2.Față de excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, instanța constată că potrivit HG nr.736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art.131 pct.1 din Legea nr. 303/2004, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Prin art.19 din Legea nr. 500/2000 privind finanțele publice se prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să-i fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătorești. Ca urmare, nu are relevanță faptul că reclamanții nu au raporturi de muncă cu Ministerul Finanțelor Publice.
Având în vedere aceste considerente, instanța urmează să respingă excepția invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
3. Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile constând în sporul de confidențialitate corespunzător perioadei februarie 2004 - 5.06. 2006, instanța constată următoarele:
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/10.04.1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Conform art.3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani.
Conform art. 283 alin.1 lit. c) din Codul muncii, cererile ce privesc soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
În consecință, instanța constată că a intervenit prescripția cu privire la drepturile bănești aferente perioadei februarie 2004 - 5 iunie 2006, întrucât, acțiunea a fost promovata la data de 5.06.2009, conform rezoluției aflate pe cererea introductivă de instanță.
Ca urmare, în temeiul art. 137 alin.1 pr.civ. excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei februarie 2004 - 5 iunie 2006 este întemeiata si urmează a fi admisa, cu consecința respingerii pretențiilor reclamanților aferente perioadei respective.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate prin cererea de chemare în judecată și de apărările formulate de pârâți instanța constată următoarele:
Reclamanții au calitatea de grefieri și specialiști IT în cadrul Tribunalului Brașov, astfel cum rezultă din adeverința depusă la fila 161 dosar.
Prin dispozițiile deciziei nr.46/15.12.2008 a Jp ronunțate în recurs în interesul legii, hotărâre invocată de reclamanți în susținerea acțiunii sale, s-a constatat că judecătorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar.
În motivarea deciziei amintite s-a reținut de către instanța supremă faptul că în conformitate cu dispozițiile art.78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 și art.9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Deși Înalta Curtea reținut că sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, întrucât nu este prevăzut de actele normative respective, instanța supremă a subliniat că, pentru respectarea principiilor nediscriminării, sporul trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent dacă lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului. Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul art.27 alin.2 din OG nr. 137/2000.
Ca urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamanți este întemeiată, întrucât acestea fac parte din categoria personalului auxiliar al Tribunalului Brașov, iar îndreptățirea acestora la sporul de confidențialitate a fost stabilită de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată în recurs în interesul legii.
Potrivit art.329 alin.3 teza finală pr.civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe. Or, problema de drept ce stă la baza pretențiilor din acțiune a fost dezlegată în sensul celor arătate prin decizia nr. 46/2008 a, astfel încât se impune admiterea acțiunii.
Față de inadmisibilitatea acțiunii invocată de pârâtul Tribunalul Brașov prin întâmpinare, pe cale de excepție, instanța constată că aceasta reprezintă de fapt o apărare de fond, astfel cum a fost invocată și de către pârâtul ministerul Justiției și Libertăților prin întâmpinare.
Față de considerentele expuse anterior, este evident că acțiunea reclamanților nu este inadmisibilă, astfel cum susțin pârâții Tribunalul Brașov și Ministerul Justiției și Libertăților, întrucât prin acțiune se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, această chestiune fiind analizată și tranșată prin decizia pronunțată în interesul legii. Instanța supremă a statuat că acordarea sporului de confidențialitate este pe deplin admisibilă prin raportare la dispozițiile OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În consecință, instanța va obliga pârâții Ministerul Justiției și libertăților, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Brașov, să calculeze și să plătească reclamanților de mai sus drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din data de 11.06.2006 ( pretențiile corespunzătoare perioadei anterioare acestei date fiind prescrise, astfel cum s-a reținut mai sus), dar nu mai devreme de data angajării fiecăreia dintre reclamanți și cu excepția perioadelor în care aceștia au avut întrerupte raporturile de muncă, până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pe viitor, până la noi reglementări.
Referitor la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiunea dedusă judecății și pentru viitor, Tribunalul reține că această cerere este întemeiată, întrucât drepturile salariale constituie prin excelență prestări periodice în înțelesul art. 110 alin.2 pr.civ. astfel încât, pot fi solicitate și acordate înainte de termen. Excepțiile prevăzute de art. 110. pr.civ. fără a crea un dezavantaj debitorului deoarece acesta nu pierde termenul executării obligației sale, creează un avantaj procesual creditorului care se găsește deja pregătit pentru data împlinirii fiecărui termen al prescripției periodice cu o hotărâre pe care o va putea pune în executare dacă debitorul nu își îndeplinește de bună voie obligațiile ce-i revin, prevenindu-se astfel o serie de procese distincte pentru fiecare scadentă.
Această excepție procesuală are menirea de a preîntâmpina păgubirea creditorului prin așteptarea îndeplinirii fiecărui termen al prestației periodice, iar hotărârea obținută poate fi executată doar în perioada în care temeiul pretențiilor este în vigoare, iar debitorul este ținut de acesta.
Actualizarea sumelor acordată conform indicelui de inflație și a dobânzii legale va fi acordată de instanță în temeiul art.1082 și 1084 Cod civil, deoarece prin neplata diferențelor de drepturi de natură salarială s-a creat reclamanților un prejudiciu constând în diferența de valoare ca urmare a inflației, precum și în lipsa de folosință a acestor sume.
Cererea de obligare la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant a fost admisă în baza dispozițiilor art. 1 - 8 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.
De asemenea, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să vireze fondurile necesare achitării drepturilor solicitate. În acest sens, tribunalul a reținut că potrivit HG nr.736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art.131 pct.1 din Legea nr. 303/2004, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Prin art.19 din Legea nr. 500/2000 privind finanțele publice se prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să-i fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătorești.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și Tribunalul Brașov, criticând-o pentru nelegalitate.
Astfel, prin recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților se critică hotărârea pentru faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora. Față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă cu claritate că Decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față, prin care se solicită în fapt modificarea și completarea unor acte normative.
Tot în susținerea concluziei potrivit căreia pârâții nu au temei legal pentru a proceda la acordarea sporului de confidențialitate pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, învederează că în ședința din 3 iulie 208 Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii ( 818, 819, 820) asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției și Libertăților, referitor la unele dispoziții din OG 137/2000.
Învederează de asemenea, că la data de 12.11.2009 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. La art. 4 alin. 1 din anexa IV, specifică exact de ce sporuri beneficiază categoriile de salariați di justiție.
Personalul auxiliar de specialitate reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu statut specific, reglementat de Legea nr. 567/2004, iar situația acestora nu poate fi considerată compatibilă în nici un fel personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr. 360/2002.
Discriminarea de care se vorbește în hotărâre nu există, iar pretențiile reclamanților referitoare la acordarea unui spor de confidențialitate suplimentar față de cele prevăzute de lege sunt neîntemeiate.
Ministerul Finanțelor Publice reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive, care a fost în mod eronat respinsă de instanța de fond.
Atribuții în angajarea, salarizarea personalului din justiție o are Ministerul Justiției și Libertăților prin instituțiile sale subordonate, întrucât între reclamante și celelalte pârâte există raporturi de muncă, Ministerul Finanțelor Publice nefiind implicat în nici un fel.
Cu privire la fondul cauzei se consideră că acțiunea este neîntemeiată, sumele cu titlul de pretenții reprezentând sporul de 15%, nefiind datorate, reclamanții nu pot fi încadrați în categoria celor care ar beneficia de astfel de drepturi. Acestea se acordă acelora care desfășoară activități limitativ prevăzute de legiuitor sau care se află în situații deosebite.
Or, acordarea unui drept trebuie făcută în temeiul unei norme de drept, fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat.
Plata sumelor reprezentând indicele de inflație și dobânda legală se poate face numai prin intervenția legiuitorului.
Tribunalul Brașov invocă excepția inadmisibilității cererii pentru reclamanții care, pentru perioada solicitată, nu erau salariați a Tribunalului Brașov, dobândind această calitate ulterior datei de februarie 2004 și anume: - 1.08.2007, - 14.06.2007, - 20.09.2004, - 3.03.2008, - 1.07.2006, - 10.01.2005 (fiind încadrat inițial ca funcționar public, apoi informatician - personal auxiliar).
Invocă, totodată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașov, care are calitatea de ordonator terțiar de credite, solicitând instanței să rețină că prin acțiunea formulată, reclamantele nu au motivat sub nici un aspect, chemarea în fața instanței, pentru perioada arătată, a Tribunalului Brașov, neavând nici un temei de drept, în virtutea căruia Tribunalul Brașov să stea în fața instanței în calitate de pârât. Culpa Tribunalul Brașov nu poate fi reținută, deoarece, acesta - în calitatea sa de ordonator de credite, nu putea aloca fonduri de natura celor solicitate în acțiunea de față.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de iunie 2006 fost de asemenea invocată de Tribunalul Brașov, considerând că sunt aplicabile speței prevederile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat, precum și ale art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Recursurile nu sunt fondate.
În ceea ce privește excepțiile invocate, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, ele au fost corect soluționate așa cum corect s-a reținut în considerentele hotărârii atacate.
Excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice a fost corect soluționată având în vedere că potrivit nr.HG 736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art. 131 pct. 1 din Legea 303/2004, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Prin art. 19 din Legea 500/2002 - privind finanțele publice - se prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătorești.
În legătură cu interpretarea normelor juridice interne raportat la tratatele internaționale și la practica CEDO este de menționat necesitatea respectării principiului previzibilității și cele ale echității și egalității armelor, principii care impun deciziei Curții Constituționale numai raporturile juridice care se vor naște după publicarea sa.
Referitor la regimul juridic și efectele deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în privința conflictelor juridice de natură constituțională, în concret Decizia nr. 838/27 mai 2009 referitoare la conflictul dintre Puterea Judecătorească pe de o parte și celelalte puteri constituționale pe de altă parte, atât doctrina, cât și jurisprudența constituțională sunt unanime în sensul că, potrivit art 147 alin. ultim din Constituție, efectele se produc numai pentru viitor, iar întinderea efectelor acoperă exclusiv comportamentul criticat de Curtea Constituțională prin decizia respectivă, interpretarea neputând fi extinsă la late categorii de atribuții ale autorității publice.
Efectele deciziei de constatare conflictului între puteri ( în sensul art. 146 lit. e din Constituție) nu pot retroactiva cu privire la înseși deciziile pronunțate în recurs în interesul legii care au născut conflictul în autorități, ci dispozitivul deciziei instanței constituționale impune ÎCCJ să își reconsidere jurisprudența constituită în deciziile de unificare a practicii judiciare în așa fel încât deciziile în recurs în interesul legii să nu mai conducă la încălcarea atribuțiilor exclusive ale altei puteri constituționale.
Cu atât mai mult, astfel de decizii ale Curții Constituționale nu pot determina prin ele însele modificarea directă a practicii instanțelor de judecată în cauzele obișnuite, în absența unei noi decizii în recurs în interesul legii pe care să o fi pronunțat între timp ÎCCJ - Secțiile Unite, adică după publicarea Deciziei nr. 838/2009 în Monitorul Oficial. Dimpotrivă, instanțele ordinare, cum este și cazul Tribunalului Brașov în litigiul de față, au obligația legală de a respecta dispozițiile cuprinse în deciziile pronunțate de ÎCCJ - Secțiile Unite în recurs în interesul legii, așa cum impune art. 329 alin. 3 teza ultimă din Codul d e procedură civilă.
Instanța nu și-a depășit puterile cu care a fost învestită întrucât decizia 48/2008 a ÎCCJ care statua că, "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%,calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar", este obligatorie în temeiul art 329 al. 3 Cod procedură civilă, iar dispozițiile art. 21 și 20 ale Constituției care dispun asupra accesului liber la justiție, prevăd modul de soluționare în conformitate cu legile interne, dar și a tratatelor internaționale, cu precădere.
În ceea ce privește actualizarea sumelor cu indicele de inflație, se constată că, în cazul neexecutării sau executării cu întârziere a obligațiilor bănești, creditorul este îndreptățit să solicite repararea prejudiciului prin obligarea debitorului la plata de daune interese, ce vor cuprinde atât suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit.
Prin urmare, în temeiul art. 1084 Cod civil, pentru a asigura o reală despăgubire se impune actualizarea creanței.
Efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă se impune întrucât orice modificare a drepturilor salariale este supusă înscrierii, conform D 92/1976.
Referitor la plata drepturilor și pe viitor se constată că drepturile salariale constituie prin excelență prestări periodice în înțelesul art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât pot fi solicitate și acordate înainte de termen.
Față de cele de mai sus expuse, în temeiul art 312 al. 1 Cod procedură civilă, recursurile vor fi respinse.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenții pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Tribunalul Brașov împotriva sentinței civile nr. 1358/9.10.2009 a Tribunalului Brașov pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 3 2009.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Cu opinia separată,
în sensul admiterii recursurilor pârâților și respingerii acțiunii reclamanților.
PREȘEDINTE,
- -
OPINIE SEPARATĂ,
În opoziție cu restul membrilor completului apreciez că acțiunea reclamanților se impunea a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Acțiunea introductivă are ca obiect plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% prevăzut de art. 3 din legea 444/2006 pentru cadrele militare, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, drepturi salariale solicitate de alte categorii profesionale decât de textul legal menționat, respectiv magistrați și personal auxiliar.
Cererea de acordare a unor drepturi salariale din acte normative care reglementează salarizarea altor categorii profesionale decât cea din care face parte reclamanții, a fost întemeiată pe noțiunea de discriminare astfel cum această este reglementată de OG nr. 137/2000 motivat de împrejurarea că și reclamanții în calitate de procurori sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Chestiunea de drept supusă judecății astfel cum aceasta a fost expusă succint mai sus, întrucât a făcut obiectul a numeroase acțiuni pe teritoriul țării, a ridicat două probleme:
1) una de natură constituțională rezolvată inițial prin decizia nr. 819/3.07.2008 de Curtea Constituțională, prin care s-a constatat că " prevederile art. 1, art. 2 al. 3 și art. 27 al. 1 din OG nr. 137/2000 privind și combaterea discriminării sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative "
2) alta determinată de practica neunitară a dispozițiilor legale aplicabile acestui gen de acțiuni pe întreg teritoriul României și care a fost dezlegată ulterior deciziei prin decizia nr. 46 /15.XI 2008 pronunțată de ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii, potrivit căreia magistrații și personalul auxiliar " au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%" întrucât altfel " s-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 16 al. 1 din Constituție, ale art. 1-2 din OG nr. 137/2000 și ale art. 1 din Protocolul 12 adițional la CEDO"
Potrivit art. 31 al. 1 din Legea 47/1992 privitor la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unui act normativ sunt definitive și obligatorii.
Însă, tot la fel de obligatorii sunt și dezlegările date problemelor de drept judecate în cadrul recursurilor în interesul legii conform art. 329 al. 3 Cod procedură civilă.
Iată deci că, într-un mod inedit, instanțele de drept comun sunt puse în fața unei decizii de neconstituționalitate și a unei decizii în interesul legii pronunțate de cele mai importante instanțe ale țării, Curtea Constituțională și ÎCCJ, asupra aceleiași chestiuni de drept ce face obiectul și prezentului proces, respectiv acordarea sau nu a sporului de confidențialitate de 15% magistraților și personalului auxiliar în temeiul unei pretinse discriminări create prin acte normative de salarizare ale acestora în opoziție cu normele de salarizare ale altor categorii profesionale.
În rezolvarea acestei dileme trebuie pornit de la scopul urmărit de legiuitor prin cele două categorii de decizii obligatorii, scop ce se reflectă în importanța interesului ocrotit prin acestea.
Astfel, deciziile pronunțate în soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate constituie instrumentul juridic cel mai important prin care se garantează respectarea Constituției țării în timp ce recursul în interesul legii urmărește aplicarea unei practici unitare pe teritoriul aceleiași țări.
Deciziile pronunțate în controlul constituționalității sunt obligatorii nu numai pentru instanțele ordinare, ci și pentru ÎCCJ, în timp ce soluțiile din cadrul recursurilor în interesul legii nu leagă Curtea Constituțională dacă se constată că la baza acestora au stat norme de drept contrare ordinii constituționale.
Tocmai datorită supremației Constituției și a necesității garantării ideii de legalitate, observându-se contrarietatea soluțiilor pronunțate asupra aceleiași chestiuni de drept prin deciziile mai sus analizate, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 838/27 mai 2009, a constatat existența unui conflict între puterea judecătorească pe de o parte și celelalte puteri constituționale, pe de altă parte.
Această din urmă decizie nu va fi analizată în amănunt întrucât prin ea se critică comportamentul ÎCCJ, iar efectele se răsfrâng doar asupra acestei instanțe, pentru instanțele ordinare însă au rămas în vigoare și fac în continuare obiectul al interpretării ambele decizii cu valoare obligatorie, astfel cum acestea au fost detaliate mai sus.
În consecință, apreciez că în dezlegarea problemei de drept ce stă la baza acțiunii este necesar a se da prioritate deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008 întrucât această decizie prin care se statuează cu putere constituțională că orice înțeles al noțiunii de discriminare potrivit căreia instanța judecătorească (inclusiv ÎCCJ) au competențe de a ignora legi și a crea acte normative "judiciare" încalcă principiul separației puterilor în stat și în consecință, este neconstituțional.
Consider că instanțele ordinare au menirea de a garanta supremația legii și a Constituției și au obligația universală de a-și fundamenta soluțiile pe ideea de legalitate chiar dacă pentru această finalitate este necesară ignorarea unei decizii în interesul legii, decizie care consacră o interpretare neconstituțională a noțiunii de discriminare.
PREȘEDINTE,
- -
Red. CJ/CȘ - 10.12.09
Dact. GG - 14.12.09
2 ex.
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Camelia Juravschi, Anca Pârvulescu
