Pretentii civile. Speta. Sentința 154/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 154
Ședința publică de la 27 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu Marius Tiugan
Asistent judiciar - -
Asistent judiciar
Grefier
Pe rol judecarea acțiunii formulată de reclamanții, a, a, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL OLT și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință învederându-se lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod de pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra acțiunii de față:
La data de 05 septembrie 2008, reclamanții, a, a,au chemat în judecată pe pârâții, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL OLT și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții în solidar la plata, actualizată, în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de stres în procent de 50 % prevăzut de art. 47 din legea 50/1996, calculat la indemnizația brută de încadrare; obligarea pârâtului Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate în contul Ministerului Justiției.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că prin art. 47 din Legea 50/1996, republicată,"Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar".
Ulterior prin OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost abrogat acest spor, nemaifiind prevăzut în noua lege de salarizare a magistraților.
Pentru personalul auxiliar de specialitate au rămas în vigoare, însă, dispozițiile Legii 50/1996, aceste dispoziții fiind abrogate de abia la intrarea în vigoare a OG 8/2007, ordonanță ce reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor.
Având în vedere decizia nr.21 a Secțiilor Unite din cadrul ICCJ, pronunțată la data de 10.03.2008, în dosarul nr.5/2008,prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ prin care s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001", decizie obligatorie potrivit art. 329 alin.3 Cod pr.civilă, solicită obligarea pârâților în solidar la plata, actualizată în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de stres, în procent de 50 % prevăzut de art. 47 din legea 50/1996, calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 01.09.2000 și până la data de 30.04.2004, obligarea pârâtului Tribunalul Gorj de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, să fie obligați pârâții la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
La data de 8 octombrie 2008 Direcția generală a Finanțelor Publice O, ca reprezentat al Ministerului Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a invocat lipsa calității procesuale pasive ale Ministerul Economiei și Finanțelor, arătându-se că nu trebuie confundat cu Statul Român, acesta fiind ordonator principal de credite așa cum este și Ministerul Justiției, neputând fi obligat la plată pentru salariații altor instituții. Se arată că Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și de repartizarea către coordonatori principali de credite de sumele de la bugetul de stat.
La data de 27 oct. 2008 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B, solicitând ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților să se dispună obligarea chematului în garanție de a pune la dispoziție pârâtului alocarea sumelor solicitate de reclamanți.
La data de 24 oct. 2008 pârâtul Ministerul public - Parchetul de pe lângă Înaltă C de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă. Se arată că solicitarea acestora ar însemna depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanță, adăugând la lege,deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
S-a solicitat introducerea în cauză a Curții de Apel Craiova în calitate de ordonatori secundari de credite.
În ceea ce privește fondul se învederează practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, iar pentru perioada supusă controlului judecătoresc se solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Acțiunea este întemeiată și va fi admisă în baza considerentelor ce urmează a fi expuse:
Prin decizia nr. 21/ 10 martie 2008 Înalta Curte de Justiție și Casație a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că, n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernuluinr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În conformitate cu art.329 alin.3 Cod procedură civilă,este obligatorie pentru instanță și astfel urmează să admită acțiunea și să oblige pârâții, la plata sporului de suprasolicitare neuropsihică de 50 % reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996.
Pentru acoperirea integrală a prejudiciul suferit de reclamanți, cauzat de devalorizarea monedei naționale, urmează ca și în continuare aceste sume să fie reactualizate în raport de indicele de inflație în temeiul art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 Codul muncii.
În baza art. 60 - 63.pr.civ. se va admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Potrivit art. 131 pct. 1 din legea 304/2004 republicată, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Art. 19 din Legea 500/2002 prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectului, bugetelor, ordonatorilor principali de credite pr4ecum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Față de aceste dispoziții legale menționate rezultă că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate. În aceste condiții se va admite cererea de chemare în garanție și se va dispune obligarea chematului în garanție să pună la dispoziția celor doi pârâți fondurile necesare plății sumelor solicitate.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAS T E
Admite acțiunea formulată de reclamanții, a, a, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, S- Județul O, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B- Sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL OLT cu sediul în S,- județul O, și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B-, Sector 5, Cod -.
Obligă pârâții la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând astfel: pentru reclamant de la data de 01. 2007; de la 18 februarie 2008; - 01.05.2008; -09.06.2008 și în continuare.
Admite cererea de chemare în garanție.
Dispune obligarea chematului în garanție să pună la dispoziția celor 2 pârâți fondurile necesare plății sumelor solicitate.
Cu recurs în termen de 10 zile de comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 27 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Asistenți judiciari,
, - -
Red. jud.
9 ex. /17.12.2008 Grefier,
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu Marius Tiugan