Pretentii civile. Speta. Decizia 1566/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MURE
SECȚIA CIVIL, DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1566/
Ședința public din 14 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judector
- Judector
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Silvic Tg-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.1300 din 20 iunie 2008, pronunțat de Tribunalul Mure ș în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns reclamanta-intimat, lips fiind pârâta-recurent Direcția Silvic Tg-.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei, constatându-se c recursul a fost declarat în termenul prevzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Reclamanta-intimat depune la dosar copia deciziei nr.4013/4 iunie 2008 Curții de Apel Craiova, cu titlul de practic judiciar.
Neformulându-se alte cereri, instanța acord cuvântul asupra recursului declarat în cauz.
Reclamanta-intimat solicit respingerea excepțiilor invocate de recurent, respectiv a lipsei capacitții procesuale de folosinț, a capacitții procesuale de exercițiu și a calitții procesuale active, iar pe fond solicit respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotrârii atacate ca legal și temeinic.
CURTEA,
Prin sentința civil nr.1300 din 20.06.2008 a Tribunalului Mure ș fost admis acțiunea formulat de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvic Tg.M;
- a fost obligat pârâta la calcularea și plata în favoarea reclamantei a drepturilor bnești de natur salarial reprezentând spor de mobilitate (în cuantum de 25% din salariul de încadrare) și spor de confidențialitate (în cuantum de 25% din salariul de încadrare), începând cu data de 20.05.2005 și pân la data pronunțrii prezentei hotrâri;
- s-a dispus ca drepturile bnești mai sus menționate cuvenite reclamantei s fie actualitate în funcție de rata inflației, calculat de la data scadenței lunare a fiecrui spor mai sus menționat și pân la data executrii efective a prezentei hotrâri;
- a fost obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a drepturilor bnești de natur salarial reprezentând spor de mobilitate (în cuantum de 25% din salariul de încadrare) și spor de confidențialitate (în cuantum de 25% din salariul de încadrare) începând cu data pronunțrii prezentei hotrâri și pentru viitor, pe toat perioada în care reclamanta va presta activitatea de consilier juridic în cadrul societții pârâte.
Pentru a pronunța aceast hotrâre prima instanț a reținut c reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale de mobilitate și de confidențialitate instituite de angajatorul pârât, care, înclcând prevederile art.8 din Codul munciia refuzat s negocieze conținutul acestor drepturi, svârșind un abuz de drept.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal reclamanta Direcția Silvic Tg.M, solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecat.
În drept s-au invocat disp.art.304 pct.9 Cod pr.civil.
În motivarea cererii s-a artat c potrivit HG nr.1105/2003 direcțiile silvice sunt organizate ca unitți fr personalitate juridic în structura - Romsilva iar conducerea Direcției Silvice Tg.M, poate s-și exercite atribuțiunile în limitele normelor legale.
Direcția Silvic este lipsit de capacitate procesual de folosinț, capacitate procesual de exercițiu și calitate procesual pasiv.
Sporurile de mobilitate și confidențialitate sunt cerute ilegal.
Analizând actele și lucrrile dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în limitele prev. de art.3041și art.-306 alin.2 Cod pr.civil, instanța constat c recursul declarat este fondat în sensul celor ce urmeaz:
Potrivit HG nr.1105 din 2003 actualizat - Regulament privind organizarea și funcționarea - Romsilva, Anexa I, Cap.I, art.2, - Romsilva este persoan juridic și funcționeaz pe baz de gestiune economic și autonomie financiar.
Cap.V art.9 alin.1 prevede c - Rolmsilva are în structura sa unitți fr personalitate juridic - direcții silvice.
Aceast excepție a capacitții de exercițiu trebuia pus în discuția prților și soluționat potrivit prev. art.137 Cod pr.civil, având în vedere c potrivit art.161 Cod pr.civil, când instanța constat lipsa capacitții de exercițiu al drepturilor procedurale a prții, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri.
Neprocedând în acest fel, instanța a înclcat dreptul la aprare a prții, nedeterminând cadrul procesual sub aspectul prților, astfel încât nu a putut s cercetez fondul cauzei.
Așa fiind, ținând seama de Decizia nr.XXI/2006 a ÎCCJ, precum și de prev. art.312 pct.5 Cod pr.civil, urmeaz s se admit recursul declarat și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mure
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul pârâtei Direcția Silvic Tg-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.1300 din 20 iunie 2008, pronunțat de Tribunalul Mure ș în dosarul nr-.
Caseaz integral hotrârea atacat și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Mure
IREVOCABIL.
Pronunțat în ședinț public, azi 14 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judector, | Judector, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.CC/3 exp.
14.01.2009
Jd.fd.
Asist.jud.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








