Pretentii civile. Speta. Decizia 1612/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1612
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții, împotriva Sentinței civile nr. 6/14.08.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în Dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul Arad, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, precum și faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa,constată litigiul in stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. nr. 6/14.08.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în Dosar nr- a fost admisă în parte, acțiunea civilă având ca obiect drepturi bănești, formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul Arad, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, și-n consecință au fost obligați primii trei pârâți, în solidar, la plata drepturilor bănești, reprezentând sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu 8 octombrie 2004 și până la data pronunțării hotărârii, precum și pe viitor, pe durata derulării contractelor de muncă cu unitatea angajatoare.
Prin aceeași hotărâre judecătorească au fost respinse pretențiile reclamanților, (personal conex) și a fost respinsă acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor este întemeiată, acest minister nefiind chemat în judecată pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești iar atribuția în angajarea și salarizarea reclamanților aparține Ministerului Justiției, raportul de muncă existând între autoare reclamanților și această instituție, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel.
Pe fondul cauzei, Curtea a observat că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 prevăd că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul brut de bază lunar, iar abrogarea prin art.42 al.83/2000 a acestui text de lege, nu poate produce efecte juridice, fiind un act normativ inferior legii, existând o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Procedându-se la abrogarea expresă prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, a art.47 din Legea nr.50/1996, au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite Ordonanțe.
De altfel, în legătură cu interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, prin decizia nr. XXI (21) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, din 10 martie 2008, în dosar nr. 5/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, fost admis recursul în interesul legii iar potrivit acestei decizii, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, dezlegarea dată asupra problemelor de drept fiind obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
In fine,Curtea a mai reținut că decizia mai sus amintită nu dispune și asupra sporului în discuție, referitor la personalul care îndeplinește funcții conexe în cadrul instanțelor judecătorești, motiv pentru care pretențiile reclamanților care au această calitate,respectiv, și au fost considerate neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs in termenul legal reclamanții, și, recurs înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție in data de 29.09.2008 și trimis spre soluționare Curții de APEL TIMIȘOARA, ca efect al pronunțării Deciziei nr.104/2009 a Curții Constituționale a României,prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. I și II din OUG nr. 75/2008, solicitând modificarea parțială a sentinței supusă reformării, in sensul admiterii propriilor pretenții bănești.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamanților, Curtea constată că acestea au vizat in esență greșita interpretare de către instanța de fond a prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996,in condițiile in care acest text legal se referă,fără nici o deosebire, la întregul personal auxiliar,precum și faptul că sentința recurată nu conține motivele pentru care pretențiile in discuție au fost considerate neîntemeiate.
In exprimarea poziției procesuale asupra recursului declanșat in cauză,pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,prin DGFP Aaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului,reiterând argumentele de fapt și de drept invocate in fața instanței de fond.
Analizând recursul reclamanților,prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin.1 și art. 304 ind.1/pr.civ.,Curtea reține că acesta nu este întemeiat, cu următoarele argumente.
Așa cum rezultă din conținutul cererii de chemare in judecată,recurenții, și au calitatea de agent procedural, respectiv aprozi, adică de personal conex auxiliarilor justiției,in înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 3 alin.3 din Legea nr. 567 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care prevede căunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
Curtea reține că,in cazul personalului auxiliar al instanțelor judecătorești dreptul la sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996,după intrarea in vigoare a OG nr.8/2007, își are izvorul in conținutul Deciziei nr. 21/10.03.2008 prin care instanța supremă,având de soluționat un recurs in interesul legii,a constatat inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, care impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, normeceau produsși produc în continuare efecte juridice.
Se poate vorbi deci de o speranță legitimă de a obține sporul salarial in discuție, in înțelesul dat acestei noțiuni de jurisprudența Curții care a aplicat și interpretat prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această speranță a fost întărită prin practica ulterioară constantă a instanțelor din țară care, văzând conținutul deciziei instanței supreme,au acordat aceste drepturi personalului auxiliar de specialitate și după intrarea in vigoare a OG nr. 8/2007.
Decizia instanței supreme limitează insă sfera personalului care beneficiază de acordarea drepturilor salariale reprezentând sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică la magistrați și personal auxiliar al instanțelor judecătorești.Ori,la momentul pronunțării deciziei in interesul legii,10.03.2008,reclamanții recurenți nu mai aveau calitatea de personal auxiliar de specialitate in înțelesul dat de art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru că normele art. 3 alin.3 din Legea nr. 567 din 9 decembrie 2004,care diferențiază personalul conex de cel auxiliar,intraseră in vigoare.
Concluzionând asupra celor mai sus expuse,Curtea apreciază că sentința instanței de fond este legală și temeinică,motiv pentru care,in baza art.304 ind.1 și art. 312 alin.1 /pr.civ. recursul reclamanților va fi respins ca neîntemeiat.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 6/14.08.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /02.12. 2009
Tehnored /02.12.2009/2 ex
Prima instanță: Curtea de APEL TIMIȘOARA
Jud., jud.
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu
