Pretentii civile. Speta. Decizia 1618/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1618
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul C - S și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S împotriva sentinței civile nr. 574/29.05.2009, pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâtul recurent Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtului recurent Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara depune la dosar delegație de reprezentare, apoi nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicită admiterea recursurilor pârâților, modificarea sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii ca fiind nelegală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 574/29.05.2009, pronunțată de Tribunalul C - S în Dosarul nr- a fost admisă acțiunea reclamantei,in contradictoriu cu pârâții, Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul CS, și-n consecință au fost obligați pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și de suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 01.08.2008 și în continuare,până la încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei.
Prin aceeași hotărâre judecătorească, s-a admis cererea incidentală a pârâtului Ministerul Public,Ministerul Economiei și Finanțelor fiind obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale menționate.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a reținut in esență că dreptul reclamantei la sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, dată de la care el i-a fost efectiv plătit,până la abrogarea normelor in discuție prin art. I, pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Pentru justificarea neregularității actului de abrogare,Tribunalul a reiterat raționamentul expus in conținutul Deciziei nr. XXI din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 444 din 13 iunie 2008, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, într-un recurs în interesul legii, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 23/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 14.09.2009, solicitând modificarea sentinței supusă reformării, in sensul respingerii capetelor de cerere ale acțiunii reclamantei ce au avut ca obiect acordarea pentru viitor a drepturilor salariale in litigiu,actualizarea cu indicele de inflație și efectuarea mențiunilor in carnetul de muncă al reclamanților.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtului,Curtea constată că acestea s-au întemeiat pe prevederile art. 304 pct.9 /pr.civ. și au vizat in primul rând faptul că judecătorii fondului ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești,dispunând in mod nelegal obligarea Ministerului Public la acordarea drepturilor bănești pretinse de reclamantă pentru o perioadă ulterioară datei de 01.08.2008, adăugând la legea de salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul autorității judecătorești.
In ceea ce privește admiterea de către instanța de fond a petitului ce a avut ca obiect actualizarea sumelor pretinse prin acțiune cu indicele de inflație, recurentul pretinde că acordarea acestora nu se justifică,pentru simplul motiv că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal,aprobate prin Legea de stat nr. 18/2008,nu cuprinde un capitol distinct cu astfel de cheltuieli.
S-a mai invocat in fața instanței de recurs și faptul prima instanță ar fi ignorat prevederile art. 11.alin.2 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă,potrivit cărora nu pot face obiectul înscrierii in carnetele de muncă decât retribuțiile tarifare de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ in acestea.Nu este cazul sporurilor salariale care reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu îndeplinește nici una dintre exigențele de mai sus.
Prin recursul declarat de pârâtul, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoaraa fost reiterat motivul de recurs al Ministerului Public vizând depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești, adăugând că Legea nr. 50/1996 a fost abrogată in mod expres prin OG nr.8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2001.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs și de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,prin DGFP CSa solicitat modificarea sentinței,in sensul admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a ministerului recurent și respingerii acțiunii față de el pentru lipsa calității procesual pasive.
Pentru justificarea motivelor de recurs care, in opinia recurentului, ar determina aplicabilitatea art. 304 pct.9 și 304 ind. 1/pr.civ., autorul căii de atac a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive,cu motivarea că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului legii bugetului,in limitele competențelor conferite prin prevederile art. 18 alin.2 lit.b) și art. 28 lit. e) din Legea nr.500 /2002 privind finanțele publice. Recurentul este ordonator principal de credite la fel ca și Ministerul Justiției.
Intimata nu și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinare cu toate că a fost citat cu această mențiune de către instanța de recurs.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursurile pârâților prin prisma motivelor invocate, precum și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind. 1,art. 304 pct. 9 și art. 312 alin.1/pr.civ.,Curtea reține următoarele.
Asupra calității procesual pasive a recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP C S, Curtea reține că,intr-adevăr, drepturile solicitate de autorul cererii principale sunt drepturi de natură salarială, potrivit art. 282 Codul Muncii, context in care părți în proces sunt in principiu numai reclamantul și pârâții (angajatorul și organele ierarhic superioare) care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acestora, având în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept.
Totuși,rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete fiind necesar ca acestea să pună la dispoziția angajatorului fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Curtea mai reține că legitimarea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Motivul de recurs al lipsei de legitimare, invocat de pârât este neîntemeiat, cu atât mai mult cu cât ministerul recurent a fost îndatorat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale.
In ce privește modalitatea de interpretare și aplicare de către judecătorii fondului prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, după intrarea in vigoare a OG nr.8/2007,Curtea reține că, având de soluționat un recurs in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă s-a pronunțat prin Decizia nr. 21/10.03.2008 constatând inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, care impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, norme ceau produs și produc în continuare efecte juridice.
Ori,in contextul in care,potrivit art. 329 alin.2 și 3/pr.civ. dezlegările date problemei de drept ce vizează aplicabilitatea art. 47 din Legea nr. 50/1996 chiar și in momentul pronunțării deciziei in interesul legii,10.03.2008, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, Curtea consideră că magistrații și personalul auxiliar au dobândit prin respectiva hotărâre o speranță legitimă de a obține sporul salarial in discuție, in înțelesul dat acestei noțiuni de jurisprudența Curții care a aplicat și interpretat prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această speranță a fost întărită prin practica ulterioară constantă a instanțelor din țară care, văzând conținutul deciziei instanței supreme, au acordat aceste drepturi și după intrarea in vigoare a OG nr. 8/2007.
In plus, această speranță a fost confirmată prin însăși conduita pârâților, care printr-un ordin intern emis in luna februarie 2009 au dispus plata pentru viitor a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrații și personalul auxiliar al parchetelor, de notorietate fiind faptul că timp de trei luni de zile, aceste drepturi au fost incluse in salarii și achitate chiar și pentru persoanele care nu au obținut in mod individual titluri executorii.
Rezultă din cele de mai sus că dreptul reclamantei la sporul de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică reprezintă un bun protejat prin 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru că,pe de-o parte reprezintă un drept de creanță recunoscut de lege prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, iar,pe de altă parte, datorită afirmării unei practici judiciare constante in sensul acordării acestor drepturi persoanelor din categoria socio-profesională a autorului acțiunii.
In fine,Curtea observă că, prin motivul de recurs ce ar justifica in opinia sa o soluție de respingere a pretențiilor reclamantei, Ministerul Public nu face altceva decât să susțină că obligațiile stabilite in sarcina sa prin hotărâri judecătorești definitive sunt nelegale, imposibile și nu pot fi executate și că aceste susțineri îndreptățesc instanța de recurs să conchidă că autorul recursului contestă autoritatea de care trebuie să se bucure intr-un stat de drept o hotărâre judecătorească definitivă,chiar dacă prin aceasta se constată o creanță in sarcina autorităților publice.
Cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 11 alin.2 din Decretul nr.92/1976,Curtea reține,pe de-o parte,că acestea folosesc terminologii care nu mai sunt actuale in legislația muncii la momentul nașterii raportului juridic supus analizei,cum ar fi retribuția tarifară de încadrare, iar pe de altă parte enumerarea drepturilor salariale care fac obiectul evidențierii in carnetele de muncă este exemplificativă și nu limitativă. Că este așa, rezultă din interpretarea logică și gramaticală a art. 1 alin. 1 și 2 din decretul in discuție, legiuitorul făcând referire și la alte recompense ale salariatului. Nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.
In contextul considerațiilor de fapt și de drept mai sus expuse,in baza art. 304 ind.1, art. și art. 312 alin.1/pr.civ.,Curtea va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, luând act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul C - S și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S împotriva Sentinței civile nr. 574/29.05.2009, pronunțată de Tribunalul C - S în Dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /30.11. 2009
Tehnored P/30.11.2009/2 ex
Prima instanță: Tribunalul C - S
Jud., jud.
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu
