Pretentii civile. Speta. Decizia 1628/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (Număr în format vechi 6584/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1628/
Ședința publică din 16.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Constanța Anastasiei C -
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia
Grefier:
Pe rol judecarea recursului formulat de recurent împotriva sentinței civile nr.4165/R din 19.05.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC BETON BUCHAREST SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul personal, legitimat cu CI seria - nr.-, intimata SC BETON BUCHAREST SRL, prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.82737/08.09.2008 aflată la fila 15 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, recurentul arată că nu este asistat de avocat și se apără singur.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în susținerea/combaterea recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Intimata SC BETON BUCHAREST SRL, prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. Depune concluzii scrise și arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată ocazionate cu acest proces, pe cale separată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4165/19.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și pe cale de consecință, a respins, pretențiile aferente perioadei ianuarie 2001-30.09.2002 ca prescrise.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu SC BETON BUCHAREST; a obligat pârâta la plata sumei de 867,01 lei reprezentând spor pentru 133 ore suplimentare prestate în perioada februarie, aprilie și mai 2005.
A respins restul pretențiilor reclamantului ca neîntemeiate; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC BETON BUCHAREST în contradictoriu cu ca inadmisibilă.
A compensat în parte cheltuielile de judecată și a obligat reclamantul la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauza sunt aplicabile prevederile art. 283 lit. c) muncii raportat la art. 1 și art. 3 din Decretul nr.167/1958, care stabilesc un termen de prescripție de 3 ani. Or, în raport de data introducerii acțiunii, 30.09.2002, data depunerii recomandat la oficiul postai, și de data prestării suplimentare, când a luat naștere dreptul de a solicita plata sporurilor prevăzute de pretențiile aferente perioadei menționate sunt prescrise.
Pe fond, în privința cererii având ca obiect plata orelor suplimentare, pentru perioada ulterioara datei de 30.09.2002, instanța a reținut că potrivit art.117 Codul muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată munca suplimentară.
Aceasta se compensează, conform art. 119 Codul muncii prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, iar, dacă acest lucru nu este posibil prin aplicarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia, în condițiile art. 120 Codul muncii.
Din raportul de expertiza contabilă, instanța a reținut că reclamantul a efectuat 582 suplimentare, dintre care pentru 409 de ore a fost plătită contravaloarea lor, iar pentru 40 de ore a avut loc compensarea cu timp liber în perioada 05.01-09.01.2004 când nu a efectuat transporturi. S-a reținut în expertiza contabilă că pentru 133 de ore de muncă prestate peste programul normal de lucru nu au fost achitate drepturi bănești și nu a fost acordată compensarea cu zile libere. Aceste 133 de ore au fost efectuate în lunile februarie și aprilie, mai 2005. Suma de bani cuvenită reclamantului pentru aceste ore este de 867 lei în cuantum net. Concluziile raportului de expertiza contabilă au coroborat și cu tabel centralizatoare întemeiate pe avizele de expediție, cu mențiunile marginale.
Față de acestea, apar ca neîntemeiate susținerile reclamantului în sensul că efectua aproximativ 100 de ore suplimentare lunar.
Nu sunt întemeiate apărările reclamantului în sensul că din avizele de expediție rezultă numărul de ore suplimentare efectuate, întrucât, așa cum arată expertul contabil majoritatea avizelor nu menționează ora întoarcerii în stație, motiv pentru care au fost avute în vedere duratele stabilite de normativele în vigoare.
Deși reclamantul invoca faptul că nu au fost avute în vedere avizele de expediție, nu face referire decât la câteva dintre acestea. Mai mult, avizele de însoțire a mărfii pe care reclamantul le invoca nu conțin decât ora plecării, iar nu și ora sosirii la beneficiari întoarcerii la punctul de lucru.
Față de aceasta, în mod corect expertul a ținut seama de durata medie a transportului, stabilit prin reglementări tehnice, neavând relevanță ora plecării din stație.
Cât privește împrejurarea că reclamantul a efectuat și alte activități ce nu aveau legătură cu postul său, instanța a reținut că acestea reprezintă sarcini de serviciu conform fișei postului semnată de reclamant. Aceasta prevede la punctul 4 că salariatul are obligația de a asigura buna funcționare a automalaxorului prin respectarea graficului de întreținere și gresare.
Punctul 5 din fișa postului dispune că salariatul are obligația de a curăța și menține aspectul exterior plăcut al automalaxorului, salariul fiind condiționat de întreținerea acestuia și de relațiile cu clienții. De asemenea, punctele 8 și 9 prevăd că salariatul are obligația de a participa la curățenia generala, inclusiv în parametrul stației, iar când este necesar, el răspunde direct de maturatul și stropitul cu apă a platformei, golirea pubelelor de gunoi, curățenie în jurul padocurilor de agregate, în tunelul benzii transportatoarea stropit și curățat spațiul
Nu este întemeiat argumentul reclamantului în sensul că angajatorul acordă pauză de 45 de minute, deoarece, așa cum arată și pârâta, prevederea legală menționată, și anume art. 5 din OG. nr. 17/2002, are în vedere situația în care perioada de conducere este continuă timp de 4 ore și Or, reclamantul, prin natura activității desfășurate și a specificului materialului transportat, nu putea conduce în continuu acest interval.
Art. 4 pct. 2 și art. 6 pct. 4 nu îi sunt aplicabile reclamantului pentru că au în vedere durata perioadei de conducere între perioadele de odihnă zilnice, or, reclamantul nu conducea în continuu o perioada mai mare de cea prevăzuta de lege.
Cu privire la orele prestate în zilele de repaus săptămânal, mai exact în zilele de sâmbătă, astfel cum rezultă din tabelele anexate raportului de expertiza, instanța a considerat că trebuie avute în vedere dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivelul pârâtei, menționate de aceasta în cuprinsul întâmpinării, conform cărora activitatea se va desfășura în funcție de programul stabilit, iar munca astfel prestată se va plăti normal.
Prin urmare, în soluționarea pretențiilor reclamantului trebuie avute în vedere și specificul activității desfășurate de acesta și obiectul de activitate al societății pârâte.
A fost găsită întemeiată, cererea privind actualizarea drepturilor bănești cu indicele de inflație, avându-se în vedere că prin neachitarea acestor drepturi reclamantul a fost prejudiciat prin modificarea valorii reale a acestei sume.
În legătura cu capătul al doilea de cerere s- reținut că răspunderea societății pârâte ar putea fi angajată în măsura în care sunt îndeplinite anumite condiții, și anume: fapta ilicită a pârâtei, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa pârâtei. Astfel, reclamantul nu a făcut dovada că suferă de afecțiunile menționate în cererea de chemare în judecată, pentru că din certificatele medicale depuse la dosar nu se poate constata natura afecțiunii. În același timp, chiar daca s-ar proba existența afecțiunilor, nu se poate stabili o certă legătură de cauzalitate între activitatea desfășurata și afecțiunile de care suferă. Așadar, prejudiciul nu este cert sub aspectul existentei sale, dar nici din punctul de vedere al întinderii sale.
Ca o consecință a admiterii excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție prin încheierea de ședința din data de 03.04.2006, a fost respinsă această cerere ca atare.
În baza art. 274 și art. 276 pr. civ. instanța a compensat în parte cheltuielile de judecată. Având în vedere că pretențiile reclamantului au fost numai în parte încuviințate, precum și cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă constând în onorariul de avocat, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, față de dispozițiile art. 274 alin 3 pr. civ. a obligat reclamantul la plata sumei de 10.000 lei către pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecata. S-a redus valoarea onorariului de avocat achitat de pârâtă, motivat de faptul că speța nu a avut o complexitate foarte mare, probatoriul nu a presupus eforturi deosebite din partea pârâtei, mai ales că în afara de întâmpinare, de cererea de chemare în garanție și de răspunsurile la interogatoriu, pârâta nu a depus la dosar alte înscrisuri privind fondul cererii de chemare în judecată. Este adevărat că durata procesului de față a fost relativ lungă, însă aceasta a fost determinata de imposibilitatea efectuării cu claritate a expertizei contabile din diverse motive, iar nu de dificultatea și complexitatea probatoriului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal reclamantul, criticând soluția pentru motive ce au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 pr. civ.
În motivarea recursului se arată, cu privire la considerentele sentinței, că acestea sunt confuze, inexacte, insuficiente, instanța încălcând prin motivarea sumara a acestei dispozițiile art.261 pct.5 care prevăd că hotărârea trebuie să cuprindă toate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților sau anumite probe.
Recurentul consideră că instanța de fond nu și-a putut forma convingerea, nu a lămurit aspecte esențiale pentru a putea pronunța o hotărâre legală și temeinică.
Instanța de fond a ignorat principii generale de drept, încălcând regulile pa care se desfășoară procesul civil, fapt care este de natură să lipsească de temei legal hotărârea pronunțată în aceste condiții, așa cum sunt cele de mai sus invocate.
Instanța conform dispozițiilor art.129 avea obligația să pună în dezbatere, chiar și din oficiu, să analizeze orice împrejurare de fapt sau de drept care să conducă la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, să administreze probe prin care să stabilească situația de fapt.
Instanța, în soluționarea cauzei deduse judecații nu a aplicat corect legea.
Instanța a admis în parte acțiunea, ignorând semnificația și sensul probelor din dosar, probe care în opinia recurentului erau utile, pertinente, concludente pentru soluționarea cauzei, probe și argumente care erau hotărâtoare pentru dovedirea următoarelor aspecte și susțineri:
Aceste aspecte rezultă din probele administrate - proba cu înscrisuri, respectiv avizele de însoțire a mărfii în care este menționată atât ora de plecare din stație cât și ora de plecare de la beneficiar. Instanța a reținut că intimata a depus la dosarul cauzei numai avizele de însoțire a mărfii în care este menționată ora de plecare din stație și nu și avizele în care este menționată ore de plecare de la beneficiar.
Începând cu 2001 reclamantul a efectuat din calculul acestuia, circa 100 de ore lunar peste programul de 8 ore, lucrând peste program, sâmbăta și duminica fără a primi o compensație bănească și/sau fără a i se acorda zile libere în timpul săptămânii, faptă ce a condus la îmbolnăvirea lui gravă. Pe fondul surmenajului fizic, a stresului acumulat și a regimului de muncă intensă a fost diagnosticat cu hepatită cronică și ulcer si, totodată, are pusee de hipertensiune arterială, toate acestea fiind constatate prin investigații medicale, afecțiuni care îl împiedica să ducă o viață normală.
Se arat că angajatorul nu a respectat nici art. 5 din Legea nr.17/2002 în care se stipulează clar că: După o perioadă de conducere de 4 ore și J conducătorul auto trebui să ia o pauză de cel puțin 45 de minute, exceptând cazul în care începe o perioada de odihnă, angajatul când ajungea în incinta societății în loc să beneficieze de perioada de odihnă acesta era sfătuit să nu mai stea degeaba, mai bine ar spală mașina sau ar matura curtea.
De altfel și art.4 pct.2 coroborat cu art.6 pct.4 a fost încălcat deoarece angajatorul trebuia să îi ofere în cursul fiecărei săptămâni o perioadă minimă de repaus de 45 ore așa cum prevede art.6 pct.4, ori în acest caz se poate verifica din foile de parcurs că acesta a avut maximum 24 ore consecutiv săptămânal libere.
Dovada orelor suplimentare este făcută și cu acele cartele tahografice (cartela eliberata conducătorului auto desemnat să facă curse pentru angajator), cartele care identifică conducătorul auto și permite stocarea datelor privind activitatea acestuia.
Un alt motiv de nelegalitate al hotărârii pronunțate de instanța de fond este acela că instanța a aplicat greșit legea pronunțând sentința prin care reclamantul a fost obligat la plata sumei de 10.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârâtă.
Instanța la pronunțarea acestei soluții nu a avut în vedere dispozițiile alin. 3 ale art. 274/ pr. civ. care prevede că: judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit celor prevăzute în tabelul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
În practică s-a stabilit că judecătorul prin hotărârea pronunțată nu poate obliga partea cărei i s-a admis în parte acțiunea să plătească cheltuieli de judecată părții căzute în pretenții, cheltuieli de judecată care sunt de aproximativ 10 ori mai mari decât drepturile acordate de instanța reclamantă.
Instanța avut în vedere și aspectul că SC BETON BUCHAREST a recunoscut prin centralizatoarele depuse la dosarul cauzei că reclamantul a prestat ore suplimentare.
Este inadmisibil ca într-o cauză care nu a fost complexă, care nu a fost soluționată într-un timp rezonabil datorită imposibilității de efectuare a expertizei și nu din cauze imputabile reclamantului, cheltuielile de judecată să depășească drepturile acordate.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Critica întemeiată pe susținerea că sentința este numai motivată nu poate fi reținută, întrucât din cuprinsul considerentelor rezultă cu evidență că instanța a analizat toate capetele de cerere și toate apărările invocate.
Mai mult, judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice.
Motivul întemeiat pe pct. 9 al art. 304 este de asemenea nefondat.
Recurentul a susținut prin cererea de recurs faptul că acesta ar fi efectuat începând cu anul 2001 peste 100 de ore suplimentare lunar, fără a primi vreo compensație bănească sau fără a-i fi acordate zile libere.
Conducerea societății a dispus studierea tuturor avizelor de expediție a betonului care au fost emise în regim automatizat pentru cursele efectuate de recurent din luna septembrie 2002 până la data plecării acestuia din societate, în scopul verificării efectuării de ore suplimentare de către recurent, ore care să nu fi fost remunerate corespunzător sau care să nu fi fost compensate cu timp liber.
Din avizele de expediție, organizate în centralizatoare anuale (atât avizele de expediție, cât și centralizatoarele fiind depuse în Anexa nr. 10 la întâmpinare), rezultă ora începerii programului de lucru al recurentului, numărul curselor zilnice efectuate și intervalul dintre acestea, ora plecării din stație și ora aproximată a întoarcerii în stație după efectuarea ultimei curse. Legat de centralizarea datelor conținute de avizele de expediție, recurenta face precizarea că algoritmul folosit a fost unul favorabil recurentului, existând o mare probabilitate a numărului de ore efectuate de către acesta să fie inferior numărului de ore ținut în urma calculelor.
Acestea au fost confirmate fără putință de tăgadă, prin raportul de expertiză contabilă întocmite de către expertul judiciar timp de aproximativ 3 luni, efectuat în baza documentelor menționate mai sus, studiate de expert în original, în arhiva societății, s-a reținut că recurentul a efectuat 582 ore suplimentare, dintre care pentru 409 de ore a fost plătită contravaloarea lor, iar pentru 40 de ore a avut loc compensarea cu timp liber în perioada 05-09.01.2004, când nu s-au efectuat transporturi.
Pentru 133 de ore prestate peste programul normal de lucru, nu au fost achitate drepturi bănești și nu a fost acordată compensarea cu zile libere. Suma de bani cuvenită recurentului pentru aceste ore este de 867 lei în cuantum net.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, și cum recurenta a precizat programul de lucru în cadrul societății era diferit pentru șoferii de autobetoniere (cum era și cazul recurentului), aceștia fiind solicitați, în conformitate cu prevederile Regulamentului de ordine interioară, să efectueze un anumit număr de curse în cadrul programului de lucru, însă în cazul în care ultima cursă dintr-o zi normală de lucru se termina anterior orei 17:00 după efectuarea operațiunilor de curățare a betonierei (activitate care era în sarcina fiecărui salariat, și prevăzută în fișa postului) șoferii erau liberi să plece acasă, fiind însă pontați cu o zi întreagă de lucru de 8 ore.
În plus, așa cum corect a reținut și instanța de fond, toate orele petrecute peste ora 17:00, în condițiile în care programul ar fi început la ora 8.00 și nu au putut fi compensate cu timp liber corespunzător, nefiind îndeplinite condițiile mai sus descrise, au fost considerate ore suplimentare și remunerate de recurentă.
Susținerile recurentului din motivarea recursului sunt neîntemeiate. Prima instanță în mod corect a reținut că concluziile raportului de expertiză contabilă se coroborează și cu tabelele centralizatoare întemeiate pe avizele de expediție, cu mențiunile marginale. Față de acestea, apar ca neîntemeiate susținerile reclamantului în sensul că efectua aproximativ 100 de ore suplimentare lunar.
Așa cum corect a reținut atât instanța cât și expertul, societatea a remunerat munca suplimentară a recurentului fie prin compensare (fapt care reiese cu claritate din statele de plată depuse la autoritățile de muncă) și din plățile care s-au efectuat pe numele recurentului, de asemenea probate prin note interne și regăsite pe statele de plată depuse și avizate de către inspectoratul de muncă.
Recurentul a primit chiar și compensații bănești în plus față de salariul lunar ca recompensă pentru eforturile depuse în realizarea planului zilnic de activitate cu precădere în sezonul cald, când activitatea se desfășura mai mult de 8 ore pe zi, în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil la nivelul societății la momentul respectiv.
A mai reținut prima instanță în mod corect faptul că nu sunt întemeiate apărările reclamantului în sensul că din avizele de expediție rezultă numărul de ore suplimentare efectuate față de acestea, în mod corect expertul a ținut seama de durata medie a transportului, stabilit prin reglementări tehnice, neavând relevanță ora plecării din stației.
În soluționarea pretențiilor reclamantului trebuie avute în vedere și specificul activității desfășurate de acesta și a obiectului de activitate al societății pârâte și aceasta pentru că, așa cum recurenta a menționat și în întâmpinare, activitatea societății are caracter sezonier, cu perioade de vârf în sezonul cald și de stagnare chiar întrerupere a activității în sezonul.
Recurentul susține că a fost obligat de recurentă să efectueze activități adiacente procesului tehnologic, cum ar fi măturarea curții sau spălatul mașinii.
Corect a reținut prima instanță, că aceste activități adiacente procesului tehnologic nu exced sub nici o formă activităților la care recurentul s-a obligat în baza fișei postului semnată de el însuși la momentul angajării.
Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, în afara atribuțiilor legate de efectuarea transportului betonului, în fișa postului se prevedea la punctul 5 că șoferul avea obligația de a curăța și a menține aspectul exterior plăcut al automalaxorului, iar la punctele 8 și 9 din fișă se prevedea că șoferul este obligat să participe la curățenia generală, inclusiv în perimetrul stației și de asemenea este direct responsabil pentru maturatul și stropitul platformei, golirea pubelelor de gunoi, maturatul și stropitul padocurilor de agregate, al spațiului, precum și curățatul benzii transportatoare a stației de beton.
Așa cum corect a reținut și instanța de fond nu este întemeiat argumentul reclamantului în sensul că angajatorul trebuie să îi acorde pauza de 45 de minute, deoarece prevederea legală, anume art.5 din OG nr.17/2002 are în vedere situația în care perioada de conducere este continuă timp de 4 ore și Or, reclamantul, prin natura activității desfășurate și a specificului materialului transportat nu putea conduce in continuu acest interval.
Curtea a găsit întemeiată critica adusă sentinței, aceea referitoare la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Art. 274 alin. 1 pr. civ. dispune că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, iar la alin. 3 prevede dreptul instanței de judecată de a mări sau micșora onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabelul onorarilor minimale, ori de câte ori se va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
reglementării cuprinse în art. 274 alin. 3 pr. civ. o constituie dreptul instanței de a aprecia măsura în care se impune obligarea uneia dintre părți la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea apreciază că suma la care a fost obligat recurentul - partea căzută în pretenții în cauză - este totuși nepotrivit de mare față de durata procesului, valoarea pricinii, dificultatea redusă aspectelor speței, munca avocatului.
Detaliind fiecare dintre elemente, Curtea constată că, deși la fond au fost acordate mai multe termene de judecată, speța nu prezintă o dificultate deosebită, iar pretențiile recurentului au vizat suma de 50.000 lei, fiind admise în parte (867,01 lei).
Față de această sumă, onorariul avocatului în sumă de 10.000 lei apare ca fiind disproporționat de mare.
În virtutea puterii de apreciere pe care i-o conferă dispozițiile art. 274 alin. 3 pr. civ. instanța poate micșora cuantumul onorariului avocatului.
Prin reducerea onorariului de avocat instanța nu intervine nici în raportul dintre avocat și clientul său.
Contractul de asistență judiciară își produce toate efectele între părți, conform art. 969 civ. clientul fiind ținut la plata întregii sume cuvenite, doar că față de terți el poate recupera numai o sumă apreciată de instanță ca fiind în concordanță cu toate elementele speței.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că un onorariu în cuantum de 1500 lei este adecvat și suficient, reflectând atât culpa procesuală a recurentului-reclamant, cât și munca depusă de avocatul intimatei-pârâte, avantajul obținut de către client cât și gradul de complexitate al speței.
Pentru aceste motive în temeiul art. 312 alin. 1 pr. civilă recursul va fi admis iar sentința atacată va fi modificată în parte, în sensul obligării reclamantului către pârâtă la plata 1.500 lei cheltuieli de judecată, restul dispozițiilor sentinței fiind menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul împotriva sentinței civile nr.4165/R din 19.05.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC BETON BUCHAREST SRL.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că obligă reclamantul la plata sumei de 1.500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată către pârâtă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-07.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Mariana Constanța AnastasieiJudecători:Mariana Constanța Anastasiei, Lizeta Harabagiu, Silvia
