Pretentii civile. Speta. Decizia 1638/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (Număr în format vechi 8696/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1638/
Ședința publică din 16.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Constanța Anastasiei C -
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia
Grefier:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.559/F din data de 05.06.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, și, având ca obiect "drepturi bănești - spor de 50%".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2, invocă din oficiu, excepția tardivității declarării recursului formulat de recurentul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și reține cauza în pronunțare pe acest aspect, cât și pe recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 559/F/05.06.2008, Tribunalul Ialomița a admis excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul
A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocat de pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a admis în parte cererea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
A obligat pârâții către reclamanți la plata drepturilor salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară, astfel: pe perioada 01.06.2006 la zi, pentru perioada 01.09.2005 la zi, pentru perioada 01.09.2005 la zi și, pentru perioada 01.09.2005 la zi.
Sumele acordate vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.
A respins capetele de cerere privind obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în continuare, a obligat pârâții la plata dobânzilor legale și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
A admis cererea de chemare în garanție a MEF formulată de pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a obligat chematul în garanție MEF să aloce resursele bugetare necesare achitării sumelor acordate reclamanților.
Prin încheierea pronunțată în ședința Camerei de Consiliu la data de 19.06.2008, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în considerente și dispozitivul sentinței civile nr. 559/F/05.06.2008 privind pe reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B și chematul în garanție MEF au fost obligații să plătească reclamanților, fiecăruia în funcție de perioada efectiv lucrată, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, de 50% din salariul de bază lunar, astfel pentru reclamantul pentru perioada 01.12.2004 la zi, pentru perioada 01.06.006 la zi și, pentru perioada 01.10.2007 la zi, spor actualizat cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
De asemenea în dispozitiv la alin. 4 obligarea pârâților către reclamanți la plata drepturilor salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară, astfel: pentru perioada 01.12.2004 la zi, pentru perioada 01.06.2006 la zi, pentru perioada 01.09.2005 la zi și, pentru perioada 01.09.2005 la zi.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanții au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, spor reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Este adevărat că prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din această Lege a fost abrogat expres, însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale, de principiu, referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin.3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, și cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000, s-a procedat la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși, așa cum rezultă dispozițiile art. 56/62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii, a avut loc abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat, în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Așa cum susține Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație în întâmpinarea depusă, art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost într-adevăr abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice atâta vreme cât OG nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă în acest fel contradicția cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000.
Legea nr. 50/1996 este o lege organică iar potrivit dispozițiilor Constituției României, în vigoare la acea dată, respectiv art. 114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De asemenea, potrivit art. 72 pct.3 lit. h) și l) din Constituție, organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, precum și regimul general privind raporturile de muncă trebuie reglementate printr-o lege organică și, întrucât un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul, rezultă că Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, este o lege organică.
În concluzie, indiferent de finalitatea pe care a avut-o OG nr. 83/2000, abrogarea prin acest act normativ - de inferior legii - a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte. a apreciat ca întemeiată în fapt și drept cererea reclamanților, și le-a fost acordate aceste drepturi pretinse. Prin această soluție, Tribunalul a apreciat că nu depășește puterile autorității judecătorești deoarece nu face decât să interpreteze dispozițiile legale aplicabile în cauză, față de dispozițiile constituționale și cu respectarea principiului rangului actelor normative, și apreciază că nu a produs, sub nici un aspect, o ingerință în puterea legislativă.
În același timp, Tribunalul a avut în vedere și Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, art. 1, care prevede că: " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea acestui bun.
Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 Protocolul adițional nr. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, doar pentru o cauză de utilitate publică. Din cuprinsul OG nr.83/2000, prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar, de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile intern, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne, conțin dispoziții mai favorabile.
Tribunalul a reținut că există conflict între art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 și art. 1 Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, motiv pentru care acordă prioritate în aplicarea acestuia din urmă, având în vedere, în același timp, că România a ratificat Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamental, și Protocoalelor adiționale, prin Legea nr. 30/1994.
Tribunalul are în vedere, în același timp și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice, care prin art. 19 pct.3 stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților li poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar în speță Tribunalul a apreciat, conform tuturor considerentelor expuse, că nu se justifică înlăturarea acestui spor în ceea ce privește reclamanții, nefiind implicată apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Tribunalul a precizat că prin admiterea primului capăt de cerere se repară prejudiciul care le-a fost creat până în acest moment, prejudiciul fiind cert și actual, având în vedere că drepturile reclamate prin cerere sunt de natură salarială.
Cât privește capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor și până la data plații efective, instanța a constatat că, în speță, ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real, suferit de reclamanți ca urmare a neacordării unor drepturi bănești de natură salarială.
Repararea prejudiciului se face în condițiile răspunderii civile contractuale.
Beneficiul nerealizat, ca parte a prejudiciului suferit de reclamanți este datorat devalorizării monetare survenite între data când aceste drepturi ar fi trebuit acordate, și data plații efective, pe cale de consecință, măsura reparatorie adecvata fiind actualizarea sumelor cu indicele de inflație, de la data scadentei fiecărei sume, la data plății efective.
Având în vedere și evoluția economico-socială actuală, cât și soluțiile doctrinare și jurisprudențiale în materie, Tribunalul a apreciat că în materia dreptului muncii daunele pentru neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor bănești se pot concretiza nu numai în dobânda legală, ci și în actualizarea cu indicele de inflație, de la data când fiecare sumă ar fi devenit scadentă, la data plații efective, principiul primordial ce se cere a fi respectat fiind repararea în totalitate a prejudiciului suferit.
Pentru aceste considerente, instanța a admis și acest capăt de
cerere, și a dispuse actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor bănești
racordate reclamanților, de la data scadenței fiecărei sume, la data plații efective,
Tribunalul a apreciat că reactualizarea sumelor prin acordarea concomitentă a indicelui de inflație și a dobânzii bancare, ar presupune o dublă dezdăunare a reclamanților, ce s-ar materializa printr-o îmbogățire fără justă cauză a acestora.
Pentru aceste considerente, cererea privind actualizarea acelorași drepturi și cu dobânda bancară a fost respinsă.
Au fost respinse de asemenea și capetele de cerere referitoare la plata în continuare a sporului de 50 % din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, precum și obligarea pârâților la efectuarea de mențiuni corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților motivat de faptul că în ce privește drepturile solicitate, nu poate exista o prezumție de neexecutare a unei obligații reale în sarcina pârâților, reclamanții nesuferind încă nici un prejudiciu în acest sens.
În cazul În care, situația va persista, reclamanții au la îndemână calea unei noi acțiuni, iar în ce privește celălalt capăt de cerere se constată că există deja o obligație legală în acest sens în sarcina pârâților, respectiv Decretul nr.92/1976.
Cât privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a constatat că în conformitate cu dispozițiile art. 28 din Legea 500/2002 Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza:
a) prognozelor indicatorilor macroeconomici și sociali pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget, precum și pentru următorii 3 ani;
b) politicilor fiscale și bugetare;
c) prevederilor memorandumurilor de finanțare, ale memorandumurilor de înțelegere sau ale altor acorduri internaționale cu organisme și instituții financiare internaționale, semnate și/sau ratificate;
d) politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;
e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Conform art. 21 alin. 5 din același act normativ, toate instituțiile publice trebuie să aibă bugetul aprobat, conform prevederilor legale, iar conform art. 21 alin 1, "Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii."
Analizând dispozițiile legale menționate, Tribunalul a reținut că, deși Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are calitatea de ordonator principal de credite, poate angaja cheltuieli numai în limita bugetelor aprobate.
În condițiile în care cererea de deschidere de credite bugetare, în vederea achitării drepturilor salariale, nu este aprobata de către chematul în garanție, pârâtul este pus în situația de a nu putea asigura fondurile necesare executării dispozițiilor prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat în termen legal pârâții Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Statul Român prin Ministerul Economiei și Fianțelor.
În motivarea recursului său, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție critică sentința numai cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și față de respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului.
Se arată că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31decembreie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata rentelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată chiar reprezentând indicele de inflație nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială ".
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, recurentul a apreciat că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina sa a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație, putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze actualizarea drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse în afara celor alocate prin lege. Mai mult, recurentul a apreciat că aplicarea indicelui de inflație sumelor acordate de prezenta hotărâre apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată, în cauză, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamant, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
La termenul din 16.03.2009 Curtea din oficiu, în raport de art. 137 alin. 1 pr. civ. raportat la art. 129 pr. civ. a invocat excepția tardivității recursului declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Găsind întemeiată această excepție, Curtea a admis-o, reținând că sentința atacată a fost comunicată Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la data de 20.06.2008 (conform dovezii de comunicare aflată la fila 111 a dosarului de fond), iar recursul a fost expediat la data de 09.07.2008 (conform ștampilei poștei aplicată pe plicul de expediere fila 30 dosar Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a, Secție pe rolul căreia a fost inițial, din eroare, înregistrat dosarul), cu depășirea așadar a termenului imperativ legal de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticii referitoare la soluția dată excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată prin recursul Ministerului Public, Curtea reține următoarele:
Dispozițiile Decretului nr. 167/1958 sunt de strictă interpretare și nu se poate stabili un alt moment de începere a cursului prescripției decât data nașterii dreptului, după cum de strictă interpretare sunt și dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Referitor la întreruperea cursului prescripției art. 16 din Decretul nr. 167/1958 dispune că prescripția se întrerupe:
a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
În raporturile dintre organizațiile socialiste, recunoașterea nu întrerupe curgerea prescripției;
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;
c) printr-un act începător de executare.
Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.
Un alt aspect care trebuie relevat este acela că întreruperea cursului prescripției presupune ca termenul prescripției extinctive să nu se fi împlinit.
Intervenția unei cauze de întrerupere a cursului prescripției ulterior împlinirii termenului face ca această cauză să fie lipsită de eficiență juridică.
Instanța mai face vorbire despre o recunoaștere a dreptului, în condițiile art. 16 alin. 1 lit. a, prin plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime și decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recurentul solicită instanței să observe că obiectul cauzei este total diferit de exemplele pe care instanța le indică, fiind vorba despre drepturi diferite, și totodată analogia în drept nu este permisă.
Față de aceste considerente, Curtea consideră că excepția prescripției trebuie admisă și, având în vedere data introducerea acțiunii (18.03.2008), respinse pretențiile formulate de reclamantul pentru perioada 01.12.2004-18.03.2005, acțiunea urmând a fi admisă numai cu privire la perioada 19.03.2005 la zi.
Cât privește criticile referitoare la actualizarea sumei cu rata inflației, în mod corect a dispus instanța, având în vedere îndreptățirea reclamanților la repararea integrală a prejudiciului suferit prin întârzierea în plata sumelor.
Pentru motivele arătate, în baza art. 312 alin. 1 pr. civ. recursul va fi admis iar sentința atacată va fi modificată în parte în sensul mai sus arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.559/F din data de 05.06.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM B, ȘI.
Admite recursul formulat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.559/F din data de 05.06.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM B, ȘI.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că admite excepția prescripției dreptului la acțiune în privința pretențiilor reclamantului pentru perioada 01.12.2004-18.03.2005 și, în consecință, respinge pretențiile aferente acestei perioade ca fiind prescrise.
A obligat pârâții la plata către reclamantul a sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru perioada 19.03.2005 la zi.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
a
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex06.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Mariana Constanța AnastasieiJudecători:Mariana Constanța Anastasiei, Lizeta Harabagiu, Silvia
