Pretentii civile. Speta. Decizia 1687/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1687
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier -a -
.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții, împotriva sentinței nr. 79 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea de judecată în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 cod procedură civilă, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Curtea de APEL CRAIOVA prin sentința nr. 79 de la 23 octombrie 2008 respins ca fiind prescrisă acțiunea formulată de reclamanții, și -, împotriva pârâților Curtea de Conturi a României B,--24, sect. 1 și Ministerul Economiei Și Finanțelor
Pentru a se pronunța astfdel Curtea a reținut că eclamanții au calitatea de procurori financiari pe lângă Camera de Conturi G din cadrul Curții de Conturi a României, iar la data de 7 aprilie 2008 au formulat cerere de chemare în judecată prin care au solicitat ca pârâții să fie obligați la plata sporului de suprasolicitare neuropsihică de 50 % pentru perioada 01 noiembrie 2000 - 1 octombrie 2004.
Conform art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Conform art. 166 alin.1 Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prin decizia nr. 21/ 10 martie 2008 Înalta Curte de Justiție și Casație a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că,n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernuluinr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
În consecință,dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au fost în vigoare în tot acest timp iar reclamanții aveau posibilitatea să formuleze acțiune prin care să solicite plata acestui spor.
Astfel că dreptul la acțiune s-a născut la data la care debitorii obligației nu au mai plătit acest spor și trebuia exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 lit "e" Codul muncii și art.166 Codul muncii.
Acest termen a fost depășit în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată deoarece de la data de 15 iulie 2001, respectiv 01 aprilie 2004 până la data de 14 aprilie 2008 (data introducerii acțiunii), au trecut mai mult de 3 ani, și în consecință instanța a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă, în condițiile în care instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare formulat prin cererea de chemare în judecată și anume a aplicării și interpretării dispozițiilor legale și a principiilor dreptului internațional cu privire la proprietatea unui drept de creanță, care este un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Al doilea motiv de recurs vizează faptul că a fost soluționată cauza fără a se intra în cercetarea fondului, cu aplicarea greșită a prevederilor privitoare la prescripția extinctivă.
Recursul este nefondat.
În dezvoltarea jurisprudenței sale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a identificat protecția prevăzută de art.1 din Protocolul nr.1 ca fiind mult mai largă decât cea tradițional acoperită de dreptul de proprietate, apropiindu-se de accepțiunea din Dreptul internațional, unde este considerat bun orice drept dobândit.
Singura limitare importantă adusă protecției oferite de art.1 din Protocolul nr.1 este aceea că aceasta se extinde doar asupra bunurilor actuale.
În materia drepturilor ce decurg din exercitarea unei profesii și în materia drepturilor de creanță, Curtea a statuat că " o creanță nu poate constitui bun în sensul prezentului articol, decât dacă este exigibilă" (cauza Ouzunis împotriva Greciei), iar drepturile ce țin de exercitarea unei profesii nu pot fi considerate drepturi "dobândite", comisia considerând că " simpla speranță a notarilor ca legislația să nu fie schimbată nu constituie un bun în sensul Convenției" (decizia X împotriva Germania din 13 decembrie 1979).
În cauza de față, prerogativa statului de reglementare în domeniul salarizării personalului angajat în sectorul bugetar nu este contrară art.1 din protocolul 1 la Convenție, în condițiile în care legea de abrogare nu a retroactivat, pentru a se putea pune în discuție cel puțin ideea de speranță legitimă.
Raționamentul propus de recurenți în rezolvarea excepției prescripției pornește de la premiza greșită că drepturile invocate de aceștia constituie bunuri în sensul art.1 din Protocolul nr.1, deși aceste drepturi nu erau nici actuale, cu atât mai puțin creanțe exigibile pentru a putea intra în domeniul de aplicare al Convenției.
Curtea apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii, având în vedere faptul că drepturile invocate de recurenții-reclamanți au caracterul unor drepturi salariale, astfel că sunt aplicabile dispozițiile speciale privind prescripția dreptului la acțiune.
Potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate trebuie formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Acest termen de 3 ani a fost depășit astfel cum corect a reținut instanța de fond.
Prin urmare, sunt neîntemeiate criticile ce vizează primul motiv de recurs.
Potrivit art. 137 alin.1 Cod pr.civilă în situația în care instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de fond sau de procedură, este de prisos cererea în fond a pricinii.
Soluționând cauza în baza excepției prescripției extinctive, în mod corect instanța nu a mai intrat în cercetarea fondului cauzei, astfel că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Față de aceste considerente și de prevederile art. 312 Cod pr.civilă va fi respins recursul ca nefondat.
PE NTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții, împotriva sentinței nr. 79 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, -a - |
08.05.2009
ed.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Cristina Raicea, Marian Lungu
