Pretentii civile. Speta. Decizia 1751/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1751
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții -, și, împotriva sentinței civile nr. 939/30.08.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, - Structura Centrală B și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic, în reprezentarea pârâtului intimat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului intimat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile recurate, pentru motivele arătate în scris.
CURTEA,
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 18 iulie 2007 reclamanții -, au chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA;Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad A; -Structura centrală B și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale constând în spor de confidențialitate de 15%începând cu anul 2004și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii si pentru viitor,drepturi actualizate cu indicele de inflație,începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii,efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă precum și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
In motivarea cererii lor reclamanții au arătat că sunt angajați ca procurori, respectiv grefieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova,județul In aceste funcții,deși conform art.28 din Legea nr.182/2002 dețin certificate și autorizații ORNIS și gestionează informații clasificate,nu beneficiază de sporul de confidențialitate prevăzut de legislația în vigoare pentru unele categorii de persoane,respectiv: personalul militar și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională; funcționarii publici precum și cei din aparatul de lucru al Guvernului,din cadrul Administrației Președințiale,Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității,Ministerul Afacerilor Externe,Ministerul Integrării Europene,Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ; membrilor Plenului și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere Spălării Banilor; personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Reclamanții au mai arătat că o parte din funcționarii publici cu statut special din cadrul unităților de ordine publică și siguranță națională gestionează informații clasificate obținute sub supravegherea procurorilor,în aceeași măsură personalul auxiliar de specialitate din cadrul unităților de parchet,gestionează și manipulează aceste documente clasificate.
Reclamanții au invocat în drept,în susținerea cererii lor,dispozițiile art.30 alin.3 din OG nr.137/2000;art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 și art.3 din Ordonanța nr.19/2006.
Pârâtul, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă,invocând excepția necompetenței materiale a instanței și formulând cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pârâtul a arătat că reclamanții nu sunt nici funcționari publici cu statut special și nici personal civil într-o instituție militară ca să poată beneficia de prevederile Ordonanței nr.19/ 2006 și a Legii nr.444/2006.
Pârâtul -chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A,invocând excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad și excepția lipsei calității sale procesuale,iar pe fond solicitând respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
Pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și T -Structura Centrală, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 939 din 30.08.2007, Tribunalul Arada respins acțiunea reclamanților, reținând următoarele:
Analizând cu precădere excepțiile invocate în temeiul prevederilor art. 137 Cod procedură civilă instanța apreciază ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad, excepție invocată de pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor constatând că ne aflăm în prezența unui conflict de muncă, situație în care competent în soluționarea acestuia este Tribunalul Arad conform prevederilor art.2 alin.l lit.c Cod procedură civilă coroborate cu prevederile art.284alin.2 din Codul Muncii, aceasta fiind și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și Proprietate Intelectuală, Decizia nr.6549/05 iulie 2006..
Instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor,activitatea parchetelor și a instanțelor judecătorești fiind finanțată de la bugetul statului,acest pârât are calitate procesuală pasivă.
Din actele și lucrările dosarului,instanța constată următoarele:
Reclamanții - și sunt magistrați -procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, jud. iar și sunt grefieri în cadrul aceluiași parchet.
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție precum și unitățile de parchet subordonate,împreună cu instanțele judecătorești compun autoritatea judecătorească,salarizarea personalului făcându-se prin legi speciale.
Reclamanții nu au calitatea de funcționari publici cu statut special, nici cea de cadre militare sau cea de personal civil într-o instituție militară, calitate în care ar beneficia de acordarea sporului de confidențialitate prevăzut de Ordonanța de Guvern nr.19/2006;legea nr.444/2006. Ca atare nu există nici un temei legal pentru acordarea acestui spor și reclamanților, astfel că acțiunea reclamanților urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință, în baza art.60 și urm. Cod procedură civilă instanța va respinge și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții, care au solicitat casarea unei hotărârii, și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că în conformitate cu art. 28 din legea 183/2002, dețin certificate și autorizații ORNIS, și gestionează informații clasificate. Au mai invocat dispozițiile OG 19/2006, care acordă spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din instituțiile publice care gestionează și manipulează informații clasificate.
Legal citat, intimatul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.
În această categorie intră raporturile de muncă (de serviciu) ale funcționarilor publici civili sau militari, ale soldaților și gradaților, ale persoanelor care dețin demnități publice, ale magistraților și magistraților asistenți, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, ale membrilor cooperatori și raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă.
Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncăsuigeneris.
Este un raport juridic care are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, părți în raporturile de muncă ale magistraților sunt, în puterea legii, ca exponenți ai puterii judecătorești a statului Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe și parchete de pe lângă acestea. Atribuțiile persoanelor juridice respective sunt exclusiv de natură funcțională, operatorie.
atribuții clasice ale angajatorului, chiar esențiale, sunt exercitate de către Președintele României și Consiliul Superior al Magistraturii, deci de alte autorități decât persoanele juridice parte în raporturile de muncă ale magistraților.
Drepturile și obligațiile acestor categorii de personal sunt reglementate de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr.304/2004. privind organizarea judiciară.
Cea este comun magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, în ceea ce privește problema pusă în discuție de recursul în interesul legii, este faptul că atribuțiile și responsabilitățile fiecărui post, condițiile de muncă, cât și cuantumul indemnizațiilor/salariilor nu pot fi negociate în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Codul Muncii dispune în art.39 alin.2 lit.f că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
La rândul ei, Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate stabilește la art.36 alin.3 că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie sa prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două ipoteze privind acest angajament și anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la nașterea raportului de serviciu) sau la trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiași unități (la același angajator).
Potrivit art.16 alin.1 din Codul d eontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 6 mai 2005, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art.99 lît.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Totodată, conform art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea nr. 145/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 5 mai 2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
În conformitate cu prevederile art.3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr.444/2006 publicată în Monitorul Oficial nr.978 din 7 decembrie 2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate. Funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, prin dispozițiile art.15 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999 se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Potrivit art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia 46 din 15.12.2008, a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și a stabilit că personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la despăgubiri constând în sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 rap la art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul reclamanților, și va modifica în parte sentința recurată, în sensul admiterii în parte a acțiunii și a obligării pârâților Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și DIICOT - Structura Centrală la plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu data de 17.07.2004 și pe viitor, actualizate cu indicele de inflație și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
De asemenea va obliga pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale, având în vedere atribuțiile sale prevăzute de Legea 500/2002, și întrucât în situația în care nu ar fi fost obligat să aloce aceste sume necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Curtea va respinge pretențiile reclamanților pentru perioada 01.010.2004 - 17.07.2004, ca fiind prescris dreptul material la acțiune, având în vedere dispozițiile art. 283 alin 1 litera c din Codul Muncii, cererea în vederea plății unor drepturi salariale neacordate poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Din coroborarea art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii cu art.3 alin. 1 și alin. 2 și art. 7 alin 1 raportat la art. 12 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, referitor la ipoteza prescripției în cazul raporturilor juridice obligaționale în cazul obligațiilor cu executare succesivă, rezultă că termenul de trei ani pentru obligarea angajatorului la plata sumelor cu titlu de drepturi salariale, începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune privind fiecare prestație succesivă, adică de la data când angajatorul datora aceste sume și de la care s-a născut dreptul reclamanților la remunerare pentru munca depusă, drept la acțiune care, nefiind exercitat în termenul prevăzut de lege, în lipsa unor cauze de suspendare sau întrerupere se stinge pentru fiecare din aceste prestații printr-o prescripție deosebită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 939/30.08.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul obligării pârâților Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și DIICOT - Structura Centrală la plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu data de 17.07.2004 și pe viitor, actualizate cu indicele de inflație și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale.
Respinge pretențiile pentru perioada 01.01.2004-17.07.2004 ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
cu opinie separată în sensul
respingerii excepției prescripției
dreptului material la acțiune
GREFIER,
- -
Red. / 13.01.2010.
Tehnored / 13.01.2010/2 ex
Prima instanță: și
Tribunalul Arad
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
În speță, nu se poate ridica problema prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, în condițiile dreptului comun, din următoarele considerente:
Pe terenul dreptului comun, respectiv al Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție extinctivă este echivalent intervalului de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, în sens procesual.
La rândul său, dreptul la acțiune este reglementat în măsura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare, ceea ce presupune că dreptul subiectiv trebuie să existe la momentul exercitării dreptului la acțiune.
Așadar, exercitarea dreptului la acțiune în sensul procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute de dreptul pozitiv.
În cazul din speță, dreptul subiectiv, consacrat în favoarea reclamanților, prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Lega nr. 334/2001.
În asemenea condiții titularul dreptului subiectiv se afla într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Acest tip de indisponibilitate înlătură incidența dispozițiilor legale privind cursul prescripției extinctive, iar în situația în care nu ar înlătura-o ar fi asimilabil cazurilor prevăzute în art. 13 din Decret nr. 167/1958, care reglementează suspendarea prescripției extinctive.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu este incidentă în ipoteza în care titularul unui drept subiectiv este privat de acest drept ca efect al abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv.
De altfel ar fi o cerință excesivă și nefirească a statului, ca, prin intermediul legilor, să impună termene de prescripție a dreptului la acțiune, în ipotezele în care dreptul subiectiv care ar legitima un proces ar fi abrogate, prin acte normative.
Aceste aspect reprezintă un alt motiv pentru care instituția prescripției extinctive nu este incidentă în cazul valorificării unor drepturi subiective, nerecunoscute de dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare.
Pe de altă parte, declararea neconstituționalității unei norme prin care a fost paralizat un drept subiectiv face ca respectivul drept să poată fi valorificat în termenul general de prescripție, prevăzut de art. 3 din Decret nr. 167/1958, termen care curge din momentul declarării neconstituționalității normei, după caz, în funcție de instanța care a soluționat excepția de neconstituționalitate, în măsura în care dreptul subiectiv este supus prescripției.
În cazul de speță, termenul în discuție curge din momentul pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile legii.
Nu se poate susține că titularul unui drept subiectiv a pierdut dreptul la acțiune, întrucât a expirat termenul de 3 ani, anterior introducerii acțiunii în justiție, respectiv anterior declarării neconstituționalității normei prin care a fost abrogat dreptul subiectiv, pentru simplul motiv că excepția de neconstituționalitate poate fi invocată oricând, instituția prescripției extinctive nefiind incidentă în acest domeniu.
O concluzie în sens contrar ar fi de natură, deopotrivă, de a pune în discuție interesul pronunțării deciziei de recurs în interesul legii, în luna martie 2008, ipoteza instanței vizând hotărâri judecătorești contrare, pronunțate în soluționarea unor acțiuni formulate în cursul anului 2007, căci ar lipsi orice interes practic și chiar juridic, scopul acestei decizii fiind acela de a unifica jurisprudența pentru viitor, potrivit art. 329 (3) Cod procedură civilă.
În măsura în care dreptul subiectiv este prescriptibil, în condițiile legii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care s-a constatat neconstituționalitatea normei, în condițiile legii.
Termenul scurs între momentul suprimării dreptului subiectiv, printr-o normă de abrogare a normei care l-a consacrat inițial, și data constatării neconstituționalității normei abrogate, nu are nici o relevanță juridică, în raport cu împrejurarea că invocarea neconstituționalității unei norme juridice se poate face oricând, în condițiile legii.
În altă ordine de idei, caracterizate ca fiind o valoare economică, aceste forme de salarizare se subscriu noțiunii de "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Proprietatea reclamanților asupra acestor bunuri (fiind vorba de un serviciu deja prestat și nerecompensat) conferă dreptul acestora de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat din perspectiva art. 44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
JUDECĂTOR,
- -
Red. /13.01.2010.
Tehnored I/2.ex/13.01.2010
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf
