Pretentii civile. Speta. Decizia 1794/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1794
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 1404/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și pârâta intimată Direcția Instanțelor Militare B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâtul recurent Ministerul Apărării Naționale și pârâta intimată Direcția Instanțelor Militare B, consilier juridic G, lipsă fiind reclamanții intimați, și pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat în temeiul art. 242 Cod procedură civilă, judecarea în lipsă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1404/22.05.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa admis în parte demersul judiciar declanșat și precizat de către petiționarii - și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Finanțelor Publice; a obligat pârâții de 1 si 2 la plata către reclamanți a sporului de vechime în muncă de 25% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioadele 1.03.2004-9.03.2007, 30.06.2007-12.01.2008 pentru petentul -, respectiv pentru perioadele 1.03.2004-9.03.2007, 30.06.2007-30.04.2009 pentru petentul, sume actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective; a obligat pârâtul de 3, Ministerul Finanțelor Publice să asigure alocarea fondurilor necesare plăților acestor drepturi.
A respins demersul judiciar declanșat și precizat de petenți, pentru perioada 9.03.2007-30.06.2007, respectiv 12.01.2008-la zi pentru petentul -, iar pentru petentul, perioada 9.03.2007-30.06.2007, respectiv 30.04.2009 - la zi.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale a chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință a obligat chematul în garanție să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Apărării Naționale în care să includă sumele necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților.
Tribunalul a reținut:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor în soluționarea speței, instanța a constatat neîntemeiată această excepție, respingând-o, în considerarea faptului că, Ministerul Economiei și Finanțelor potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; astfel, rolul Ministerul Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, iar fondurile Ministerului Apărării Naționale, sunt asigurate de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile invocată de către pârâtul Ministerul Apărării Naționale, instanța a înlăturat și aceasta excepție, în considerarea faptului că, ne aflam în sfera relațiilor de muncă, nicidecum în sfera dreptului administrativ.
Ori, în domeniul relațiilor de muncă Codul muncii nu prevede obligativitatea parcurgerii vreunei proceduri prealabile.
Cu privire la excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pentru perioada anterioară lunii mai 2004, excepție invocată de către același pârât Minister al Apărării Naționale, instanța a înlăturat și această excepție, pentru următoarele considerente:
Sporul de vechime intră în categoria generică a drepturilor salariale, deoarece toate sporurile, indemnizațiile și oricare alte adaosuri la salariul de bază sunt definite de lege a fi părți componente ale salariu-lui (art. 155 din Codul muncii ).
Fără nici o îndoială, dreptul care face obiectul judecății în cauza de față este protejat, complementar, și de art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit căruia:
Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Protecția instituită de acest text are în vedere toate bunurile patrimoniale care pot aparține unei persoane fizice sau unei persoane juridice, atât imobile cât și mobile, deci acest text utilizează noțiunea de proprietate în sensul cuprinderii în conținutul său a tuturor acestor bunuri (CEDO, 8 februarie 1979, nr. 7456/1976, Wiggins c/-);
luând în considerare accepțiunea de bunuri și protecția dreptului de proprietate consacrate de practica judiciară a CEDO, sporul de vechime al reclamanților - drept de creanță - calculat în proporție de 25% din salariul lor de bază brut lunar, este imprescriptibil, prin interpretarea extensivă, sistematică și logică a normei imperative conținute în art. 21 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, conform căreia:
Dispozițiile decretului de față nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitațiune, servitute și superficie.; este de la sine înțeles, astfel, față de cele arătate mai sus, că nu au aplicabilitate în cauza de față nici dispozițiile art. 166 din Codul muncii, privind prescripția acțiunii pentru plata salariului.
Salariul reclamanților din cauza de față este un bun mobil proprietatea lor, desigur, în componența acestuia intrând și sporul de vechime, în discuție, dedus judecății, așa încât este pe deplin justificată concluzia protecției care i se acordă, atât prin textul citat mai sus din Carta socială europeană revizuită, cât și prin textul citat al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Obligativitatea respectării de către toate instituțiile Statului Român, inclusiv de Curtea Constituțională, a actelor normative de drept internațional ratificate de România rezultă neechivoc, între altele, și din conținutul art. 11, art. 20, și art. 148 din Constituție, potrivit cărora statul se obligă să respecte cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, fiind garantată constituțional aducerea la îndeplinire a acestor obligații.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Europene de Justiție are ca rezultat și o adaptare a jurisprudențelor naționale la autoritatea de lucru interpretat din practica acestor Curți, bazată pe analogia cauzelor.
Verificând în limitele competenței conferite de lege, demersul judiciar dedus judecății, raportat la probatoriul administrat ca și la prevederile legale aplicabile speței, acțiunea se privește ca întemeiată iar tribunalul a admis-o în parte, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 în vigoare, trebuie să aibe aplicabilitate și în cazul magistraților, nu numai personalului auxiliar de specialitate.
Că este așa, rezultă fără putință de tăgadă din economia art. 20 din Constituția României, care prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Ori, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, arată că, "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Prin eliminarea aplicării prevederilor legale din Legea nr. 50/1996 privind sporul de vechime doar în cazul magistraților s-a creat un tratament diferențiat între această categorie profesională și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor, defavorizând în mod nejustificat categoria profesionala a magistraților, având ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie.
Potrivit art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955, "Toți oamenii sunt egali în fata legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egala a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egala împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declarație și împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare"; "Orice persoana are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotire împotriva șomajului. Toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală", principii regăsite și în dispozițiile art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului supra arătat.
Efectele Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 care înlătură dreptul la sporul de vechime al magistraților acordat prin Legea nr. 50/1996 trebuie analizate și din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativa, potrivit cărora, dispozițiile unei legi organice nu pot fi abrogate prin norma legală ordinară, ordonanța guvernului neputând astfel să afecteze existența sau exercitarea acestui drept; faptul că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 26/2006 nu prevăd expres sporul de vechime ci numai un spor de vechime în magistratură, nu înlătură dreptul reclamanților la acest spor, cele 2 sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art. 155 Codul muncii și de dispozițiile anterior indicate, aplicabile personalului auxiliar de specialitate.
Pentru considerentele supra arătate, tribunalul a constatat că acțiunea promovată de reclamanți este întemeiată, a admis-o în parte și a obligat pârâtele de 1 si 2 să acorde reclamanților sporul de vechime în muncă, de 25% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioadele 1.03.2004-9.03.2007, 30.06.2007-12.01.2008 pentru petentul -, respectiv pentru perioadele 1.03.2004-9.03.2007, 30.06.2007-30.04.2009 pentru petentul, sume actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Instanța a respins demersul judiciar declanșat și precizat de petenți, pentru perioada 9.03.2007-30.06.2007, perioada în care reclamantul potrivit înscrisului de la fila 29 dosar a beneficiat de acest drept salarial, respectiv 12.01.2008-la zi pentru petentul -, având în vedere faptul că, la data de 12.01.2008 reclamantul - a fost pensionat, iar pentru petentul, perioada 9.03.2007-30.06.2007, perioada în care acesta potrivit înscrisului de la fila 29 dosar a beneficiat de acest drept salarial, respectiv 30.04.2009 - la zi, având în vedere faptul că, la data de 30.04.2009 reclamantul a fost pensionat.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cerere formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, tribunalul a constatat întemeiată această cerere, pe care a admis-o în considerarea faptului că, în calitatea sa de ordonator principal de credite și de elaborator al proiectului bugetului de stat. Ministerul Finanțelor Publice are atribuții, potrivit Legii nr. 500/2002 de a repartiza fondurile necesare salarizării și de a lua măsuri pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului, precum și cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare, considerente pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 60 Cod procedură civilă a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cerere formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, pentru ca chemata în garanție să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Apărării Naționale în care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Instanța a constatat întemeiat și petitul vizând obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate de către reclamanți, admițând și acest petit.
Instanța a mai constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În baza evocatelor texte de lege, tribunalul a admis acțiunea formulată de către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Apărării Naționale în nume propriu și pentru Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Apărării Naționale, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-a susținut că sentința este nelegală fiind încălcate prevederile art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2006, nefiind efectuată procedura plângerii prealabile.
S-a criticat sentința ca nelegală și pentru greșita respingere a excepția prescripției dreptului material la acțiune invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 166 alin. 1 Codul muncii și ale art. 7 și 12 din Decretul nr. 167/1958, pentru perioada anterioară datei de 29.05.2004.
În ce privește fondul cauzei, s-a susținut că în mod greșit s-a reținut discriminarea ca temei al admiterii acțiunii, reclamanții fiind o categorie distinctă față de personalul auxiliar și având regim juridic diferit.
S-a mai invocat și netemeinicia sentinței cu privire la reclamantul, pârâtul fiind obligat să-i plătească dreptul pretins pentru perioada 30.06.2007-30.04.2009, deși la 1.08.2007 acesta a fost transferat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința ca nelegală pentru greșita respingere a excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că s-au încălcat prevederile art. 16-30 din Legea nr. 500/2002. S-a mai susținut că prin admiterea cererii de chemare în garanție s-au încălcat prevederile art. 60-63 Cod procedură civilă.
Cu privire la fondul cauzei s-a invocat nelegalitatea sentinței întrucât prin dispozițiile art. 1 pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 dreptul magistraților la sporul de vechime a fost abrogat.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursurile sunt fondate în parte sub aspectul perioadei pentru care s-au acordat drepturile salariale pretinse de reclamantul.
Restul criticilor sunt nefondate.
Obiectul acțiunii formulate de reclamanți îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate și nu se contestă actul administrativ prin care s-au stabilit drepturile salariale, și așa cum corect a reținut instanța de fond sunt incidente dispozițiile legislației muncii care nu prevăd nici o procedură prealabilă și nu ale art. 36 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2006, așa cum greșit susține recurentul Ministerul Apărării Naționale.
Nici susținerile cu privire la greșita respingere a excepției prescripției nu sunt fondate.
Prin decizia civilă nr. XXXVI/7.07.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. I pct. 32 din G nr. 83/2000, art. 50 din G nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din G nr. 160/2000 se interpretează în sensul că, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechimea în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în esență că Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 nu conține nici o dispoziție de abrogare a art. 31 (devenit 33) din Legea nr. 50/1996 pe care o modificat-o și completat-
În fapt, acest act normativ, fără a abroga dreptul la sporul de vechime, a determinat neacordarea acestuia cu începere de la data intrării sale în vigoare, 1 septembrie 2000 și atât din perspectiva angajatorului, cât și din cea a salariatului (magistrat sau controlor financiar) consecința a fost de a suprima un drept subiectiv recunoscut în dreptul pozitiv.
Art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 prevede că"Prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune iar potrivit art. 1886 din Codul civil nici o prescripție nu poate începe să curgă mai înainte de a se naște supusă acestui mod de stingere".
Din perspectiva dreptului comun privitor la prescripție, respectiv Decretul nr. 167/1958 și a prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii termenul de prescripție extinctivă este echivalent intervalului de timp stabilit de lege înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens procesual.
Dreptul la acțiune este reglementat în măsura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, ori în condițiile în care prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 s-a prevăzut inaplicabilitatea prevederilor referitoare la sporul de vechime, titularii acestui drept subiectiv au fost împiedicați să exercite dreptul la acțiune.
Instituția prescripției extinctive constituie o modalitate de a sancționa titularul dreptului care nu își exercită dreptul la acțiune într-un anumit termen stabilit în mod imperativ de lege.
Până la apariția Deciziei nr. XXXVI/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B care a clarificat efectele Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 nu li se poate imputa reclamanților o conduită neglijentă, o stare de pasivitate, nefiind previzibil că legea va fi interpretată în sensul recunoașterii dreptului la sporul de vechime. În aceste condiții reclamanții s-au aflat într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune.
Prin urmare, în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor legale incidente cu privire la prescripție și s-a respins excepția, termenul de prescripție începând să curgă doar de la pronunțarea Deciziei nr. XXXVI/2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție și nu de la adoptarea Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 160/2000.
Prin urmare, în mod corect a fost respinsă excepția prescripției.
În ce privește fondul cauzei, se constată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXXVI/7.07.2007 și prin care s-a stabilit că magistrații nu și-au pierdut dreptul la sporul de vechime, este obligatorie pentru instanțe, conform dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă (care prevăd că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe), astfel că și sub aspectul fondului criticile sunt nefondate.
În mod corect a fost admisă și cererea de chemare în garanție, respingându-se excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.
Această calitate este conferită tocmai de atribuțiile pe care le are acest minister.
Astfel, Ministerul Finanțelor Publice este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, conform art. 19 din Legea nr. 500/2002, se instituie răspunderea Ministerului Finanțelor Publice pentru pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
În consecință, Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, în virtutea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Astfel, lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
Potrivit Legii nr. 500/2002, între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției s-a născut un raport juridic bugetar, în care unul dintre subiecte este Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, iar celălalt subiect este o instituție publică, respectiv Ministerul Justiției, care este finanțată integral de la bugetul statului.
Recursul este fondat cu privire la reclamantul.
Așa cum susține pârâtul recurent Ministerul Apărării Naționale și cum rezultă din probele dosarului, acest reclamant a fost transferat începând cu data de 1.08.2007 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Miliar T, iar de la această dată drepturile salariale au fost plătite e Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nu de Direcția Instanțelor Militare.
Prin urmare, pârâtul Ministerul Apărării Naționale - Direcția Instanțelor Militare nu putea fi obligat la plata drepturilor pretinse numai până la data de 31.07.2007.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile declarate de pârâtul Ministerul Apărării Naționale pentru Direcția Instanțelor Militare și de Ministerul Economiei și Finanțelor și va fi modificată sentința în sensul că pârâții vor fi obligați la plata drepturilor salariale pretinse de reclamantul numai până la 31.07.2007.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 1404/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați și și pârâta intimată Direcția Instanțelor Militare
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâții la plata drepturilor salariale pretinse de reclamantul numai până la data de 31.07.2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /21.12.2009
Tehnored. /2 ex./22.12.2009
Prima inst. Tribunalul Timiș -,
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
