Pretentii civile. Speta. Decizia 1843/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1843
Ședința publică din data de 14 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Simona
- -- -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 1200 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, cu sediul în M,-, județul P și intimații-pârâți Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B, sector 5,-, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B,--3.
La apelul nominal făcut în ședința publică
Lipsă de procedură cu intimata-reclamantă întrucât s-a restituit citația cu aceasta cu mențiunea "destinatarul nu mai lucrează la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată urmatoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată Statul R, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice B, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să se constate ca reclamanții au fost și continuă să fie discriminați în raport cu alți salariați ai statului, funcționari publici și demnitari, care își desfășoară activitatea în condiții de risc profesional și suprasolicitare neuropsihică și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea pârâților să înlăture discriminarea, să achite drepturilor bănești reprezentând sporul de stres în procent de 50% din salariul de bază, actualizate prin aplicarea ratei inflației de la 1 ianuarie 2003 până la momentul efectuării plăților respective. S-a mai solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru sumele restante, calculate conform art. 3 alin.3 din nr.OG 9/2000 cu începere de la 1 ianuarie 2003 și până la momentul efectuării plăților restante, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au invocat dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 Guvernul României a făcut neaplicabile prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 față de magistrați și persoanele de specialitate juridică asimilate.
Ori, potrivit art. 56 alin2. din Legea nr. 24 /2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă, nu poate fi admisibilă modificarea unei dispoziții a unei legi printr-un act normativ de valoare normativă inferioară-ordonanță de guvern.
Precizează reclamanții că plata acestui drept salarial trebuia făcută în continuare, iar prin neplată au fost prejudiciate grav interesele magistraților, creând și o situație de discriminare evidentă în raport cu celelalte categorii profesionale care au beneficiat i continuă să beneficieze de acest spor.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au solicitat proba cu acte.
În temeiul disp.art.115 pr.civ. pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor - DGFP P, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
Susțin pârâții prin întâmpinare că disp.art.47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești care prevedea pentru această categorie de salariați un spor de 50% din salariul lunar brut pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost abrogată prin OUG 177/2002 astfel că acțiunea reclamanților este neîntemeiată.
Ministerul Economiei și Finanțelor ()a invocat prin întâmpinarea depusă, excepția lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea excepției invocate, MEF a susținut că între reclamanți și Ministerul Economiei nu există raporturi de muncă, astfel că solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, prin sentința civilă nr. 1200 din data de 21.09.2007 Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată de acest pârât și a respins acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor prin P, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și s-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor ca neîntemeiată, precum și excepția necompetentei materiale a instanței.
Pe fondul cauzei s-a admis în parte acțiunea formulată și s-a dispus obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova să calculeze și să plătească fiecărui reclamant sporul de risc și suprasolicitare de 50% lunar calculat la salariul de bază începând cu data de 01.01.2003 și in continuare, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă. S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale ca neîntemeiat.
În motivarea sentinței pronunțate se arată că, în baza disp.art.137 pr.civ. pronunțându-se mai întâi asupra excepțiilor de fond și de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a cauzei, instanța de fond a apreciat că îi aparține competență materială de a judeca prezenta cauză, întrucât, fiind vorba de drepturi salariale decurgând din raporturi de muncă, competența de soluționare a unor asemenea cereri revine tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamanții.
Totodată, având in vedere că între reclamanți și MEF nu există raporturi de muncă, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea față de acesta ca fiind îndreptata împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Pe cale de consecință, a respins și cererea de chemare în garanție a MEF, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar și, deși acest text a fost intr-adevăr abrogat astfel cum susțin pârâții, prin art.42 al nr.OG83/2000, abrogarea nu poate produce efecte juridice întrucât această ordonanță este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind într-o vădita contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Față de toate aceste considerente, tribunalul apreciat ca întemeiată acțiunea reclamanților și, în temeiul disp.art.1, 2 din OUG 22/2002 si art.73-78 din Legea nr.168/1999 a admis-o în parte, în sensul că a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova să calculeze și să plătească fiecărui reclamant sporul de risc și suprasolicitare de 50% lunar calculat la salariul de bază începând cu data de 01.01.2003 și în continuare, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata dobânzilor legale întrucât, atât timp cât s-a solicitat actualizarea sumelor datorate, reclamanții nu mai pot pretinde și dobânzi pentru aceleași sume.
A mai reținut instanța de fond că în baza dispozițiilor Decretului - Lege 92/1992, angajatorii au obligația de a completa la zi carnetele de muncă ale angajaților, astfel că pârâții urmează să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea recursului, și, în principal trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Ploiești, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru motivele învederate in cuprinsul cererii.
În motivarea recursului formulat de pârât se arată, în esență, că hotărârea judecătoreasca a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv că prin art. 27 alin1 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 se stabilește în favoarea judecătoriei competența de soluționare a cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ.
Pe fondul cauzei, recurenta susține că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dispunând în mod nelegal obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 1 ianuarie 2003 până la zi și în continuare, în situația în care actul normativ care prevede acordarea acestui spor a fost abrogat.
A susține că Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele puterii judecătorești nu produce efecte juridice înseamnă a lipsi pe magistrați și personalul auxiliar de specialitate de majorarea salarială semnificativă acordată de acest act normativ.
S-a criticat soluția instanței de fond și sub aspectul greșitei respingeri excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care abrogarea ordonanței mai sus menționate a intervenit la data de 01 octombrie 2000, iar cererea a fost formulată de abia la data de 09 august 2007, termenul de 3 ani fiind îndeplinit încă din data de 01 octombrie 2003.
Un alt motiv de recurs invocat a fost acela că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât potrivit art. 1 pct. 42 din Ordonanța de Guvern nr. 83/200, art. 47 din Legea nr. 50/1996 care prevedea acest spor a fost abrogat.
De asemenea, actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației este nelegală, având în vedere că fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fiind o instituție bugetară.
Se mai susține că în cauză recurentul - pârât nu poate fi ținut să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata dobânzilor solicitate fiind lipsită de cauză juridică.
Se apreciază că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamanților, în cazul de față obligația de garanție intre instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta existând în temeiul art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată privind organizarea judiciară, potrivit căreia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Rolul Ministerului Finanțelor Publice, în opinia recurentului, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 și art. 304 pct. 3, pct. 4 și pct. 9.pr.civ.
La data de 22 august 2008 Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat note de ședință prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, în baza disp. art. 137.pr.civ. cu aplicarea art. 158.pr.civ. și a art. I din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75 /11 iunie 2008 și a solicitat admiterea excepției, scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea acesteia de îndată spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin încheierea de ședință din data de 12.09.2008 a fost admisă excepția invocată și a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționare în recurs.
Prin decizia nr. 3519 din data de 19 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, având în vedere că prin decizia nr. 104/20 ianuarie 2009 Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea disp. art. I și II din nr.OUG 75/2008.
Dosarul a fost înregstrat pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 4 august 2008.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea constată că recursul formulat este fondat pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
Referitor la motivul de recurs prin care s-a invocat încălcarea de către instanța de fond a competenței materiale a altei instanțe, Curtea apreciază că acesta este nefondat, întrucât în cauză nu sunt incidente dispozițiile. art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, ci față de obiectul cererii de chemare în judecată prin care se solicită un spor salarial pretins neacordat de către pârâți, își găsesc incidența disp. art. 281 din Codul muncii, privind jurisdicția muncii.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că prin Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996 și prin art.231 din Legea nr.56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001. OG nr.83/2000 a fost emisă în baza art.1 lit.q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, art.58 și art.62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Astfel a reieșit că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin. (3), cu referire la art.73 alin. (1) din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, a rezultat fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru a presupus că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești, astfel că, în mod legal și întemeiat tribunalul apreciat ca fondată acțiunea reclamanților de acordare a sporul de risc si suprasolicitare de 50% lunar calculat la indemnizația brută lunară de încadrare.
În mod judicios instanța de fond a dispus și reactualizarea sumelor acordate reclamanților cu titlu de spor de stres și suprasolicitare neuropsihică, întrucât prin neachitarea acestora odată cu plata indemnizației de încadrare lunară, în condițiile devalorizării monedei naționale, aceștia au suferit un prejudiciu material, faptul că recurenta-pârâtă nu are prevăzute astfel de cheltuieli în bugetul propriu nefiind de natură a înlătura obligația acesteia de a acoperi în totalitate prejudiciul suferit de intimați prin neachitarea la termen a sporului salarial mai sus menționat și fiind o situație în legătură cu executarea silită a sentinței și nu cu fondul pretenției dedusă judecății.
Cu privire la critica referitoare la pretinsa respingere în mod greșit a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea apreciază că nu s-a făcut dovada existenței unei obligații de garanție sau de despagubire care să incumbe acestui minister; și în condițiile în care aceasta instituție are obligația instituită de lege de a finanța activitatea instanțelor și parchetelor, în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 60 din Codul d e procedură civilă, în sensul că între obligația de finanțare prevăzută de lege și obligația de garanție prevăzută de dreptul civil substanțial nu poate fi pus semnul egalității.
Pe de altă parte Curtea apreciază ca fondată critica privind respingerea greșită de către instanța de fond a excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune pentru perioada 1.10.2003- 5.08.2004, invocată de recurenta-pârâtă în fața instanței de fond (fila 28 dosar de fond).
Față de data înregistrării acestei acțiuni, excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă în mod netemeinic și nelegal de instanța de fond, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor Decretului nr. 167 /1958 privind prescripția extinctiva si a art. 283 alin. 1 lit.c din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația in care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
Este incontestabil ca prin Decizia in interesul legii nr. 21 din data de 10.03.2008 pronunțata de, mai sus menționată s-a stabilit ca drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 si art. 231din Legea nr. 56/ 1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se refera textele de lege, dar aceste persoane își puteau exercita dreptul material la acțiune doar în interiorul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de Codul muncii.
Termenul de prescripția începe să curgă, potrivit disp. art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă de la dată când se naște dreptul la acțiune și potrivit art.12 din același decret, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită. Acțiunea de față a fost înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 06.08.2007, situație față de care, având în vedere dispozițiile legale mai sus-enunțate reclamanți puteau solicita plata sumelor corespunzătoare sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică doar pentru ultimii 3 ani. În consecință, excepția prescripției dreptului la acțiune apare ca fiind întemeiată pentru perioada 1.01.2003- 5.08.2004 și în mod nelegal fost respinsă de instanța de fond, cu consecința admiterii acțiunii și pentru această perioadă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, văzând dispozițiile art.304, art.3041și art.312 alin.1 pr.civ. urmează să admită recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1200 din 21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Va modifică în parte sentința în sensul că va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2003 - 05.08.2004 și va respinge acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă extinctiv. Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței.
Pentru aceste motive
In numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 1200 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, cu sediul în M,-, județul P și intimații-pârâți Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B, sector 5,-, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B,--3 și, în consecință,
Admite excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru perioada 1.03.2003 - 5.08.2004 invocată din oficiu.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea pentru perioada 1.03.2003 - 5.08.2004 ca fiind prescrisă extinctiv.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.10.2009.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Simona
--- - - - -- -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
/AF
9 ex./ 2.11.2009
f--Trib.
, - R
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Simona
