Pretentii civile. Speta. Decizia 1853/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1853

Ședința publică din 26 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr.1688 din 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul ales la Cabinet avocat, P,-, județul

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA prin avocat din cadrul Baroului P, intimatul-reclamant prin avocat din cadrul Baroului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.

Avocat pentru recurenta-pârâtă, avocat pentru intimatul-reclamant, având pe rând cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, solicită în principal admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

Avocat având cuvântul pentru intimatul-reclamant, solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele.

Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate pentru perioada

2005-2007 și cota de participare la profit pe perioada 2004-2007, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este salariatul pârâtei în funcția maistru, calitate în care urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi ce nu i-au fost acordate în perioada sus-menționată.

Pârâta SC SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii atât timp cât drepturile solicitate au fost incluse în salariul de bază începând cu anul 2003.

De asemenea, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusă în discuția părților și unită cu fondul.

La data de 10.06.2008 reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 4494 lei reprezentând c/val. suplimentărilor salariale cuvenite și neacordate cu ocazia sărbătorilor de Paște și C pe perioada 2005- 2007.

In cauză s-a administrat proba cu acte.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1688 din 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma netă de 4994 lei reprezentând prima de Paște și pe perioada 2005-2007, suma urmând fi actualizată potrivit indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă și totodată, a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit actelor existente la dosar, reclamantul este salariatul pârâtei, ocazie cu care nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentari pentru Paște și

Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se ca pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.

A mai reținut instanța de fond că din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că reclamantul este salariatul pârâtei însă, în perioada 2005-2007 nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamantului, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.

Prin urmare instanța, în baza Contractelor colective sus-menționate și a art.161 și urm. Codul Munciia admis acțiunea precizată după cum s-a arătat mai sus.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.

Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp.art.168 alin.2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamantul nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.

Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art.168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:

Este adevărat că potrivit art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit.c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.

Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.

Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.

În ce privește cuantumul sumei, Curtea reține că susținerile recurentei sunt corecte, primele de Paște și C fiind echivalentul unui salariu de bază mediu brut pe unitate și nu al unui salariu mediu brut care include și sporurile numai că, în cauză, s-a efectuat o expertiză contabilă de către expertul prin

care s-a stabilit corect cuantumul primelor ca fiind echivalentul unui salariu de bază mediu brut.

Față de aceste considerente, recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare și totodată, se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr.1688 din 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul ales la Cabinet avocat, P,-, județul

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 septembrie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./16.10.2008

dosar fond- - Tribunalul Prahova

judecători fond-

- -

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3120/2006

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 1853/2008. Curtea de Apel Ploiesti