Pretentii civile. Speta. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr. 1816 din 3.10.2007 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurenți.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două recursuri, ambele în termen și motivate. Având în vedere faptul că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe acestea.
După deliberare,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Iași, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Iași, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata drepturile salariale în cuantum de: 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective pentru perioada 1.01.2003-30.04.2004 și de 40% pentru perioada 1.05.2004-31.08.2004; 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, actualizată în raport cu rata inflației la data plății pentru perioada 1.09.2004-1.02.2006, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada 1.01.2003-31.08.2004 a desfășurat activitate de judecător la Judecătoriile Bârlad și V, iar începând cu data de 1.09.2004 desfășoară activitate de judecător la Judecătoria Răducăneni, susținând, în esență, că prin dispozițiile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 completele specializate în infracțiuni de corupție primesc un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară. Textul art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 a fost modificat prin nr.OUG 24/2004, în sensul majorării cu 40% a indemnizației de încadrare brute lunare, acest beneficiu fiind extins și la conducerea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel, procurorii din cadrul, precum și la toți judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorii Parchetului de pe lângă instanța supremă.
A mai susținut reclamanta că aceste texte au introdus o discriminare, care nu are la bază un criteriu obiectiv și rațional, între judecătorii care participă la judecarea cauzelor de corupție ori a celor în care urmărirea penală a fost efectuată de procurorii din cadrul și ceilalți judecători, fiind în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție.
Reclamanta consideră că are calitatea de persoană discriminată, potrivit art. 2 din nr.OG 137/2000 și are dreptul, în baza art. 21 din același act normativ, să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit.
Prin Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unei discriminări directe prin aplicarea textelor de lege menționate și a propus Ministerului Justiției inițierea unui proiect de act normativ de modificare a acestor prevederi, în vederea eliminării diferenței de tratament salarial, care a creat inegalitate evidentă între cele două categorii de magistrați.
A mai arătat reclamanta că, prin Decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 și a dispozițiilor art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 modificată prin nr.OUG 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
Prin întâmpinarea formulată, invocând dispozițiile art. 3 alin. 1, art. 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958, precum și Decizia nr. VI din 15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâtul Ministerul Justiției a considerat că dreptul la acțiune al reclamantei este parțial prescris.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a susținut că drepturile solicitate de reclamantă au fost stabilite de legiuitor exclusiv în favoarea judecătorilor care compun completele specializate în judecarea infracțiunilor de corupție. Pârâtul a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv al angajatorului.
Prin încheierea din 7.09.2007, avându-se în vedere dispozițiile art. 8 din nr.OUG 22/2002, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă. La solicitarea reclamantei a fost citat în cauză și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Prin sentința civilă nr. 1816 din 3 octombrie 2007, Tribunalul Iașia respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Iași, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Iași, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice.
Pârâții Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Iași, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați să plătească reclamantei o despăgubire bănească reprezentând drepturile salariale în cuantum de 30% din indemnizația brută lunară pentru perioada 1.01.2003-30.04.2004, actualizată în raport cu rata inflației până la data plății efective.
Pârâții Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Iași, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați să plătească reclamantei o despăgubire bănească reprezentând drepturile salariale în cuantum de 40% din indemnizația brută lunară pentru perioada 1.05.2004-31.08.2004, actualizată în raport cu rata inflației până la data plății efective.
Pârâții Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați să plătească reclamantei o despăgubire bănească reprezentând drepturile salariale în cuantum de 40% din indemnizația brută lunară pentru perioada 1.09.2004-1.02.2006, actualizată în raport cu rata inflației până la data plății efective.
A fost respinsă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția invocată de pârâtul Ministerul Justiției este neîntemeiată. Prin raportarea dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, la Hotărârea nr. 185/22 iulie 2005 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, termenul de prescripție nu s-a născut la data de 4.04.2002, data intrării în vigoare a nr.OUG 43/2002, ci la data când discriminarea a fost constatată. Acțiunea a fost promovată la data de 28.06.2007, reclamanta fiind în termen.
Față de excepția invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a reținut că, deși între reclamantă și pârât nu există nici un raport juridic, hotărârea urmează a fi opozabilă datorită competenței acestui minister de a aloca în condițiile legii (HG nr. 208/2005 și Legea nr. 500/2002) fondurile necesare pentru plata sumelor solicitate.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că dispozițiile art. 11 din nr.OUG 177/2002 și cele ale art. 24 alin. 4 din legea nr. 508/2004 introduc o discriminare între judecătorii care participă la judecarea cauzelor cu infracțiuni de corupție sau în care urmărirea penală a fost efectuată de procurorii din cadrul și ceilalți judecători.
Prin Decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în interesul legii, că, în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 și a dispozițiilor art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 modificată prin nr.OUG 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că, în condițiile în care nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care face referire intimata, nu are calitate procesuală pasivă, în cazul de față raportul de drept procesual putându-se lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale.
În conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară asumată, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministrul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plății pretinse.
În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, Ministerul Justiției susține că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Invocând dispozițiile art. 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958, precum și dispozițiile art. 283 Codul muncii recurentul consideră că prima instanță a pronunțat o soluție greșită în ceea ce privește aprecierea momentului la care a început cursul prescripției, respectiv data pronunțării Hotărârii nr. 185/2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care nu a făcut decât să constate tratamentul discriminatoriu.
În plus, soluția primei instanțe este în contradicție cu modul în care însăși reclamanta a stabilit obiectul cererii introductive, respectiv drepturi salariale, precum și cu dispozitivul Deciziei nr. VI din 15.01.2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Intimații nu au depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:
Recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor este fondat.
Calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Însă intimata reclamantă nu a solicitat, iar instanța de fond nu a dispus ca recurentul, care are printre atribuții, așa cum sunt ele reglementate de Legea nr. 500/2002, și pe cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, să includă în proiectele de legi bugetare sumele acordate intimatei. Deși nu este titularul obligației de plată a drepturilor salariale, recurentul a fost obligat de prima instanță, alături de ceilalți pârâți, la plata unor sume către intimata reclamantă, cu care, într-adevăr, nu are raporturi juridice, așa încât excepția invocată este întemeiată.
Recursul formulat de Ministerul Justiției este, de asemenea, fondat. Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, reținute și de prima instanță, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prin acțiunea introductivă, invocând aplicarea nediscriminatorie a unor dispoziții legale, precum și dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000, intimata reclamantă a solicitat plata drepturilor salariale de 30%, respectiv 40% din indemnizația brută lunară pentru perioada 1.01.2003-1.02.2006, actualizate în raport cu rata inflației la data plății.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, nu de la data la care autoritatea de stat în domeniul discriminării a soluționat sesizarea persoanelor care se consideră discriminate.
Potrivit art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, cererea pentru plata despăgubirilor nu este condiționată de sesizarea, așa încât nu se poate reține că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care a pronunțat Hotărârea nr. 185/2005 prin care s-a constatat existența discriminării directe. Prima instanță a reținut că termenul de prescripție nu a început să curgă la data de 4.04.2002, data intrării în vigoare a nr.OUG 43/2002, deși recurentul, prin întâmpinarea formulată la fond, nu a susținut că termenul de prescripție ar fi început să curgă de la această dată, ci a invocat dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, reiterate și în recurs, care au fost ignorate de instanța de fond.
Mai mult, și art. 27 alin. 2 din nr.OG 137/2000 prevede că termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
"Data săvârșirii faptei" este un criteriu obiectiv, care se raportează la momentele succesive reprezentate de neacordarea sporului de 30% la indemnizația lunară de care a beneficiat intimata în perioada 1.01.2003-30.04.2004 și a sporului de 40% la indemnizația lunară de care a beneficiat intimata în perioada 1.05.2004-1.02.2006, această inacțiune reprezentând "fapta", iar "data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" este un criteriu subiectiv, stabilit pentru fiecare "prestație" succesivă, raportându-se la datele la care drepturile salariale, mai puțin sporul de 30%, respectiv 40%, cuvenit dar neacordat, au fost încasate de intimată.
În consecință, reținând că în ambele recursuri este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civilă, se vor admite recursurile și se va modifica în parte sentința, în sensul că se vor admite atât excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâtul Ministerul Justiției. În consecință, se va respinge acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și se va admite în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu ceilalți pârâți, urmând să fie respinsă acțiunea privind plata drepturilor salariale pentru perioada 1.01.2003-27.06.2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite recursurile declarate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr.1816/3.10.2007 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și, în consecință:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Iași, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Iași și Ministerul Justiției.
Obligă pârâții Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Iași și Ministerul Justiției să plătească reclamantei o despăgubire bănească reprezentând drepturile salariale în cuantumul de 40% din indemnizația de încadrare lunară pentru perioada 28.06.2004-31.08.2004, actualizată în raport de rata inflației până la data plății efective.
Obligă pârâții Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași și Ministerul Justiției să plătească reclamantei o despăgubire bănească reprezentând drepturile salariale de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 1.09.2004-1.02.2006, actualizată în raport de rata inflației până la data plății efective.
Respinge ca fiind prescrisă extinctiv acțiunea reclamantei pentru perioada 1.01.2003 - 27.06.2004.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex
17.01.2008
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Carmen Bancu, Nelida Cristina
