Pretentii civile. Speta. Decizia 20/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 20
Ședința publică de la 14 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ghideanu Anca
JUDECĂTORI: Ghideanu Anca, Susanu Claudia Dumitrescu Daniela
- -
GREFIER: - -
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurenții și, domiciliați în I,-, -.5-11,. B,. 2,. 3, jud. I în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL I și și intervenienții, și, având ca obiect - pretenții obligația de a face - recurs mpotriva deciziei civile nr. 205/16.03.2007 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul asistat de avocat, recurentul asistat de avocat și de dl, interpret desemnat de Asociația Teritorială a și I, intimata asistată de avocat, avocat pentru intervenienții, a și, lipsă fiind intimata Consiliul Local
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, avocat pentru recurenții și, având cuvântul, depune la dosar precizări privind recursul formulat și copie xerox de pe contractul de închiriere pentru suprafețe locative cu destinație de locuință înregistrat sub nr. V/8016 din 30.12.1977.
Avocat pentru intimata având cuvântul, depune la dosar în copie xerox procesul verbal nr. 02 emis de Oficiul Poștal I, chitanța nr. 18/04.02.2008 emisă de Poșta Română I, sentința civilă nr. 5182 pronunțată la data de 16 iulie 1988 de Judecătoria Iași în dosarul civil nr. 8254/1979.
Se ia interogatoriul recurentului la cererea intimatei.
Astfel, recurentul asistat de interpret, respectiv dl, precizează că înscrisul intitulat "Declarație" și aflat la fila 27 dosar este scris de el, fiind adevărate susținerile din înscris, însă a fost forțat de mama sa, să consemneze cele relatate în acel act.
Părțile, prin apărători, având cuvântul, arată că nu solicită acordarea unui nou termen pentru a lua cunoștință de actele și înscrisurile depuse la dosar la termenul de azi.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată s-a dat cuvântul în susținerea recursului.
Avocat pentru recurenții și având cuvântul, arată că atât instanța de fond cât și instanța de apel au omis a pronunța hotărârile în cauză și în contradictoriu cu Consiliul Local I, motiv pentru care atrage nulitatea acestor hotărâri, astfel încât solicită admiterea recursului formulat, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Al doilea motiv de recurs formulat, vizează nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond privind nepronunțarea în ceea ce privește încuviințarea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu și alăturat. Astfel, instanța de apel deși recunoaște obligația instanței de a hotărî sub acest aspect, susține că omisiunea instanței de fond nu este sancționată cu nulitatea expresă pentru omisiunea de a parcurge această etapă. Instanța este obligată să se pronunțe cu privire la încuviințarea în principiu a cererii de intervenție, intervenienții având aceeași poziție procesuală ca și partea alături și pentru care a intervenit, încheierea de admitere în principiu având caracter interlocutoriu, instanța având obligația de a soluționa cererea de intervenție pe fond, după cum instanța de recurs este obligată să verifice legalitatea și temeinicia soluției primei instanțe.
Al treilea motiv de recurs vizează nelegalitatea hotărârii pronunțate, în ceea ce privește neformularea în termen a cererii completatoare și respectiv neasigurarea unui interpret în faza cercetării judecătorești și a dezbaterilor pentru recurentul, care este surdo-.
Instanța de apel apreciază eronat că în mod corect prima instanță nu a motivat cel de-al doilea capăt de cerere privind atribuirea unei camere, cu motivarea că această cerere are un caracter subsidiar celei de reintegrare și că motivele respingerii cererii de reintegrare este suficientă și complinește lipsa motivării pentru capătul de cerere privind atribuirea.
Pentru toate aceste motive, solicită în principal admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate de instanța de apel cu solicitările menționate și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat pentru intimata și intervenienții, a și având cuvântul, arată că primul capăt de recurs este nefondat având în vedere dispozitivul hotărârii instanței de fond în care se pronunță și în contradictoriu cu Consiliul Local I și ca atare susținerile privind acest capăt de cerere s-au făcut mecanic fără a se studia dispozitivul hotărârii.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, în sensul că cererea de intervenție nu ar fi fost admisă în principiu, dar a fost admisă odată cu pronunțarea hotărârii, arată că și acest motiv este nefondat în sensul că în cauză s-au administrat probe pentru dovedirea acestei cereri.
În cauză, este vorba de o șicană de ani de zile a părților, care sunt foști soți, divorțul fiind pronunțat din culpa exclusivă a recurentului de azi, care datorită comportamentului extrem de violent față de fosta soție, aceasta a avut două tentative de suicid.
În ceea ce privește pe recurentul, arată că este de rea credință întrucât fiind interpelat de instanță a declarat că știe carte, iar acesta a pierdut dreptul de locațiune, de circa 10 ani numai locuiește în acest spațiu locativ, ci cu mama sa naturală, susțineri dovedite cu înscrisurile depuse la dosar și declarațiile martorilor audiați în cauză.
Pentru aceste motive solicită respingerea recursului formulat de recurenți ca fiind nefondat.
Declarând închise dezbaterile, cauza a rămas în pronunțate.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL;
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă 2718 din 7 martie 2006 Judecătoria Iașia respins exceptiile lipsei calității procesuale active a reclamantei-parate (fosta ),a autoritarii de lucru judecat,a inadmisibilității cererii de intervenție in interes propriu si alăturat reclamantei formulat de intervenienții, a si,invocate de paratul-reclamant si.
Instanța a admis acțiunea formulata de reclamanta-parata (fosta ) domiciliată în I,-, -.5 -11,. B,.2,. 3 si cererea de intervenție in interes propriu si alăturat reclamantei formulate de intervenienții, a si cu același domiciliu, in contradictoriu cu pârâții Consiliul Local I si cu pârâtul reclamant si paratul, ambii cu domiciliul în I,-, -5-11,. B,. 2, aă.3.
S-a atribuit reclamantei-parate (fosta ) si intervenientilor beneficiul contractului de închiriere a locuinței din I,str. - nr.14--11,. B,.2,.3, încheiat cu Consiliul Local
S-a constatat ca paratul si-a pierdut dreptul locativ in apartamentul nr.3 din Blocul B5-11,. B,.2 din I,-, și s-a respins cererea reconvenționala formulata de paratul-reclamant in contradictoriu cu reclamanta-parata (fosta )
Paratul-reclamant a fost obligat sa plătească reclamantei-parate suma de 196.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria a reținut că potrivit art. 21 lit. k din Legea nr. 114/1996 modificată și republicată, reclamanta și membrii majori ai familiei, înscriși în contractul de închiriere sunt titulari cu drepturi locative proprii.
Reclamantei în urma divorțului i-au fost încredințați spre creștere și educare copiii minori, iar prin hotărâre judecătorească irevocabilă decizia civilă nr. 480/23.04.2004 a Tribunalului Iași, pârâtul -reclamant a fost evacuat din domiciliul conjugal, deoarece datorită comportamentului său colocațiunea cu reclamanta și ceilalți membri ai familiei este imposibilă.
Nu pot fi primite susținerile pârâtului reclamant, potrivit cărora el este un om pașnic și nu deranjează prin prezența sa pe ceilalți ocupanți ai apartamentului, atât timp cât s-a considerat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu autoritate de lucru judecat imposibilitatea colocațiunii părților în fostul domiciliu conjugal, astfel că cererea de partajare a folosinței acestuia a fost respinsă. Din aceleași considerente și cererea reconvențională de reintegrare a pârâtului -reclamant în respectivul domiciliu s-a respins.
În ceea ce privește pe pârâtul - cererea sa referitoare la menținerea dreptului a fost respinsă, deoarece, acesta după 1990, așa cum au declarat martorii audiați în cauză, nu a mai locuit efectiv în imobil, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 27 din Legea nr. 114/1996, modificată și republicată.
Pentru considerentele mai sus menționate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocate de pârâți, a fost respinsă, reclamanta având un drept locativ propriu conform art. 21 lit. k din Legea nr. 114/1996 ca și copii majori, are drepturi locative proprii.
De asemenea, în cauză nu există autoritate de lucru judecat, obiectul cauzelor de divorț cu cererile accesorii soluționate prin hotărâri judecătorești definitive, fiind diferit de obiectul cererii de față, iar atribuirea beneficiului contractului de închiriere pârâtului în urma divorțului de prima soție, în condițiile în care era titular al contractului de închiriere, nu conferă hotărârii respective autoritate de lucru judecat, în raport cu obiectul cauzei de față, unde părți figurează, pe lângă proprietarul imobilului, Consiliul local I alți membri de familie ai pârâtului.
Împotriva sentinței au formulat apel pârâtul -reclamant și pârâtul - și - prin decizia civilă nr. 205 din 16 martie 2007 - Tribunalul Iașia respins cererile de apel și a păstrat hotărârea judecătoriei.
Tribunalul reținut - în motivarea deciziei - că prin cererea introductiva reclamanta a chemat in judecata pe pârâții Consiliul Local al municipiului I si, solicitând atribuirea beneficiului contractului de închiriere nr.132/30.03.1999. Este adevărat ca instanța de fond, soluționând aceasta cerere,a omis a se pronunța in contradictoriu si cu paratul Consiliul Local I, insa aceasta neregularitate putea fi invocata numai de partea care justifica o vătămare, in speță numai de către reclamanta, pârâții nejustificând un interes in invocarea acestei omisiuni ca motiv de apel.
Apelanții au mai criticat faptul ca instanța de fond, soluționând cererile de intervenție formulate de, a si, nu s-a pronunțat in prealabil asupra admisibilității in principiu a acestora.
Tribunalul a reținut ca, deși potrivit art.52 alin.1 civ.Cod Penal, instanța de fond avea obligația de a hotărî asupra încuviințării in principiu a intervenției,legea procesuala nu prevede nulitatea expresa pentru omisiunea de a parcurge aceasta etapa,astfel încât in speță devin incidente dispozițiile art.105 alin.2 teza I civ.Cod Penal,potrivit cărora cel care invoca nulitatea trebuie sa facă dovada vătămării sale prin actul îndeplinit cu neobservarea dispozițiilor legale.
Apelanții nu au făcut aceasta dovada, astfel încât tribunalul a constatat ca nici acest motiv de apel nu poate fi primit.
Cu privire la completarea acțiunii, instanța de apel a reținut ca reclamanta a îndeplinit acest act de procedura in termen legal,in sensul ca a depus cererea completatoare la prima zi de înfățișare,11.10.2005, in cauza nefiind incidente dispozițiile art.135 civ.
Cod PenalArt. 143.civ.Cod Penal prevede ca atunci "Când cel ce urmează a fi ascultat este sau si nu poate fi înțeles,va fi pus sa scrie răspunsul. Daca nu știe sa scrie,se va folosi un interpret, aplicându-se dispozițiile privitoare la experți." In raport cu aceasta dispoziție legala apelantul a criticat hotărârea primei instanțe,susținând ca nu i-a fost asigurat interpret decât la dezbaterile asupra fondului. Critica este neîntemeiata, întrucât textul citat impune obligația asigurării unui interpret numai pentru persoanele ce urmează a fi ascultate si care nu știu sa scrie,categorie in care paratul nu se încadrează. Acesta nu era persoana ce se impunea a fi ascultata de instanța de judecata,mai mult,acesta știe sa scrie,aspect reieșit din faptul ca a depus la dosarul instanței de fond întâmpinare scrisa.
A mai criticat apelantul faptul ca instanța de fond nu a motivat soluția de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere al reconventionalei, si anume capătul de cerere având ca obiect atribuirea unei camere de locuit. Aceasta cerere a fost formulata de paratul-reclamant ca cerere subsidiara celei având ca obiect reintegrarea in imobil; cele doua cereri nu se exclud,ci se completează,întrucât,in lipsa reintegrării,nici atribuirea unei camere in imobil nu putea fi dispusa pentru paratul-reclamant. Acesta este si motivul pentru care atât soluția, cat si argumentele expuse pentru respingerea cererii de reintegrare sunt comune si pentru cererea de atribuire a unei camere de locuit in imobil,o motivație distincta nefiind necesara.
Motivul de apel privind nepronuntarea asupra probelor este,de asemenea,neîntemeiat,întrucât probele au fost discutate si încuviințate prin încheierea de ședința de la termenul din data de 1.11.2005.In schimb,decăderea pârâților din proba cu martorul Meiu Gaf ost pronunțata de prima instanța cu nerespectarea dispozițiilor legale,întrucât lipsa martorului legal citat trebuia urmata,potrivit dispozițiilor art.188 alin.1 civ.Cod Penal,de citarea acestuia cu mandat de aducere si nu sancționata cu decăderea părții din proba. Pentru îndreptarea acestei neregularități, instanța de apel a audiat la propunerea apelanților (pârâți -reclamanți la prima instanță) pe martora,declarația acesteia fiind consemnata si atașata la dosarul cauzei.
Pe fondul cauzei,tribunalul a reținut ca, deși paratul-reclamant are calitatea de titular al contractului de închiriere nr.132/30.03.1999 încheiat cu Consiliul Local I privind locuința din I,---3,. B,.2,.3, după desfacerea căsătoriei încheiate cu reclamanta si după evacuarea acestuia din locuința pentru imposibila colocatiune, in condițiile in care violentele paratului-reclamant sunt perpetuate si in prezent la adresa membrilor familiei rămași in imobil,se impune cu necesitate stabilirea,cu titlu definitiv, a situației locative a părților cu privire la locuința aflata in litigiu.
Prin decizia civila nr.480/23.04.2004 pronunțata de Tribunalul Iași,irevocabila prin decizia civila nr.817/2.12.2004 a Curții de APEL IAȘIs -a dispus atribuirea folosinței provizorii a locuinței către reclamanta precum si evacuarea paratului,reținându-se comportamentul abuziv,firea violenta si recalcitranta a acestuia din urma,consumul exagerat de către acesta al băuturilor alcoolice.
Din declarația martorului audiat de prima instanța rezulta ca acest comportament violent al paratului a continuat si după evacuarea sa din locuința, acesta provocând scandal,când in stare de ebrietate cu picioarele in ușa, aspecte despre care s-au plâns fiii pârtilor chiar in perioada judecații prezentei cauze.
In raport cu dispozițiile art.21 lit. k din Legea nr.114/1996,reclamanta si intervenienții au drepturi locative proprii,iar criteriile avute in vedere de Tribunalul si Curtea de APEL IAȘI la atribuirea provizorie a folosinței locuinței către reclamanta,nu s-au schimbat,acestea păstrându-se si in prezent. Este vorba despre încredințarea spre creștere si educare a copiilor minori,care,alături de cei majori locuiesc împreuna cu reclamanta,despre starea precara a sănătății acesteia si,in principal, despre comportamentul violent al paratului la nivel verbal si fizic,care creează un mediu insecurizant pentru membrii familiei ramași in locuința.
Astfel cum a reținut si Curtea de Apel, raportat la situația de fapt creata si la drepturile locative pe care le dețin in mod egal toți membrii familiei, este irelevanta susținerea paratului legata de faptul ca el este cel care a obținut locuința.
de acestea, tribunalul a constatat ca soluția atribuirii beneficiului contractului de închiriere către reclamantă si intervenienți este legală si temeinica,la fel ca si soluția respingerii cererii reconvenționale.
Corecta este si soluția pronunțata cu privire la pierderea de către paratul a drepturilor locative prin neuz, deoarece din declarațiile martorilor si rezulta ca acesta nu mai locuiește in imobil aproximativ din anul 1995.
Martora,audiata de prima instanța la data de 6.12.2005 la propunerea pârâților, a declarat ca paratul nu locuia in imobil,venind doar in vizita. Cum evacuarea silita prin intermediul executorului judecătoresc a paratului (tatăl) a avut loc ulterior,la 8.12.2005 (potrivit procesului-verbal întocmit in dosarul de executare nr.812/2005 de către ),declarația martorei,care a arătat ca paratul (fiul) a locuit în imobil până la data evacuării tatălui sau,nu se coroborează cu nici o alta proba,nici măcar cu depoziția celuilalt martor audiat anterior tot la propunerea pârâților.
Prin urmare, tribunalul a reținut ca reflectând adevărul depozițiile martorilor propuși de reclamanta,din care rezulta ca paratul nu a mai locuit in imobil din anul 1995,acesta pierzând, potrivit dispozițiilor art.27 alin.1 din Legea nr.114/1996,dreptul locativ prin neuz pe o perioada mai mare de doi ani.
Împotriva deciziei au declarat recurs și -, criticând-o pentru nelegalitate.
1.Recurenții arată că greșit a reținut tribunalul că nepronunțarea judecătoriei în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local I este o neregularitate ce nu poate fi invocată decât de partea care justifică o vătămare. Nulitatea - pretind recurenții - este una absolută, instanța de fond încălcând dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă, dar și pe acelea ale art. 129 punctul 5 Cod procedură civilă. Confirmând hotărârea judecătoriei tribunalul a consfințit o nelegalitate, arată recurenții, care susțin și că dacă s-ar fi analizat apărările Consiliului local poate s-ar fi pronunțat o altă soluție.
2. și - critică decizia tribunalului și pentru reținerea că omisiunea judecătoriei dea se pronunța cu privire la încuviințarea în principiu a cererilor de intervenție nu ar fi sancționată cu nulitatea expresă. Recurenții învederează că instanța era obligată a se pronunța, încheierea având un caracter interlocutoriu.
3.Pârâtul -reclamant și pârâtul pretind că greșit s-a înlăturat susținerea lor vizând neformularea în termen a cererii completatoare și referitor la neasigurarea unui interpret, în faza cercetării judecătorești și a dezbaterilor, pentru -, care este surdo -.
4.Recurenții critică decizia tribunalului și pentru că s-a trecut peste omisiunea instanței de fond de a motiva respingerea celui de-al doilea capăt din cererea reconvențională, pe considerentul că solicitarea de atribuire a unei camere ar avea un caracter subsidiar.
5.În fine, recurenții susțin că au fost prejudiciați prin decăderea nelegală din proba cu martorul Meiu și că tribunalul nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
La dosarul de recurs părțile au depus înscrisuri, conform art. 305 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
1.Este de principiu că nulitatea actelor de procedură este sancțiunea procedurală care intervine în cazul actului de procedură care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l total sau parțial de efectele firești.
Articolul 105 Cod procedură civilă prevede cazurile de nulitate a actelor de procedură. Alineatul (1) se referă la actele îndeplinite de un judecător necompetent, iar alineatul (2) la actele făcute cu neobservaeea formelor legale sau de un funcționar necompetent, care se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, partea finală a alineatului (2) arată că vătămarea se presupune până la dovada contrară.
În speță, față de criticile prezentate de recurenți, doar alineatul (2) al articolului 105 Cod procedură civilă ar putea fi incident, dar - din examinarea sentinței judecătoriei - curtea constată că judicios tribunalul a considerat că nu sunt întrunite cerințele acestui text, pentru a se anula hotărârea instanței de fond. Curtea de apel reține că - într-adevăr - prin nepronunțarea în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local I judecătoria a încălcat dispozițiile art. 129(5) Cod procedură civilă (articolul 261 Cod procedură civilă, invocat de recurenți neavând legătură cu aspectul în discuție). Singura care ar putea -însă - să invoce o vătămare este reclamanta, care nu a declarat apel, achiesând la sentința judecătoriei.
Judicios a constatat tribunalul că nepronunțarea în contradictoriu cu una dintre părțile din proces nu este o nulitate expresă, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile tezei finale a art. 105 alineat (2) Cod procedură civilă. Pretinsa vătămare invocată de recurenți, legată de neexaminarea apărărilor Consiliului local, nu poate fi reținută, apărările celui din urmă pârât neavând nici o înrâurire asupra situației juridice a lui și -, cât timp Consiliul local a lăsat soluția la aprecierea instanței.
2.Considerentele prezentate la punctul de mai sus sunt pe deplin valabile și în ce privește omisiunea judecătoriei dea încuviința în principiu cererile de intervenție în interes propriu și alăturat reclamantei. Instanța de recurs constată că tribunalul a apreciat judicios că art. 52 Cod procedură civilă nu prevede o nulitate expresă în cazul omisiunii discutării încuviințării în principiu, și că apelanții nu justifică o vătămare în sensul art. 105(2) teza 1 Cod procedură civilă, explicitat în cele ce preced.
3.Curtea de apel observă că -astfel cum întemeiat a reținut și prima instanță de control judiciar - completarea cererii de chemare în judecată s-a făcut de reclamanta la prima zi de înfățișare, fiind respectate cerințele art. 132(1) Cod procedură civilă. În același timp, corectă este și constatarea tribunalului în sensul neaplicabilității disp. art. 143 Cod procedură civilă în ce-l privește pe pârâtul -. De altminteri, nici sub acest aspect recurenții nu justifică vreo vătămare.
4.Caracterul subsidiar al cererii de atribuire a unei camere de locuit a fost judicios reținut de instanța de apel, această critică din recurs fiind - de asemenea - întemeiată.
5.La judecata în apel a fost acoperită neregularitatea comisă de judecătorie prin decăderea pârâților din proba testimonială, fiind audiată martora. În ce privește excepțiile pe care pârâții le invocaseră la fond (respinse de judecătorie), ele nu au fost invocate în apel, situație în care tribunalul nu era ținut a le examina și a se pronunța asupra lor.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă curtea va respinge recursul, menținând decizia Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de și împotriva deciziei civile nr. 205/16.03.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 2: Susanu Claudia Dumitrescu Daniela
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
08.04.2008
Tribunalul Iași:
- -
-
Președinte:Ghideanu AncaJudecători:Ghideanu Anca, Susanu Claudia Dumitrescu Daniela
