Pretentii civile. Speta. Decizia 2005/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.2005
Ședința publică din data de 10 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în P,-,.8C,.A,.10,.38, județul P, împotriva sentinței civile nr.895 din data de 17 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă UNIVERSITATEA DE petrol ȘI gaze P, cu sediul în P,-, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant, reprezentat de avocat, din Baroul Prahova și intimata-pârâtă Universitatea de Petrol și Gaze P, reprezentată de consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurentul-reclamant depune la dosar împuternicirea avocațială nr.003 din 3 octombrie 2008, precizări la motivele de recurs și un Protocol de Colaborare între and at University și Universitatea Petrol - Gaze din Arată că a fost angajată cu puțin timp înainte de termenul de judecată și a avut posibilitatea să studieze dosarul, situație față de care solicită acordarea unui termen de judecată în acest sens.
Consilier juridic pentru intimata-pârâtă depune la dosar adeverința nr.896 din data de 9 octombrie 2008 emisă de T - Universitatea Petrol-Gaze P privind încadrarea recurentului-reclamant.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare urmând ca apărătorul recurentului-reclamant să ia cunoștință de conținutul actelor din dosar și reprezentantul intimatei-pârâtă să ia cunoștință de precizările la motivele de recurs.
La a doua strigare a cauzei au răspuns recurentul-reclamant, reprezentat de avocat, din Baroul Prahova și intimata-pârâtă Universitatea de Petrol și Gaze P, reprezentată de consilier juridic.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-reclamant arată că toate actele de procedură au fost efectuate de către un funcționar al instituției, acestea fiind semnate de consilierul juridic, apreciind că acesta nu are nicio calitate pentru a semna
- 2 -
actele aflate la dosar. Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata-pârâtă arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-reclamant arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada cu înscrisuri în sensul că acesta a desfășurat activitate în străinătate, întrucât la dosarul cauzei există documente care atestă faptul că recurentul și-a desfășurat o activitate deosebită de cercetare. În acest sens există la dosar Protocoale de colaborare între Universitatea Petrol și Gaze și Universitatea, acte de care instanța de fond nu a ținut seamă.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare urmând a se avea în vedere toate actele depuse la dosar.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata-pârâtă arată că recurentul-reclamant nici până în prezent nu a depus la dosar acte din care să rezulte că a desfășurat activitate în străinătate. Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Reclamantul a chemat în judecată pârâta Universitatea Petrol și Gaze P, solicitând a se dispune stabilirea corectă a salariului său de încadrare, ținându-se cont de perioadele în care a fost plecat în străinătate, lucrând în învățământul superior și cercetare științifică; de asemenea, reclamantul a solicitat plata diferenței dintre drepturile salariale acordate și cele ce i s-ar fi cuvenit.
În motivarea cererii reclamantul arată că lucrează în cadrul P din 15.10.1991, ocupând succesiv funcțiile de preparator, asistent, șef lucrări, conferențiar și din 1.03.2006 - profesor.
În acest interval de timp, reclamantul arată că și-a desfășurat activitatea în străinătate, în diferite perioade, în baza unor colaborări cu Universitatea - SUA, rezultatele obținute în străinătate profitând și pârâtei.
Se mai susține că, la stabilirea salariului cuvenit trebuiau avute în vedere și perioadele în care și-a desfășurat activitatea în străinătate.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că salariul stabilit pentru reclamant este cel corect, deoarece pe perioadele cât acesta a lucrat în străinătate contractul de muncă, în țară, a fost suspendat potrivit art.54 Codul muncii, reclamantul aflându-se în concediu fără plată.
Mai arată pârâta că aplicarea disp. art. 37 din Legea 319/2003 se putea face numai în cazul în care reclamantul ar fi făcut o cerere și ar fi depus documente doveditoare, condiție care nu s-a realizat însă.
- 3 -
În cauză s-au administrat probe cu acte.
Prin sentința civilă nr.895/17.03.2008 Tribunalul Prahovaa respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, pentru perioada cât reclamantul și-a desfășurat activitatea în străinătate, acesta a beneficiat de concediu fără plată și nu a contribuit la nici unul din fondurile de asigurări sociale.
A mai reținut instanța că, potrivit art.37 din Legea 319/2003 etățenilor români care au lucrat în străinătate în cercetare-dezvoltare li se echivalează integral, la cerere, vechimea în specialitate, pe baza documentelor care atestă acest lucru, condiție ce nu a fost îndeplinită de reclamant, el nedepunând o cerere în acest sens, însoțită de documentele doveditoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că pârâta a utilizat rezultatele profesionale obținute de recurent în străinătate, astfel că avea cunoștință de perioadele și activitatea acestuia în afara țării.
Se mai arată că în mod greșit instanța a reținut că nu a formulat o cerere în sensul disp. art.37 din Legea 319/2003, această cerere fiind depusă la pârâtă.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că acesta din urmă este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul lucrează în cadrul P din 15.10.1991, ocupând succesiv funcțiile de preparator, asistent, șef lucrări, conferențiar și din 1.03.2006 - profesor.
În acest interval de timp, reclamantul și-a desfășurat activitatea în străinătate, în diferite perioade, în baza unor colaborări cu Universitatea - SUA, așa cum rezultă din documentele depuse la dosar.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, pe perioadele în care recurentul a lucrat la Universitatea - SUA, în țară a beneficiat de concediu fără plată, în aceste perioade neefectuându-se nici un fel de viramente către fondurile de asigurări sociale.
Potrivit art.37 din Legea 319/2003 etățenilor români care au lucrat în străinătate în cercetare-dezvoltare li se echivalează integral, la cerere, vechimea în specialitate, pe baza documentelor care atestă acest lucru.
Ori, legea stabilește fără echivoc faptul că recunoașterea vechimii, în condițiile menționate, se face numai la cerere și în baza unor documente doveditoare.
Așa cum corect a reținut tribunalul, recurentul nu a formulat o astfel de cerere, înregistrată în mod oficial, cererea depusă în instanță nepurtând nici un fel de dovadă că ar fi fost depusă la rectoratul universității, nici un număr sau dată de înregistrare, situație în care instanța nu-i poate da eficiență probatorie.
- 4 -
Prin urmare, recurentul nu a îndeplinit condițiile expres enumerate de lege pentru recunoașterea vechimii în muncă pentru perioada în care a desfășurat activitate în străinătate, în cercetare-dezvoltare, în mod corect instanța de fond respingând acțiunea.
Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în P,-,.8C,.A,.10,.38, județul P, împotriva sentinței civile nr.895 din data de 17 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă UNIVERSITATEA DE PETROL ȘI GAZE P, cu sediul în P, -, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela
a
Grefier,
Red. /DV
2 ex./10.11.2008
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela