Pretentii civile. Speta.
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DEECIZIA CIVILĂ Nr. 436/
Ședința publică de la 09 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, și, cu domiciliul ales în L,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr.193/26.01.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ambele cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că în cauză s-a dispus suspendarea judecării cauzei la data de 7 mai 2007, pentru lipsa părților conform disp. art. 242 Cod procedură civilă.
Curtea, din oficiu, invocă excepția de perimare întrucât cauza a stat în nelucrare mai mult de un an de zile.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr.5005/121/7.12.2006 reclamanții, - judecători și, - personal auxiliar din cadrul JUDECĂTORIEI L JUD. în contradictoriu cu pârâtele MINISTERUL JUSTITIEI si MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, au solicitat obligarea pârâtelor in solidar la plata in favoarea fiecărui reclamant a sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care urmau să beneficieze potrivit Lg.142/1998 și care nu au fost acordate, sume calculate pentru perioada februarie 2003-noiembrie 2006 și până la intrarea în legalitate respectiv acordarea tichetelor de masă și indexate cu indicele preturilor de consum la mărfurile alimentare comunicat de Comisia Națională pentru Statistică potrivit art.3 alin 2 din Lg.142/1998.
Au mai solicitat obligarea pârâtelor la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
În fapt au arătat că în baza disp. din Legea 142/1998 salariații din unitățile bugetare beneficiază în mod discriminator și diferențiat - doar salariații anumitor instituții - de beneficiul acordării tichetelor de masă.
Au arătat că acordarea tichetelor de masă numai unor anumite categorii de salariați din unitățile bugetare (prefecturi, primarii, spitale etc.) reprezintă o restrângere a dreptului prevăzut de lege, o aplicare discriminatorie a dreptului respectiv încălcarea Constituției României.
Pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că în ce privește solicitarea reclamanților privind acordarea tichetelor de masă Legea nr.142/1998 prevede la art.1 alin.1 că acest drept este facultativ acordat la aprecierea angajatorului.
Instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.1 alin.1 din Legea 142/1998 "salariații din.sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator."
Conform alin.2 din același text de lege tichetele de masă se acorda în limita bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar.
Din interpretarea textului legal rezultă că legiuitorul a stabilit acest drept cu caracter facultativ în raport de disponibilitățile financiare ale angajatorilor respectiv în speță în bugetelor unităților.
Față de aceste considerente instanța de fond a considerat acțiunea ca nefondată.
Prin sentința civilă nr.193 din 26.01.2007 Tribunalul Galația respins acțiunea formulată de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs reclamanții.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 7 mai 2007, când s-a dispus suspendarea soluționării recursului pentru lipsa nejustificată a părților și că, de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an de zile din vina părților;
Văzând disp.art. 248 alin.1 cod procedură civilă, potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an de zile, iar perimarea, potrivit disp.art.252 cod procedură civilă se poate constata și din oficiu;
Având în vedere că în cauză, nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării cauzei, mai mult de un an de zile, curtea urmează a constata perimat recursul de față.
În cauză nu sunt aplicabile disp.art.250 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat reclamanții, și, cu domiciliul ales în L,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr.193/26.01.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică astăzi 09 Iunie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.Tehnored.DC/2 ex/24.06.2008
Fond: /
Asistenți judiciari:C-tin /
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică