Pretentii civile. Speta. Încheierea /2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 12 februarie 2008
PREȘEDINTE: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SA - membru Grup B, cu sediul în municipiul B, Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței nr. 1094 din 22 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns avocat care substituie pe avocat, pentru pârâta recurentă, și reclamanta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, avocat, pentru pârâta recurentă, a depus delegație de substituiere.
Instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru pârâta recurentă, dezvoltând motivele de recurs a cerut admiterea recursului așa cum a fost formulat. A cerut admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune conform art. 283 al. 1 lit. e din Codul muncii, întrucât la data formulării acțiunii, termenul de prescripție era împlinit, dreptul la acțiune fiind prescris, data introducerii acțiunii este 28.08.2007. A depus copia contractului colectiv de muncă precum și un certificat eliberat de grefa Tribunalului Tulcea. De asemenea a mai arătat că la fila 9 comisia paritară SC SA specifică că începând cu anul 2003 primele de Paste și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat. Totodată a mai arătat că sunt dosare pe rolul instanțelor pentru a se dovedi că suplimentările sunt incluse în salariul de bază.
Reclamanta intimată a arătat că în mod corect instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 283 lit. c din Legea nr. 53/2003 din Codul muncii și că peste tot apare suplimentarea drepturilor salariale. De asemenea, a mai arătat că primele de Paște și de C nu au fost introduse nici în anul 2003, sens în care a depus copia cărții de muncă. Totodată, a invocat Legea nr. 130/1999, părțile pot aduce modificări Contractului Colectiv de Muncă doar pe parcursul executării lui. A cerut respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la 19 februarie 2008.
Dată în ședința publică din 12 februarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.188
Ședința publică din data de 19 februarie 2008
Președinte: - -
Judecător: - -
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SA- membru Grup B, cu sediul în municipiul B, Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței nr. 1094 din 22 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 12 februarie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, cauza s-a amânat pentru astăzi, 19 februarie 2008.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 28.08.2007, reclamanta a chemat în judecată pârâta SC SA B solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 9863,52 lei, din care 9330 lei drepturi salariale cuvenite și neacordate și 533,52 lei daune materiale pentru neachitarea la termen a obligațiilor ce-i revin.
În motivare, reclamanta a arătat că, potrivit prevederilor contractului de muncă art. 3 alin. 3 în afara plății salariului de bază pentru munca prestată mai beneficiază de toate drepturile acordate pe baza contractului colectiv de muncă la (art. 168 alin. 1) se prevede că, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SA vor beneficia de către o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA. De asemenea, a mai arătat că deși în contractul colectiv de muncă se prevede această obligație, pentru anii 2004 - 2007, nu a beneficiat de aceste drepturi și că neacordarea la timp a acestor drepturi o îndreptățește la corecția sumelor neacordate în baza coeficienților de inflație.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 166 din Codul muncii și art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă renegociat și editat în anii 2004-2007.
La data de 1 octombrie 2007, reclamanta și-a completat acțiunea arătând că solicită drepturi în cuantum de 10310 lei sumă restantă, calcul efectuat conform mențiunile înscrise în adresele nr. 1666/2003, 313/2005, 713/2006, emise de SA..
Tribunalul Botoșani prin sentința civilă nr. 1094 din 22 octombrie 2007 a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SA B, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturi salariale restante pentru anii 2004-2007 în cuantum de 9330 lei, din care vor fi scăzute contribuțiile pentru bugetul de stat, drepturi ce vor fi actualizate în raport cu indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs pârâta SA - membru Grup B criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, raportat la natura drepturilor solicitate de reclamant, afirmând că termenul este de șase luni "de la data calendaristică a evenimentului pentru care aceste ajutoare erau datorate".
Pe fond, învederează că, începând cu anul 2003 respectivele drepturi au fost incluse în salariul de bază al angajaților și că sunt eronate calculele, în sensul că este vorba de salariul de bază mediu, nicidecum salariul de bază brut.
Recursul care, în drept, poate fi încadrat în art. 304 alin. 9 din Codul d e procedură civilă, este nefondat.
, termenul pentru formularea cererilor este de 3 ani de la data nașterii dreptului (art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii ) nicidecum de 6 luni, textul citat de recurentă (art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii ) neavând în vedere ipoteza dedusă judecății. Este vorba de drepturi salariale, iar plata acestora se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate (art. 166 alin. 1 din Codul muncii ).
Textul art. 168 din Contractul colectiv de muncă, aplicabil în perioada 2004 - 2005 - 2006, este în afara oricărei ambivalențe.
Potrivit acestui text "Cu ocazia sărbătorilor de Paște și C angajații SNP - SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP - SA ".
A fost obligată unitatea pârâtă să plătească reclamantei drepturi salariale restante pentru anii 2004 - 2007 în cuantum brut de 9330 lei din care vor fi scăzute contribuțiile pentru bugetul de stat.
Deci, nici critica referitoare la modul de calcul nu este justificată.
Văzând și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă,
Constatând nefondat recursul SC - SA membru Grup B în temeiul art. 312 din același cod el urmează să fie respins.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SA- membru Grup B, împotriva sentinței nr. 1094 din 22 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Dact.
Ex. 2/18.03.2008
Președinte:Andrianu VirgilJudecători:Andrianu Virgil, Apetroaie Eufrosina, Gheorghiu Neculai