Pretentii civile. Speta. Decizia 2123/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1241/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2123/
Ședința publică din data de 02 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-reclamanți, recurenții-pârâți și chemat în garanție Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.41 din 06 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 15240/3/AS/2008(4994/2008), având ca obiect - drepturi bănești, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 26.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 02.04.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 41 pronunțată la data de 06.10.2008 de Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a respins acțiunea formulată de reclamanții și, împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Au fost respinse, ca efect al prescripției dreptului material la acțiune, pretențiile formulate de reclamantul pentru perioada octombrie 2003-martie 2005 (inclusiv).
Au fost obligați pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu aceștia, la plata către reclamanți corespunzător perioadelor în care și-au desfășurat activitatea în cadrul fiecărei instituții, a sumelor reprezentând:
- sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația brută lunară, pentru perioada începând cu 01.08.2005 până la pronunțarea prezentei hotărâri, cât îl privește pe reclamantul, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data scadenței până la data plății efective;
- sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația brută lunară, pentru perioada începând cu 1 aprilie 2005 până la pronunțarea prezentei hotărâri, cât îl privește pe reclamantul, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data scadenței până la data plății efective.
S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă și s-au respins restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
S- admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost obligat acesta să aloce Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fondurile necesare efectuării plății de către acest pârât.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții sunt procurori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în prezent fiind detașați la Institutul Național al Magistraturii.
Curtea s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate de către pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public, admițându-le astfel cum rezultă din practicaua hotărârii.
Ca urmare, a respins cererea îndreptată împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar ca efect al prescripției dreptului material la acțiune a respins pretențiile reclamantului pe perioada octombrie 2003 - martie 2005.
În ceea ce privește cererea privind acordarea sporului de 50% începând cu 01.08.2005 pentru reclamantul și cu 1 aprilie 2005 pentru reclamantul, Curtea a apreciat-o ca fiind întemeiată și a admis-o, având în vedere dispozițiile Deciziei nr.21/10.03.2008 pronunțată în dosarul nr.5/2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe conform dispozițiilor art.329 (3) Cod pr.civilă.
Astfel, potrivit sus menționatei decizii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Ca urmare, Curtea a înlăturat apărările formulate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin invocarea Deciziei Curții Constituționale nr.821/2008, cât și apărările invocate de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, întrucât Decizia nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată după intrarea în vigoare a OUG nr.8/2007.
În baza art.40 (2) lit.h Codul muncii, a admis cererea privind efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, apreciind acest capăt de cerere ca fiind unul accesoriu față de cererea principală, reținând totodată că, disjungerea acestui capăt de cerere și trimiterea spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 5 B, astfel cum a solicitat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu ar conduce la o mai bună administrare a justiției.
Curtea a respins cererea reclamanților privind cumularea dobânzii legale cu actualizarea sumelor solicitate raportat la rata inflației, apreciind că în raport de dispozițiile art.1088 Cod civil, reclamanții nu pot pretinde decât dobânda legală, întrucât aceasta, stabilită în funcție de nivelul de referință a conform art.3 din OG nr.9/2000, modificată prin Lege anr.356/2002, reflectă și mărimea inflației, în sensul că majorarea acestuia determină și creșterea ratei dobânzii, în scopul compensării reducerii puterii de cumpărare a banilor.
S-a statuat că prin acordarea atât a actualizării cât și a dobânzii legale, s-ar crea o dublă reparație a aceluiași prejudiciu, reprezentând o îmbogățire fără justă cauză.
Ca urmare, Curtea a obligat pârâții la plata dobânzii legale aferente sumelor cuvenite reclamanților de la data scadenței față de natura salarială a drepturilor pretinse, rezultate din raporturi juridice de muncă, ceea ce pune debitorul-angajator de drept în întârziere și până la data plății efective.
S-au înlăturat apărările formulate de pârâtul Ministerul Public în sensul că, fiind unitate bugetară nu are alocate fonduri cu această destinație, întrucât există calea rectificării bugetare în acest sens, iar reclamanții au dreptul, potrivit dispozițiilor art.1082 și art.1084 Cod civil, la repararea integrală a prejudiciului suferit, ce include și beneficiul de care au fost lipsiți.
Curtea a respins și cererea privind acordarea sporului de 50% și pe viitor, având în vedere că nu este vorba de o creanță certă, actuală și exigibilă.
În baza art.60-63 Cod pr.civilă, s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, obligându-l să aloce fondurile necesare efectuării plății sporului de 50% către reclamanți, în considerarea prerogativelor ce-i revin privind elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare bugetară conform procedurii instituite de Legea nr.500/2002.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal atât reclamanții, cât și pârâții, chematul în garanție, criticând-o pentru considerente diferite.
Recurenții-reclamanți, invocând temeiul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă susține în esență pronunțarea sentinței atacate, cu aplicarea greșită a legii. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că nelegal prima instanță nu le-a acordat sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru viitor, această dispoziție contravenind celor statuate prin Decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, obligatorie pentru instanțe. Nu se poate reține motivarea instanței de fond, în sensul că sumele solicitate pentru viitor nu sunt certe, lichide, exigibile atâta vreme cât existența sa rezultă din dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 231din Legea nr. 56/1996, coroborate cu decizia de îndrumare nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru aceste motive solicită, reclamanții, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâților la plata sporului de 50% și pentru viitor, până la intervenirea unei modificări legislative privind salarizarea magistraților sau până la încetarea calității de magistrat.
Recurentul Institutul Național al Magistraturii, invocând temeiul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă apreciază că pronunțarea sentinței atacate s-a realizat cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății. Se arată astfel că art. 47 din Legea nr. 50/1996 ce prevede acordarea sporului solicitat prin acțiunea pendinte a fost abrogat prin nr.OG83/2000, astfel că nu există temei legal pentru plata unui astfel de spor, neîntemeiate fiind susținerile în sensul că Legea nr.50/1996 ar fi fost o lege organică ce nu putea fi abrogată printr-o simplă ordonanță de guvern, această susținere contravenind art. 73 alin. 3 lit. p din Constituție ce stipulează că: "prin lege organică se reglementează regimul general privind raporturile de muncă sindicatele, patronatele și protecția socială". În acest context susținerea reclamanților referitoare la faptul că art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu a fost abrogat de nr.OG83/2000 este o susținere neîntemeiată. Totodată, nu trebuie neglijat că abrogarea art. 47 din Legea nr.50/1996 nu reprezintă restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale, întrucât acordarea sporului de 50% - nu reprezintă un drept fundamental al omului. Art. 41 alin.2 din Constituție reglementează dreptul la protecția socială ca drept fundamental al omului.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând temeiul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, susține în esență pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește modul de soluționare a capetelor de cerere privind acordarea dobânzilor legale și a efectuării mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților. Se arată, în dezvoltarea recursului formulat că, în speța dedusă judecății nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin.3 din nr.OG 9/2000, sens în care prin acordarea dobânzilor legale aferente sumelor datorate s-ar realiza o îmbogățire fără just temei a intimaților reclamanți.
Se susține de asemenea că, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetul de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta. Ori, sporurile acordate sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară, sens în care nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, susține în esență că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept ce i-au format convingerea și că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Se apreciază astfel că simpla enumerare a articolelor din nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și din Legea nr. 500/2002 nu poate fi considerată o motivare a hotărârii de natură a justifica admiterea cererii de chemare în garanție. Totodată, dispozițiile invocate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în susținerea cererii de chemare în garanție nu pot fi reținute ca temei pentru astfel de cerere, atâta timp cât legiuitorul a reglementat prin nr.OG22/2002 modalitatea de executare a obligațiilor de plată a drepturilor stabilite prin titluri executorii. Ori, potrivit acestui din urmă act normativ art. 1 și 2 din nr.OG22/2002, obligațiile de plată ale Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul unui titlu executoriu, se realizează din sumele aprobate prin bugetul său, fără nici o legătură cu competențele Ministerului Economiei și Finanțelor în materie de buget. Prin urmare este lipsit de relevanță că în speță recurentul sus-menționat elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și nu la cererea persoanelor fizice angajați ai acestora și a proiectelor bugetelor locale. În consecință, recurentul în exercitarea atribuțiilor reglementate de lege, este titularul unei obligații de diligență, aceea de a întocmi proiectul de lege a bugetului de stat, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Recurentul Consiliul Superior al Magistraturii, invocând temeiul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă susține de asemenea, pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea greșită a legii, în speță a art. 23 alin. 3, 4 și 5 din Legea nr. 317/2007, modificată, prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. 2, 3, 5 și 7 din nr.OUG 27/2006, art. 14 din nr.OUG117/2002, întrucât acest recurent nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nici unul dintre recurenți neavînd raporturi salariale cu acest ultim recurent. Dimpotrivă, reclamanții sunt detașați la Institutul Național al Magistraturii, instituție publică cu personalitate juridică, ce are și calitatea de ordonator secundar de credite prin directoratul acestuia, conform art. 93 din Legea nr.304/2004, modificată.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază fondat doar în parte recursul formulat de reclamanți și nefondate recursurile pârâților și chematului în garanție pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Întemeiate sunt criticile formulate de recurenții reclamanți în sensul că raportat la conținutul în date al Deciziei nr.21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin.3 Cod procedură civilă, drepturile solicitate pot fi acordate și pe viitor.
Astfel, s-a statuat prin această decizie că efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996 se produc și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, întrucât dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, iar drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele în discuție.
Desigur că acordarea drepturilor în discuție se justifică doar până la data reglementării - acordării acestora printr-un act normativ, ceea ce s-a realizat prin Ordinul nr.1165/C a Ministrului Justiției și Libertăților la data de 09.04.2009 și nu până la încetarea calității de magistrat al fiecărui reclamant, moment până la care evident pot interveni alte modificări legislative sub aspectul aceluiași spor acordat.
Neîntemeiate sunt criticile recurentului Institutul Național al Magistraturii, raportat la conținutul în date al aceleiași decizii pronunțate în interesul legii, critici prin care se susține că nu există temei legal pentru acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația lunară brută, prin abrogarea art. 4 din Legea nr.50/1996 conform nr.OG83/2000. Ori, tocmai considerentele și dispozitivul deciziei sus-menționate atestă că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ. Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, prin care a fost abrogat art.231din Legea nr.56/1996 modificată și completată contravine art.81 din Legea nr.92/1992 modificată și completată, lege organică. Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că se poate pronunța asupra regularității actului de abrogare și aplicabilității în continuare a normei abrogate în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție în recursul cu a cărei soluționare a fost investit.
De aceea a decis, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 și a impus instanțelor judecătorești să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Neîntemeiate sunt criticile recurentului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la modul de soluționare a capetelor de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente sumelor datorate și a înscrierii sporului în discuție în carnetele de muncă ale reclamanților.
Astfel, sub acest aspect corect a statuat prima instanță, că acordarea dobânzilor aferente drepturilor salariale restante se justifică raportat la art.1082, art.1084, art.1088 cod civil și nr.OUG9/2000, pentru a se realiza o reparare a prejudiciului suferit prin neplata sumelor datorate, nicidecum o îmbogățire fără just temei, cum susține recurenta sus menționată mai sus, cu atât mai mult cu cât aceste sume sunt drepturi bănești cuvenite din raporturi de muncă.
Corect a fost admisă și cererea privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă a reclamanților, aceasta justificându-se raportat la art. 1 alin.2 din Decretul nr. 92/1976, potrivit căruia în carnetele de muncă se transcriu atât retribuția tarifară, cât și alte drepturi aferente acesteia.
Admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este pe deplin justificată, raportat la dispozițiile art. 60-63 Cod procedură civilă și art.20 din Legea nr.500/2002, neîntemeiate fiind astfel și criticile chematului în garanție.
Astfel, dispozițiile art. 60-63 din Codul d e procedură civilă recunosc dreptul oricărei părți dintr-un proces civil, fără a realiza vreo distincție între litigiile de muncă și alte litigii civile de a chema în garanție o altă persoană împotriva căreia să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții.
Ori, stabilindu-se existența unui raport juridic subsecvent între pârât și chematul în garanție evident că prin raportare la art. 60-63 Cod procedură civilă și art. 20 din Legea nr. 500/2002 (art.20) cererea de chemare în garanție este întemeiată.
Raportat la prevederile art.20 din Legea nr. 500/2002, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor acordă anual ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fonduri bănești pentru salarizarea procurorilor, având obligația de a asigura pârâtului sus-menționat sumele necesare acordării salariilor. De asemenea, aceste sume sunt transferate la fiecare parchet prin intermediul direcțiilor județene de finanțe publice și tocmai în baza acestor prevederi art.20 din Legea nr. 500/2002 se asigură și plata drepturilor salariale statuate prin titluri executorii conform nr.OG22/2002, întrucât în lipsa unei rectificări bugetare realizate de chematul în garanție, ce are astfel de competențe nu se poate realiza nici plata drepturilor stabilite prin titluri executorii.
Nu pot fi primite nici criticile recurentului Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât, potrivit art.93 din Legea nr.304/2004, modificată, Institutul Național al Magistraturii unde reclamanții sunt detașați, este o instituție cu personalitate juridică însă finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Consiliului Superior al Magistraturii.
În aceste condiții, acesta se legitimează procesual pasiv în cadrul procesual dedus judecății, asigurând practic sumele de bani necesare pârâtului Institutul Național al Magistraturii, aflat în subordinea sa, ce are într-adevăr și calitatea de ordonator secundar de credite prin directorul său.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii și chematul în garanție, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor, considerând pronunțarea sentinței atacate în ceea ce-i privește cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății și normelor de drept material aplicabile în cauză, hotărârea fiind motivată în fapt și în drept, soluția din dispozitiv în ceea ce-i privește pe recurenții sus menționați, justificându-se prin considerentele aceleiași hotărâri.
Se va admite recursul declarat de reclamanți, apreciind că pronunțarea sentinței atacate s-a realizat în ceea ce-i privește cu aplicarea greșită a legii, sub aspectul acordării în continuare a sporului în discuție.
Drept urmare, se va modifica sentința atacată în sensul că, va obliga pârâții la plata către reclamanți corespunzător perioadei în care și-au desfășurat activitatea în cadrul fiecărei instituții a drepturilor bănești reprezentând contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare de 50% din indemnizația lunară brută și în continuare până la data acordării acestuia printr-un act normativ, ce s-a realizat la data 09.04.2009, prin Ordinul nr.1165/C al Ministrului Justiției și Libertăților.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii și chematul în garanție Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.41 din 06 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București Secția VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 15240/3/AS/2008 (4994/2008).
Admite recursul declarat de recurenții reclamanți, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Obligă pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Institutul Național al Magistraturii la plata către reclamanți corespunzător perioadei în care și-au desfășurat activitatea în cadrul fiecărei instituții a sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare de 50% din indemnizația lunară brută și în continuare până la data acordării acestuia printr-un act normativ.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 02 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2.ex/30.04.2009
Jud. Fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Elena Luissa Udrea
