Pretentii civile. Speta. Decizia 2132/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 8865/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2132R
Ședința publică de la 03 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta - Asociația Sportivă SRL, împotriva sentinței civile nr.6671 din 29.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.24726/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.74534/2009, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se învederează faptul că intimatul a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 02.04.2009, întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6671 din 29.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.24726/3/LM/2008, a fost dmisă acțiunea privind pe reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta - Asociația Sportivă SRL, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale pentru perioada 01.07.2007-01.07.2008, a fost obligată pârâta să emită o adeverință, care să ateste că în perioada 01.07.2007 - 01.07.2008, reclamantului i-au fost achitate toate contribuțiile către stat, și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei, în perioada 1.07.2007-1.07.2008, beneficiind de un salariu de bază brut lunar de 528 lei, astfel cum rezultă din copia carnetului de muncă.
Pârâta nu s-a conformat prevederilor art.287 din Codul muncii, respectiv de a înainta acte la dosar, cu respectarea prevederilor art.163 din Codul muncii, din care să rezulte plata drepturilor salariale solicitate de către reclamant, motiv pentru care acțiunea a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta - Asociația Sportivă SRL.
În motivarea recursului, s-a arătat că reclamantul a omis să învedereze instanței de fond situația raporturilor juridice dintre părți, respectiv faptul că raporturile de muncă au încetat la data de 01.02.2008, urmare a neînțelegerilor dintre părți, datorate neîndeplinirii de către reclamant atribuțiilor de joc și a celor legate de viața sportivă, care au culminat cu excluderea reclamantului de pe foile de arbitraj ale pârâtei.
De asemenea, recurenta a arătat că nu și-a putut exercita dreptul de apărare, în fața instanței de fond, întrucât citarea s-a făcut, probabil, prin afișare, astfel încât conducerea asociației nu a luat efectiv cunoștință de existența litigiului, pentru o corectă administrare a probatoriului.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Nici la instanța de fond și nici în recurs nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că raporturile de muncă dintre părțile pricinii au încetat la data de 01.02.2008, așa cum susține recurenta, deși, potrivit art.287 Codul muncii, angajatorul are în litigiile de această natură sarcina probei.
Cât privește îndeplinirea procedurii de citare la judecarea pricinii în fond, se reține că - Asociația Sportivă SRL a fost citată, în calitate de pârâtă, la sediul social, respectiv în B,-, sector 1, după cum reiese din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosarul primei instanțe.
Împrejurarea că citarea s-a făcut prin afișare nu este de natură să atragă nulitatea procedurii, atâta timp cât mențiunile agentului procedural fac dovadă deplină asupra constatărilor personale ale acestuia, până la înscrierea în fals, și în condițiile în care pe dovezile de citare există mențiunea că nici o persoană nu a fost găsită, astfel încât în mod corect, față de dispozițiile art. 92 ind. 1 Cod pr.civ. comunicarea citației s-a făcut prin afișare.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Se va lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - Asociația Sportivă SRL, împotriva sentinței civile nr.6671 din 29.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.24726/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul.
- act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
27.04.2009
Jud. fond:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana