Pretentii civile. Speta. Decizia 216/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 216
Ședința publică de la 17 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 1316 din 17.09.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă se prezintă recurentul și consilierul juridic C pentru intimatul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen.
Recurentul arată că nu are de formulat alte cereri.
Consilierul juridic C pentru intimatul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Recurentul solicită admiterea recursului. Arată că de 17 ani a efectuat serviciul de pază a frontierei și că în anul 2000 avut un accident în urma căruia a fost operat. Precizează că este bolnav, având hepatită și diabet, pentru cea din urmă boală făcând insulină, dar nu i s-a aprobat de către conducere trecerea pe un alt post. Mai arată că la data întâmplării accidentului nu se simțea bine și a solicitat să fie lăsat la post, dar nu i s-a aprobat, și a căzut de pe un ponton prost amenajat. Prevederile legale specifică că trebuia să facă acea cercetare a zonei. Din navele acostate la ponton se sustrăgea benzină și ei trebuia să verifice sigiliile. Indică faptul că în timp ce era la spital a primit documentul prin care i se desfăcea contractul de muncă. Ulterior, în data de 10.11.2005, a fost pus să semneze o hârtie prin care este de acord să fie mutat la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Mai precizează că cercetarea accidentului de muncă s-a făcut târziu, deabia la data de 10.10.2005, deoarece la data producerii acestuia Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră era implicat într-un scandal mediatic și nu mai vroiau încă unul. Consideră că a dovedit cu documente că accidentul a fost în timpul serviciului. A solicitat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră plata unei pensii viagere de 300 RON, dar va solicita daune și plata unei pensii mai mari.
Consilierul juridic C pentru intimatul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră solicită respingerea recursului. Arată că urmare a cercetării accidentului s-a constatat că acesta s-a întâmplat în timpul serviciului, dar nu din cauza serviciului. Precizează că actele medicale sunt vizate de spitalele militare de la și Mai arată că recurentul refuza să semneze fișele individuale, inclusiv fișele de protecție a muncii, și că la data producerii accidentului a încălcat consemnul particular. Mai precizează că recurentul a mai fost sancționat disciplinar și că nu se pot acorda despăgubirile solicitate deoarece temeiul de drept indicat trimite la culpa civilă delictuală, iar recurentul s-a deplasat la ponton din proprie inițiativă. Depune concluzii scrise la dosar.
Declarând dezbaterile închise, Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.5759/99/16.07.2007 pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul a chemat în judecată Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I solicitând să se constate că a fost victima unui accident de muncă, iar pârâtul să fie obligat la plata unei despăgubiri reprezentând J din veniturile realizate la data producerii accidentului de muncă, pe perioada 12.07.2005 și până la data introducerii acțiunii, indexate și actualizate la data plății și la plata unei pensii viagere calculată în baza veniturilor realizate la data producerii accidentului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost încadrat la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I cu gradul de sergent începând din anul 1990, activând ca polițist de frontieră până la data de 12.07.2005, când a suferit un accident de muncă soldat cu vătămarea ochiului drept. Deși pârâtul a știut de producerea accidentului, nu s-a preocupat de stabilirea cauzelor reale ale evenimentului, ignorând dispozițiile art. 24, 25 și 26 din Legea nr. 90/1996, în vigoare la data producerii accidentului.
A mai arătat reclamantul că, în luna octombrie 2005, fost trecut în rezervă, apoi încadrat la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Contractul individual de muncă i-a încetat și a fost pensionat pentru gradul 3 de invaliditate- boală obișnuită, nu pentru accident de muncă.
Pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iaf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței instanței de contencios administrativ și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar în ceea ce privește fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamant, întrucât accidentul s-a produs în timpul serviciului, dar nu din cauza serviciului, astfel cum a constatat comisia împuternicită să efectueze cercetarea evenimentului, prin procesul-verbal nr.-/28.11.2005.
Pârâtul a mai arătat că reclamantul în mod repetat a refuzat semnarea instructajelor pe linia protecției muncii, ceea ce s-a întâmplat și înainte de producerea acestui accident.
La termenul de judecată din 26 octombrie 2007, având în vedere că reclamantul a fost angajat în baza unui contract de muncă, nefiind funcționar public, în baza dispozițiilor art. 99 din NR. 387/2007, cauza a fost transpusă la Secția civilă a Tribunalului Iași -litigii de muncă.
Prin sentința civilă nr. 2155 din 21.11.2007, Tribunalul Iașia admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât și a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I, considerând că, din luna octombrie 2005, acesta a fost angajat la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră B, în baza contractului nr. 937/1.10.2005, unitate la care a lucrat până la ieșirea la pensie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, iar Curtea de Apel Iași, prin decizia nr.182/01.04.2008, a admis recursul declarat de reclamantul, a casat în tot această sentință, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că pensia viageră nu este un drept de asigurări sociale, iar pretențiile recurentului au natura juridică a unor despăgubiri periodice, pe toată durata vieții, solicitate de la angajatorul al cărui salariat era acesta la data la care pretinde că a suferit un accident de muncă, respectiv la 12.07.2005.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr-.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.1316/17.09.2008, Tribunalul Iașia respins acțiunea formulată de reclamantul, reținând următoarele:
La data producerii accidentului, reclamantul avea calitatea de salariat al Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I, pe postul de sergent angajat pe bază de contract.
Astfel cum rezultă din adresele nr.1 din 26.04.2006/CR 16.11 și CR 12881/12.10.2007 emise de Ministerul Administrației și Internelor- Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, accidentul survenit a fost apreciat ca fiind în timpul serviciului, dar nu din cauza serviciului.
S-a mai reținut că încetarea raporturilor de serviciu a fost datorată clasării medicale care a intervenit în urma unor afecțiuni medicale anterioare, precum și traumatismului suferit în timpul serviciului.
Din documentația depusă la dosar s-a reținut că cercetarea accidentului de muncă s-a efectuat în perioada 10.08.2005-12.08.2005 la sediul și s-a extins ulterior până la data de 28.10.2005, pe motivul neprezentării reclamantului pentru a da notă raport privind împrejurările producerii evenimentului.
Prima instanță a mai reținut că, la data de 12.07.2005, prezentându-se pentru intrarea în misiune, reclamantul a refuzat să semneze fișa de protecție pentru instructajul periodice pe linie de protecție a muncii, fapt atestat prin declarațiile polițiștilor de frontieră din respectivă.
În noaptea de 12/13.07.2005, reclamantul și șeful de element au fost planificați să execute misiunea de santinelă la ambarcația și supraveghere amonte-aval 500 metri de 1093.
Conform consemnului particular al postului, înregistrat sub nr.3718/18.04.2005, predarea-primirea postului se face pe bază de proces-verbal de către șeful de element.
Instanța de fond a mai reținut că, în jurul orei 21.00, reclamantul, din proprie inițiativă și fără a respecta consemnul postului s-a deplasat pe pontonul de acostare a ambarcațiilor pentru a verifica integritatea sigiliilor la rezervoarele de benzină, deși aceste atribuții nu cădeau în sarcina sa și fără a primi ordin de la șeful de element. După câteva minute, acesta s-a întors la șeful de element ținând mâna la ochiul drept, afirmând că s-a lovit în urma unei căderi pe ponton.
Din documentația depusă la dosar prima instanță a reținut astfel că accidentul de muncă s-a produs din culpa reclamantului întrucât din consemnul postului depus la dosar nu rezultă că era în obligația lui să se deplaseze pe pontonul de acostare a ambarcațiunilor pentru a verifica integritatea sigiliilor de la rezervoarele de benzină și nici nu a primit ordin de la superiorul său în acest sens.
Mai mult, instanța a reținut că reclamantul refuza în mod sistematic să semneze ordinele și dispozițiile ce se prelucrează pe bază de semnătură, cât și fișa de protecție a muncii, fapt atestat prin declarațiile celorlalți polițiști de frontieră din cadrul turei de serviciu al acestuia.
Prima instanță a reținut astfel că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dsip.art.269 din Codul muncii, pentru admiterea acțiunii.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamantul, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a preluat doar susținerile pârâtei, fără a analiza actele medicale depuse la dosar de către reclamant și susținerile acestuia, din care rezultă cu certitudine culpa pârâtei în producerea accidentului de muncă.
Se arată astfel că instanța a aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile art.24-26 din Legea nr.90/1996, în vigoare la data producerii accidentului.
Se mai arată că pârâtul a cercetat accidentul abia după trecerea a patru luni de la producerea acestuia.
Recurentul mai invocă faptul că nu sunt reale susținerile intimatului potrivit cărora a refuzat în mod sistematic să semneze fișa de protecție a muncii. De altfel, se arată că instruirea pe linie de protecție a muncii se făcea doar formal, persoana responsabilă urmărind doar semnarea fișei de protecție a muncii, fără a exista în realitate o instruire în acest sens.
De asemenea, acesta mai arată că, la data producerii accidentului, a solicitat șefului de tură să fie lăsat la sector deoarece nu se simte bine, dar a fost obligat să respecte ordinul acestuia de a verifica și supraveghea puncte de lucru care se aflau în albia râului, activitate în decursul căreia a alunecat pe pontonul necorespunzător și și-a vătămat ochiul drept.
Se mai susține că pârâtul nu a făcut dovada culpei reclamantului în producerea accidentului, simpla afirmație că vina ar aparține salariatului nefiind de natură a exonera angajatorul de răspundere.
Recurentul depune la dosar înscrisuri.
Intimatul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând recurentul formulat de reclamantul, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă, recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimatului- pârât Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I la plata despăgubirilor reprezentând J din veniturile realizate la data producerii accidentului de muncă, pe perioada începând cu data de 12.07.2005 și până la data introducerii acțiunii, indexate și actualizate la data plății, precum și la plata unei pensii viagere calculată pe baza veniturilor realizate la data producerii accidentului.
Se reține că în mod corect prima instanță a reținut, pe baza probelor ce s-au administrat în cauză, faptul că accidentul de muncă din data de 12 iulie 2005 s-a produs în timpul serviciului, dar nu din culpa angajatorului, astfel cum s-a reținut și prin procesul-verbal de cercetare a accidentului de muncă înregistrat sub nr.-/28.11.2005 la Inspectoratului Județean al Poliție de Frontieră
Se reține că în cauză nu sunt incidente disp.art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, neputându-se constata încălcarea în cauză a disp.art.24-26 din Legea nr.90/1996, în vigoare la data producerii accidentului.
Astfel, accidentul de muncă a fost în mod corect cercetat de către o comisie din cadrul Inspectoratului Județean al Poliție de Frontieră I, în perioada 10.08- 12.08.2005, în temeiul disp.art.4 alin.3 din Legea nr.90/1996 și art.4 alin.1din Legea nr.319/2006, potrivit cărora cercetarea, înregistrarea și evidența accidentelor de muncă și al bolilor profesionale, precum și autorizarea, din punct de vedere al protecției muncii, a unităților din subordinea Ministerului d e interne, se efectuează de către organele proprii.
Cercetarea a fost finalizată abia la data de 28.10.2005 datorită perioadelor îndelungate în care reclamantul s-a aflat în concedii pentru incapacitate de muncă, neputând astfel da notă-raport necesară privind producerea evenimentului.
Potrivit Instrucțiunilor nr.776/22.07.1998, procesul-verbal de cercetare a accidentului de muncă a fost avizat de către Inspectoratului General al Poliție de Frontieră la data de 30.11.2005.
Din biletul de externare eliberat de Spitalul Militar Iași -Secția de oftalmologie- la data de 12.07.2005, se reține că reclamantul a fost internat în urma unui traumatism la ochiul drept, după o oră de la producerea acestuia, traumatism în urma căruia, la data externării, acesta a rămas cu o cataractă traumatică.
Conform certificatului medico-legal nr.282/13.02.2006 eliberat de Institutul de medicină legală I, reclamantul prezintă pierderea acuității vizuale drept consecutiv traumatismului ocular din data de 12.07.2005, aceasta reprezentând o infirmitate fizică permanentă cu reducerea definitivă a capacității de muncă în proporție de 50%
Se mai reține că, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, reclamantul suferea la data producerii accidentului de hepatită cronică și diabet zaharat. Acesta nu a probat însă în cauză că ar fi adus la cunoștința angajatorului aceste afecțiuni de care suferea și că ar fi solicitat schimbarea locului său de muncă pentru motive medicale.
Curtea mai reține că recurentul a susținut, însă nu a dovedit faptul că la data producerii accidentului ar fi adus la cunoștința șefului său de tură că nu își poate îndeplini în mod corespunzător sarcinile de serviciu datorită stării sale de sănătate.
De altfel, recurentul nu a dovedit faptul că ar fi avut în atribuție la acea dată, printre dispozițiile de serviciu trasate, verificarea integrității sigiliilor la rezervoarele de combustibil ale ambarcațiilor de la 1093, activitate în decursul căreia a alunecat pe pontonul umed și s-a lovit la ochiul drept.
Se mai reține că, din notele -raport date de către șeful de tură, de șeful de element și de șoferul, depuse la filele nr.30-32 dosar de fond, rezultă că, deși recurentul a fost instruit în domeniul securității și sănătății în muncă, acesta a refuzat să semneze fișa de protecție a muncii.
Din aceleași declarații mai rezultă că recurentul refuza să semneze ordinele, dispozițiile și fișele de protecție a muncii.
Recurentul a susținut, însă nu a reușit să dovedească cu probele pe care și le-a propus în cauză, faptul că aceste instructaje se efectuau doar formal, acesta fiind și motivul pentru care refuza să semneze fișele de protecție a muncii.
De altfel, Curtea reține că nu există dovezi la dosar în sensul că recurentul ar fi sesizat angajatorul asupra faptului că instructajul în domeniul securității și sănătății în muncă nu i se efectuează în mod corespunzător.
Având în vedere faptul că în cauză nu a fost dovedită săvârșirea unei fapte ilicite de către intimat, care să fi cauzat recurentului prejudiciul pretins prin acțiune în urma accidentului de muncă suferit la data de 12.07.2005, se reține că în mod corect prima instanță a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de disp.art.269 din Codul muncii și art.46 din Legea nr.90/1996, pentru a atrage răspunderea patrimonială a angajatorului pentru repararea acestuia.
În consecință, față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod. proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1316/17.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.03. 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier,
Red./ Tehnored.:;
2 ex.-17.04.2009;
Jud. fond:- Tribunalul Iași:-;
-;
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina
