Pretentii civile. Speta. Decizia 2212/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 558/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 2212R

Ședința publică de la 06 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat

JUDECĂTOR 2: Dragoș Alin Călin A -

Judecător: - -

Grefier:

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta - - ȚĂNDĂREI, împotriva sentinței civile nr.1040/F/16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta - - ȚĂNDĂREI, prin avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.-/19.03.2009, lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării recursului și acordă cuvântul avocatului recurentei pe acest aspect.

Recurenta - - ȚĂNDĂREI, prin avocat solicită respingerea excepției tardivității declarării recursului.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității declarării recursului.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 28.10.2008 pe rolul Tribunalului Ialomița - Secția Civilă sub nr-,reclamantul a chemat în judecată pe pârâta - - Țăndărei, jud.I, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză, instanța să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând contravaloarea salariului aferent lunilor aprilie-iunie 2008 si drepturile de concediu de odihna aferente anului 2008.

Prin sentința civilă nr.1040 F/16.12.2008, Tribunalul Ialomițaa admis cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei - - Țăndărei și a obligat pârâta către reclamant la plata drepturilor salariale cuvenite pentru lunile aprilie-iunie 2008 si drepturile de concediu de odihna aferente anului 2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Reclamantul a fost salariatul pârâtei - - Țăndărei, iar aceasta nu i-a achitat drepturile salariale cuvenite aferente lunilor aprilie -iunie 2008 si nici drepturile de concediu de odihna aferente anului 2008.

Potrivit art.287 din Codul Munci, sarcina probei în conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, însă pârâta - - Țăndărei nu a furnizat instanței relațiile solicitate.

Potrivit art.40 alin2 lit.c din Codul Muncii:"Angajatorului îi revine, obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă".

Potrivit art.156 din Codul Muncii:"salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor".

Coroborând întreg materialul probator, având în vedere dispozițiile legale mai sus enunțate cât și poziția pârâtei, tribunalul a constatat că în mod total nejustificat pârâta nu a acordat drepturile salariale cuvenite reclamantului, acesta fiind îndreptățit la plata acestora.

Impotriva acestei sentințe a formulat recurs - - Țăndărei la data de 09.01.2008, inregistrat pe rolul Curtii de Apel B - Sectia a VII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale la data de 22.01.2008, precizand ca motivele de recurs urmeaza a fi depuse separat.

La termenul de astăzi, Curtea din oficiu conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, a pus în discuția părții prezente (recurenta) tardivitatea declarării recursului, excepție întemeiată, cu consecința respingerii recursului ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

Litigiul părți este un conflict de drepturi așa cum este el definit de art.5 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.

Art.5 din Legea nr. 168/1999 prevede urmatoarele: "Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite în continuare conflicte de drepturi".

Potrivit art.80 din Legea nr. 168/1999 termenul de recurs (în litigiile de natura dreptului muncii- nota Curții) este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

In speta de fata, sentința atacată cu recurs a fost comunicată recurentei - - la 24.12.2008, fiind primită de aceasta sub semnătură și ștampilă, așa cum rezultă din dovada de primire de la fila 27 din dosarul de fond.

Data certă de pe recursul formulat este 09 ianuarie 2008 (fila 2 dosar recurs).

În raport de aceste date, recursul este formulat peste termenul legal de 10 zile calculat conform art.101 Cod procedură civilă.

Art.101 Cod procedură civilă prevede că "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.

Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopții zilei următoare.

Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.

Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârșește într-o lună care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urmă a lunii.

Termenul care se sfârșește într-o zi de legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare".

În concluzie, Curtea dă eficiență dispozițiilor art.80 din Legea nr. 168/1999 raportat la art.3011Cod procedură civilă și va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă - - ȚĂNDĂREI împotriva sentinței civile nr.1040F/16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, ca tardiv declarat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A

GREFIER

Red./tehnored. jud. /15.04.2009

Jud.fond:,

Președinte:Silvia Georgiana Ignat
Judecători:Silvia Georgiana Ignat, Dragoș Alin Călin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 2212/2009. Curtea de Apel Bucuresti