Pretentii civile. Speta. Decizia 2217/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. 1421,-
DECIZIA NR.2217
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva deciziei civile nr.1641 din 12 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în contradictoriu cu intimații -, -, ambii cu domiciliul ales la Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-. -, nr.6, județ P, Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-. -, nr.6, județ P, Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, județ P, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Cerere scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit revizuentul Ministerul Justiției și Libertăților, intimații -, -, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplintă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că revizuentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea față de actele și lucrările dosarului și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit disp.art.242 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Prahova și înregistrată sub nr-, reclamanții și au solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, la plata drepturilor bănești reprezentând spor de stres în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 21.10.2008 și în continuare, sumele urmând a fi reactualizate începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești, obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă și obligarea pârâtului să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, potrivit art. 47 din legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiau de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Acest spor a fost abrogat neconstituțional, cu încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 și 53 din Constituția României, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o și aducând atingere însăși existenței dreptului.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât sporul de 50% nu mai subzistă, începând cu februarie 2007, pentru personalul auxiliar de specialitate, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 50/1996 au fost abrogate în întregime.
La termenul din 21.05.2009, instanța din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor.
Prin sentința civilă nr.1077 din data de 21 mai 2009, Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice, invocată din oficiu și a espins acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Prin aceeași sentință au fost obligați pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova, să plătească fiecărui reclamant sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază, începând cu data de 12.04.2008 la zi și în continuare, până la încetarea raporturilor de muncă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să efectueze mențiunile în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a,tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.
nu este direct plătitor al drepturilor salariale pretinse de reclamanți, aceștia neaflându-se în raporturi directe cu Ministerul Economiei și Finanțelor, raporturi în temeiul cărora acest minister să fie obligat la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale.
Prima instanță a admis astfel excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată din oficiu, și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În privința acțiunii introduse față de ceilalți pârâți, aceasta a fost apreciată ca întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Cum este firesc, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Este adevărat că, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului României, care emite ordonanțe, în temeiul acelei legi speciale, însă numai în limitele și în condițiile prevăzute în acea lege [ art. 108 alin. (3) din Constituție]. Dar asemenea ordonanțe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu și al legilor organice.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Mai este de reținut că la momentul emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 era în vigoare și Legea nr. 56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal.
În acest sens, în Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr. 126/2000, se prevedea la art. 231că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică judecătorii și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.
Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, totuși, prin art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 231din Legea nr. 56/1996.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Această interpretare a dispozițiilor legale a fost făcută și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 21/2008, pronunțată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3.proc.civilă.
Prima instanță a admis astfel acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază, începând cu data de 12.04.2008, data începerii raporturilor de muncă, și în continuare, până la încetarea raporturilor de muncă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective.
În privința Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, acesta a fost citat doar pentru opozabilitate, reclamanții nu se află în raporturi contractuale cu acesta, astfel că nu va fi obligat către reclamanți la plata sumelor solicitate.
De asemenea, s-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești în baza art. 304 pct. 9 pr.civilă criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 21/2008 pronunțată de ICCJ în recursul în interesul legii și care este obligatorie potrivit art. 329 alin.3 pr.civilă, soluția instanței de fond este considerată eronată în ceea ce privește acordarea drepturilor salariale în continuare, respectiv de la data pronunțării hotărârii. Recurenții apreciază că aceasta reprezintă o injoncțiune în atribuțiile legislative ale puterii legiuitoare.
S-a mai arătat că prin art.30 din OG nr.8/2007, care a intrat în vigoare în februarie 2007, se prevede în mod expres abrogarea Legii nr. 50/1996.Or, recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr. 21/2008 a ICCJ, a fost promovat doar cu privire la interpretarea și aplicarea disp.art.47 din Legea nr.50/1996.În consecință,începând cu luna februarie 2007, recurenții consideră că sporul de 50% nu mai subzistă.
În recurs nu s-au formulat probe noi.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare la recurs.
Prin decizia civilă nr.1641 din 12 august 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, și Curtea de Apel Ploiești.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de control judiciar a reținut următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Cum este firesc, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Este adevărat că, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului României, care emite ordonanțe în temeiul acelei legi speciale, însă numai în limitele și în condițiile prevăzute în acea lege [ art. 108 alin. (3) din Constituție]. Dar asemenea ordonanțe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu și al legilor organice.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Mai este de reținut că la momentul emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 era în vigoare și Legea nr. 56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal.
În acest sens, în Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr. 126/2000, se prevedea la art. 231că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică judecătorii și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.
Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, totuși, prin art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 231din Legea nr. 56/1996.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Această interpretare a dispozițiilor legale a fost făcută și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 21/2008, pronunțată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3.proc.civilă.
În ceea ce privește susținerea recurenților că sporul de 50% nu se poate acorda pentru viitor, Curtea s-a considerat ținută de obligativitatea deciziei nr. 21/2008 care prevede acordarea acestor drepturi pentru viitor, însă nu până la intrarea in vigoare a OG nr.8/2007,deși Decizia nr.21/2008 a fost adoptată ulterior acestei ordonanțe.
Cu privire la această decizie a formulat cerere de revizuire Ministerul Justiției și Libertăților invocând disp. art.322 pct.5 Cod procedură civilă. Astfel, revizuentul a precizat că decizia este susceptibilă de revizuire întrucât la data la care a fost pronunțată ( august 2009 ) exista Decizia nr.838/27 mai 2009 a Curții Constituționale a României prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte. Astfel, s-a reținut în considerentele deciziei că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de legi ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora. A apreciat Curtea Constituțională a României că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.21/10.03.2008 a repus în vigoare norme care își încetaseră aplicarea, fiind abrogate prin acte normative ale autorității legiuitoare, iar o atare operație juridică nu poate fi realizată decât de autoritatea legiuitoare ( Parlament sau Guvern, după caz ).
Astfel, față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă că decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu mai poate produce niciun efect din momentul pronunțării Deciziei nr.838/ 27 mai 2009 a Curții Constituționale a României ( publicată în Monitorul Oficial nr.461 din 3 iulie 2009), neputând totodată constitui temei pentru pronunțarea unor hotărâri prin care, în realitate, se procedează la modificarea și completarea unor acte normative.
A mai precizat revizuentul că decizia nr.838/ 27 mai 2009 a Curții Constituționale a României întrunește toate condițiile prevăzute de art.322 pct.5 Cod procedură civilă, inclusiv acea de a constitui un înscris determinat să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată, fiind existent la data pronunțării în recurs, sens în care a solicitat admiterea cererii de revizuire și modificarea deciziei nr.1641/12.08.2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Curtea, examinând cererea de revizuire formulată în raport de actele și lucrările dosarului, precum și prin prisma dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei, constată că cererea este nefondată, potrivit următoarelor considerente:
Într-adevăr, prin decizia nr.838 din 27.05.2009, publicată în Monitorul Oficial din 3.07.2009, Curtea Constituțională a României a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, statuând că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Însă, decizia nr.838 din 27.05.2009 a Curții Constituționale, invocată de Ministerul Justiției și Libertăților nu poate justifica admiterea cererii de revizuire întrucât decizia respectivă-pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte - nu poate produce în mod evident niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuțiilor consacrate de art.329 Cod pr.civilă, așa cum s-a reținut chiar în motivarea deciziei respective, publicată în Monitorul Oficial nr.461/03.07.2009.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că cererea de revizuire este nefondată, urmând să o respingă ca atare, conform disp. art.322 și următoarele Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva deciziei civile nr.1641 din 12 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în contradictoriu cu intimații -, -, ambii cu domiciliul ales la Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-. -, nr.6, județ P, Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-. -, nr.6, județ P, Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, județ P, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 19 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
9 ex./16.12.2009
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
