Pretentii civile. Speta. Decizia 2392/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 2392
Ședința publică de la 21 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Tamara
Grefier
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamantul, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.3635 din 11.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Consilier juridic pentru recurentul chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR INSTANȚA a susținut oral motivele de recurs invocate în scris, arătând acesta nu poate fi obligat prin hotărâre judecătorească să pună la dispoziția ordonatorului principal de credite sumele ce trebuie plătite reclamantului și pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție îi revine obligația de a depune diligențele necesare. A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în garanție.
În recursul reclamantului a solicitat respingerea iar cu privire la recursul pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a lăsat la aprecierea instanței soluția ce va pronunța.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.3635 din 11-10.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și, în consecință, respinge acțiunea față de acest pârât.
S-a respins excepția necompetentei materiale a instanței invocata de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ si Ministerul Economiei si Finanțelor și excepția inadmisibilității acțiunii invocata de Ministerul Economiei si Finanțelor.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, a respins acțiunea față de acest pârât.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2001-03.11.2003.
S-a admis in parte acțiunea formulată de reclamant și împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, pârât CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
A obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție și Parchetul de pe lângă de APEL CRAIOVA să achite reclamantului despăgubiri reprezentând contravaloarea sporului de vechime de 25 % cuvenit pe perioada 03.11.2003-12.03.2007, actualizat in funcție de rata inflației până la data achitării efective.
A admis cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR formulate de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ
A obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure și să vireze pârâților fondurile necesare pentru plata despăgubirilor cuvenite reclamanților.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul deține funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Asupra excepțiilor:
Odată constatată existența discriminării, art. 21 din OG nr. 137/2000 prevede posibilitatea persoanei discriminate să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit.
Or, dispozițiile art. 281 din Codul muncii prevăd că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali.
De asemenea, potrivit art. 295 alin 2 din Codul muncii, prevederile Codului muncii se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă".
Pe de altă parte, în conținutul art. 5 și 6 Codul muncii este reglementată instituția discriminării, în ceea ce privește drepturile prevăzute în legislația muncii, astfel încât competența de soluționarea acestei cereri, în primă instanță, aparține - conform art. 2 pct1 lit. c cod procedură civilă - tribunalelor (secției conflicte de muncă și asigurări sociale).
Prin urmare, instanța a constatat neîntemeiată excepția de necompetentă materială invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor și urmează să o respingă.
Asupra excepției inadmisibilității acțiunii:
În considerarea celor expuse anterior, instanța a respina și această excepție.
De altfel, procedura administrativă amintită de Ministerul Economiei și Finanțelor, nu exclude posibilitatea reclamantei de a se adresa instanței. Articolul 21 din Constituție, prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, în acest sens fiind și dispozițiile art. 6 din CEDO. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, iar jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite, potrivit textului constituțional menționat
Potrivit art. 283 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unordespăgubiricătre salariat. Textul este deplin aplicabil situației de față, întrucât, potrivit art. 295 alin. 2 din Codul muncii "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată 3 11 2006 și dispozițiile textului sus menționat, instanța a constatat că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiată în ceea ce privește perioada anterioară datei de 3 11 2003.
În consecință, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.01.2001-3 11 2003.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat următoarele:
Sporul de vechime în muncă a fost acordat prin Legea nr. 50/1996, iar prin OG 83/2000, acest spor nu a fost prevăzut, dar nici nu a fost abrogat art.33 din 50/1996, republicată care reglementează acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar, dovadă în acest sens fiind faptul că personalul auxiliar continuă să primească sporul de vechime în baza aceluiași text de lege.
Este de reținut faptul că legiuitorul a menținut aproape toate celelalte drepturi (spor de fidelitate, salariu de merit, etc.) pentru personalul auxiliar, prin reglementarea lor în noua lege cu nr.83/2000; exceptând în schimb categoria magistraților în mod expres de la aceste drepturi.
Cum textul de la art.33 continuă să producă efecte juridice pentru personalul auxiliar în mod normal și firesc este ca acesta să producă efecte și față de magistrați.
Deși art.9 alin.4 din OG nr.83/2000, prevede că orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă, se apreciază că art.33 din Lg.80/1996 nu este un text contrar OG 83/2000, ci unul complementar, deoarece pentru personalul auxiliar acesta este în ființă.
În susținerea ideii că dispozițiile art.33 din Lg.50/1996 trebuie să aibă eficacitate și în cazul magistraților, nu numai pentru personalul auxiliar de specialitate, instanța a reținut dispozițiile art.38 alin.2 din Constituția României potrivit căruia salariații au dreptul la protecția socială a muncii, chiar dacă legiuitorul a optat pentru instituția restrângerii dreptului, pentru că restrângerea unui drept este admisibilă numai prin lege și nu pe calea unei ordonanțe și art.16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sauorice altă situație.
Art. 1 din protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale adoptat la la 4.11.2000 și ratificat de România prin Legea nr.103/2006 prevede că dreptul de a se bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie asigurat fără nici o discriminare și că nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe orice situație din partea unei autorități publice.
Art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct.2, consacră dreptul, fără nici o discriminare, la salarii egale pentru muncă egală, iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevede asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție.
În ce privește legislația internă, art.5 din Codul muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Art. 2 alin. 1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare ori apartenență la o categorie defavorizatoare precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art. 2 alin. 2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatoriiprevederile, criteriile, sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Prin neacordarea sporului de vechime magistraților, categorie profesională distinctă, în condițiile în care acest drept se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate, iar pentru acesta s-au păstrat toate drepturile prevăzute de Legea nr.50/1996 creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională din care fac parte și reclamanții.
Măsura de a nu se mai acorda sporul de vechime magistraților nu poate fi apreciată că ar fi justificată de un scop legitim, atât timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar categoria acestora este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale între care și funcționarii publici, pentru care Legea nr.188/1999 prevede sporul de vechime.
Magistrații sunt într-o situație discriminatorie în raport cu senatorii și deputații.
Legea nr.53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, prin art.12 prevăzând dreptul la sporul de vechime în muncă de până la 25 %, deși și magistrații reprezintă tot o autoritate publică.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind echivalentă cu valoarea sporului de vechime cuvenit ei, în procent de 15% din indemnizația de încadrare lunară, corespunzător vechimii ei în muncă.
Efectele OG 83/2000, care a înlăturat dreptul la spor de vechime al magistraților acordat de Lg.nr.50/1996, trebuie examinate și din perspectiva normelor Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă potrivit cărora dispoziții ale unei legi organice nu pot fi abrogate prin normă legală ordinară, ordonanța guvernului neputând astfel afecta existența sau exercitarea acestui drept.
În același timp faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul ei la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art.155 din Codul muncii și de dispozițiile arătate anterior, aplicabile personalului auxiliar de specialitate din justiție, funcționarilor publici și parlamentarilor.
De altfel, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXXVI din 07.05.2007, a admis recursul în interesul legii, stabilind că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege". Potrivit art. 329 alin. 3 cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate, în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe.
Pârâții au calitatea de ordonatori de credite, toate cheltuielile de personal, cu bugetul aferent, fiind în sarcina acestora.
În consecință, pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA au fost obligați la plata către reclamant a despăgubirilor în cuantumul sporului de vechime de 25 % care a fost lipsit în perioada 3 11 2003 - 12 03 2007, actualizat până la data achitării efective în funcție de indicele de inflație, deoarece numai astfel se realizează o reparare integrală a prejudiciului cauzat acestora, prejudiciul fiind real și efectiv și are în vedere și devalorizarea sumei în timp datorită procesului de inflație.
Deoarece reclamantul nu au putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, instanța reține că aceasta a suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a sporului de vechime în baza prezentei hotărâri.
Potrivit art.1084 din Codul Civil reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând sporul de vechime cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la data achitării efective.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, instanța a reținut că acesta a fost chemat în judecată în calitate de pârât, astfel ca va admite excepția între el și reclamant neexistând raporturi juridice.
Instanța a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, întrucât acesta nu are calitate de ordonator de credite, ci Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, unde reclamantul își desfășoară activitatea.
Prin cererea formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost chemat în garanție, pentru ca acesta să fie obligat să vireze fondurile necesare achitării sumelor solicitate prin prezenta acțiune
Potrivit art.118 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Ca urmare, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată si plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii si nu are prevederi bugetare.
Ministerul Economiei și Finanțelor are astfel, obligația de a pune la dispoziția pârâților MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, sumele necesare pentru plata drepturilor pretinse de reclamantă, motiv pentru care instanța a admis cererea de chemare in garanție, a obligat pe acesta să asigure si sa vireze paratelor fondurile necesare pentru plata, către reclamant, a despăgubirilor acordate prin prezenta hotărâre.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamantul cât și pârâții ministerul Economiei și Finanțelor, precum și Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Recursul reclamantului vizează netemeinicia și nelegalitatea hotărârii primei instanțe, în condițiile în care nu s-a reținut discriminarea magistraților în ceea ce privește salarizarea, prin neacordarea sporului de vechime, precum și ierarhia actelor normative.
Recursul Ministerului Economiei și Finanțelor vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe, determinată de o greșită aplicare a dispozițiilor legale în ceea ce privește raportul de muncă dedus judecății, raport în care acest recurent nu este parte.
Recursul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție vizează netemeinicia și nelegalitatea hotărârii primei instanțe în ceea ce privește admiterea capătului de cerere privind actualizarea sumelor ce au format obiectul acțiunii principale cu indicele de inflație.
Aceasta întrucât, Legea bugetului de stat nr.486/2006 nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordată de către instanță.
Iar Legea 500/2002 în art.14 arată că nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială, astfel încât, creditele bugetare aprobate nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol, arată același recurent.
Analizând recursurile formulate de părți, se constată că acestea sunt nefondate, astfel încât în temeiul art.312 pr.civ. urmează a le respinge.
În raport de soluția adoptată de către prima instanță, admiterea acțiunii formulate de către reclamant și în raport de criticile aduse de către acesta în recurs, se constată că recursul reclamantului apare ca lipsit de interes, prima instanță acordând drepturile salariale cuvenite reclamantului.
De asemenea, criticile formulate de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor sunt de asemenea nefondate atâta timp cât acest recurent are obligația legală de a pune la dispoziția celorlalți ordonatori sumele necesare pentru plata drepturilor salariale.
Nefondată este și critica adusă de către pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție atâta timp cât actualizarea sumelor este o componentă a prejudiciului suferit de către reclamanți ca urmare a neacordării drepturilor salariale în termenul și în limitele cuvenite potrivit legii, prejudiciul, astfel calculat, fiind determinat în raport de dispoz. art.998 și urm. cod civil rap. la art.27 din OG 127/2000.
De aceea, având în vedere izvorul de drept ce a determinat plata sumelor de bani reprezentate de reactualizare, se observă că sunt nefondate criticile aduse de către ultimul recurent privind, lipsa unei dispoziții legale în cadrul bugetului de stat, precum și în cadrul creditelor bugetare angajate în plată privind plata reactualizării de sume.
Instanța de judecată hotărăște asupra raportului juridic dedus judecații - părțile obligate, drepturile și obligațiile părților -aceste elemente având un regim juridic distinct de cele ce vizează realitatea bugetului de stat, componentele acestuia, politica bugetară urmată la nivelul puterii executive.
De aceea, având în vedere garanțiile de asigurare a unui proces echitabil, executarea hotărârii judecătorești fiind o componentă a acestui principiu, garantat de art.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se constată că toate criticile celui din urmă recurent vizează tocmai aspectele legate de executarea hotărârilor judecătorești și nicidecum de fondul cauzei deduse judecății.
De aceea motivele invocate urmează a fi înlăturate ca nefondate și va menține în totalitate hotărârea pronunțată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.3635 din 11.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Aprilie 2008.
Președinte, - --- | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
red.jud.
Ex.2//21.05.2008
Jud.fond.
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri, Tamara
