Pretentii civile. Speta. Decizia 2463/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2463
Ședința publică de la 27 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 3: Marian
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva deciziei nr.86 din 28 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN- PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA,PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin decizia nr.86 din 28 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiovaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
S-a respins excepția necompetenței materiale și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de Ministerul Public.
A admis acțiunea formulată de reclamanta -a, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, având ca obiect drepturi bănești.
Au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, la plata sporului de 50 % începând cu luna octombrie 2005, sume actualizate la data plății.
Au fost obligați pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
S-a respins acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Sporul de 50 % solicitat de către reclamantă a fost reglementat de art.47 din Legea 50/1996, text în conformitate cu care, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar.
Prin articolul 1 pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, dar abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, potrivit art.107 alin.3 din Constituția României la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta.
În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 din Legea nr.125/2000 guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Cu toate acestea prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar, că în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzute expres în cuprinsul legii de abilitare.
Indiferent de finalitatea pe care a avut-o OG 83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care nu poate produce efecte.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele internaționale și legile interne au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea OG 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul intimaților reclamanți.
Curtea a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 și art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text de lege.
În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care a pronunțat decizia nr.XXI în dosarul nr.5/2008 prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât potrivit art.2 din OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toarte măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și a instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță, calitatea de ordonator principal de credite o are pârâtul Ministerul Public, acestuia revenindu-și obligația legală de a depune diligențele necesare în vederea obținerii creditelor bugetare necesare plătirii sumelor reprezentând drepturile bănești solicitate.
În conformitate cu dispoz.art.35 alin.1 din Legea 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului său propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetare pe care le depune la Guvern.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție, apreciind hotărârea instanței de fond, ca netemeinică și nelegală.
Astfel, se arată că hotărârea instanței de fond este nulă absolut atâta timp cât poartă denumirea de decizie și nun de hotărâre, în condițiile în care prin ea se rezolvă fondul cauzei în primă instanță.
Se mai arată că, hotărârea cuprinde motive contradictorii, atâta timp cât se solicită dreptul de creanță încadrat în noțiunea de bun potrivit CEDO, iar dreptul de proprietate astfel cum este prev. de art. 1 din Protocolul adițional nr.1 al CEDO, este un drept real și unul de creanță, cum greșit reține prima instanță.
Se invocă existența unei practici neunitare în materia analizată, practică finalizată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21 din 10 martie 2008, decizie care trebuie interpretată în sensul că judecătorii, procurorii, magistrați asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, dar numai până la abrogarea legii 50/96 prin OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar prin cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată prin Legea 247/2007.
Se critică și acordarea pe viitor a drepturilor salariale, atâta timp cât se adaugă la legea specială, prevăzându-se acordarea unui drept unei categorii de personal ce nu beneficiază de aceste drepturi.
Obligarea recurentului la plata drepturilor bănești reactualizate, în raport de rata inflației este nelegală atâta timp cât această obligație nu poate să fie înscrisă în bugetul propriu al recurentului, căci nu se poate realiza nici o plată fără baza legală.
Față de dispoz. art. 11, alin. 2 din Decretul 92/76 se arată că sporurile acordate ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu sunt incluse în aceasta, nu pot fi menționate în carnetul de muncă, retribuția tarifară fiind singura ce este menționată în actul respectiv, potrivit legii.
Se critica și modul de soluționare a cererii de chemare în garanție, atâta timp cât Ministerul Economiei și Finanțelor, potrivit Legii 500/202,coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, acesta răspunzând de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor, bugetelor, ordonatorilor de credite precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Analizând motivele de recurs invocate cât și hotărârea instanței de fond, se constată că recursul este nefondat astfel că art. 304 pct. 9 rap.la art. 312 pr.civ. urmează a-l respinge.
Art. 255 pr.civ. definește hotărârile ca fiind sentințe prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanță.
Împrejurarea că în sentința atacată s-a făcut mențiunea greșită, în sensul că hotărârea pronunțată în primă instanță poartă denumirea de decizie, nu împiedică instanța de control judiciar să o caracterizeze potrivit cerințelor prev. de art. 255 pr.civ.
Observând astfel că hotărârea atacată este sentința pronunțată de instanță, în primă instanță, legea fiind cea care definește actele de dispoziție ale instanței cu privire la litigiul dintre părți, se constată că este neîntemeiată critica adusă de recurent sub primul aspect invocat.
Potrivit dispozițiilor art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărare Dreptului Omului și a Libertăților Fundamentale, "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de interesele generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori altor contribuții sau a amenzilor".
Așa cum s-a statuat în practica CEDO, cu valoare de principiu, noțiunea de "bunuri" din art. 1 al Protocolului nr. 1, are o semnificație autonomă și nu se limitează în mod sigur la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese ce constituie active pot fi considerate " dreptul de proprietate "deci " bunuri" potrivit acestei dispoziții.
S-a decis astfel că, noțiunea de bunuri din textul arătat cuprinde atât bunurile mobile cât și bunurile imobile, precum și drepturile de creanță, cu valoare patrimonială ce intră în domeniul de aplicație a noțiunii de bunuri ( cauza PRESSOS COMPANIYA SA și alții împotriva Belgiei 1995).
Drepturile de natura salarială astfel cum sunt solicitate de către reclamanți, sunt drepturi de creanță, subsumate noțiunii de bun, apărate și garantate de dispoz. art. 1 Protocolul 1 CEDO, cum corect a reținut prima instanță.
Soluția adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin adoptarea deciziei nr. XXI 21/2008, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ și prin care s-a constatat că: judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate sub dreptul de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea 334 /2000, lămurește categoriile de personal beneficiară ale dreptului recunoscut de lege, precum și perioada pentru care se acordă aceste drepturi, astfel încât o interpretare ce ar veni în contradicție cu soluția pronunțată în calea extraordinară de atac, ar veni să încalce cerințele impuse de art. 329 pr.civ.asupra dezlegării problemelor de drept judecate.
Acordarea pe viitor a drepturilor salariale, vine în aplicarea normelor ce reglementează materia drepturilor salariale, astfel cum este ea reglementată de dispoz. art.154 și urm. Codul muncii, având în vedere caracterul succesiv al muncii prestate de către subiecții dreptului.
În ceea ce privește mențiunile carnetului de muncă, urmează ca dispozițiile invocate respectiv art. 11 din Decretul 92/1976 să fie coroborate cu dispoz. Legii 19/2000, art. 164, ce menționează toate datele ce sunt avute în vedere la calcularea drepturilor de asigurări sociale.
Ori, potrivit acestor dispoziții legale la calcularea drepturilor de această natură sunt avute în vedere salariile sau nete după caz, precum și sporurile cu caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare.
Va fi înlăturată și critica privind soluția adoptată asupra cererii de chemare în garanție, instanța de fond stabilind în mod corect raporturile juridice dintre părți, obligațiile și drepturile părților ce decurg din acestea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul De Pe Lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție, împotriva deciziei nr.86 din 28 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații Statul Român- Prin Ministerul Economiei Și Finanțelor, Parchetul De Pe Lângă Curtea De Apel Craiova,Parchetul De Pe Lângă Tribunalul Dolj Și -
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
2 ex. /19.05.2009.
Președinte:Carmen TomescuJudecători:Carmen Tomescu, Tamara Carmen Bunoiu, Marian
