Pretentii civile. Speta. Decizia 247/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

Secția Civilă, Minori și familie, Conflicte de muncă și asigurări sociale

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.247/2009

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2009

PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu

- - - - judecător

GREFIER - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de pârâtul Consiliul local B împotriva sentinței civile nr.764 din 3 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nicio parte.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care;

Având în vedere că niciuna din părți nu a formulat cereri și excepții noi pentru acest termen, văzând că recurentul, prin cererea de recurs aflată la fila 6 dosar, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța unește cu fondul excepția tardivității recursului, invocată din oficiu la termenul anterior și rămâne în deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin cererea introdusă la Tribunalul Bacău sub nr- Sindicatul Liber din Învățământul Județului B - în temeiul art.28 din legea 54/03 prin reprezentantul legal, în numele membrilor de sindicat conform tabelelor anexate solicită obligarea pârâților Palatul Copiilor B, Județul B, Consiliul Local B și Inspectoratul Școlar al Județului B - la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând c/val tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 peste 40 de ani de activitate în învățământ pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii prezentei acțiuni, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective precum si obligarea la plata acestor transe funcție de vechimea fiecăruia și în viitor.

În drept s-au invocat dispozițiile art.50 (1) și 2 Legea 128/97 cu modificările si completările ulterioare.

În motivare s-a arătat că: Reclamanții au calitatea de salariați ai școlii pârâte în calitate de cadre didactice și potrivit dispozițiilor art.50 alin.1 si 2 din Legea 128/97 privind statutul personalului didactic, membrii de sindicat, aveau dreptul să beneficieze de cele trei transe de venit suplimentar corespunzător tranșelor de vechime care se acordă la 30,35 și peste 40 de ani vechime în învățământ, drepturi care nu le-au fost acordate.

În susținerea acțiunii la dosar s-au depus înscrisuri.

Acțiunea este legal scutită de plata taxei de timbru potrivit art.285 Codul Muncii.

Pârâtele nu au depus întâmpinare.

Prin sentința civilă nr.764/3.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-au dispus următoarele:

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Consiliul Local

S-a admis acțiunea formulată de către Sindicatul Liber din Învățământul Județului B, -, prin Sindicatul Liber din Învățământul Județului B în contradictoriu cu pârâții Palatul Copiilor B,-, Județul B, Consiliul Local B-, Județul B și Inspectoratul Școlar al Județului B-, Județul

Au fost obligați pârâții: să plătească reclamanților drepturile salariale rezultând din creșterea coeficientului de ierarhizare, potrivit art.50 alin.(2) din Legea 128/1997, în suma actualizată cu indicele de inflație la data plătii efective după cum urmează:

Reclamanților și, drepturile salariale decurgând din creșterea coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei de vechime de 30 ani pentru perioada 01.09.2006 - la zi, și în continuare pentru viitor.

Reclamantei, drepturile salariale decurgând din creșterea coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei de 30 ani pentru perioada 11.02. 2005- 01.09.2005 și corespunzător tranșelor de 30 și 35 ani, pentru perioada 01.09.2005- la zi și în continuare pentru viitor.

Reclamantei -, drepturile salariale decurgând din creșterea coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei de vechime de 30 ani, pentru perioada 01.05.2007- la zi și în continuare pentru viitor.

Reclamantului, drepturile salariale decurgând din creșterea coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei de vechime de 30 ani, pentru perioada 11.02.2005 - 01.12.2006 și corespunzător transelor de vechime de 30 si 35 de ani pentru perioada 01.12.2006- la zi și în continuare pentru viitor.

Reclamantului, drepturile salariale decurgând din creșterea coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei de vechime de 30 ani, pentru perioada 01.10.2007 la zi și în continuare pentru viitor.

Reclamantului, drepturile salariale decurgând din creșterea coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei de vechime de 30 ani, pentru perioada 11.02.2005- 01.12.2007 și corespunzător tranșelor de vechime de 30 si 35 de ani, pentru perioada 01.12.2007 la zi și în continuare pentru viitor.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:

Reclamanții, membrii de sindicat în calitate de cadre didactice la Palatul Copiilor B, îndeplinesc în parte tranșele de vechime 30 ani, 35, peste 40 ani în învățământ.

Pârâta legal citată nu a făcut dovada plăților suplimentare corespunzător transelor suplimentare de vechime în învățământ - 30,35,40ani.

Potrivit dispozițiilor art.50 din Legea 128/97 privind Statutul personalului didactic cu modificările și completările ulterioare "Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază ca răspunzător transelor de vechime în învățământ de drepturi stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30,35 si peste 40 de ani de activitate în învățământ.

Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Plata drepturilor urmează a se acorda corespunzător perioadei de trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecata (având în vedere și data angajării fiecărui membru de sindicat), de asemenea, se va dispune și plata pe viitor în speță fiind în discuție un drept câștigat.

Sumele de bani cu titlu de drepturi salariale neacordate cadrelor didactice (membrii de sindicat) în temeiul art.50 din 128/1997 constituie un drept de creanță, care poate fi considerat un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, beneficiind de protecție juridică.

Fată de situația reținută, prima instanță în temeiul art.1082 Cod civil, principiul reparării integrale a prejudiciului, a dispus obligarea pârâtei la plata sumelor în valoare actualizată la data plătii efective - inflația și devalorizarea monedei naționale fiind o situație de necontestat și de notorietate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, Consiliul Local

La C dosarul a fost înregistrat la 26 ianuarie 2009.

La primul termen de judecată din 18 februarie 2009, instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția tardivității recursului.

Deși a fost citat cu această mențiune pentru termenul următor de judecată, recurentul nu a formulat concluzii cu privire la această excepție.

Excepția este fondată.

Termenul de recurs în cazul litigiilor de muncă este, conform Legii nr.168/1999, de 10 zile de la comunicarea hotărârii, or, în cazul de față sentința recurată a fost comunicată recurentului la 29.12.2008, iar acesta a formulat recurs la 19.01.2009, deci peste termenul de decădere de 10 zile.

Recurentul nu a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului.

Față de aceste considerente, Curtea va admite excepția și va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității recursului invocată din oficiu de către instanță.

Respinge, ca tardiv formulat, recursul civil declarat de pârâtul Consiliul Local B împotriva sentinței civile nr.764 din 3 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 11 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

red.sent./

red.dec.rec.

tehnored./20.03.2009/2 ex.

Președinte:Doru Octavian Pîrjol Năstase
Judecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Viziteu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 247/2009. Curtea de Apel Bacau