Pretentii civile. Speta. Decizia 2491/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 2491
Ședința publică de la 23 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 3: Manuela
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3486 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant, fiind reprezentat de avocat, intimatul pârât SC SRL prin consilier juridic
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,
Instanța, invocă din oficiu, excepția necompetenței absolute, teritoriale a instanței, excepție ce este pusă în discuția părților.
Avocat pentru recurentul reclamant, cu privire la excepția pusă în discuție, a lăsat la aprecierea instanței.
Consilier juridic pentru intimatul pârât SC SRL, se opune și solicită respingerea acestei excepții, susținând că, în raport de domiciliul ales al recurentului reclamant menționat în motivele de recurs, consideră că este competentă această instanță.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.3486 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr-, s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul cu domiciliul ales în C, str. -, - 18,.E,.17, în contradictoriu cu pârât SC SRL, cu sediul în C, lui Complex, fosta Centrală termică IV.
Pentru a se pronunța astfel s-au reținut următoarele:
Reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale din cererea introductivă cu privire la o convenție privind încasarea drepturilor salariale din încasări și nici nu a făcut dovada unor clauze contractuale privind drepturile rezultate din delegații și diurne.
Este adevărat că la dosar a depus mai multe înscrisuri în scopul dovedirii unor cheltuieli de cazare și diurnă însă aceste probe vor fi înlăturate de către instanță cât timp nu prezintă dată certă și nici nu evidențiază în concret serviciile plătite.
Astfel, factura fiscală de la fila 54 nu are număr nici dată și cuprinde doar mențiunea serviciului ca fiind cazare, fără să arate în ce perioadă a avut loc această cazare.
Chitanța cu care s-a achitat factura criticată, de asemenea, nu are menționată data.
Chitanța de la fila 58, în achitarea facturii - nu are dată certă Toate aceste înscrisuri pot face dovada unor cheltuieli voluptorii ( de plăcere ) și nu a unor cheltuieli necesare cât timp provin de la unități aflate in zona B-Sibiu unde reclamantul își desfășura activitatea și unde, de altfel, avea și domiciliul.
Dimpotrivă, societatea pârâtă cu rechizitorul nr. 3532/P/2005 fila 19 dosar face dovada că reclamantul din prezenta cauză, învinuit în dosarul de urmărire penală a recunoscut însușirea sumelor de bani încasată în perioada 07- 17.05.2005, sume nedepuse în contul societății, activitatea sa conturând elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215 ind. 1 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal.
Cum probele depuse la dosarul cauzei de către reclamant nu sunt de natură să dovedească încălcarea obligațiilor asumate prin contract de către angajator, fiind înlăturate pentru considerentele mai sus expuse, acțiunea acestuia a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, fundamentată pe o greșită apreciere a probelor precum și a dispozițiilor legale aplicabile.
Analizând hotărârea instanței de fond, motivele de recurs invocate precum și față de dispozițiile art.304 ind.1 Cod pr.civilă se constată că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate, dată cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct.3 Cod pr.civilă, astfel încât în temeiul art.312 Cod pr.civilă urmează a admite recursul, va casa hotărârea primei instanțe și va trimite cauza pentru competentă soluționare la Tribunalul Brașov.
Potrivit dispozițiilor art.284 Codul muncii judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e pr.civilă - art.2 lit.c Cod pr. civilă arată că tribunalul este cel care judecă, în primă instanță conflictele de muncă - iar cererile referitoare la cauzele prevăzute mai sus se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz sediul.
Se observă astfel că în materia conflictelor de muncă legea prevede în mod imperativ competența instanței de judecată, competența teritorială de la domiciliul reclamantului.
Cum în cauză prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea acestei norme de competență, soluția pronunțată urmează a fi desființată, cauza urmând a fi trimisă spre competentă soluționare la instanța de la domiciliul reclamantului.
Față de dispozițiile legii procedurale care indică noțiunea de domiciliu, se va lua în considerare domiciliul astfel cum este el definit de art.5 și 6 Cod pr.civilă, fiind fără relevanță adresele comunicate de parte pentru efectuarea actelor procedurale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3486 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SRL.
Casează această sentință și trimite cauza pentru competentă soluționare la Tribunalul Brașov.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red.-
Tehn.2 ex.
8 mai 2008
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Tamara Carmen Bunoiu, Manuela