Pretentii civile. Speta. Decizia 253/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.253/

Ședința publică din 23 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, cu sediul în B,--3, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1491/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în contradictoriu cu intimata - pârâtă AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ G, cu sediul în G,- și intimatul - reclamant, domiciliat în T, str. -. - nr. 29, - 1,. 61.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurentul - pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă; în cauză s-a formulat cerere de abținere de către doamna judecător cerere ce a fost soluționată în ședința din Camera de Consiliu din 23.02.2009;

S-a dat citire încheierii de ședință pronunțată în Camera de Consiliu din data de 23.02.2009 prin care s-a admis cererea de abținere formulată de judecător, completul de judecată fiind compus cu participarea judecătorului din planificarea de permanență, încheindu-se în acest sens proces verbal care s-a atașat la dosar.

Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că recurenta a solicitat judecarea în lipsă, o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului înregistrat pe rolul Curții de APEL GALAȚI Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1491/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și constată ca fiind prescrise pretențiile aferente anilor 2003-2004.

A fost admisă în parte acțiunea având ca obiect "drepturi bănești" formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Sănătate Publică G și Ministerul Sănătății Publice cu sediul în B,--3.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului prima de vacanță aferentă anilor 2005-2006, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-, la data de 22.10.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea de Sănătate Publică G și Ministerul Sănătății Publice pentru ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, să fie obligați pârâții la acordarea și plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând contravaloarea primelor de vacanță pentru perioada 2003.01.10.2006, sume care urmează a fi actualizate în raport cu rata inflației până la data plății efective.

În fapt, reclamantul a arătat că dreptul la prima de vacanță își are temeiul în conținutul art. 49 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară și de asistență socială pentru perioada 2001-2002, cu nr. 54984/15.11.2001. Aplicarea prevederilor acestui contract colectiv la nivel de ramură sanitară s-a prelungit prin Actul adițional cu nr-.

A mai arătat reclamantul că, în baza prevederilor Contractului Colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, la nivelul unității a fost încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru perioada 2002-2003 în care era prevăzut dreptul salariatului de a primi prima de vacanță. A apreciat reclamantul că dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, astfel că nu poate fi restrâns, altfel spus, un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă, o dată câștigat nu mai poate fi anulat. Având în vedere suspendările referitoare la acordarea primei de vacanță prevăzute de legile bugetului de stat, a considerat reclamantul că dreptul de a cere indemnizația de concediu se naște după fiecare dată de 1 ianuarie a anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă.

În drept, a invocat prevederile disp. art. 38 din Codul muncii, art. 15 alin. 2, art. 16 alin. 1, art. 41 alin. 2, art. 53 alin. 1 din Constituția României, art. 74 și 89 din Legea nr. 168/1999, prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară și de asistență socială pentru perioada 2001-2002 și ale contractului colectiv la nivel de unitate încheiat pentru anii 2005-2007.

În dovedirea cererii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Legal citată, pârâta Autoritatea de Sănătate Publică G, a depus la dosar întâmpinare (filele 34-37) prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată având în vedere că nu există prevedere legal în actul normativ de salarizare a personalului contractual pentru acordarea primei de vacanță, iar la art. 94 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară încheiat pe perioada 2005-2007 se prevede la litera f că prima de vacanță se va acorda o dată cu modificarea legislației. De asemenea, prin întâmpinare, pârâta a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru prima de vacanță aferentă anilor 2003-2004 având în vedere disp. art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii. De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere faptul că reglementările exprese ale legilor bugetare prevăd că primele care se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă.

În drept, a invocat disp. art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004, Legea nr. 379/2005, art. 94 lit. f din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară încheiat pe perioada 2005-2007.

Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, prin întâmpinare, Tribunalul a admis-o pentru următoarele considerente.

Potrivit disp. art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii: cererile pentru soluționarea conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariați, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator."

Totodată, conform art.1 si art.3 din DL.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii acestuia.

Având în vedere că acțiunea a fost promovată la data de 22.10.2008, instanța reține că pretențiile reclamantei aferente anilor 2003-2004 sunt prescrise, urmând a fi respinse în acest sens.

Analizând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut că:

Potrivit disp. art. 49 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară și de asistență socială, ale cărui prevederi au fost prelungite până în anul 2005, se acordă primă de vacanță pentru salariații din direcțiile de sănătate publică, iar potrivit contractului colectiv la nivel de unitate pentru perioada 2005-2007 înregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie cu nr. 6332/21.06.2006, această primă de vacanță se acordă potrivit disp. art. 89 lit..

Contractul colectiv de munca la nivel de ramură impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților la care aceștia nu ar putea renunța. După intrarea lui în vigoare, contractul colectiv de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante. Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate de către părți.

Art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996, republicată prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie, în speță acordarea primei de vacanță pentru salariații din sistemul sanitar, inclusiv pentru personalul contractual, a fosta stabilită prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pentru anii 2001-2002, contract care, prin act adițional, și-a prelungit efectele pentru anii 2005-2006.

De asemenea, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, referitoare la prima de vacanță, au fost reluate în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului prima de vacanță aferentă anilor 2005-2006, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății Publice criticând-o ca fiind netemeinică întrucât instanța s-a pronunțat la primul termen de judecată, 21.11.2008, fiind necesară analiza cauzei sub toate aspectele procedurale.

Deși instanța a admis în parte acțiunea reține numai faptul că "obligă pârâta" fără a identifica cărei pârâte îi este aplicabilă această dispoziție, în contradicție cu cele înscrise în paragraful anterior.

A considerat sentința instanței de fond ca fiind imposibil de dus la îndeplinire, ambele pârâte fiind instituții publice care întocmesc actele pregătitoare unei plăți în conformitate cu prevederile Legii nr.500/2002.

Pe fondul cauzei a invocat faptul că reclamantul face parte din personalul contractual iar dreptul solicitat nu este prevăzut de contractele colective de muncă la nivel național nici de Codul muncii.

În ceea ce privește contractele colective de muncă la nivel de ramură sanitară, acestea se aplică și produc efecte numai în unitățile sanitare de asistență socială nu și unităților descentralizate ale ministerului, așa cum sunt autoritățile de sănătate publică județene.

Dispozițiile legale criticate se referă la acordarea unor drepturi salariale suplimentare și care nu atrag incidența prevederilor art.53 din Constituția României.

Dreptul pretins nu a fost recunoscut prin actele normative invocate, motiv pentru care nu se poate pune în discuție o eventuală restrângere a sa, cu atât mai mult cu cât nu face parte din categoria drepturilor fundamentale.

În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.

Nu s-au formulat întâmpinări în cauză.

Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor și a dispozițiilor legale invocate, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca fiind fondat pentru următoarele considerente.

Prin acțiunea introductivă intimatul - reclamant a solicitat obligarea pârâților Autoritatea de Sănătate Publică G și Ministerul Sănătății Publice la acordarea și plata de drepturi bănești reprezentând prime de vacanță pentru perioada 2003 - 01.10.2006, sume actualizate în raport cu rata inflației până la data plății.

Prima instanță avea obligația de a respecta cadrul procesual astfel determinat pe baza principiului disponibilității, în conformitate cu prevederile art. 129 al.6 Cod procedură civilă.

Cu toate acestea, din dispozitivul hotărârii judecătorești, corespunzător minutei (fila 57 dosar) rezultă că instanța a admis în parte acțiunea, obligând una din pârâte, fără aoi ndividualiza, să plătească reclamantei prima de vacanță aferentă anilor 2005 - 2006, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Nu se poate stabili astfel cu ocazia controlului judiciar modalitatea de cercetare a fondului cauzei de către prima instanță, soluția adoptată cu privire la părțile în proces fiind necesar a rezulta din conținutul dispozitivului care se impune a fi clar și explicit.

În consecință, hotărârea rezultând din însăși conținutul minutei este incompletă și, prin urmare susceptibilă de casare.

După casare, instanța de fond va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată, potrivit prevederilor art. 315 al.3 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, cu sediul în B,--3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1491/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.

Casează sentința civilă nr. 1491/24.11.2008 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 Februarie 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: /09.03.2009

:DC/2 ex/19.03.2009

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Președinte:Mihaela Neagu
Judecători:Mihaela Neagu, Marioara Coinacel, Virginia Filipescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 253/2009. Curtea de Apel Galati