Pretentii civile. Speta. Decizia 2607/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2607

Ședința publică de la 28 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTOR 1: Marin Panduru

JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții, -, împotriva sentinței nr. 176 de la 09 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Justiției, Tribunalul O l t, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea DiscriminăriI, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Curtea de Apel Craiova prin sentința civilă nr. 176 de la 09 decembrie 2008 respins acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul O l t, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanții îndeplinesc funcția de judecători, la Judecătoria Balș, fiind salarizați în baza OUG 27/2006, aprobată prin legea nr.45/2007.

Potrivit art. 3 din acest act normativ, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul la o indemnizație lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, funcția deținută, și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa la legea respectivă.

Anexa respectivă prevede anumiți coeficienți de ierarhizare a salariilor în funcție de nivelul instanțelor sau parchetelor.

Reclamanții au solicitat să fie salarizați cu același coeficient care este prevăzut pentru procurorii din cadrul A și, motivând că există o discriminare între ei și salariații instituțiilor respective. Susținerea acestora fiind nefondată.

Potrivit OUG nr. 43/2002, precum și Legii nr. 508/2004, atât Direcția Națională Anticorupție, cât și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, iar salarizarea procurorilor din aceste direcții este făcută cu același coeficient de ierarhizare prevăzut pentru procurorii acestui parchet, fapt ce nu contravine legii.

În aceste condiții fiind vorba de instituții de nivel diferit nu se poate vorbi de o discriminare a reclamanților, potrivit art. 2 alin 1 și 2 din OG 137/2000.

De altfel, Curtea Constituțională prin decizia nr.818/2008, a statuat că prevederile art.1,art.2 și art. 27 alin 1 din OUG nr. 137/2000, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară, sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Pentru considerentele expuse instanța a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului au reluat, în esență, aceleași motive formulate în cererea de chemare în judecată, constând în aceea că între ei și magistrații ce își desfășoară activitatea în cadrul DNA și DIICOT, există o discriminare în ceea ce privește salarizarea.

Analizând recursul formulat se constată că este nefondat pentru următoarele considerente;

Așa cum a reținut și instanța de fond, atât DIICOT cât și DNA, sunt structuri ce fac parte din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ.

Salarizarea acestora nu se poate face decât în raport de salarizarea prevăzută pentru toți magistrații ce fac parte din cadrul acestui parchet, și care este diferită de salarizarea reclamanților care nu funcționează în cadrul instituției respective.

Susținerea acestora în sensul că prin hotărârea nr. 185/22 07 2005 CNCD s-ar fi constatat că s-a făcut o discriminare între ei și cealaltă categorie de magistrați, și că astfel sentința atacată este nelegală nu este întemeiată.

Hotărârea despre care fac vorbire reclamanții nu se referă la coeficienții de salarizare corespunzători fiecărei instanțe sau parchet în care își desfășoară activitatea magistrații ci la anumite sporuri ce se acordau anumitor magistrați ce desfășurau activitatea chiar în cadrul aceleiași instanțe sau parchet.

Pe de altă parte hotărârile pronunțate de CNCD, nu sunt obligatorii pentru instanțe ci au rol consultativ.

Nici susținerea că prevederile legale ce reglementează salarizarea diferitelor categorii de magistrați instituie o discriminare directă potrivit art. 2 alin.1 și 2 din OUG. Nr. 137/2000, nu este fondată.

Așa cum a reținut și instanța de fond, prin decizia nr. 818/2008, Curtea Constituțională a stabilit că prevederile art. 1, 2 și 27 alin.1 din OUG nr. 137/2000, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară, sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Ori a admite acțiunea reclamanților, așa cum a fost formulată, ar însemna tocmai a face ceea ce Curtea Constituțională a stabilit ca fiind neconstituțional.

Pentru considerentele expuse constatând că sentința atacată este una legală și temeinică, în baza art. 312 Cod pr. civ. recursul va respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanții, împotriva sentinței nr. 176 de la 09 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Aprilie 2009.

PREȘEDINTE: Marin Panduru

- -

JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu

- - -

JUDECĂTOR 3: Marian

-

Grefier,

13.05.2009

Red.jud.-

2 ex/AS

Președinte:Marin Panduru
Judecători:Marin Panduru, Tamara Carmen Bunoiu, Marian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 2607/2009. Curtea de Apel Craiova