Pretentii civile. Speta. Decizia 262/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.262/
Ședința publică din 16 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de pârâta PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.18/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR,Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI,Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și reclamanții, a, G, (), G, -,cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14.04.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 16.04.2008.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 18/17.01.2008 a Tribunalului Brăila, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, a, G, G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURT Ea de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
Au fost obligați pârâții să plătească pentru reclamanții, a, G, (), pentru toți pe perioada 26.09.2004-17.01.2008, pentru de la 01.07.2005 până la 17.01.2008, pentru de la 27.o7.2005 până la 17.01.2008, pentru de la 01.08.2005 până la 17.01.2008, pentru pe perioada 26.09.2004-01.11.2005, pentru G de la 23.01.2007 până la 17.01.2008, pentru de la 10.03.2006 până la 17.01.2008, pentru de la 01.08.2006 până la 17.01.2008, pentru de la 08.05.2006 până la 17.01.2008, pentru de la 21.08.2006 până la 17.01.2008, pentru pe perioada 26.09.2004-01.07.2007, pentru de la 15.05.2006 până la 17.01.2008, pentru pe perioada 26.09.2004-05.01.2005, pentru pe perioada 26.09.2004-30.10.2004, pentru pe perioada 26.09.2004-31.10.2004, drepturile bănești, reprezentând porul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază brut lunar, actualizate cu indicele de inflație până la data plății.
A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a respins pentru lipsa calității procesuale pasive acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURT Ea de Casație și Justiție împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin acțiunea civilă nr-, înregistrată la Tribunalul Brăila, reclamanții, a, G, (), G, cu l ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, cu sediul în B, Calea nr.47, județul B, au solicitat ca pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, județul G și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, cu sediul în B, Calea nr.47, județul B, să fie obligați la plata drepturilor bănești, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu 01.01.2003 până când reclamanții îndeplinesc funcția de procuror, actualizate cu indicele de inflație până la data plății, precum și a dobânzilor legale, reglementate prin Ordonanța Guvernului nr.9/2000.
Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Reclamanții au susținut în acțiune că sunt îndreptățiți la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar față de natura obligațiilor lor de serviciu îndeplinite, existând o discriminare între ei și alte categorii de salariați, care beneficiază de un astfel de spor.
Pentru o parte din reclamanți s-a precizat perioada exactă pentru care se solicită sporul, în funcție de data de la care îndeplinesc funcția de procuror la instituția pârâtă.
În drept, acțiunea a fost motivată cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.137/2000, cu ale Protocolului nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale Constituției României, precum și cu cele ale OG nr.9/2001, OG nr.38/2003, OG nr.64/2006.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin întâmpinare, a invocat necompetența materială a instanței față de art.36 al.2 din Ordonanța Guvernului nr.27/2006 în favoarea Curții de Apel București, apreciind că litigiul nu face parte din categoria conflictelor de drepturi, precum și prescripția dreptului la acțiune pe perioada 01.01.2003-19.09.2004.
Pe fond, instituția pârâtă a solicitat respingerea ca nefondată a cererii, susținând că acordarea sporului ar constitui o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, având în vedere faptul că textul care a reglementat un astfel de spor pentru magistrați, respectiv art.47 din Legea nr.50/1996, a fost abrogat, iar actele normative care au reglementat ulterior drepturile salariale ale acestora nu au prevăzut sporul(fila290).
Totodată, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor în temeiul art.60-63 din Codul d e procedură civilă, solicitând ca în cazul în care acțiunea va fi admisă, chemata în garanție să fie obligată să includă sumele necesare îndeplinirii obligației de plată în bugetul anului la prima rectificare, în conformitate cu dispozițiile art.131 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, coroborate cu cele ale art. 19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice(fila 298).
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, prin întâmpinare, a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, motivând susținerea cu lipsa raporturilor de muncă cu reclamanții, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, apreciind că principiul egalității prevăzut de Constituție nu este încălcat prin neplata sporului(fila 303).
Tribunalul, examinând susținerile și dispozițiile legale incidente în cauză, constat că cererea formulată în baza Legii nr. 167/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este fondată pentru următoarele considerente:
Cu privire la necompetența materială a instanței față de art.36 al.2 din Ordonanța Guvernului nr.27/2006,a reținut că:
Pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a susținut că soluționarea litigiului este de competența Curții de Apel București, în conformitate cu prevederile art.36 al.2 din OUG nr.27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/09.03.2007, apreciind că ele au caracter special și potrivit cărora litigiile privind salarizarea judecătorilor și procurorilor nu sunt conflicte de drepturi.
Tribunalul, analizând excepția în condițiile art.137 și 158 din Codul d e procedură civilă, a apreciat că aceasta este nefondată față de obiectul cauzei.
Prin art.36 al.2 din Ordonanță, sunt date în mod expres în competența Curții de Apel București plângerile împotriva hotărârilor de stabilire a drepturilor salariale în baza acestui nou act normativ. Or, prin acțiune nu se contestă îndemnizația stabilită în conformitate cu OUG nr.27/2006.
Actele normative speciale privitoare la plata îndemnizației lunare pentru procurori și judecători nu reglementează competența materială a instanțelor de a soluționa cererile având ca obiect eventualele despăgubiri legate de plata drepturilor bănești.
Legea nr.168/1999 prevede că sunt conflicte de drepturi conflictele ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi ori din alte acte normative referitoare le drepturile salariaților, iar art.1 al.2 din Codul muncii stabilește că acesta se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
Tribunalul, având în vedere considerentele de mai sus, a constatat că cererea de declinare a competenței în favoarea Curții de Apel București este nefondată, cauza de față fiind de competența sa.
Cu privire la drepturile bănești,a apreciat că,în fapt,reclamanții sunt procurori la Parchetele de pe lângă Judecătoria și Tribunalul Brăila.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar a fost reglementat prin Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care în art.47 stabilea că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar.
Deși sporul era un drept câștigat de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul a fost abrogat fără justificare rațională prin Ordonanța nr.83/01.09.2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, aprobată prin Legea nr.334/09.07.2001, și nu a mai fost prevăzut nici de Ordonanța de urgență nr.177/18.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr.347/10.07.2003.
În drept,s-a precizat că,în Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, prin care au fost aduse modificări substanțiale cu privire la cariera acestora în vederea reașezării sistemului judiciar în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, legiuitorul recunoaște expres existența în continuare a factorului de risc prin art.77, care prevede că judecătorii și procurorii au dreptul de a li se asigura măsuri speciale de protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor și art.78 potrivit căruia, judecătorii și procurorii beneficiază de asigurare pentru risc profesional.
În prezent, drepturile de natură salarială ale procurorilor sunt reglementate prin Ordonanța de urgență nr.27/07.04.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/09.03.2007.
Actul normativ în vigoare stabilește prin art.2 că salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților asistenți se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
ncluderea în criteriile de stabilire a drepturilor salariale și a celui referitor la riscurile funcției, constituie o consecință firească a recunoașterii existenței în continuare a acestora, având în vedere faptul că, după abrogarea textului care reglementa dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea nu numai că nu s-au schimbat, ci, dimpotrivă, au crescut exigențele în înfăptuirea actului de justiție.
Astfel, gradul de încărcare intelectuală și emoțională pe care îl implică îndeplinirea funcției are ca efect un consum psihoenergetic ridicat prin natura responsabilităților, atribuțiilor și obiectivelor pe care magistrații le au de îndeplinit.
În aceste condiții, abrogarea textului care prevedea dreptul magistraților la spor prin Ordonanța nr.83/01.09.2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, chiar dacă actul normativ a fost aprobat ulterior prin Legea nr.334/09.07.2001, constituie o încălcare a art.1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că dreptul de a te bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege, trebuie asigurat fără nicio discriminare.
Nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe oricare din motivele menționate în paragraful 1 din partea niciunei autorități publice.
În consecință, atât timp cât recunoașterea riscurilor funcției nu este concretizată în acordarea sporului, magistrații sunt prejudiciați direct prin neplata unui drept, recunoscut prin legislația anterioară, pentru condițiile de muncă existente în sistemul judiciar.
Totodată, neplata sporului pentru magistrați constituie discriminare față de alte categorii de profesii din sistemul administrației, poliției, al penitenciarelor, care beneficiază de acesta în baza OG nr.9/2001, OG nr.38/2003, OG nr.64/2006 și OG nr.10/2007, cuantumul fiind cuprins între 15% - 50%.
Constituția României, republicată, prevede în art.16 că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorității publice, fără privilegii și fără discriminări.
Nimeni nu este mai presus de lege.
Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin art.7, stabilește că toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul, fără deosebire, la o protecție egală a legii.
Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare în art.1.al.2 lit. e pct. j stabilește că principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: dreptul la muncă, dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 al.1 din același act normativ, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute în al.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, cererea pentru plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, este fondată, instanța urmând să aibă în vedere, cu privire la perioadă, situația în care se află fiecare reclamant.
Tribunalul a dispus ca plata despăgubirilor să fie făcută în cuantumul ce va rezulta prin aplicarea coeficientului de inflație, reclamanții fiind îndreptățiți la repararea integrală a prejudiciului suferit.
Cu privire la prescripție,s-a reținut că,față de împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanță la data de 26.09.2007, precum și de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958, care reglementează un termen de prescripție de 3 ani, coroborate cu cele ale art.283 al.1, lit. c din Codul muncii, excepția este fondată pentru perioada 01.01.2003-26.09.2004.
În ceea ce privește cererea pentru viitor,s-a considerat că cererea este nefondată pentru viitor, având în vedere faptul că prejudiciul fiind eventual și incert, nu sunt îndeplinite condițiile de stabilire a răspunderii angajatorului.
Cu privire la dobânzile legale, reglementate prin Ordonanța Guvernului nr.9/2000,a apreciat că,întrucât reclamanții sunt îndreptățiți la actualizarea drepturilor bănești în raport de indicele de inflație, care asigură repararea integrală a prejudiciului, precum și în lipsa unei convenții între părți cu privire la rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.9/2000 pentru angajarea răspunderii instituțiilor pârâte pentru dobânzile pretinse.
Cu privire la obligarea Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila la efectuarea mențiunilor referitoare la spor în carnetul de muncă al reclamanților,a reținut Tribunalul că cererea este fondată, având în vedere faptul că reclamanții îndeplinesc funcția de procuror la Parchetele de pe lângă Judecătoria și Tribunalul Brăila, iar în conformitate cu dispozițiile art.4 din Decretului nr.92/1976, carnetul de muncă se păstrează și se completează de către unitatea la care titularul este încadrat în muncă.
Având în vedere considerentele de mai sus privitoare la prescripție, la dobânzi și pentru viitor, acțiunea a fost admisă în parte ca fondată.
Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor,s-a apreciat că excepția este fondată, ținând seama de faptul că, față de competențele legale ce-i revin și în lipsa raporturilor de muncă cu reclamanții, răspunderea acestei instituții pentru plata directă a drepturilor bănești nu poate fi angajată în condițiile legii.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5,s-a reținut că,având în vedere faptul că instituția pârâtă, în calitatea sa de ordonator de credite, are posibilitatea de a solicita alocarea fondurilor bănești necesare achitării sumelor datorate în baza titlurilor executorii, cererea de chemare în garanție, formulată în baza art. 60 din Codul d e procedură civilă, este nefondată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURT Ea de Casație și Justiție, considerând-o nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 4 și 9.pr. civilă.
1. Hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe prev.de art.36 al.2 din OUG nr.27/2006 respectiv Curtea de Apel București Secția de contencios administrativ.
2. Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești în situația în care actul normativ care prevedea acordarea acestui spor a fost abrogat.
3. Pe fondul cauzei, a considerat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și este lipsită de temei legal deoarece potrivit art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, art. 47 fost abrogat.
4. În mod nelegal instanța a dispus plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației în situația în care nu poate să înscrie, ca instituție bugetară, în bugetul propriu, nici o plată fără o bază legală pentru respectiva cheltuială.
5. În mod nelegal s-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice întrucât această obligație de garanție există în temeiul art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 republicată și art. 19 din Legea nr. 500/2002.
Intimații nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Din oficiu, Curtea a solicitat să se depună la dosar relații privind funcția îndeplinită de fiecare reclamant în parte și perioada efectiv lucrată de aceștia, sens în care s-a atașat tabelul cuprinzând aceste informații la filele 89-90.
Examinând recursul pe baza motivelor arătate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că este fondat însă numai pentru următoarele considerente:
În ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond referitor la soluția respingerii excepției necompetenței materiale a Tribunalului ca nefondată, apreciem că este corect punctul de vedere exprimat de către prima instanță.
Potrivit art.36 al.2 din OUG nr.27/2006 sunt date în mod expres în competența Curții de Apel București -Secția contencios administrativ plângerile împotriva hotărârilor de stabilire a drepturilor salariale în baza acestui act normative.
Or, prin acțiunea formulată reclamanții nu au contestat actul administrativ de stabilire a drepturilor bănești, ci au solicitat acordarea de drepturi salariale raportate la indemnizația de încadrare lunară de care a fost lipsit în baza unor prevederi cu caracter discriminatoriu, ceea ce atrage competența instanțelor specializate pentru judecarea cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale.
Mai mult decât atât, obiectul cauzei îl constituie acordarea drepturilor salariale raportate la indemnizația de încadrare lunară pentru îndeplinirea funcției de procuror pentru perioada anterioară intrării în vigoare a OUG nr.77/2006.
Actele normative speciale privitoare la plata indemnizației lunare pentru procurori și judecători nu reglementează competența materială a instanțelor de a soluționa cererile având ca obiect eventuale despăgubiri legate de plata drepturilor bănești.
În schimb Legea nr.168/ 1994 prevede că sunt conflicte de drepturi și conflictele ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din lege ori din alte acte normative referitoare la drepturile salariaților, iar art.1 și 2 din muncii stabilesc faptul că acestea se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
În consecință, nu se pot reține criticile recurentei cu privire la soluționarea excepției necompetenței materiale a tribunalului față de considerentele arătate mai sus și văzând dispozițiile legale invocate și este incident motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 3.pr. civilă.
În ceea ce privește motivele 2 și 3 de recurs prin care se invocă motive legate de fondul pretențiilor, Curtea reține că, la data de 10 martie 2008, s-a pronunțat decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
, potrivit art. 329 alin. 3.pr. civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 47 din Legea nr. 50/1996, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință." De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat contra Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Astfel, motivele de recurs formulate de pârâta recurentă nu pot fi reținute ca întemeiate iar acțiunea promovată de reclamanți este fondată, nefiind incidente disp. art. 304 pct. 4 pr. civilă.
Și în ceea ce privește modalitatea de actualizare a prejudiciilor cauzate reclamantelor, instanța de fond avut în vedere repararea lor integrală așa cum s-a solicitat, prin raportare la consecințele în timp ale inflației asupra sumelor astfel datorate.
O asemenea soluție este menită să asigure o reală despăgubire reclamanților și, în același timp, nu este contrară legii, fiind prevăzută posibilitatea reactualizării drepturilor salariale de care salariatul ar fi trebuit să beneficieze potrivit disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce aceasta a ajuns la scadență. Valoarea acestuia din urmă prejudiciu constă în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării, în consecință, și acest motiv de recurs fiind neîntemeiat.
Referitor la cererea de chemare în garanție, se apreciază corectă soluția primei instanțe.
Astfel, legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr. 500/2002.
Conform disp. art. 19 din această lege, articol invocat și de către recurentă, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art. 19 litera g din Legea nr. 500/2002, este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Ori, disp. art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin disp. art. 20.
Procedura prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele, pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, de a asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.
Însă, recursul declarat de pârâtă este întemeiat pentru alte motive, reținute de către instanța de recurs în baza rolului activ prevăzut de art. 129 alin. 5.pr. Civilă potrivit căruia judecătorii au îndatorirea să stăruie pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Astfel, deși acțiunea este întemeiată pe fond, din tabelul depus la dosarul de recurs, rezultă că nu toți reclamanții au desfășurat activitate pe întreaga perioadă pentru care au solicitat plata sporului de 50%.
În consecință, deoarece prima instanța acordat unor reclamanți drepturile salariale solicitate pentru perioade în care nu au lucrat efectiv, potrivit disp. art. 312 alin. 1, 2 și 3 în ref. la art. 304 pct. 9.pr. civilă, recursul declarat de pârâtă se va admite și se va modifica doar în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Se vor obliga pârâții să plătească reclamanților, și sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective după cum urmează:
- către reclamanta pe perioada efectiv lucrată 26.04.2004-31.12.2006; 1.01.2007-11.03.2007; 15.11.2007-17.01.2008 deoarece, în rest, s-a aflat în concediu de maternitate și concediu de îngrijire copil. Ori, potrivit disp. art. 50 lit. a din Codul muncii, în această situație, contractul de muncă este suspendat iar, conform disp. art. 295 alin. 2 din Codul muncii, prevederile acestuia se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
- către reclamanta pe perioada 26.09.2004-30.04.2005 și 01.09.2005-30.09.2005 pentru aceleiași considerente, în rest aflându-se în concediu de maternitate.
-către reclamantul pe perioada 01.04.2006-17.01.2008 deoarece aceasta este perioada efectiv lucrată conform tabelului depus la dosarul de recurs și nu cea reținută greșit de prima instanță (26.09.2004-17.01.2008).
-către reclamanta pe perioada 15.05.2006-15.10.2007 întrucât aceasta este perioada efectiv lucrată conform tabelului depus la dosarul de recurs și nu cea reținută greșit de prima instanță (15.05.2006-17.01.2008).
-către reclamantul pe perioada 26.09.2004-30.04.2006 întrucât aceasta este perioada efectiv lucrată conform tabelului depus la dosarul de recurs și nu cea reținută greșit de prima instanță (26.09.2004-17.01.2008).
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.18/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.18/17.01.2008 a Tribunalului Brăila în sensul că:
Obligă pe pârâții Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila să plătească reclamanților, și,sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective,după cum urmează:
- către reclamanta,pe perioadele 26.09.2004 - 31.12.2006; 1.01.2007 - 11.03.2007,15.11.2007 - 17.01.2008;
- către reclamanta,pe perioada 26.09.2004 - 30.04.2005 și 1.09.2005 - 30.09.2005;
- către reclamantul pe perioada 1.04.2006 - 17.01.2008;
- către reclamanta pe perioada 15.05.2006 - 15.10.2007;
- către reclamantul pe perioada 26.09.2004 - 30.04.2006.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 16.04.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/15.05.2008
Tehnored./2 ex./ 20 Mai 2008
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Ion IoneciJudecători:Ion Ioneci, Marioara Coinacel, Virginia Filipescu
