Pretentii civile. Speta. Decizia 266/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.266/
Ședința publică din 03 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, lor nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.825/20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în F,- - 37, - 3,. 17, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru recurenta - pârâtă SC SA avocat ce substituie pe avocat în baza împuternicirii avocațiale de substituire pe care o depune la dosar, și pentru intimatul - reclamant avocat în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat.
Apărătorul recurentei depune la dosar completare a motivelor de recurs prin care înțelege să invoce excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brăila și cerere de întoarcere a executării silite, înscrisuri ce se comunică și apărătorului intimatei.
Apărătorul intimatei precizează că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției precum și asupra recursului.
Apărătorul recurentei precizează că în temeiul art. 306 Cod procedură civilă a înțeles să completeze motivele de recurs prin invocarea unei excepții de ordine publică și anume excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brăila. Pentru cele menționate și în scris, solicită admiterea excepției, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la Tribunalul București, spre competentă soluționare. Pe fondul cauzei, arată că în mod greșit instanța de fond a acordat drepturile solicitate fără a le cuantifica. Nu se menționează dacă se are în vedere salariu mediu sau brut. Trebuia să se aibă în vedere salariul de bază mediu la nivel de. Din acest punct de vedere sentința este nelegală. În mod greșit s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. dreptul invocat de reclamanți în acțiune se fundamentează pe prevederile, iar termenul de prescripție este de 6 luni. Potrivit alin.1 al art.168 teza finală din CCM, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare salariat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente. între patronat și sindicat nu au avut loc, astfel acțiunea este prematur introdusă. Instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al deciziei Comisiei Paritare. Din anul 2003 aceste drepturi salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rolul deciziei Comisiei paritare din august 2007 este și acela de a întrerupe acest șir de acțiuni. Instanța de fond trebuia să ia în considerare voința părților. Sumele acordate reclamanților sunt sume brut și trebuie să se perceapă taxe care merg la bugetul de stat. În mod greșit a reținut instanța de fond că din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că suplimentările salariale solicitate prin acțiune nu au fost incluse în salariile angajaților. Așa cum au arătat și în motivele scrise de recurs, a existat o imposibilitate obiectivă de a prezenta statele de plată pentru fiecare salariat, pentru perioada 2002 - 2007(numărul mare de acțiuni, volumul înscrisurilor, etc.). Instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată reclamanților în cuantum mult prea mare raportat la valoarea pretențiilor solicitate. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată. De asemenea solicită admiterea cererii de întoarcere a executării silite.
Apărătorul intimatei - reclamante solicită respingerea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Brăila, excepția a fost tardiv invocată. Fiind o excepție relativă trebuia invocată la primul termen de judecată. Art. 72 din Legea nr. 168/99 invocat de recurentă a fost abrogat. Pe fond, recursul este nefondat. Excepțiile invocate la instanța de fond se exclud reciproc. Suma a fost corect stabilită. Recurenta nu a făcut dovada că primele au fost incluse în salariu. Cu privire la Decizia Comisiei Paritare, aceasta nu poate fi reținută întrucât nu se aplică retroactiv. În mod corect instanța de fond a dispus actualizarea sumelor în funcție de rata inflației. Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanța privind plata onorariului pentru apărător. Cererea de întoarcere a executării este neîntemeiată și solicită respingerea.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.825/20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4783 lei reprezentând drepturi bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C pentru perioada 27.05.2005 - 27.05.2008, actualizată cu rata inflației până la data plății și suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Brăila cu nr.1323/113/3.06.2008, reclamantul a solicitat ca pârâta Societatea comercială SA, să fie obligată la plata pentru perioada 27.05.2005-27.05.2008, a sumei de 4230 lei, reprezentând drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C, actualizate cu coeficientul de inflație până la data plății.
Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că, în calitate de salariat al societății pârâte la punctul de lucru B, a fost prejudiciată prin neacordarea drepturilor bănești prevăzute de art.168 din Contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății.
Pârâta Societatea comercială SA B, prin întâmpinare, a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune față de termenul de 6 luni reglementat de art.283 al.1 lit. e din Codul muncii și cea a prematurității cererii, motivată cu lipsa negocierilor anuale, prealabile acordării drepturilor.
Pe fond, angajatorul a apreciat că pretențiile sunt nefondate față de decizia Comisiei paritare privitoare la intenția reală a părților la adoptarea art.168 din Contractul colectiv de muncă și față de interpretarea textului, așa cum a fost modificat în perioada 2003-2005.
În dovedirea susținerilor, părțile au depus la dosar înscrisuri.
Tribunalul, examinând susținerile și dispozițiile legale incidente în cauză, a reținut următoarele:
1.Cu privire la prescripție:
Excepția este nefondată, având în vedere faptul că art.283 al.1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâtă, prevede un termen de 6 luni pentru formularea cererii de soluționare a unui conflict de muncă legat de neexecutarea contractului colectiv de muncă.
Or, în cazul de față, obiectul cauzei îl constituie un conflict individual de muncă privind plata unor drepturi salariale neacordate, situație în care sunt incidente prevederile art.283 al.1 lit. c din Codul muncii.
Caracterul de drept salarial al pretențiilor rezultă chiar din art. 168 din Contractul colectiv de muncă, care le definește ca fiind "o suplimentare a drepturilor salariale", egală cu un salariu de bază mediu pe SA.
2. Cu privire la prematuritatea cererii:
Față de motivul invocat, respectiv nerealizarea negocierilor anuale înainte de sărbători, apărarea nu constituie o excepție care face prematură sesizarea instanței, ci ține de fondul cauzei.
3.Cu privire la drepturile bănești:
Dispozițiile art. 168 din Contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății, prevăd că salariații SA, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Potrivit textului, cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalități de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
În aliniatul 2 al textului se prevede că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii, susținând că cererea pentru plata drepturilor bănești este nefondată, având în vedere faptul că textul prevede acordarea drepturilor bănești suplimentare după negocieri prealabile, care nu au avut loc, întrucât nu s-au solicitat de către reprezentanții sindicatului.
Angajatorul a apreciat că, în lipsa negocierilor, salariații au acceptat implicit ca pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, în care drepturile suplimentare au fost incluse.
În acest sens, pârâta a adus ca argument faptul că în timp ce textul inițial al art.168 folosea formularea "vor fi introduse", în contractele publicate în anii următori a fost folosită formularea "au fost introduse".
Totodată, au fost invocate dispozițiile art.977 din Codul civil cu privire la interpretarea contractelor conform intenției părților.
Susținerea nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Drepturile pretinse sunt reglementate expres în art. 168 din Contractul colectiv de muncă.
Conform art.977 din Codul civil, interpretarea contractului se face după intenția comună a părților, iar potrivit art.978 din Cod, atunci când o clauză nu este clară, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, nu în acela ce n-ar produce niciunul.
Or, în cazul de față, este evident că intenția părților a fost stabilirea dreptului salariaților la salariile suplimentare cu ocazia sărbătorilor, nu cea de a justifica neacordarea acestora.
Concluzia aceasta se impune și față de textul care obligă la negociere cu 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, în vederea stabilirii valorii lor concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Este evident că în cazul în care părțile ar fi ajuns la înțelegerea ca pe anii 2004, 2005 și 2006 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, pe motiv că drepturile suplimentare au fost incluse în salariu, păstrarea textului privitor la negocieri nu ar fi avut nicio rațiune.
În ceea ce privește negocierile, textul prevede "începerea cu ", ceea ce înseamnă că obligația este dată în sarcina angajatorului.
Totodată, realizarea negocierilor era în interesul conducerii pentru a nu fi expusă la eventualele acuzații de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, în condițiile în care obligația de plată și cuantumul dreptului erau stabilite prin Contractul colectiv de muncă, iar obiectul negocierilor era doar modalitatea de plată, care genera obligații pentru angajator.
Art.165 din Codul muncii reglementează principiul inadmisibilității renunțării la drepturile salariale, precizând că semnarea actelor de plată nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Potrivit art.236 al.4 din Legea nr.53/2003, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Prin urmare, dispozițiile contractului colectiv de muncă sunt obligatorii, nerespectarea lor se concretizează în prejudicii materiale pentru fiecare salariat în parte, iar neaplicarea lor de către angajator îi îndreptățește pe salariați să pretindă îndeplinirea obligației izvorâte din lege, în temeiul art.248 al.3 din Codul muncii.
Decizia Comisiei paritare invocată cu privire la interpretarea intenției reale a părților la adoptarea art.168 din Contractul colectiv de muncă nu poate produce efecte față de art.236 al.4 din Legea nr.53/2003, potrivit căruia dispozițiile contractului constituie lege, iar interpretarea acesteia nu intră în competența unei asemenea comisii.
Prin urmare, tribunalul a admis cererea, cu consecința obligării pârâtei la plata drepturilor bănești, reprezentând un salariu de bază mediu pe SA datorat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C pentru perioada solicitată de salariată.
Pârâta, la judecarea cauzei a corectat cuantumul sumei, în sensul că acesta este de 4783 lei.
Având în vedere faptul că reclamanta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, cererea subsecventă de obligare a angajatorului la plata sumei actualizate în funcție de rata inflației până la achitare, este fondată față de dispozițiile art.269 din Codul muncii.
În conformitate cu dispozițiile art.274 din Codul d e procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței depuse.
Asistenții judiciari, prin vot consultativ, au fost de acord cu hotărârea instanței.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta B, pentru următoarele motive.
1.În mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât primele solicitate nu au caracter de drepturi salariale ci sunt drepturi fără caracter periodic.
Atât timp cât primele solicitate prin acțiune nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor, sporurilor și adaosurilor, intrate în sfera noțiunii de "salariu" reglementată de normele cap. V din CCM, dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie într-un termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept, respectiv cel mai târziu de la data calendaristică a evenimentului pentru care aceste ajutoare erau datorate în conformitate cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
2. În mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii, deoarece drepturile salariale nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele 2 evenimente (Paștele și Cul), potrivit alin. 1 al. Art. 168 teza finală din CCM.
3. În mod greșit a reținut prima instanță că din actele dosarului nu rezultă că suplimentările salariale solicitate nu au fost incluse în salariile angajaților.
A existat o imposibilitate obiectivă de a prezenta statele de plată pentru fiecare salariat întrucât complexitatea operațiunilor a făcut practic imposibilă depunerea statelor de plată pentru salariați.
Ceea ce nu a observat instanța de fond este faptul că apărarea a fost în sensul că aceste prime de Paști și C au fost incluse în salariul de bază. Astfel fiind, ele nu se regăsesc distinct în statul de plată pentru că ele se regăsesc în salariul de bază.
4. Instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei paritare.
Cu privire la incidența Deciziei Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, a precizat că părțile au introdus în privința posibilelor conflicte dintre salariați și societate, o etapă de soluționare amiabilă a acestora, anterioară declanșării unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin înființarea unei comisii paritare în baza Anexei nr. 2 la CCM, compusă din reprezentanții salariaților () și a societății, menită să lămurească pe cale amiabilă orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din CCM.
Comisia paritară astfel constituită a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori, aceasta fiind intenția reală a părților.
Decizia Comisiei Paritare a fost semnată din partea de către persoanele care au fost nominalizate prin actul adițional nr. 2 la CCM să facă parte din această comisie.
Conform prev. Anexei nr. 2 la CCM interpretarea dată de Comisia Paritară, consideră recurenta că este obligatorie atât pentru patronat cât și pentru salariați.
Decizia Comisiei Paritare nu are caracterul unei renunțări la drepturile salariaților, având doar rol de interpretare a CCM.
Nu a susținut niciodată că aceste drepturi nu trebuiau acordate ci, dimpotrivă, că au fost deja incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, astfel că nu se pune problema unei renunțări.
Decizia nu are caracter retroactiv, pentru că nu s-a statuat asupra stingerii, modificării sau nașterii unor drepturi pentru trecut, ci doar s-a urmărit a se clarifica voința părților semnatare ale CCM.
În fiecare an, salariații au încasat salarii mai mari decât în anii anteriori,pentru că salariul de bază includea în fiecare an primele de Paști și de
Decizia primei instanțe este nelegală și netemeinică și din prisma faptului că interpretarea clauzelor unei convenții se face după voința reală a părților iar nu după sensul literal al termenilor utilizați, conform principiului enunțat în art. 977 Cod civil. Prin decizia Comisiei Paritare, s-a relevat voința reală a părților.
5. În mod greșit prima instanță a dispus acordarea unor despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede OG nr. 9/2000.
În cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului, angajatorul datorează dobânda care, conform art. 1088 Cod civil, începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
6. Instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale.
7. Instanța de fond a făcut o analiză trunchiată a disp. art. 168 și nu o interpretare sistematică a întregului text și a probelor din dosar, încălcând disp. art.236 alin.4 din Codul muncii, nerespectând voința reala a părților. Odată incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, începând cu anul 2003, aceste salarii s-au menținut în anii ulteriori. Instanța nu a observat că pentru anii 2004 - 2008 nu s-au încheiat alte contracte colective de muncă la nivel de unitate cel din 2003 păstrându-și valabilitatea.
8. Instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată în cuantum mult prea mare raportat la valoarea pretențiilor solicitate.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, a invocat disp. art. 299 și urm. pr. civilă.
De asemenea, a formulat cerere de întoarcere a executării.
Examinând recursul pe baza motivelor arătate de recurentă, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, instanța apreciază că se aplică termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Termenul de 6 luni prevăzut de litera eaa celuiași articol se aplică în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze a acestuia.
Susținerea recurentei în sensul că primele solicitate nu au caracter de drept salarial este contrazisă chiar prin conținutul art. 168 alin. 1 din CCM la nivel de unitate din care rezultă că aceste prime de Paști și C cuvenite salariaților sunt suplimentări ale drepturilor salariale.
În consecință, sunt incidente disp. art. 283 litera c) din Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale.
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, în mod corect instanța de fond a respins această excepție.
Astfel, lipsa negocierilor între părțile contractante ale CCM nu poate fi imputată salariatului ci chiar recurentei care avea obligația, împreună cu, să negocieze acordarea suplimentărilor cu 15 zile înainte de fiecare eveniment.
Deci, nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru protejarea unor drepturi.
Chiar dacă negocierile nu au avut loc între părțile contractante, această situație nu poate aduce atingere principiului liberului acces la justiție.
Pentru a se putea exercita un drept la acțiune, este necesar, alături de alte condiții ca, dreptul să fie și actual, adică născut.
Ori, dreptul la acordarea primelor s-a născut prin însăși intrarea în vigoare a dispozițiilor cuprinse în art. 168 din CCM.
Nu considerăm întemeiată opinia recurentei, că dreptul la acțiune nu s-a născut încă.
Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamantul beneficiar și, în cazul în care s-ar accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care negocierile nu ar avea loc niciodată, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să își exercite dreptul niciodată.
În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.
În consecință, nu se reține nici acest motiv de recurs, soluția instanței de fond de respingere a excepției prematurității fiind legală și temeinică.
Nici motivul de recurs referitor la includerea primelor în salariul de bază nu poate fi reținut ca fondat.
Potrivit disp. Art. 168 alin.1 din CCm pe anul 2003, cu ocazia sărbătorilor de Paști și crăciun, salariații SNP vor beneficia de către o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază pe SNP cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment, pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Conform alineatului 2, pentru anul 2003, suplimentările de la alineatul 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 - 2006 mențin textul alineatului 1 al. art.168, aducând o modificare de conținut doar alineatului 2 în sensul că ".în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând art. 168 alineatele 1 și 2 din CCM pe anii 2004 - 2006, rezultă că recurenta nu a mai prevăzut că suplimentările prevăzute la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a prevăzut în mod expres în CCM încheiat în anul 2003.
Susținerea recurentei în sensul că drepturile salariale suplimentare pentru anii 2004 - 2006 ar fi fost incluse în salariul de bază al angajaților începând cu anul 2003, este infirmată chiar prin conținutul alinb. 2 al art. 168 din CCM 2004 - 2006, acest text prevăzând că modalitatea de acordare a primelor prin includerea în salariul de bază a fost prevăzută doar pentru anul 2003, folosindu-se verbul la timpul trecut.
Dacă recurenta ar fi intenționat să incluidă primele în salariul de bază și în anii 2004 - 2006, ar fi trebuit să prevadă în mod expres că se menține modalitatea de acordare așa cum s-a procedat în 2003. De asemenea, din modul de redactare al art.168 al CCM pe anii 2004 - 2006, rezultă o contradicție între alin. 1 și 2 în sensul că, deși la alineatul 1 se prevede că, pentru acordarea primelor se vor negocia modalitățile de acordare cu 15 zile înainte de fiecare eveniment, la alin.2 se face referire doar la modalitatea de acordare din 2003 fără a se preciza și modalitatea de acordare pentru anii în discuție.
Față de cele arătate, susținerea recurentei că au fost incluse în salariul de bază primele solicitate și în anii ulteriori anului 2003 este neîntemeiată.
Referitor la decizia Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, invocată de către recurentă, se reține, în primul rând că, art. 9 din CCM dă posibilitatea părților contractante să interpreteze clauzele din contractele colective de muncă prin consens.
Însă, rezultatul modului de interpretare trebuia consemnat într-un act adițional la contractul colectiv de muncă care a necesitat interpretarea.
În al doilea rând, practic, prin Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din CCM al SA, din data de 31.08.2007, se efectuează o modificare a conținutului art. 168 alin. 1 și 2, nefiind vorba de o interpretare a unei clauze neclare așa cum prevăd disp. art. 9 din CCM. De fapt, prin această notă care a intervenit după încetarea efectelor CCM 2004-2006 se aduce atingere chiar voinței reale a părților exprimată în momentul încheierii respectivelor contracte prin faptul că se intervine asupra modalității de acordare a drepturilor suplimentare (de exemplu, în CCM din 2005 la alin. 2 din art. 168 se prevede că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articolau fostintroduse în salariul de bază" iar prin Notă se prevede că "începând cu anul 2003drepturile suplimentarevor fi incluse în salariul de bază al angajaților și vor fi acordate în această formă").
Mai mult, disp. art. 244 din Codul muncii prevăd că pot fi modificate clauzele CCM doar pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
În consecință, nici acest motiv nu poate fi reținut ca întemeiat.
Referitor la actualizare, Curtea apreciază că este corectă soluția instanței de fond.
Astfel, în ce privește problema actualizării cu indicele de inflație, se arată că, potrivit disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interesepentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Se apreciază că dobânda legală și actualizarea cu indicele de inflație au o reglementare juridică diferită. Daunele interese constând în dobânda legală sunt datorate din ziua chemării în judecată, însă în cauza de față, obiectul acțiunii este reprezentat de o evaluare judiciară reglementată de disp. art. 1084-1086 Cod civil. Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans). Acesta este temeiul legal pentru care se poate acorda actualizarea cu indicele de inflație și nu neapărat dobânda legală, creditorul având libertatea de a opta între cele două variante, după cum îi este favorabilă. În acest context, Curtea nu este de acord cu cele susținute de recurenta în sensul că reclamantul ar fi trebuit să solicite dobânda legală.
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită.
Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății, prejudiciu care este acoperit, prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflației și tocmai din acest motiv se consideră că este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, și nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de OUG nr. 9/2001.
În consecință, Codul muncii prin disp. art. 161 alin. 4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datoratese impunepentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
În ceea ce privește precizarea în dispozitiv că sumele acordate sunt brute, Curtea reține că, în cazul drepturilor salariale, sumele se calculează brut și nu net, iar reținerea contribuțiilor urmează să fie efectuată chiar de către recurenta angajator, la punerea în executare a hotărârii.
Faptul că prima instanță nu a precizat în dispozitiv caracterul brut sau net al sumelor datorate nu constituie motiv de reformare a hotărârii și nu duce la concluzia că ar fi suma netă ci, dimpotrivă, brută, aceasta fiind o problemă de executare.
Referitor la susținerea că prima instanță a făcut o analiză trunchiată a dispozițiilor art. 168 din Contractele colective de muncă, aceasta nu poate fi reținută ca întemeiată.
Instanța de fond a argumentat corespunzător hotărârea și a analizat inclusiv statele de plată ale reclamantei din care rezultă că nu sunt evidențiate în nici o formă primele de Paști și de C astfel că nu se poate verifica susținerea recurentei în sensul că ar fi inclus primele în salariul de bază începând cu anul 2003. Recurenta ar fi trebuit să facă dovada că, în anii ulteriori, s-a menținut salariul de bază majorat în anul 2003 prin acordarea primelor și, indexărilor salariale s-au aplicat pe salarii de bază crescute. Ori, din statele de plată nu rezultă că ulterior anului 2003, s-au păstrat salariile din 2003 ca bază de pornire.
Neputându-se verifica acest aspect pe bază de probe, această susținere rămâne în stadiul de afirmație fără consecințe juridice.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată la fond, acestea au fost acordate în cuantum de 1000 lei. Ori, această suma este perfect rezonabilă raportat la gradul de complexitate al cauzei, la obiectul acțiunii și la activitatea concretă desfășurată de apărătorul intimatului reclamant astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi reținut.
Excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brăila, invocată de către recurentă ca și motiv de recurs de ordine publică nu este fondată, întrucât art. 72 din Legea nr. 168/1999 a fost abrogat expres indirect (și nu implicit) prin prevederile art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii, fiind incident și principiul succesiunii legilor în timp.
Față de toate considerentele mai sus expuse, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
Fiind o cerere accesorie, se va respinge și cererea de întoarcere a executării ca nefondată.
Ca parte căzută în pretenții, potrivit disp. art. 274.pr. civilă, se va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția necompetenței teritoriale invocată de recurenta - pârâtă SC SA.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, lor nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.825/20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
Respinge ca nefondată cererea de întoarcere a executării.
Obligă pe recurenta - pârâtă să plătească intimatului - reclamant, domiciliat în F,- - 37, - 3,. 17, jud., suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 03 Martie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /03.04.2009
:DC/2 ex/06.04.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
