Pretentii civile. Speta. Decizia 2686/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1295/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2686R
Ședința publică de la 24 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Zuluf Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de contestație în anulare formulată de contestatorii, împotriva deciziei civile nr. 3055R din data de 01.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII- Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, intimat- chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR și expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorii prin avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.4/2009,lipsind intimații.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea motivelor contestației în anulare.
Contestatorii prin avocat solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, arătând că în cauză nu este vorba de prescripție față de protocolul nr.1 a Curții Europene a Drepturilor Omului.
CURTEA,
Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr-, contestatorii, și au solicitat, în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României, anularea deciziei civile nr. 3055/R/01.09.2008 a acestei instanțe, prin care recursul, formulat împotriva sentinței civile nr. 1460/22.02.2008 a Tribunalului București -Secția a VIII-a, a fost respins ca nefondat.
În motivarea contestației sale, contestatorii au arătat că este incident motivul contestației în anulare speciale prevăzut de art.318 pr.civ, respectiv omiterea din greșeala a cercetării unuia din motivele de casare invocate de recurentele contestatoare.
Potrivit dispozitivului deciziei contestate, recursul formulat de contestatoare a fost respins ca nefondat, instanța de recurs omițând din greșeala sa cerceteze si sa se pronunțe asupra motivului de recurs detaliat la punctul III pag.4 din recurs,referitor la neacordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de vechime pentru intervalul menționat prin cererea precizatoare si anume perioada incepind cu 01. 11.2000 până la 30 iunie 2002.
Contestatoarele au arătat că instanța de recurs a omis cercetarea si soluționarea motivului de recurs privind eliminarea discriminării,relevat in cererea de recurs la fila 4.punctul IV,datorita acestei omisiuni,a fost soluționata greșit atât excepția autorității de lucru judecat tratată in cadrul motivului 1 de recurs - în special din perspectiva lipsei identității pârtilor,prin prezenta in cauza actuala a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Prin neanalizarea elementelor ce au constituit discriminarea sa, prin soluționarea greșita a excepției autorității de lucru judecat s-au eliminat din calculul despăgubirilor perioada iunie 2002 - mai 2005, pretinsă ca având autoritate de lucru judecat
Contestatoarele au mai arătat și că dezlegarea data recursului este rezultatul unei greșeli materiale,in sensul reglementarilor art.318 pr,civ.-prima teza, deoarece s-a efectuat o greșeala atunci când s-a făcut aplicabilitatea Legii nr.45/2007 care ar fi recunoscut dreptul la sporul de vechime la data de 13.03.2007-asa cum se precizează in alineatul 7 al considerentelor deciziei de recurs.Greșeala este evidenta,intrucit aceasta lege se refera la drepturile salariale cuvenite magistraților, conform OG nr.27/2006
Or,in cazul controlorilor financiari,angajați ai Curții de Conturi a României sunt incidente si aplicabile prevederile Ordonanței 27/2007,aprobata prin Legea 219 /2007 si nu prin Legea 45/2007 sus arătata ce constituie reglementare pentru magistrați si procurori.
Datorita acestei greșeli materiale - esențiale in soluționarea pretențiilor pentru perioada 14.03.2007 - iulie 2007,aceasta perioada nu a mai reprezentat baza de calcul a despăgubirilor.
Avind in vedere cererea de recurs,întrucât prin sentința recurata se recunoscuseră contestatoarelor drepturile aferente perioadei iunie 2005-13.03.2007, toate celelalte perioade menționate au rămas nerezolvate legal.
În drept, dispozițiile art.317 -321 proc.civ.
La dosarul cauzei s-au atașat dosarele nr- ale Curții de Apel București -Secția a VII-a și Tribunalului București -Secția a VIII- Analizând prezenta contestație în anulare, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispoz. art. 318 Cod pr.civilă, Curtea o apreciază ca fondată pentru considerentele ce vor fi înfățișate în cuprinsul prezentei decizii.
Potrivit dispoz.art. 318 Cod pr.civilă,hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate prin contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Prin sentința civilă nr.1460 din 22.02.2008, Tribunalul București -Secția a VIII-a a admis excepția excepția autorității de lucru judecat, și a respins acțiunea pentru autoritate de lucru judecat pe perioada iunie 2002-mai 2005, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca rămasa fara obiect;a admis in parte acțiunea formulata de reclamanți, împotriva paratei Curtea de Conturi a României si in contradictoriu cu Consiliul National pentru Combaterea Discrimnării, obligând parata la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime in munca pe perioada iunie 2005-13.03.2007, actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plații; au fost respinse acțiunea pentru perioada 14.03.2007-iulie 2007 ca neîntemeiata și capătul de cerere privind obligarea paratei la eliminarea discriminării create prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi a României nr. 75/08.11.2006 si anularii situației create prin discriminare.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că reclamanții au calitatea de controlori financiari, conform carnetelor de munca depuse la dosar.
Prin sentința civila nr. 4241/27.10.2005 a Tribunalului București, acțiunea formulata de reclamanții din prezenta cauza, împreuna cu alți reclamanți, având ca obiect plata sporului de vechime in munca pentru perioada iunie 2002-mai 2005 a fost respinsa ca neîntemeiata, hotărâre devenita irevocabila.
Tribunalul a constatat că pretențiile aferente perioadei iunie 2002-mai 2005 fac obiectul si acestei cauze, excepția autorității de lucru judecat invocata de parata fiind întemeiata in privința acestora. Astfel, exista identitatea de părți, neavând relevanta ca exista si alți reclamanți sau si alți parați fata de cei din acțiune, identitate de obiect si de cauza. Fiind îndeplinite cerințele art. 1201.civ. si art. 166 Cod pr.civilă, a fost admisă excepția sub aspectul acestor pretenții, astfel că pe cale de consecința, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile corespunzătoare perioadei 2002-2004 a rămas fără obiect.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că acțiunea este întemeiată. Astfel, potrivit OUG nr. 160/2000 care stabilește modul de salarizare pentru controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi, aceștia nu beneficiază de sporul de vechime in munca.
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este diferențierea salarizării, care se face în funcție de mai multe criterii, printre care vechimea în muncă. Lipsirea unei întregi categorii profesionale de sporul de vechime echivalează cu atingerea integrității sistemului de salarizare, definit ca un ansamblu organizat în părți componente, care păstrându-și individualitatea, depind unele de altele.
Înlăturarea criteriului vechimii în muncă este nejustificată și conduce la încălcarea principiului diferențierii salariilor, inechitatea fiind creată chiar în cadrul corpului salariaților, din moment ce perioadele lucrate în altă profesie nu se oglindesc în veniturile obținute după includerea în această categorie profesională.
Prin decizia nr. XXXVI din 07.05.2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe cu privire la dezlegarea dată problemelor de drept judecate, conform art. 329 Cod pr.civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că dispozițiile art. 33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport de prevederile art. 1 pct. 32 din OG 83/2000, art. 50 din OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1din OUG nr. 160/2000 se interpretează în sensul că: judecătorii, procurorii precum și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi beneficiau și de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege.
S-a apreciat că susținerea paratei că decizia în interesul legii nu are efecte pentru părțile din procesul deja soluționat,nu este aplicabila in speța pentru ca perioada ulterioara lunii mai 2005 nu a făcut obiectul vreunei alte judecați.
Tribunalul a mai reținut că aceste drepturi se cuvin reclamanților pana la data de 13.03.2007 când dreptul la sporul de vechime in munca a fost recunoscut prin Legea nr.45/2007.
Pentru păstrarea valorii acestor sume, se cuvine actualizarea lor cu indicele de inflație la data plații efective.
Întrucât reclamanții au solicitat plata drepturilor cu titlu de spor de vechime, este neîntemeiata cererea de anulare a discriminării prin acordarea de despăgubiri (punctul 3 din cererea de chemare in judecata). In caz contrar, ar fi acordata o dubla reparație reclamanților. Acordarea sporului de vechime pentru viitor nu este justificata întrucat acest drept deja a fost recunoscut de legiuitor,cu atât mai mult cu cât deși s-a pus in vedere reclamanților sa precizeze acest capăt al acțiunii, nu s-au conformat.
Cat privește cererea de eliminare a discriminării create prin Hotărârea nr. 75 din 8.11.2006 a Plenului Curții de Conturi s-a apreciat ca neîntemeiata, aceasta fiind un act intern al paratei si nu cuprinde vreo diferențiere intre salariații săi in raport de îndreptățirea lor la plata sporului de vechime ci stabilește numai o condiție de efectuare a plații sumelor datorate cu acest titlu.
Împotriva aceste sentințe, în termenul legal au formulat recurs motivat reclamantele care,întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 și art. 3041Cod pr.civilă, au criticat sentința ca netemeinică și nelegală, susținând că: prin cererea de chemare in judecata s-au solicitat despăgubiri inițial pentru perioada iunie 2002 -iulie 2007, însă prin cererea precizatoare s-au solicitat despăgubiri de la data de 01.11.2000,data intrării in vigoare a OUG 160/2000,in raport de care recurentelor le-au fost sistate drepturile la sporul de vechime, solicitându-se și reactualizarea drepturilor în funcție de indicele de inflație.
II. Prin hotarârea recurata a fost admisa in parte acțiunea, obligindu-se pirita la plata despăgubirilor bănești, reprezentând sporul de vechime in munca pentru perioada iunie 2005-13.03.2007, actualizate însă a fost soluționată eronat excepția autorității de lucru judecat ridicata de către pirita;astfel,instanța a considerat ca fiind îndeplinite cerințele art.1201 cod civil si 166 pr.c,dezvoltând pe scurt condiția identității
de părți, neavând relevanta ca exista si alți reclamanți sau si alți pârâți fata de cei din prezenta acțiune. Cu referire la obiect si cauza identica hotărârea recurată, nu face nici-o vorbire, excepția referindu-se la hotărârea Tribunalului București nr.4241/27.10.2005,unde reclamantele recurente solicitaseră acordarea sporului de vechime pe perioada iunie 2002-mai 2005, în cererea respectiva nemaifiind si alte capete de cerere, reprezentând coeficientul de inflație,plata pentru viitor de drepturi, efectuarea de modificări in cartea de munca.
Au mai susținut recurentele că sentința menționată a soluționat prin dispozitiv cererea luată global fara motivarea fiecărui capăt de cerere, însă
în cauza prezenta, se solicitaseră despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit,actualizarea cu indicele de inflație si anularea situației create prin discriminare, chemând in judecata pe lingă angajatorul pârât si in primul proces si Consiliul National pentru Combaterea Discriminării,pârât ce nu a figurat ca parte in prima cauza si căruia nu i se poate opune puterea de lucru judecat.
Având în vedere faptul ca in cele doua cauze au fost invocate drepturi ce nu au format obiectul primei judecați si că,daca s-ar considera existenta identității de persoane nu poate fi identitate sub aspectul cauzei si obiectului,fapt ce înlătură condiția identității triple care nu există în cauză.
Recurentele au mai arătat că pretenția concreta din cele doua cauze este distincta,fiind diferite regimul sporului si cel al despăgubirilor. Cum coeficientul de inflație cerut si in primul proces a fost omis prin dispozitivul primei hotariri invocate, acest capăt de cerere rămas nesoluționat poate fi legal reiterat in al doilea proces.
Mai mult, dreptul subiectiv ce poarta asupra dreptului,obiectul material este diferit, dreptul de creanța reprezentat de despăgubiri nu este același cu cel din primul proces.
In ceea ce privește cauza,reprezentând situația de fapt calificata juridic aceasta este diferita fata de primul proces, atât prin prisma principiului de drept substanțial al despăgubirilor cit si prin cel al discriminării, în prezenta celor doua categorii juridice si principii altele decât in prima cauza.
III. In ceea ce privește perioada 01.11.2000 - mai 2002 menționată in cererea precizatoare, recurentele au arătat că instanța fondului a omis soluționarea acesteia,deși aceasta perioada nu a făcut obiectul vreunei alte cereri de chemare in judecata,iar dreptul de proprietate asupra acestor sume este un drept imprescriptibil.
IV. Referitor la capetele 6 si 7 din dispozitivul hotărârii recurate,care priveau perioada 14.03.2007-iulie 2007 instanța greșit a respins acțiunea pentru perioada 14.03.2007 - iulie 2007 fata de recunoașterea calității recurenților de controlori financiari, fiind în eroarea cu privire la temeiul de drept invocat, deoarece dreptul acestora a fost recunoscut de Ordonanța nr.27/2007, aprobata prin Legea nr. 219/2007, plata dreptului pretins fiind realizată numai începând cu luna iulie 2007.
In ceea ce privește discriminarea, recurenții au arătat că instanța nu a avut în vedere hotărârile CNCD nr.64/27.03.2007 si nr. 130/21.06.2007 ce fac referire expresa la controlorii financiari.
Prin decizia civilă nr.3055/.09.2008, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 1460/22.02.2008.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de recurs a reținut că referitor la aspectul invocat la termenul din 25.08.2008, Curtea este competentă să soluționeze prezentul recurs, deoarece disp. OUG nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, nu privesc salarizarea controlorilor financiari.
Prima instanță a analizat în mod judicios și coroborat probatoriul administrat, și a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Astfel cât privește soluția dată excepției autorității de lucru judecat corect Tribunalul a reținut că în cauza soluționată anterior prin sentința civilă nr.4241/27.10.2005 de către Tribunalul București, având ca obiect pretențiile aferente perioadei iunie 2002-mai 2005, reclamantele din prezenta cauză au avut aceeași calitate alături de alți reclamanți, s-au judecat în contradictoriu cu aceeași pârâți, iar cât privește citarea Consiliului pentru Combaterea Discriminării, acesta nu avea calitatea de pârât, condițiile impuse de art.166 Cod procedură civilă și art. 1201 Cod civil privind identitatea de părți, obiect și de cauză, fiind îndeplinite.
Cât privește motivul de recurs referitor la respingerea pretențiilor recurentelor-reclamante pentru perioada 14.03.2007-iulie 2007, Curtea nu a reținut-o, deoarece drepturile recunoscute prin Decizia nr.XXXVI se cuvin numai până la data de 13.03.2007, când prin Legea nr. 45/2007 dreptul la sporul de vechime în muncă a fost deja recunoscut. Pentru aceleași motive nici cererea pentru acordarea sporului de vechime pentru viitor nu este întemeiată, deoarece, cum s-a arătat, acesta este recunoscut prin lege.
Din examinarea coroborată a motivelor de recurs cu care contestatoarele recurente au investit instanța de recurs și a considerentelor deciziei atacate în prezenta cauză, Curtea reține că instanța de control judiciar a omis să cerceteze, în primul rând motivul de recurs privind nesoluționarea de către instanța fondului a cererii modificatoare privind acordarea despăgubirilor corespunzătoare sporului de vechime aferent perioadei 2000- iunie 2002, formulată la termenul de judecată din data de 18.02.2000 și aflată la fila 137 din dosarul primei instanțe.
Curtea mai reține că și în privința motivului de casare, referitor la soluționarea eronată a excepției autorității de lucru judecat de către instanța fondului vizavi de pretențiile aferente perioadei iunie2002-mai 2005, instanța de control judiciar a analizat excepția doar sub aspectul identității de părți în mod sumar, reluând motivele reținute de instanța de fond, însă nu s-a pronunțat asupra criticilor din recurs referitoare la inexistența unei identități de cauză și obiect a cererii de chemare în judecată cu care fusese investită instanța fondului, în raport de sentința civilă nr. 4241/2005 a Tribunalului București -Secția a VIII-a și de motivele de fapt și de drept invocate prin acțiune de către recurentele reclamante.
Mai mult, și motivul de recurs referitor la greșita aplicare și interpretare a Legii nr. 45/2007, în cazul contestatoarelor recurente de către instanța fondului, în ceea ce privește perioada 14.03.2007 - iulie 2007,în condițiile în care contestatoarele susțineau prin recurs aplicabilitatea dispozițiilor OG nr.27/2007 în privința sporului de vechime al controlorilor financiari, nici acestea nu au fost examinate de instanța de recurs care s-a mărginit doar la a reține aplicabilitatea Legii nr. 45/2007 fără a examina susținerile contestatoarei.
Prin urmare, Curtea, reținând că prin decizia atacată instanța de recurs a omis a cerceta motivele de casare susmenționate cu care a fost investită, fiind întrunite condițiile prevăzute de dispoz.art. 318 al.1 teza II-a Cod pr.civilă, va admite contestația și va anula decizia civilă nr. 3055 din 01.09.2008 a Curții de Apel București -Secția a VII-
Rejudecând recursul, Curtea reține, examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și în raport de ansamblul materialului probator administrat în cauză, următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță recurentele intimata au solicitat obligarea intimatei pârâte Curtea de Conturi a României la acordarea de despăgubiri, corespunzătoare prejudiciului pretins suferit de către recurente prin tratamentul salarial discriminatoriu, constând în neacordarea sporului de vechime aferent perioadei iunie 2002- iulie 2007 ca urmare a hotărârii nr. 75/8.11.2006 a Plenului Curții de Conturi; s-a mai solicitat acordarea sporului de vechime pentru trecut și viitor prin anularea situației de discriminare, iar ulterior prin precizarea formulată la data de 18.02.2008, recurentele și-au completat cererea solicitând despăgubiri și pentru perioada 01.11.2000-30.06.2007.
Curtea reține că asupra acestei cereri modificatoare instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel, nici asupra formulării acesteia în termenul prevăzut de dispoz.art. 132 din Cod pr.civilă și nici asupra fondului acesteia, lăsând-o nesoluționată, fiind prin urmare incidente în cauză dispozițiile art. 105 alin.2 Cod pr.civilă, câtă vreme recurentelor li s-a pricinuit o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procedural viciat.
Mai mult, instanța fondului a reținut existența autorității de lucru judecat a cererii introductive în raport de sentința civilă nr.4241/27.10.2005, în mod greșit câtă vreme, deși exista o identitate de obiect și de părți a celor două cereri în privința despăgubirilor reprezentând sporul de vechime pretins, aferent perioadei iunie 2002 - mai 2005, contrar susținerilor recurentelor ce apar ca nefondate, cauza prezentei acțiuni este întemeiată pe discriminarea creată de angajator prin emiterea hotărârii nr. 75/8.11.2007, în vreme ce cauza cererii soluționată prin hotărârea menționată a tribunalului, în raport de care s-a reținut greșit autoritatea de lucru judecat era diferită, fiind reprezentată de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1995.
Neexistând identitate de cauză în sensul dispoz.art. 1201 Cod civil, în mod greșit instanța fondului a respins cererea privind despăgubirile aferente perioadei iunie 2002- mai 2005, reținând autoritatea lucrului judecat.
Curtea mai apreciază ca fondate și criticile referitoare la greșita aplicare în cauză, în privința cererii de acordare a despăgubirilor reprezentate de sporul de vechime aferent perioadei 14.03.2007 - iulie 2007, a dispozițiilor Legii nr. 45/2007, deoarece aceste dispoziții reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților și ale celorlalte categorii de personal din sistemul justiției; ori, recurenții fiind controlori financiari dreptul acestora la sporul de vechime a fost reglementat prin dispozițiile art. 32din Legea nr. 219/4.07.2007 ce a aprobat OUG nr. 27/2007 și a intrat în vigoare la data de 9.07.2007.
Pentru aceste considerente, Curtea, reținând incidența în cauză a motivelor de recurs prevăzute de dispoz.art. 304 pct. 5 și 9 Cod pr.civilă, în raport de dispoz.art.312 al.3 Cod pr.civilă, respectiv instanța fondului a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului în privința cererii de despăgubiri aferente perioadei 2000 - iunie 2002 și iunie 2002-mai 2005, va admite recursul, va casa în parte sentința recurată, menținând dispoziția privind obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime în muncă aferent perioadei iunie 2005-13 martie 2007, actualizate cu indicele de inflație, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru celelalte capete de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de contestatoarele, împotriva deciziei civile nr. 3055R din data de 01.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII- Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, intimat- chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR și expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Anulează decizia nr. 3055R din data de 01.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII- Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și, rejudecând recursul:
Admite recursul.
Casează, în parte, sentința civilă nr. 1460/22.02.2008, pronunțată de Tribunalul București -Secția a VIII-a, menținând dispoziția privind obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime în muncă pentru perioada iulie 2005-13.03.2007, actualizate cu indicele de inflație, la data plății.
Trimite cauza, spre rejudecare, pe celelalte capete de cerere.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex. 19.05.2009
/Jud. -;
;
Președinte:Zuluf Petronela IuliaJudecători:Zuluf Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta
