Pretentii civile. Speta. Decizia 28/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 28
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtaCurtea de Conturi a României, cu sediul în mun. B, sector 1, str. -. -, nr. 22 - 24, împotriva sentinței nr.1905din05 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentanții pârâtei recurente, precum și reclamanții intimați -, G, -, R, ia, OG-, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la dosar s-a depus o cerere de acordarea unui termen, întrucât consilier juridic desemnat să reprezinte instituția, nu poate să se prezinte la acest termen, întrucât trebuie să susțină o altă cauză în fața unei instanțe din alt județ.
Intimatul a arătat că nu este de acord cu amânarea cauzei pentru motivele invocate de recurentă.
Curtea, având în vedere dispozițiile art. 156 alin. 1.pr.civ. prin care se stipulează că "instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată" și constatând că recurenta nu a depus nicio dovada în susținerea cererii, va respinge cererea de acordarea unui termen și va da cuvântul la dezbateri.
Intimatul, reiterând motivele precizate în întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 52 alin. 2 din Legea nr. 50/1996, modificată prin Legea nr. 104/1999, art. 6 din OUG nr. 160/2000, a OG nr. 83/2000 de modificare a Legii nr. 50/1996, astfel încât acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică controlorilor financiari are temei legal.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 10 iulie 2009, reclamanții, G, R, ia, și, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri echivalente cu sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică neacordate în perioada 01.11.2000 - 30.06.2009, actualizate cu coeficientul de inflație, calculat de la data la care trebuia plătită suma și până la achitarea integrală a acesteia, corectarea încadrărilor salariale prin includerea acestora și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale fiecărui controlor financiar.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, până la intrarea în vigoare a dispozițiilor OUG 160/2000, în baza căreia se face salarizarea controlorilor financiari, adică până la data de 01.11.2000, aceștia beneficiau, pe lângă salariul de bază, și de sporul de vechime în muncă de până la 25% din salariul de bază, salariu de merit de până la 15% din salariul de bază, indemnizații pentru ocuparea unor funcții de conducere, premiul anual corespunzător salariului de bază realizat în ultima lună a anului, premii în cursul anului în limita a 2% din fondul de salarii și stimulente din fondul constituit ca urmare a aplicării unui procent de 1% asupra veniturilor suplimentare constatate și încasate și a unui procent de 15% din volumul accesoriilor aferente veniturilor suplimentare constatate și încasate.
Au mai arătat reclamanții că, în conformitate cu același act normativ, controlorii financiari mai beneficiau de sporul de stabilitate, pentru deținerea de titluri științifice în procent de 15%, dar și de sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază; că, începând cu data de 1 decembrie 2000, prin intrarea în vigoare a OUG 160/2000, Curtea de Conturi a României a sistat plata tuturor sporurilor, indemnizațiilor, dar și a sporurilor introduse în sistemul de salarizare a controlorilor financiari prin Legea 104/1999, cu excepția sporului pentru deținerea de titluri științifice.
Reclamanții au precizat că sistarea acestor sporuri s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 din OUG 160/2000, care însă, nu menționează nimic în legătură cu prevederile Legii 104/1999, prin care sistemul de salarizare al controlorilor financiari a fost suplimentat prin introducerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de stabilitate și cel pentru titlu științific.
În pofida acestui aspect, Curtea de Conturi a sistat plata acestui spor de solicitare neuropsihică,
Au mai învederat reclamanții, că funcțiile de conducere din cadrul Curții de Conturi - președinte, vicepreședinte, președinte de secție, consilierii de conturi - au fost asimilate cu funcțiile de președinte, vicepreședinte, președinte de secție, judecător din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar funcțiile de execuție de specialitate, respectiv funcțiile de controlor financiar s-au aflat în permanentă egalitate prin asimilare cu funcțiile magistraților; că, în asemenea context, sistemul de salarizare stabilit prin OUG 160/2000 este același cu cel stabilit prin OUG 83/2000 pentru modificarea și completarea legii 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, și că acest aspect este precizat în mod expres în nota de fundamentare la OUG 160/2000, dar și în expunerea de motive la Legea 711/2001 de aprobare a acesteia, stabilindu-se astfel, că salariile și celelalte drepturi salariale ale controlorilor financiari și judecătorilor financiari au fost stabilite prin lege la același nivel de la înființarea Curții de Conturi și până în prezent, prin corelare cu funcțiile de magistrați din organele judecătorești, și că pentru menținerea corelațiilor care au existat între veniturile salariale ale magistraților și cele ale controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, prin OUG 160/2000 s-a stabilit același sistem de salarizare cu cel aprobat pentru judecători și procurori.
Au mai precizat reclamanții, că aspectul a fost tranșat cu autoritate de lucru judecat, în ședința Înaltei Curți de Casație și Justiție, din 10 martie 2008, când s-a recunoscut judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară; că, la stabilirea acestor drepturi pentru controlorii financiari și pentru magistrați s-au avut în vedere condițiile în care își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și solicitare neuropsihică, aceste condiții există și în prezent, ele amplificându-se prin introducerea unor sarcini suplimentare, respectiv atribuții de audit financiar și audit al performanței, conform modificărilor aduse prin Legea 217/2008.
De asemenea, reclamanții au precizat că activitatea controlorilor financiari se bucură de același principiu al independenței activității; că situația privitoare la sporul de risc și solicitare neuropsihică este similară cu situația reținută în decizia 36/2007 a ÎCCJ, care a statuat că sporurile de vechime în muncă se datorează atât magistraților cât și controlorilor financiari.
Reclamanții au arătat că dreptul lor la acțiune privind dreptul al despăgubiri nu este prescris, invocând prevederile art. 21 alin. 2 din OG 137/2000, coroborate cu Decizia 21/10 martie 2008 ÎCCJ, dată de la care reclamanții au luat la cunoștință despre existența unei discriminări între ei și magistrați.
Acțiunea a fost depusă în dublu exemplar, fiind scutită de plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar și întemeiată pe punctul 14 din Legea 104/1999, art. 2 alin.1 - 3 din OG137/2000, art. 164 - 166, 248 alin. 2 și 3, 269, 281 - 291 din Codul Muncii.
Pârâta Curtea de Conturi a României a fost legal citată, iar prin întâmpinarea depusă la fila 61 dosar, a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune a reclamanților, pentru perioada 01.11.2000 - 30.06.2006, invocând prevederile art. 166 alin. 1 din Legea 53/2003 și art. 1 din Decretul 167/1958, cu precizarea că în cauză nu sunt incidente dispozițiile acestui act normativ privitor la întrerupere sau suspendarea cursului prescripției extinctive; pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată pentru perioada 30.06.2006 - 30.06.2009, deoarece OUG 160/2000, în art. 6 alin. 1, se prevede că dispozițiile referitoare la salariul de merit, sporuri, indemnizații, stimulente, prevăzute în legea 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, nu mai sunt aplicabile funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi, invocând în acest sens, și decizia 1325/04.12.2008 a Curții Constituționale.
Prin sentința nr. 1905 din 5 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceavaa fost respinsă, ca nefondată, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, aferent perioadei 1.11.2000-30.06.2006, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României; admisă cererea reclamanților și au fost obligați pârâții să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare, aferent perioadei 1.11.2000-30.06.2009 până la zi și în continuare, sumă ce va fi actualizată în funcție de indicele de inflație calculat la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Anterior intrării în vigoare a OUG 160/2000, salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României era stabilită prin Legea 50/1995.
Ulterior, prin Legea 104/1999 privind aprobarea OG9/1997 și OG56/1997, s-a prevăzut acordarea unor categorii de sporuri, printre care și a unui spor în procent de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică.
Mai apoi, salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României este guvernată de prevederile OUG 160/2000.
În conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 din acest act normativ, pe data aplicării prezentei ordonanțe de urgență, prevederile referitoare la salariul de merit, sporuri, indemnizații, stimulente, prevăzute în legea 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, nu mai sunt aplicabile funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi".
Din economia întregului act normativ menționat anterior, nu rezultă că prevederile /1999, referitoare la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică au fost abrogate.
Raportând această împrejurare la prevederile exprese ale OUG 160/2000, menționat anterior, rezultă că dispozițiile Legii 104/1999 privind plata acestui spor au rămas în vigoare.
De asemenea, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de controlori financiari în cadrul Curții de Conturi a României, dar și faptul că funcțiile de conducere din cadrul Curții de Conturi - președinte, vicepreședinte, președinte de secție, consilierii de conturi - au fost asimilate cu funcțiile de președinte, vicepreședinte, președinte de secție, judecător din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 56 din Legea 50/1996.
Pe de altă parte, dispozițiile OG 83/2000 pentru modificarea și completarea legii 50/1996 arată că salariile de bază stabilite pentru funcțiile de judecător și procuror din cadrul autorității judecătorești au fost înlocuite cu indemnizațiile de bază lunare, și că, pentru păstrarea în continuare a echilibrului care a existat între funcțiile echivalente din cadrul autorității judecătorești și Curții de Conturi, a fost adoptată OUG 160/2000, aprobată prin Legea 711/2001, care constituie regimul juridic special ce guvernează salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi.
Ori, în conformitate cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, sporul de risc și solicitare neuropsihică se circumscrie noțiunii de bun, așa cum a fost el definit de practica CEDO.
Ori, este de observat că, prevederile OUG 160/2000 nu abrogă dispozițiile legii 104/1999; în pofida acestui aspect, controlorilor financiari nu li s-a mai acordat sporul menționat mai sus, situație care echivalează cu faptul că reclamanții au fost lipsiți de proprietatea acestui bun, fără ca în cauză să se poată vorbi despre vreo utilitate publică a lipsirii reclamanților de acest spor.
De altfel, în acest sens, a fost emisă și Decizia 21 din 10 martie 2008, ÎCCJ, și care, în conformitate cu prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, este obligatorie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României invocând următoarele:
Principala problemă juridică existentă în speță este aceea a acordării de drepturi salariale în afara cadrului legal. De esența regimului juridic al drepturilor salariale ale personalului bugetar este faptul că ele se stabilesc exclusiv prin lege.
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii,expunând pe larg în continuare succesiunea actelor normative incidente în cauză.
A mai arătat recurenta că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune la reclamanților, întrucât în tot intervalul 2000 - 20.03.2008, până când a fost pronunțată decizia nr. 21/10.03.2008, orice instanță judecătorească era competență a se pronunța cu privire la aplicabilitatea normelor de abrogare a sporului de 50%, dreptul subiectiv putând fi valorificat oricând de reclamanți, chiar prin introducerea unei acțiuni în justiție.
Susține recurenta că nu poate fi reținut ca și motiv invocarea discriminării, atât timp cât nu au fost aplicate dispozițiile legale referitoare la salarizarea controlorilor financiari, diferențiat în funcție de rasă, naționalitate, etnie, religie, etc. drepturile salariale fiind acordate controlorilor financiari așa cum acestea au fost stabilite de prevederile legale în vigoare la data acordării lor.
A expus recurenta pe larg în continuare argumente în sprijinul motivelor de recurs invocate.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3041raportat la art. 304 pct. 9 și pct. 6 Cod procedură civilă precum și pe dispozițiile textelor legale indicate în cuprinsul cererii de recurs.
În dovedirea cererii de recurs a depus la dosar în copie deciziile nr. 819/3.07.2008, 818/3.07.2008, 820/3.07.2008, 838/27.05.2009 pronunțate de Curtea Constituțională (13-48).
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și au depus la dosar în copie practică judiciară (85-111).
Examinând actele și lucrările dosarului asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% lunar din salariul de bază brut lunar", dar prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa; într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin art. 1 pct.42 din OG nr. 83/2000, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat nu le poate fi imputată reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Art. 56 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, dispune ca judecătorii financiari, procurorii financiari, judecătorii financiari inspectori, procurorii financiari inspectori, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar aferent activității jurisdicționale din cadrul Curții de Conturi beneficiază de sporurile salariale prevăzute pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate din prezenta lege.
Prin decizia nr. XXI din 20.03.2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 444 din 13 iunie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, această decizie fiind obligatorie, conform dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilă.
Astfel, instanța supremă, prin considerentele deciziei enunțate, a argumentat că dispozițiile art. 1 pct. 42 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din OG nr. 83/2000 adoptat cu încălcarea limitelor legii speciale de obligare sunt neconstituționale conform art. 147 alin. 1 din Constituție și își încetează efectele iar inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute iar dispozițiile enunțate, impune ca instanța să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
În raport de cele reținute, instanța supremă a argumentat că "rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice" acest lucru presupunând că " nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile OG nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art. 108 alin. 3, în forma republicată în 2003 Constituției României.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Față de cele reținute, având în vedere considerentele instanței supreme prin care s- constatat că sporul de risc și suprasolicitare de 50% nu a fost abrogat și că se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în dispozițiile enunțate, respectiv art. 47 din Legea nr. 50/1996, se impune și acordarea în continuare a acestui spor.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile art. 312 alin. 3 din același act normativ, casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Cu alte cuvinte și întrebuințând sintagma consacrată, instanța săvârșește un "exces de putere".
Instanța săvârșește un "exces de putere" când pronunță o hotărâre judecătorească fără nici o competență, în acea problemă, când încalcă principiul separației puterilor în stat, prin imixtiunea în atribuțiile puterii legislative sau executive.
Or, atât timp cât în ceea ce privește pricina dedusă judecății a fost pronunțat un recurs în interesul legii, așa cum mai sus s-a arătat, iar dezlegarea dată problemei de drept judecate este obligatorie pentru instanță, Curtea nu poate reține că în cauză prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, că ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat.
Scopul declarat al recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești.
Fiind sesizată cu problema de drept ce face obiectul prezentului litigiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că reclamanții au dreptul la sporul de 50% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Hotărârea este lipsită de temei legal, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, atunci când din modul cum este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.
Lipsa de bază legală a hotărârii înseamnă absența unei noi norme juridice care să poată constitui premisa majoră a silogismului judiciar față de soluția dată.
Însă, așa cum mai sus s-a arătat în materia dedusă judecății a fost pronunțat un recurs în interesul legii iar potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 teza a II-a Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, în aceste condiții Curtea neputând reține în cauză incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtaCurtea de Conturi a României, prin reprezentant legal, împotriva sentinței nr.1905din05 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond.,
2 ex. 27.01.2010, tehnored.
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean
