Pretentii civile. Speta. Decizia 2829/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2431/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2829/
Ședința publică de la 29.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Cornel Dobraniște
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurentele-reclamante, șl și recurentul-pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.4884/12.06.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a -a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.10.744/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și CURTEA de APEL BUCUREȘTI.
Curtea s-a constituit cu judecător potrivit planificării de permanență, față de incompatibilitatea, conform art.24 alin. 1 Cod procedură civilă a doamnei judecător, care a fost avansată la instanță superioară și căreia i-a revenit competența să soluționeze recursul declarat împotriva sentinței civile nr.4884/12.06.2008, asupra căreia s-a pronunțat la fond, în același proces.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de
administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.10744/3/14.03.2008, reclamanții, și (decedat) prin soție i-au chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, Ministerul Justiției si Statul R prin Ministerul Economiei si Finanțelor solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea paraților sa achite sumele corespunzătoare sporului pentru risc si suprasolicitare de 50% calculat lunar la salariul de baza, începând cu 1 noiembrie 2000 si in continuare, iar in privința reclamantei pana la data de 11.03.2005 si in privința reclamantului pana la data de 13.12.2004, actualizarea sumelor datorate cu acest titlu pana la plata efectiva, efectuarea mențiunilor corespunzătoare in carnetele de munca ale reclamanților, obligarea paratului Ministerul Economiei si Finanțelor sa aloce sumele necesare efectuării acestor plați.
Prin sentința civilă nr.4884/12.06.2008 Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Statul R prin Ministerul Economiei si Finanțelor, ca neîntemeiată; a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru pretențiile reclamanților, si, in calitate de moștenitoare a defunctului, aferente perioadei 1 noiembrie 2000-februarie 2005 si a respins aceste pretenții, față de prescripția extinctiva a dreptului la acțiune; a admis în parte cererea formulata de reclamanții, si împotriva paraților Statul R prin Ministerul Economiei si Finanțelor, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, Ministerul Justiției; a obligat parații Statul R prin Ministerul Economiei si Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI si Tribunalul București la plata către reclamantele, si a sumelor reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, pentru perioada 01.03.2005-12.06.2008, având in vedere perioada in care au îndeplinit calitatea de magistrați in cadrul instituțiilor parate, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadentei pana la data plații efective; a respins pretențiile reclamanților pentru viitor, ca neîntemeiate; a obligat pârâții să înscrie mențiunile privind sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară în carnetele de munca ale reclamanților.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanții,sunt judecători în cadrtul Tribunalului București, a fost judecător în cadrul aceleiași instanțe până la data de 11.03.2005 și (decedat), autorul reclamantei, a fost judecător până la data de 13.12.2004.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocata de acesta, instanța a respins-o ca neîntemeiata.
Reținând culpa paratului, care răspunde pentru consecințele discriminatorii ale legii privind salarizarea, astfel încat, instanța nu este chemata sa se pronunțe asupra unei despăgubiri de către Ministerul Finanțelor Publice in calitate de angajator, ci asupra unei obligații a Statului pentru prejudicierea drepturilor reclamanților pe cale normativa si existenta unei discriminări transpuse prin lege, caz in care răspunderea revine statului in calitate de garant al respectării drepturilor persoanelor in cadrul procesului legislativ, motiv pentru care, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R prin Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru pretențiile reclamanților aferente perioadei noiembrie 2000-februarie 2005, având in vedere data la care a fost introdusa cererea de chemare in judecata, 14.03.2008, instanța constata ca acțiunea a fost introdusa dupa implinirea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art.283 Cod procedura civila, in cauza nefiind făcuta dovada unor cauze de intrerupere sau de suspendare a termenului respectiv.
Față de aceste considerente, instanța a respins aceste pretenții, față de prescripția extinctiva a dreptului la acțiune.
Reținând ca pretențiile reclamantei, in calitate de moștenitoare a autorului sau, se refera doar la perioada noiembrie 2000-decembrie 2004, instanța de fond a constatat că aceste drepturi s-au stins in totalitate prin prescripție, și le-a respins in consecință.
În ceea ce privește celelalte pretenții ale reclamantelor, si, din analiza materialului probator, instanța de fond a constatat întemeiată cererea formulata.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
La data de 1 octombrie 2000 a intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care a abrogat expres prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996. Astfel, prin dispozițiile art.1 pct. 42 din Ordonanța de Guvern nr.83/2000 s-a statuat că "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 563 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează: - 42. articolul 47 se abrogă".
În ședința din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008 a pronunțat decizia nr. XXI, cu următorul dispozitiv: "Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi aii personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 1 si 3 din Codul d e procedura civila, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Ca atare, in aprecierea obligatorie pentru instanțele judecătorești, data de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008, prin decizia nr. XXI/10.03.2008, in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Textul dispozitivului utilizează un verb la timpul prezent ("au dreptul"), ce justifica interpretarea ca acest spor se cuvine judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate si la data pronunțării deciziei nr. XXI, respectiv 10.03.2008, in ciuda abrogării Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, in întregime, prin OUG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
A reținut instanța de fond că neacordarea sporului de 50% din indemnizația de baza bruta lunara, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, reclamanților instituie un tratament inegal in raport de reclamanții care l-au câștigat, prin hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate de Curțile de Apel din Pitești, C, B, O, invocate de Procurorul General al României in recursul in interesul legii.
Ca atare, instanța a constatat că reclamanții au o legitima de a obține recunoașterea creanței lor, in situația contrara incalcandu-se articolul 1 din Primul Protocol Adițional combinat cu articolul 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Față de toate aceste considerente, instanța de fond a admis în parte cererea si a obligat parații Statul R prin Ministerul Economiei si Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI si Tribunalul București la plata către reclamantele, si a sumelor reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, pentru perioada 01.03.2005-12.06.2008, având in vedere perioada in care au indeplinit calitatea de magistrați in cadrul instituțiilor parate, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadentei pana la data introducerii acțiunii.
În ceea ce privește plata acestor drepturi pentru viitor, cum au solicitat reclamanții, instanța de fond a apreciat că nu poate stabili la momentul pronunțării hotărârii dacă aceștia vor mai îndeplini condițiile prevăzute de lege dupa acest moment, obiectul acestei cereri nefiind o creanță certă, lichidă si exigibilă, intrucat, prin ipoteza, drepturile solicitate nu sunt nici lichide si nici scadente la momentul pronunțării hotărârii, ele fiind datorate numai in măsura in care vor fi datorate drepturile salariale pentru viitor.
Pentru a acoperi prejudiciul determinat de neplata acestor drepturi, instanța a obligat parații la plata către reclamanți a sumelor reprezentând diferența rezultata actualizarea debitului principal cu indicele de inflație pana la data plății efective.
Potrivit art. 161 alin. 4 din Codul muncii, neplata salariului poate determina angajatorul la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatul Art. 1082 din Codul civil prevede ca debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea sa, afară doar dacă nu va justifica că neexecutarea provenind dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată, iar, in baza art. 1084 din Codul civil daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea suferită beneficiul de care a fost lipsit, evident în speță nu se poate contesta faptul că moneda națională a fost și este în continuă devalorizare.
de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piața si prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați in circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare.
În temeiul art.1 si 3 din Decretul nr. 92/1976, a obligat pârâții să înscrie mențiunile privind sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară în carnetele de munca ale reclamanților.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au formulat recurs motivat recurenții-reclamanți, si, in calitate de moștenitoare a defunctului,precum și recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Recursul a fost înregistrat inițial pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr-, și urmare a pronunțării deciziei nr.104/20.01.2009 de către Curtea Constituțională, prin decizia nr.3406/18.03.2009, s-a declinat competența de soluționare a acuzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.
Pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI, cauza a fost înregistrată la Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
Prin recursul formulat,întemeiat în drept pe disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenții-reclamanți, si, in calitate de moștenitoare a defunctului, critică soluția instanței de fond motivat de faptul că s-a făcut o aplicare greșită a legii prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.11.2000-1.03.2005 și greșit s-a respins cerere de acordare a sporului solicitat și pentru viitor.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecatoresti magistrații si personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar, pentru risc si suprasolicitare neuropsihica. Acest articol a fost abrogat prin art. ] pct. 42 din nr.OG 83/2000. Prin Decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 21/2008 magistraților li s-a recunoscut dreptul la sporul de risc si sporul de suprasolicitare neuropshica și dupa intrarea in vigoare a nr.OG 83/2000.
Apreciază recurenții că termenul de prescripție nu a început sa curgă decât din momentul pronunțării recursului în interesul legii, până la momentul pronunțării recursului în interesul legii nu a curs si nu a început sa curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 83 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate. Potrivit art. 295 alin. 1) din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislație muncii si in măsura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca, cu dispozitiile legislației civile. Cum Codul muncii nu conține prevederi privind prescripția dreptului material la acțiune se aplica dispozițiile Decretului nr.167/1958 privind prescripția exctinctiva.
În decizia nr. 21/10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recursul în Interesul legii, motivul pe care se fundamentează recunoașterea dreptului magistraților la sporul de risc si de suprasolicitare îl constituie constatarea încălcării dispozițiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adică depășirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament către Guvern.
În aceste condiții, nu se poate susține ca termenul de prescripție a început sa curgă de la data da 01.11.2000, in condițiile in care actul normativ care abroga drepturile magistraților avea vicii de procedura, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiza normala a nr.OG 83/2000. Culpa adoptării nr.OG 83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu poate fi transferata justitiabilului. Culpa apartine organelor statului prin adoptarea unor acte normative fără a avea competenta necesara, iar aceasta culpa a statului nu trebuie sa priveze cetățeanul de drepturile sale legale si legitime, pe care le-ar fi obținut in lipsa acestei cuple a statului cu privire la legiferare.
Referitor la respingerea cererii de acordare a sporului de 50% și pentru viitor, consideră recurenții că cererea nu viza o despăgubire ci recunoașterea existenței dreptului de a beneficia de sporul de 50% pentru viitor.
Recunoașterea dreptului de a beneficia de acest spor este consecința temeiurilor de drept care au stat la baza admiterii acțiunii, cele două capete de cerere având aceeași legitimitate, așa cum a constatat instanța de fond "prevederile OG83/2000, raportate la art. 47 din Legea nr. 50/1996 încalcă dispozițiile instituționale." Ceea ce înseamnă că ele au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea" lor s- făcut cu încălcarea prevederilor instituționale și a normelor de tehnică legislativă. Consecința firească nu poate fi alta decât aceea că dreptul privind aplicarea sporului de 50%, ca drept de creanță, există și în prezent în patrimoniul recurenților.
Soluția instanței de fond conduce la o recunoaștere parțială a dreptului, ceea ce este de neconceput ca efectele invalidării operațiunii de scoatere din uz a dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996, să fie recunoscute doar până la pronunțarea hotărârii.
Prin recursul său, recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivare:
- În conformitate cu art.304 pct.6 Cod procedură civilă instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Consideră recurentul că soluția pronunțata de instanța in sensul obligării Statului R prin Ministerul Economiei si Finanțelor la plata drepturilor salariale solicitate de reclamanți, alături de ceilalți parați, respectiv Ministerul Justiției ordonator principal de credite si angajatorii Tribunalul București si Curtea de APEL BUCUREȘTI este total neîntemeiata.
Instanța nu a avut in vedere faptul ca reclamanții prin cererea de chemare in judecata, in contradictoriu cu instituția noastră, au solicitat sa se dispună obligarea paratului Statul R prin Ministerul Economiei si Finanțelor sa aloce fondurile necesare efectuării plații.
Reclamanții prin cererea de chemare in judecata nicidecum nu au solicitat obligarea Statului R prin Ministerul Economiei si Finanțelor la plata drepturilor solicitate.
Instanța încălcând astfel principiul disponibilității a înțeles sa oblige Statul R prin Ministerul Economiei si Finanțelor sa plătească drepturile salariale solicitate de reclamanți si totodată sa facă mențiunile in cărțile de munca.
- Potrivit art.304 pct.9 Cod procedura civila -hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal si a fost data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii-in ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R prin Ministerul Economiei si Finanțelor.
Ministerul Justiției are calitate de ordonator principal de credite, iar in conformitate cu dispozițiile art.21 din Legea nr.500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
Consideră recurentul că, pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Economiei si Finanțelor a fost obligat la alocarea fondurilor către Ministerului Justiției,duce la nesocotirea Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, prin care este reglementata procedura bugetara si totodată pune instituția în imposibilitatea punerii in executare a acestei hotărâri.(decizia finala privind conținutul bugetului nu aparține acestei instituții).
Între reclamanți si Ministerul Economiei si Finanțelor nu exista nici un fel de raporturi legale sau contractuale care sa justifice chemarea in judecata a acestei instituții.
Raporturile de munca sunt intre reclamanți pe de o parte si instituțiile in care si desfășoară activitatea pe de alta parte.
Pretențiile reclamanților solicitate prin cererea de chemare in judecata reprezinta drepturi de personal, care nu pot fi plătite decât de către angajator.
Prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite( principal, secundar si tertiar), sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim le posturi aprobat prin lege.
Totodată, prin art.25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, ordonatorii principali de credite au fost abilitați sa introducă in structura bugetelor proprii si ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează sa fie puse in plata sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuire de sume, pe tot parcursul anului.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc si suprasolicitare neuropsihica magistrații, precum si personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar".
Prin intrarea in vigoare a Ordonanței nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, art.47 invocat de reclamanți a fost abrogat expres.
Totodată prin intrarea in vigoarea a Ordonanței nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, la art. 30 se mentionează: "La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă: a) Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare;"
Ca urmare a intervenirii unor modificări legislative, inițial a fost abrogat art.47. iar ulterior Legea nr.50/1996 a fost abrogata în totalitate.
Față de motivele de recurs invocate de recurenții-reclamanți, a formulat întâmpinare intimatul-pârât Ministerul Justiției, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe, pentru următoarele motive:
Prin sentința pronunțată, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamanți, în sensul că a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru pretențiile reclamanților, și,aferente perioadei 1 noiembrie 2000 - februarie 2005, având în vedere data introducerii acțiunii 14.03.2008.
Potrivit art. 3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție este de 3 ani dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 "cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi neacordate sau a unor despăgubiri către salariat."
De asemenea, potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 "Prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune".
Menționează intimatul-pârât că în spețe cu același obiect, instanțele de judecată au constatat intervenirea prescripției extinctive pentru perioade aflate în afara perioadei de trei ani de la data nașterii dreptului material la acțiune al reclamanților.
La dosar au fost depuse 4 adeverințe cu nr.2069//24.04.2009 emise de Tribunalul București - Departamentul Economic și Financiar, care cuprind funcțiile și indemnizațiile brute lunare avute în perioada pentru care s-a solicitat acordarea sporului de 50% pentru recurentele-reclamante, și pentru recurenta-reclamantă, adeverința nr.2/4145/C/27.04.2009 emisă de Curtea de Apel, care menționează perioada exercitării funcției de judecător.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței prin prisma criticilor formulate, cât și potrivit disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Recursul formulat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost găsit nefondat și va fi respins cu următoarea motivare:
Acest recurent nu a fost chemat în judecată în calitate de angajator. Conform legii fundamentale, Statul este garantul respectării drepturilor și libertăților tuturor cetățenilor.
Conform art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004 republicată, organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că ordonatorul principal de credite Ministerul Justiției și angajatorii Tribunalul București și Curtea de APEL BUCUREȘTI sunt în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate, fără interpunerea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Analizând motivele de recurs invocate de recurenții-reclamanți, Curtea constată următoarele:
În privința pretențiilor recurentei-reclamante în calitate de moștenitoare a defunctului, fost judecător până la data de 13.12.2004, în mod corect instanța de fond le-a respins ca fiind prescrise.
Dispozițiile art.166 alin. (1) din Codul muncii stabilesc că "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiile privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data de la care drepturile respective erau datorate."
Ori, cererea introductivă fiind înregistrată la data de 14.03.2008, data de 13.12.2004 până la care se solicită plata acestui spor, se situează cu mult înaintea termenului de când operează precripția.
Cererea recurentelor-reclamante, este întemeiată și va fi admisă.
Prin respingerea capătului de cerere privind plata acestui spor și în viitor, instanța de fond nu s-a conformat celor statuate prin decizia de îndrumare nr.21/10.03.2008 a ICCJ, decizie care este obligatorie pentru instanțe și a lăsat la latitudinea angajatorului plata acestui spor pentru viitor.
Mai mult, nerecunoașterea acestui drept al reclamantelor și după data pronunțării sentinței este în vădită neconcordanță cu dispoziția instanței privind obligarea pârâților să înscrie în cărțile de muncă ale reclamanților mențiunile privind sporul de 50%.
Atât timp cât pe rolul altor instanțe s-au judecat cauze similare, în care s-a cerut și s-a admis obligarea pârâților-angajatori la plata și pe viitor a acestui spor, nu se poate limita în alte cauze acest drept, dacă nu există o prevedere expresă în acest sens prevăzută de un act normativ,cu atât mai mult cu cât condițiile de risc și suprasolicitare nu s-au schimbat, ci chiar s-au acutizat.
Limitarea acordării acestui spor pentru recurenții din prezenta cauză, ar duce la o situație de discriminare și defavorizare a acestora în raport cu ceilalți magistrați al căror drept a fost recunoscut și acordat și pe viitor, situație care poate induce învrăjbirea unora contra altora, care fac parte din aceeași categorie profesională.
Că acest drept se cuvine acordat și pe viitor reiese și din Ordinul nr.1165/C/9.04.2009 al Ministrului Justiției și Libertăților, ce prevede că "începând cu data de 1 martie 2009, judecătorilor din cadrul instanțelor judecătorești care dețin hotărâri judecătorești executorii prin care li se recunoaște plata " pentru viitor" sau " in continuare" a sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica, li se va achita acest spor, calculat la indemnizația de încadrare bruta lunara, prevăzuta de lege".
Față de aspectele de fapt și de drept reținute, Curtea va admite recursul recurentelor-reclamante, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va obliga pârâții la plata în continuare către reclamante a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
.//.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4884/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Admite recursul declarat de recurentele-reclamante, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Obligă pârâții la plata în continuare către reclamantele, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
18.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Lizeta Harabagiu, Cornel Dobraniște
