Pretentii civile. Speta. Decizia 283/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 283/

Ședința publică de la 21 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

GREFIER - -

.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - SA B - prin avocat, cu sediul în B, sector 1, nr. 239,împotriva sentinței civile nr. 45/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata domiciliată în B,-, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentă avocat, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că nu s-au depus la dosar actele solicitate de instanță la termenul anterior.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentei menționează că au avut loc negocieri anuale și că primele de Paști și C au fost incluse în salariu și că se face o confuzie între negocierea contractului colectiv de muncă și negocierea salariilor.

Solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 2712/113 din 19.09.2007 la Tribunalul Brăila reclamanta a chemat în judecată pe pârâta - SA B solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 3360 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, obligarea aceleiași pârâte la plata sumei de 565 lei cu titlu de daune reprezentând actualizarea sumelor neacordate cu coeficientul de inflație calculat la nivelul lunii iulie 2007.

În motivarea acțiunii civile reclamanta a susținut că a lucrat la pârâtă fiind salariatul ei din 1990 și până în 2005 la Punctul de lucru B, raporturile de muncă încetând la 30.11.2005 conform mențiunilor din carnetul său de muncă.

În perioada angajării, a mai arătat reclamanta, beneficia pe lângă salariul de bază lunar, conform contractului individual de muncă și de drepturi bănești acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat între părți la nivel de societate.

În baza art. 168 (1) din contractul colectiv de muncă s-a prevăzut expres obligația suplimentării veniturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe - SA pentru fiecare salariat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, a mai arătat reclamanta.

Deși aceste drepturi salariale, a mai arătat reclamanta, au fost menționate fără nici o modificare în Contractul colectiv de muncă la nivel de societate pe întreaga perioadă 2004 - 2005, ea nu a mai beneficiat de ele.

A mai arătat că aceste drepturi salariale suplimentare trebuiau plătite în funcție de salariul mediu brut negociat stabilit la nivel de societate, astfel anul 2004 de 980 lei/persoană; anul 2005 de 1.400 lei/persoană, anul 2006 de 1.850 lei/persoană, anul 2007 de 2.000 lei/persoană.

În atare condiții, a arătat reclamanta, nu a beneficiat de aceste drepturi salariale suplimentare pe perioada anilor 2004 - 2005 cu ocazia sărbătorilor de Paști și C în sumă totală de 3.360 lei conform situației anexe.

Pentru neacordarea la timpul cuvenit a acestor drepturi salariale pârâta îi datorează și suma de 565 lei reprezentând actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație.

Prin întâmpinarea depusă pârâta - SA Bas olicitat respingerea ca nefondată a acțiunii civile.

Pârâta, prin întâmpinare, a invocat mai multe excepții de procedură astfel:

Excepția de prescripție a dreptului la acțiune conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.

A arătat pârâta că prin acțiunea civilă se solicită plata unor prime neacordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C pe perioada anilor 2004 - 2007 și că, în ceea ce privește primele aferente anilor 2004, 2005, 2006, dreptul la acțiune s-a prescris având în vedere termenul special de prescripție prevăzut de legislația muncii.

A arătat că, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă a unor clauze ale acestuia, cererile în vederea soluționării conflictului de muncă pot fi soluționate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

Or, în cauză s-a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă.

Excepția de prematuritate a introducerii acțiunii civile întrucât dreptul pretins pentru a fi valorificat prin acțiune trebuie să fie actual, adică să nu fie supus unui termen sau condiții suspensive.

A arătat că, potrivit art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, text nemodificat în perioada 2003 - 2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul ci, doar subsecvent, negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente Paștele și Cul, ori atât timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii concrete a modalităților de acordare, a criteriilor, a condițiilor și a beneficiarilor nu au avut loc, nu se poate vorbi de existența unui drept actual.

Or, timp de 3 ani Sindicatul nu a solicitat patronatului negocieri pentru acordarea acestor drepturi.

Pe fondul cauzei pârâta a susținut că acțiunea civilă a reclamantei este nefondată întrucât drepturile solicitate începând cu anul 2003 au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.

A arătat că în fiecare an s-a procedat la republicarea contractului colectiv de muncă după negocierile purtate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.

Contractul colectiv de muncă, a mai arătat pârâta, a fost supus interpretării Comisiei Paritare instituită conform prevederilor din contractul colectiv de muncă care, prin decizia din 31.08.2007, a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori, comisie care, în componența sa, a avut și reprezentanți ai.

A mai susținut intimata că art. 168 din contractul colectiv de muncă trebuie interpretat prin prisma modificărilor aduse acestuia în perioada 2003 - 2005.

În anul 2003, urmare unor negocieri între cele două părți, s-a convenit ca art. 168 din contractul colectiv de muncă să aibă conținutul de la alin. 1 și la alin. 2 ca pentru anul 2002 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, a arătat intimata.

Această clauză a fost reluată în această formă și în contractul colectiv de muncă pentru anul 2004, arătat pârâta.

Începând cu versiunea republicată în anul 2005, art. 168 alin. 2 precizat clar: "În anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", a arătat pârâta.

Prin aceasta se dovedește că încă din anul 2003 aceste drepturi au fost incluse în salariul de bază, a arătat pârâta.

Interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă trebuie făcută după voința părților și nu după sensul literar al termenilor utilizați în acestea, conform dispozițiilor art. 977 Cod civil, a mai susținut pârâta.

La calculul drepturilor solicitate, a mai arătat pârâta, trebuie avut în vedere salariul de bază mediu pe care este de 790 lei pentru 2004 și de 799 lei din noiembrie 2004, de 850 lei pentru 2005 și de 927 lei din noiembrie 2005, de 1.047 lei pentru 2006 și de 1.160 lei din noiembrie 2006 conform adresei nr. 2022/04.09.2007 a - SA și nu salariul mediu brut.

Prin sentința civilă nr. 45 din 17.01.2008 s-a admis acțiunea civilă reclamantei.

A fost obligată pârâta - SA B să plătească reclamantei suma de 3.360 lei reprezentând drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C pentru anii 2004 - 2005 actualizată cu rata inflației până la data plății integrale.

Instanța de fond a reținut că acțiunea civilă a reclamantei este fondată pentru următoarele considerente:

Cu privire la prescripție, instanța de fond a reținut că excepția este nefondată având în vedere faptul că art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâtă, prevede un termen de 6 luni pentru formularea cererii de soluționare a unui conflict de muncă legat de neexecutarea contractului colectiv de muncă.

Or, în cazul de față, obiectul cauzei îl constituie un conflict individual de muncă privind plata unor drepturi salariale neacordate, situație în care sunt incidente prevederile art. 283 al. 1 lit. c din Codul muncii.

Caracterul de drept salarial al pretențiilor rezultă chiar din art. 168 din contractul colectiv de muncă care le definește ca fiind "o suplimentare a drepturilor salariale", egală cu un salariu de bază mediu pe SA.

Cu privire la prematuritatea cererii instanța de fond a reținut că față de motivul invocat, respectiv nerealizarea negocierilor anuale înainte de sărbători, apărarea nu constituie o excepție care face prematură sesizarea instanței, ci ține de fondul cauzei.

Cu privire la drepturile bănești, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății, prevăd că salariații SA, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.

Potrivit textului, cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.

În alineatul 2 al textului se prevede că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Pârâta a susținut că cererea pentru plata drepturilor bănești este nefondată, având în vedere faptul că textul prevede acordarea drepturilor bănești suplimentare după negocieri prealabile, care nu au avut loc, întrucât nu s-au solicitat de către reprezentanții sindicatului.

Angajatorul a apreciat că, în lipsa negocierilor, salariații au acceptat implicit ca pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, în care drepturile suplimentare au fost incluse.

În acest sens, pârâta a adus ca argument faptul că în timp ce textul inițial al art. 168 folosea formularea "vor fi introduse", în contractele publicate în anii următori a fost folosită formularea "au fost introduse".

Totodată, au fost invocate dispozițiile art. 977 din Codul civil cu privire la interpretarea contractelor conform intenției părților.

Instanța de fond a reținut că susținerea nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

Drepturile pretinse sunt reglementate expres în art. 168 din Contractul colectiv de muncă.

Conform art. 977 din Codul civil, interpretarea contractului se face după intenția comună a părților, iar potrivit art. 978 din Cod, atunci când o clauză nu este clară, ea se interpretează în sensul că poate avea un efect, nu în acela ce n-ar produce nici unul.

Or, în cazul de față, este evident că intenția părților a fost stabilirea dreptului salariaților la salariile suplimentare cu ocazia sărbătorilor, nu cea de a justifica neacordarea acestora.

Concluzia aceasta se impune și față de textul care obligă la negociere cu 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, în vederea stabilirii valorii lor concrete, a modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.

Este evident că în cazul în care părțile ar fi ajuns la înțelegerea ca pe anii 2004, 2005 și 2006 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, pe motiv că drepturile suplimentare au fost incluse în salariu, păstrarea textului privitor la negocieri nu ar fi avut nici o rațiune.

În ceea ce privește negocierile, textul prevede "începerea cu ", ceea ce înseamnă că obligația este dată în sarcina angajatorului.

Totodată, realizarea negocierilor era în interesul conducerii pentru a nu fi expusă la eventualele acuzații de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, în condițiile în care obligația de plată și cuantumul dreptului erau stabilite prin contractul colectiv de muncă, iar obiectul negocierilor era doar modalitatea de plată, care genera obligații pentru angajator.

Art. 165 din Codul muncii reglementează principiul inadmisibilității renunțării la drepturile salariale, precizând că semnarea actelor de plată nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.

Potrivit art. 236 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.

Prin urmare, dispozițiile contractului colectiv de muncă sunt obligatorii, nerespectarea lor se concretizează în prejudicii materiale pentru fiecare salariat în parte, iar neaplicarea lor de către angajator îi îndreptățește pe salariați să pretindă îndeplinirea obligației izvorâte din lege, în temeiul art. 248 alin. 3 din Codul muncii.

Prin urmare, instanța de fond a reținut că obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești, reprezentând un salariu de bază mediu pe SA datorat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C pentru perioada solicitată de salariat este întemeiată.

Reclamantul a precizat cuantumul sumei datorate iar pârâta nu a făcut dovada că acesta ar fi greșit calculată.

Întrucât reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, cererea subsecventă de obligare a angajatorului la plata sumei actualizate în funcție de rata inflației până la achitare, instanța de fond a reținut-o ca fondată față de dispozițiile art. 269 din Codul muncii, astfel că a dispus ca suma să fie actualizată până la data plății, ținând seama și de faptul că suma pretinsă în acțiune cu titlu de diferență rezultată prin aplicarea coeficientului de inflație, reprezintă un calcul parțial.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta - SA B considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului declarat pârâta a susținut că potrivit contractului colectiv de muncă - art. 168 încă din anul 2003 reprezentanții și cei ai au convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare de C și Paști menționate în cuprinsul art. 168 alin. 1 să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat în acest sens fiind negociat și înserat în contractul colectiv de muncă art. 168 alin. 2.

Contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 textul art. 168 alin. 2 preluat textul din 2003 însă, cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, părțile au modificat acest text pentru a exprima într-o manieră mai clară intenția părților în sensul că includerea acestor drepturi s-a făcut în 2003 și a continuat să producă efecte și în anii următori, cele două prime fiind incluse în salariul de bază la începutul fiecărui an.

Deci, evoluția modificărilor textului art. 168 din contractul colectiv de muncă din perioada 2003 - 2007 arată că părțile contractului colectiv de muncă au stabilit clar includerea acestor drepturi începând cu anul 2003 în salariile angajaților, ea reflectând evoluția drepturilor salariale, a arătat recurenta-pârâtă.

A mai susținut recurenta-pârâtă că, Comisia paritară instituită potrivit contractului colectiv de muncă prin decizia din 31.08.2007 a interpretat art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă, în bonusurile de C și Paști în salariul de bază, începând cu anul 2003, decizie obligatorie pentru ambele părți ea confirmând că salariații nu sunt îndreptățiți să primească separat drepturi salariale suplimentare de Paști și C, ele fiind incluse în salariu.

Această decizie, a arătat recurenta-pârâtă, a fost semnată și de membrii.

Această decizie a Comisiei Paritare nu are caracterul unei renunțări la drepturile salariaților, ea având doar un rol de interpretare a contractului colectiv de muncă, a mai arătat recurenta.

Modul de interpretare dat de Comisia Paritară nu are caracter retroactiv ci, a stabilit doar voința părților pentru că 3 ani de zile nu s-a pus această problemă, a arătat recurenta.

Hotărârea instanței de fond este nelegală și pentru faptul că a încălcat dispozițiile art. 977 cod civil potrivit căruia interpretarea clauzelor unei convenții se face după voința părților astfel că trebuia să aibă în vedere Decizia Comisiei Paritare, a mai susținut recurenta-pârâtă.

Expertiza contabilă efectuată în dosarul nr- a Tribunalului Vrancea într-un litigiu identic, a stabilit că suplimentările salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 au fost incluse în salariul de bază al salariaților începând cu anul 2003, care au fost menținute și indexate în anii 2003 - 2007, expertiză care s-a efectuat prin raportare la datele comunicate de - SA la nivel național, astfel că acest raport de expertiză trebuia avut în vedere de instanță.

A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii civile ca nefondată.

Nu și-a motivat în drept recursul declarat.

Reclamanta nu a formulat și depus întâmpinare în cauză.

Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele dosarului, de dispozițiile legale aplicabile în cauză, de criticile formulate de recurentă, cât și de dispozițiile art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică astfel că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:

Susținerile recurentei pârâte că evoluția modificărilor art. 168 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2003 - 2007 sunt în sensul includerii acestor drepturi salariale suplimentare în drepturile salariaților începând cu anul 2003 nu poate fi primită.

Potrivit art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2003 salariații pârâtei, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP. Au mai prevăzut că: "cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".

În alineatul 2 în contractul colectiv de muncă pentru anul 2003 s-a prevăzut că: "pentru anul 2003 suplimentările de la alineatul 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu.

Contractele colective de muncă pentru anul 2004 au menținut aceeași formulare a textului art. 168 alin. 1 și 2, iar contractul colectiv de muncă pentru anul 2005 menținut formularea textului art. 168 alin. 1 modificând doar alin. 2 în sensul că: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Analizând textul art. 168 chiar din contractul colectiv de muncă pentru anul 2003 rezultă o contradicție între alineatele 1 și 2 pentru că în alin. 1 se stabilește modalitatea de acordare a acestor suplimentări salariale iar în alin. 2 se menționează o situație în sensul că "vor fi introduse" în salariile de bază.

De altfel, recurenta deși susține că ar fi negociat cu Sindicatul modalitatea de includere a acestor drepturi bănești în salariu nu a prezentat nici un act de negociere în acest sens.

Contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 preia aceeași formulare din contractul colectiv de muncă pentru anul 2003.

Contractul colectiv de muncă pe anul 2005 folosește în alineatul 2 sintagma "au fost introduse" în anul 2003.

Or, dacă recurenta-pârâtă ar fi inclus aceste drepturi în salariul de bază nu mai are necesar să prevadă în alin. 1 al art. 168 modalitățile de stabilire și acordare a acestor suplimentări salariale.

Recurenta-pârâtă în fiecare an a întocmit și înregistrat un nou contract colectiv de muncă - respectiv 2003, 2004, 2005, 2006 și 2007 an de an reluând dispoziția art. 168 alin. 1 în aceeași formă.

Or, dacă recurenta intenționa să includă primele în salariul de bază în perioada respectivă nu mai prevedea dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă sau prevedea numai faptul că aceste prime au fost sau sunt incluse în salariul de bază pentru că recurenta-pârâtă în motivele de recurs susține: pagina 3 "modul de atribuire a celor două prime este prin includerea lor în salariul de bază la începutul fiecărui an", situație nedovedită de aceasta.

Nu poate fi primită nici susținerea cu privire la incidența Deciziei din 31.08.2007 a Comisiei Paritare.

În primul rând, Comisia Paritară nu se poate pronunța în 2007 asupra clauzelor unor contracte colective de muncă pentru anii 2003, 2004, 2005, 2006 care și-au încetat aplicabilitatea.

În al doilea rând, Decizia Comisiei Paritare, modificată în 2007, clauzele contractelor colective de muncă pentru anii 2003 - 2006 când acestea nu mai sunt în vigoare, prin aceasta aducându-se atingere voinței părților la data încheierii acestor contracte colective de muncă și deci, această decizie nu poate fi considerată ca o interpretare a unor clauze.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 130/1996 și art. 244 din Codul muncii clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui în condițiile legii.

Această modificare trebuie făcută prin act adițional și ea nu poate opera pentru trecut ci pentru viitor.

Deci, orice modificare a contractelor colective de muncă anuale putea fi făcută în condițiile legii.

Faptul că reprezentanții Sindicatului au semnat această Decizie a Comisiei paritare nu are nici o relevanță, întrucât ea, legal, nu poate produce efecte asupra unor contracte colective de muncă care și-au încetat valabilitatea.

Nu poate fi primită nici susținerea recurentei că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 977 Cod civil pentru că, așa cum corect a reținut și instanța de fond, intenția părților a fost în acordarea acestor drepturi.

de către instanță a Deciziei Comisiei paritare nu înseamnă o încălcare a art. 977 Cod civil întrucât de fapt această comisie încalcă dispoziția legală mai sus menționată.

Raportul de expertiză efectuat într-un litigiu similar nu poate fi primit întrucât nu dovedește modul de introducere a acestor suplimentări salariale în salariul de bază al reclamantei, respectiv a salariaților - SA, expertiza preluând doar susținerile recurentei-pârâte și ale Comisiei paritare.

De altfel, atât expertiza invocată cât și celelalte expertize extrajudiciare invocă o serie de acte, negocieri care nu au fost depuse și dovedite de recurenta-pârâtă.

Expertiza justifică creșterile salariale ale salariaților - SA și nu problema în litigiu, introducerea sau nu în salariu a acestor prime de Paști și

Pentru toate aceste motive, curtea consideră că, criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici nu au fost invocate motive care să se încadreze în dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.

În atare condiții, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta - SA B împotriva sentinței civile nr. 45/2008 a Tribunalului Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta - SA B - PRIN AV., cu sediul în B, sector 1, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 45/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Aprilie 2008.

Președinte, pt. Judecător, JUDECĂTOR 1: Virginia Filipescu

Pt. jud., ,

aflat în, cf. art. 261 al.2, aflat în, cf. art. 261 al.2,

PREȘEDINTE, PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

Dr. Dr.

Pt. grefier,

aflat în, cf. art. 261 al.2,

Grefier șef secție,

-

: - -

: 2 ex.//15 Iulie 2008

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Ion Ioneci

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 283/2008. Curtea de Apel Galati