Pretentii civile. Speta. Decizia 2958/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1205/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2958/
Ședința publică din data de 05 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.229 din data de 05.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.5111/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, și cu intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, intimații-reclamanți, G, și intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea, constatând că în cauză s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, declară cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 03.10.2007 pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, reclamanții, G, C, și au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și pe chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sporului de stres de 50 %, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu luna aprilie 2004 și până în prezent, precum și în continuare, drepturi actualizate cu rata inflației și cu plata dobânzii legale de la data nașterii acestora, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plăților.
La data de 28.11.2007 pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 26.06.2008 Tribunalul Bucureștia dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de APEL BUCUREȘTI, în baza art. I și II din OUG nr. 75/2008, fiind înregistrată pe rolul Secției a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 09.07.2008 sub nr-.
Prin sentința civilă nr.229/05.11.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTIar espins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada cuprinsă între aprilie - septembrie 2004 și a respins acțiunea în consecință pentru aceste pretenții; a admis excepția lipsei calitații procesuale active a reclamantei pentru perioada aprilie - 24.11.2004 si a respins actiunea pentru aceasta perioada pentru lipsa calitatii procesuale active; a admis, in parte, actiunea formulata de reclamanții, G, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor; a bligat pârâții Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lânga Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul B, în raport de perioadele de încadrare, la plata unui spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, calculat la salariul de baza brut lunar, catre reclamanții, G, C începând cu octombrie 2004 pâna la data pronunțării prezentei hotarâri, 05.11.2008, și în continuare, pentru reclamanta din 24.11.2004 până la data pronunțarii prezentei hotarâri, 05.11.2008, și în continuare; a obligat parâții la plata dobânzii legale pentru sumele acordate de la data chemarii în judecată, respectiv 03.10.2007, și până la data plații efective; a obligat pârâții, în raport de perioadele de încadrare, la plata unui spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, calculat la salariul de baza brut lunar, către reclamanții, și începand cu octombrie 2004 până la data încetării raporturilor de muncă, prin pensionare, sume asupra cărora se va aplica dobanda legala calculată de la data chemării în judecata, respectiv 03.10.2007, și până la data plății efective; a respins ca neîntemeiata cererea reclamanților de actualizare a sumelor pretinse cu indicele de inflație; a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de munca cu privire la drepturile bănesti acordate prin hotărâre; a admis cererea de chemare in garantie și a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii a for găsită neîntemeiată întrucât soluționarea cererii nu reprezintă o adăugare la lege, ci o consecință a interpretării și aplicării legii în vigoare.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, potrivit dispozițiilor art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, care reprezintă dreptul comun în această materie, în cazul în care debitorul este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
În plus, art. 53 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, dispune în sensul că salariile din sistemul bugetar se plătesc o dată pe lună, pentru luna precedentă.
În aplicarea dispozițiilor legale evocate, având în vedere data sesizării instanței de către reclamanți, 4.10.2007, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada cuprinsă între aprilie - septembrie 2004 și a respins acțiunea reclamanților pentru aceasta perioada, ca fiind prescrisă.
De asemenea, a fost admisă excepția lipsei calitații procesuale active a reclamantei pentru perioada aprilie - 24.11.2004, dat fiind că din carnetul de muncă rezultă că aceasta a fost angajată în calitate de grefier la 24.11.2004 si a respins acțiunea pentru aceasta perioada pentru lipsa calitatii procesuale active.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest spor a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii OG nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial. În acest fel, prin emiterea OG nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevedea în art. 81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de sporuri pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ. Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Astfel, prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din OG nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României).
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Pentru considerentele expuse, având în vedere calitatea reclamanților de personal auxiliar de specialitate, s-a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile legale pentru acordarea acestui spor astfel încât, acțiunea a fost admisă.
În raport de dispozițiile art. 161 alin. (4) din Codul muncii, instanța a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la acoperirea integrală a prejudiciului ce le-a fost produs prin neplata drepturilor salariale în cuantumul prevăzut de lege, cu includerea sporului de 50%, astfel că au fost obligați pârâții la plata dobânzii legale pentru sumele acordate prin prezenta acțiune, de la data chemarii în judecată, respectiv 03.10.2007, și până la data plații efective.
Prima instanță a respins cererea de actualizare a drepturilor bănești solicitate de reclamanți și cu rata inflației ca neîntemeiată având în vedere atât prevederile art.164 alin.4 Codul muncii, cât și dispozițiile art.1088 cod civil care dispun că, în caz de neexecutare a obligației bănești, se pot acorda doar daune interese ce nu pot cuprinde decât dobânda legală. Față de prevederile OG nr.9/2000 care stipulează că în caz de neexecutare a unei obligații bănești se aplică dobânda legală, s-a apreciat că acordarea actualizării sumelor cu indicele de inflație, alături de dobânda legală, ar determina o dublă reparație a aceluiași prejudiciu patrimonial suferit ca urmare a plății cu întârziere a drepturilor cuvenite, reprezentând o îmbogățire fără just cauză.
A fost găsită întemeiată solicitarea reclamanților privind înscrierea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă, atâta vreme cât, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 92/1976, carnetul de muncă este documentul oficial care, între altele, dovedește retribuția și alte drepturi care se includ în aceasta.
De asemenea, a fost considerată întemeiată și admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora acest minister coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Rolul ministerului chemat în garanție este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete. Mai mult decât atât, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare. În conformitate cu prevederile art.3 din nr.OG22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 17.12.2008 Ministerul Economiei și Finanțelor și la data de 19.12.2008 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 16.02.2009, sub nr-.
Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Finanțelor Publice și întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Susține recurentul-chemat în garanție că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât această instituție gestionează bugetul de stat, însă nu are atribuții de a aloca fonduri din diverse capitole bugetare, cu nesocotirea legii finanțelor publice.
Responsabilitatea instituției recurente se limitează la faza de proiect bugetar, iar pronunțarea unei hotărâri prin care este obligat să aloce fonduri către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nesocotește Legea nr.500/2002, fiind în imposibilitatea executării hotărârii, pentru că bugetul de stat este aprobat prin lege organică de Parlamentul României care reprezintă puterea legislativă. Prin urmare, pronunțarea unei hotărâri prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită formă și conținut, decizie luată de puterea judecătorească, încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod de procedură civilă.
În plus, recurentul susține că între Ministerul Public și Ministerul Finanțelor Publice nu există raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în garanție a instituției și nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art.60 Cod pr.civilă.
Mai arată recurentul că în acest domeniu a fost adoptat un act normativ cu caracter de normă specială, respectiv OUG nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, potrivit căruia plata sumelor prevăzute în titluri executorii se va realiza, eșalonat, în termen de 18 luni. Astfel, prin Ordinul comun al ministrului justiției, ministrului economiei și finanțelor, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr.3774/22.08.2008 a fost reglementată modalitatea de executare a hotărârilor obținute de personalul din justiție atât pentru drepturile salariale, cât și pentru dobânzi, penalități sau alte sume acordate, calculate până la data plății efective, precum și pentru cheltuielile de executare.
Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se invocă dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cu aplicarea art.3041Cod pr.civilă, și se solicită admiterea recursului și respingerea ca neîntemeiată a capetelor de cerere privind aplicarea dobânzii legale la drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, plata pe viitor a acestora și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Se precizează că prin Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii, s-au interpretat normele referitoare la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, iar efectele aplicării dispozițiilor art.329 Cod pr.civilă încetează după data de 3.02.2007 când a intrat în vigoare OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Această aplicare a normelor din Legea nr.50/1996 se impune, deoarece în decizia în interesul legii se tratează doar problema eventualei abrogări a art.47 de către OG nr.83/2000, fără a se face referiri la prevederile OG nr.8/2007.
O altă critică a recurentului-pârât vizează plata nelegală dispusă de instanța de fond a drepturilor salariale solicitate în continuare, deoarece s-au depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege. Numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi. În consecință, este inadmisibilă cererea reclamanților privind recunoașterea și plata sporului pentru viitor.
Referitor la plata drepturilor bănești solicitate de reclamanți cu aplicarea dobânzii legale, se arată că această obligație este nelegală pentru că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În fine, față de cererea de obligare a pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigare prin sentința recurată în carnetele de muncă, se solicită respingerea acesteia față de dispozițiile art.11 al.2 din Decretul nr.92/1976 care permit înscrierea în carnet numai a retribuției tarifare de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta. Ori, sporul acordat de instanța de fond se adaugă la retribuția tarifară și nu se include în aceasta.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Criticile formulate de Ministerul Finanțelor Publice împotriva hotărârii de fond vizează calitatea procesuală pasivă a acestei instituții, aspecte ce vor fi cercetate în conformitate cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că reclamanții au chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice în calitate de chemat în garanție, iar nu de pârât, solicitând ca acesta să fie obligat a aloca ordonatorilor de credite fondurile necesare plății drepturilor salariale pretinse.
În cauză Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat, la rândul său, cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Prima instanță a admis această cerere de chemare în garanție și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății în raport de prevederile art.19 din Legea nr.500/2002, respectiv art.3 din OG nr.22/2002.
Susținerile recurentului-chemat în garanție în sensul că nu are calitate procesuală pasivă pentru că nu ar avea raporturi de muncă nici cu reclamanții, nici cu pârâtul ordonator de credite, vor fi înlăturate de
În litigiile aparținând jurisdicției muncii, părți pot fi persoanele fizice și juridice nominalizate în art.282 Codul muncii, respectiv salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, precum și alte persoane fizice și juridice care au vocația de părți ale unui conflict de muncă în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă. În cazul de față, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice trebuie analizată prin raportare la această ultimă ipoteză. Ori, reclamanții, în calitate de personal auxiliar de specialitate, au formulat pretenții de natură salarială de la ordonatorul de credite, solicitând însă ca acestuia să-i fie alocate fonduri de către Ministerul Finanțelor Publice, instituție cu care nu se află în raporturi juridice. La rândul său, ordonatorul de credite, tot pe temeiul legilor în vigoare, a formulat cererea de chemare în garanție, susținând că, în conformitate cu art.60 Cod pr.civilă, dacă ar cădea în pretenții se poate îndrepta împotriva acelei persoane care ar putea fi opozabilă în executarea obligației dispusă în sarcina sa.
Ori, în temeiul Legii finanțelor publice nr.500/2002, Ministerul Finanțelor Publice are responsabilitatea întocmirii proiectului de buget, această atribuție implicând dimensionarea bugetului atribuit ordonatorului de credite, astfel încât acesta să dispună de fondurile necesare pentru executarea unei hotărâri judecătorești. Chiar dacă Ministerul Finanțelor Publice nu aprobă bugetul, în propunerea de întocmire a acestuia trebuie să țină seama de obligațiile la plata cărora ordonatorul de credite, în cazul de față Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este ținut printr-o hotărâre judecătorească a cărei nerespectare este sancționată de dispozițiile art.277 Codul muncii.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice ca nefondat, considerând că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a normelor care vizează chemarea în garanție a unei persoane.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta este găsit de C, în opinie majoritară, fondat.
O primă critică vizează aplicabilitatea în timp a normelor care consacră sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată. În esență, se susține că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 21/2008 asupra aplicării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 trebuie limitată în timp până la intrarea în vigoare a OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, adică până la data de 03.02.2007.
Această argumentație va fi primită de Este de menționat faptul că dezlegarea dată de instanța supremă asupra aplicabilității normei care consacră sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete a fost analizată prin raportare la art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, concluzionându-se în sensul supraviețuirii normei față de neconstituționalitatea acestui din urmă text de lege emis de Guvernul României cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare adoptate de Parlament. Așadar, dreptul în discuție se aplică și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, fiind limitat în timp până la o eventuală ulterioară abrogare, cu respectarea normelor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
Cum pentru categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, abrogarea expresă a Legii nr.50/1996 republicată s-a făcut prin OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în vigoare începând cu data de 03.02.2007, drepturile bănești cu acest titlu se cuvin până la această dată.
Cum intimații-reclamanți au calitatea de personal auxiliar de specialitate, se găsesc în situația de a beneficia de sporul în discuție până la data de 03.02.2007, critica recurentului pârât sub acest aspect fiind fondată. Sub acest aspect urmează a se admite recursul declarat de ordonatorul de credite și a se modifica în parte sentința atacată, considerându-se că s-a făcut o greșită aplicare a normelor precizate anterior.
Cât privește critica referitoare la plata drepturilor bănești cu aplicarea dobânzii legale, Curtea constată că aceasta este nefondată, întrucât sporul pretins de intimații reclamanți are natura juridică a unui venit salarial care trebuie achitat lună de lună, reprezintă deci o prestație periodică iar prin neachitarea ei la termenele fixate de lege, se produce în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral, astfel cum prevede art.161 al.4 Codul muncii. Ori, această reparare a prejudiciului nu poate fi considerată suficientă numai prin plata drepturilor salariale pretinse, ci și a achitării dobânzii legale la aceste sume de la data chemării în judecată și până la achitarea integrală.
În fine, ultima critică referitoare la lipsa oricărei obligații din partea ordonatorului de credite de a face mențiuni despre sporul acordat intimaților-reclamanți în carnetul de muncă, Curtea consideră că argumentele aduse vizează doar o aplicare-/1976, ținând de interpretarea literară a termenilor folosiți în acest act normativ, iar nu de spiritul acestuia.
Dacă la nivelul anului 1976 salariații beneficiau de o retribuție tarifară de încadrare, iar sporurile erau puține și strict reglementate de lege, având o valoare unitară la nivelul tuturor salariaților, după 1990, deși acest act normativ continuă să producă efecte, nefiind abrogat, nu poate fi acceptată ideea că trebuie menționat în carnetul de muncă numai retribuția de încadrare ori salariul de bază.
Câtă vreme diverse categorii de personal beneficiază de salarizare în baza unor legi speciale, având cuantumuri diferite ale salariilor de bază și a sporurilor ori adaosurilor, se impune cu necesitate ca acestea să fie menționate în carnetul de muncă, pentru că toate aceste date referitoare la salarizare au relevanță în privința activității în muncă a salariatului.
Urmează așadar, a se înlătura aceste ultime critici și a se admite recursul în baza considerentelor anterioare, pe temeiul art.312 al.3 Cod pr.civilă, coroborat cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.229 din data de 05.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.5111/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, și cu intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Admite recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că înlătură dispoziția de obligare la plata sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru perioada ulterioară datei de 03.02.2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./05.06.2009
Jud.fond:;
Cu opinia separată a d-nei judecător - - în sensul respingerii recursurilor ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Ori, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Așadar, a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Prin urmare, Curtea reține că, pe de o parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se constată că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Așa fiind, apar ca nefondate criticile în sensul că drepturile pretinse de reclamanți nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât acest minister nu a fost chemat în judecată în legătură cu obligația de plată a drepturilor bănești pretinse de reclamanți, ci doar în legătură cu obligația de a aloca (de a pune la dispoziția angajatorilor) fondurile necesare plății acestor drepturi.
Judecător - -
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
