Pretentii civile. Speta. Decizia 310/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 310
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 2746/01.07.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CRAIOVA și intimații reclamanți, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se cererea scrisă depusă la dosar, prin care se solicită judecata în lipsă, conform art. 242.Pr.Civ. după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a reținut
spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 2746 de la 01 iulie 2009 admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și în consecință a respins acțiunea față de acest pârât.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de Ministerul Justiției și Libertăților.
A admis în parte acțiunea privind pe reclamanții, OG, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice B, Curtea de Apel.
A obligat pârâții către reclamanți la plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de 15 %, începând cu datele de angajare și până la 01.07.2009, actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății și în continuare până la intervenirea unei cauze de modificare sau încetare a acordării dreptului.
A obligat pârâta Curtea de APEL CRAIOVA să efectueze mențiunile corespunzătoare acordării acestui drept în carnetele de muncă ale reclamanților.
A respins capătul de cerere privind obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor Publice să aloce fonduri pentru plata acestor drepturi.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a admis-o, cu motivarea că din probele existente la dosar rezultă că nu există raporturi de muncă, iar potrivit art. 34 alin. 1 din Legea 500/2002, "Ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an, să depună Ministerului Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar anual următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli și estimările pentru următorii 3 ani, comunicare potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detailate".
În conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. 1 din Legea 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului său propriu, întocmește proiectele legilor bugetare pe care le depune la Guvern până la 30 septembrie a fiecărui an.
Art. 35 alin. 4 prevede că, după însușirea de către Guvern a proiectelor bugetare și de buget prevăzute la alin. 1, acesta le supune spre adoptare parlamentului cel mai târziu până la data de 15 octombrie fiecărui an.
De aici rezultă că, Ministerul Justiției și Libertăților, în calitate de ordonator principal de credite are obligația de a întocmi proiectul propriu de buget, astfel încât instanța constată cp excepția calității procesuale pasive față de acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin decizia 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unilaterală a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul deontologic la magistraților șu art. 78 alin. 1 Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești șu al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecători, procurori, magistrați asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la u spor de confidențialitate de 15 %, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază.
Decizia mai sus menționată se aplică și personalului conex din moment ce drepturile salariale ale acestora au fost calculate prin raportare și la decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la recursul în interesul legii.
Dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea acestor decizii este obligatoriu pentru instanțe în conformitate cu art. 329 alin. 3 cod pr. civilă.
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea reclamanților, în parte, a obligat pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15 %, începând cu datele de angajare și până la 01.07.2009, actualizate cu indicele de inflație la data efectivă a plății și în continuare până la intervenirea unei cauze de modificare sau încetare a acordării dreptului.
A obligat pârâta Curtea de APEL CRAIOVA, să efectueze mențiunile corespunzătoare acordării acestui drept în carnetele de muncă ale reclamanților.
Instanța a respins capătul de cerere privind obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor Publice să aloce fonduri pentru plata acestor drepturi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat Ministerul Justiției și Libertăților întemeiat pe dispoz. art. 304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă arătând în esență că a fost admisă acțiunea reclamanților în baza unor texte care nu se aplică altor categorii de personal din sectorul bugetar, astfel că nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate.
În cazul neacordării sporului de confidențialitate nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG 137/2000, a dispozițiilor Constituției și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale întrucât nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate ca drept recunoscut și protejat de lege pentru personalul auxiliar de specialitate.
Situația grefierilor nu poate fi considerată cu cea a funcționarilor publici sau cu cea a personalului din aparatul CNCD.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 304 ind. 1.pr.civ. Curtea a reținut următoarele:
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate recurenților, se constată că, față de obligația de confidențialitate pe care trebuie să o respecte (" să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistratsă păstreze lucrurile cu caracter confidențial în incinta instanțeisă nu permită consultarea lor"-art.15 alin.1 și 2 din Hot. Nr.328/2005 a: să" păstreze secretul profesional"-art.91 alin.1 din. Nr.303/2004) aceasta fiind o clauză legală a raportului de muncă al acestuia, o clauză obligatorie ( iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii), însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională ( de muncă ) de confidențialitate în sarcina reclamantului, implicit și de drept instituit și o obligație de plată ( o contraprestație salarială), pe cale de analogie legii ( deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial, în caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea dreptul la plata egală pentru munca egală, dreptul la salariu pentru munca prestată ( potrivit art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (2) din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art.6 și art. 154 din Codul Muncii ).
Obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă al funcției deținute.
Însă, este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate în calitatea lor de judecători, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu i recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminat, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest în spor salarial și pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale ( deci, indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Potrivit art.2 pct. (1) din declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Astfel, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești pentru judecătorii ce funcționează în instanțele românești, rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile interdicțiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate, fiind privați astfel de un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr.12, prin discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
În conformitate cu prevederile art.14 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, purtând titlul " Interzicerea discriminării", "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii, " lista cuprinsă în art. 14 nefiind limitativă", dreptul la nediscriminare " protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.
Conform art.16, " Egalitatea în drepturi ", din Constituția României, potrivit cu care: " cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", trebuia ca și magistrații să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atâta timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, dar fără a beneficia ca și acestea de sporul menționat.
Art.20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Curtea reține că acordarea acestui spor de confidențialitate doar pentru anumite categorii de personal ținute de obligația de confidențialitate s-a realizat fără arătarea scopului urmărit și a rațiunii legii, conducând la crearea unui tratament diferențiat ce nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie justificat rațional, cu respectarea principiului egalității cetățenilor.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească că persoane aflate în situație asemănătoare sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Nici o discriminare nu poate fi acceptată prin faptul că magistrații sunt retribuiți printr-o lege specială, o asemenea excludere a acestora realizându-se fără justificarea unui interes public și necesar.
Conform Directivei 2000/EC/78 - legislație comunitară în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
În speță, reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă specială și specifică, de confidențialitate, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale - unele chiar clasificate sau secrete de serviciu - constând de exemplu, în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor, secretul bancar, secretul economic.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate maia sus Curtea reține că recursul nu este fondat, astfel că în baza art. 312 Cod pr.civilă îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 2746/01.07.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CRAIOVA și intimații reclamanți,.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea - - |
Grefier, - - |
01.02.2010
Red.jud.-
2 ex/
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea