Pretentii civile. Speta. Decizia 32/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.32
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Cristina
- - -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SA, cu sediul în,-, jud.D, împotriva sentinței civile nr.1034 din 02.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna G, sat, str.- P, jud.D, prin Sindicatul și Panificație Târgoviște, cu sediul în Târgoviște,-, jud.D.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit art.15 alin.1 lit.a din Legea nr.146/1997 cu completările și modificările ulterioare, precum și în conformitate cu art.285 din Codul Muncii.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11 ianuarie 2008 ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate recurentei-pârâte să depună concluzii scrise a amânat prounțarea la data de 18 ianuarie 2008 când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față,
în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.2025/120/22 martie 2007 la Tribunalul Dâmbovița, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA-, pentru a fi obligată la plata drepturilor salariale care nu i-au fost acordate începând cu luna ianuarie 2007, respectiv salariul minim stabilit prin contractul colectiv de munca la nivel de ramură, a sporului de vechime de 10% și a drepturilor aferente delegării sale conform ordinelor de deplasare.
In motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prin anexa la contractul colectiv de munca la nivel de ramură () înregistrată sub nr.80/12 ianuarie 2007 cuantumul salariului minim garantat a fost stabilit la suma de 600 lei, iar societatea pârâtă i-a acordat un salariu lunar de 580 lei, inclusiv sporul de vechime, conform actului adițional la contractul său de muncă nr.420/19 ianuarie 2007; reclamantul a mai susținut că unitatea pârâtă trebuie să-i plătească și drepturile bănești aferente delegării, respectiv diurnele la acre este îndreptățit potrivit ordinelor de deplasare emise de pârâtă.
Prin cererile completatoare de la 18 aprilie 2007 și respectiv 2 mai 2007, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei și la plata sporului de stres-35%-începând cu data de 1 ianuarie 2004 precum și a dobânzilor aferente tuturor sumelor solicitate (filele 18 și 24 dosar fond). Ulterior cererea privind sporul de stres a fost restrânsă începând cu data de 1 ianuarie 2005, iar plata diurnelor- pentru 3 zile.
In dovedirea cererii sale, reclamantul a depus înscrisuri.
Pârâta SC SA, prin reprezentanții săi legali a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
A susținut pârâta că la data de 19 ianuarie 2007 s-a semnat actul adițional la contractul individual de muncă prin care salariul de bază brut lunar a fost stabilit la suma de 580 lei incluzând și sporul de vechime al reclamantului-care este de 10%, iar diurnele nu i-au fost decontate deoarece deplasarea s-a făcut sub 12 ore/zi, intrând în obligațiile de serviciu ale reclamantului.
Si pârâta a depus înscrisuri.
După analizarea acestora, în raport de susținerile părților, prin sentința civilă nr.1034/2 noiembrie 2007, Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea completată și precizată formulată de reclamant și a dispus obligarea pârâtei la plata către acesta a salariului minim lunar de 600 lei, a sporului de vechime de 10%, începând cu luna ianuarie 2007, sporului de stres de 35%, începând cu luna ianuarie 2005, precum și a diurnelor din ordinele de deplasare de la 11, 15 noiembrie și 7 decembrie 2005.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a stabilit că în art.46 din contractul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2007, salariul minim pentru munci calificate a fost negociat la 600 lei, deci în mod greșit unitatea pârâtă i-a acordat reclamantului un salariu sub acest minim.
Totodată, instanța a mai reținut și că potrivit art.49 lit.f din același contract de muncă a fost prevăzută acordarea sporului de vechime, cu precizarea că in această etapă el nu se include în salariu, astfel că primul capăt al cererii este întemeiat.
In privința diurnelor de deplasare pentru cele 3 zile solicitate de reclamant, prin sentință s-a reținut că ordinele de deplasare din 11 noiembrie, 15 noiembrie și 7 decembrie 2005 sunt semnate și poartă ștampila unității pârâte, făcându-se astfel dovada deplasării pentru mai mult de 12 ore zilnic, așa încât pârâta trebuie obligată la plata drepturilor bănești reprezentând diurnele de deplasare.
Referitor la ultimul capăt din cererea reclamantului, s-a reținut că până in anul 2004, unitatea a acordat șoferilor-ca și reclamantul -un spor de stres de 35%, acesta rezultând din copia carnetului său de muncă depusă la filele 25-29 dosar, astfel că in conformitate cu prevederile art.12 pct.2 din, dacă prin reglementări anterioare au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați, se vor aplica aceste reglementări, exceptând cazul în care prin lege se prevede expres altfel, iar reglementarea a fost înscrisă și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2005-2006, fiind deci îndreptățit reclamantul la plata sporului lunar de stres de 35%, începând cu luna ianuarie 2005.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că sporurile de vechime și de stres acordate reclamantului astfel cum rezultă din carnetul său de muncă, au fost incluse în salariul de bază brut lunar, însă mecanismul de calcul aritmetic a fost diferit: inițial potrivit primei modificări a
contractului de muncă aceste sporuri erau indicate distinct de salariul de bază, iar ulterior celei de a doua modificări, prin actul adițional nr.889/2004-ele au fost incluse în salariu prin acordul părților, așa încât reclamantul nu poate pretinde că i-au fost nesocotite drepturile (filele 4-5).
Recurenta a solicitat în temeiul art.3041cod pr.civ. admiterea recursului, pe baza noilor înscrisuri depuse (filele 6-9) și modificarea sentinței numai sub aspectul respingerii acțiunii pentru sporul de vechime si cel de stres.
Intimatul-reclamant reprezentat de liderul Sindicatului și Panificație Târgoviște, a solicitat prin întâmpinarea depusă (fila 13) respingerea căii de atac exercitate și menținerea sentinței care este legală și temeinică sub toate aspectele și cheltuieli de judecată.
Curtea, verificând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului,a dispozițiilor legale incidente în cauză dar si sub toate aspectele, astfel cum prevede art.3041cod pr.civ. constată că recursul declarat de societatea pârâtă este nefundat, pentru considerentele care succed:
Reclamantului -șofer la societatea recurentă SC SA, i s-a stabilit începând cu luna ianuarie 2007, un salariu de bază brut lunar de 580 lei având inclus sporul de vechime, potrivit actului adițional nr.420/19 ianuarie 2007 (fila 7 dosar fond) deși prin anexa la contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nr.80 din 12 ianuarie 2007 s-a prevăzut la art.52 pct.2 că salariul de bază minim brut pe ramură garantat în plată pentru programul lunar normal de lucru-de 170 ore- este de 600 lei(fila 6 dosar fond).
Pe baza acestor înscrisuri, corect prima instanță a stabilit că salariul acordat reclamantului sub această sumă încalcă obligația asumată de pârâtă și prevăzută de art.46 din /2007 (fila 61 dosar fond) impunându-se desdăunarea corespunzătoare a salariatului.
In egală măsură, instanța de fond a interpretat și analizat în mod corect prevederile art. 49 lit.f din /2007 (fila 62 dosar fond) si art.12 pct.2 din /2004-2006 (filele 89, 95) privind acordarea sporurilor de stres si de vechime, separat de salariu, așa încât nefiind o eroare de calcul aritmetic, cum a susținut recurenta, ci o încălcare a drepturilor salariale ale reclamantului,s-a impus, potrivit art.238 din Codul Muncii admiterea capătului de cerere din acțiunea reclamantului, obiect al criticii recursului de față.
Drept urmare, sentința recurată este legală și temeinică și nu există nici un motiv pentru reformarea ei, astfel că în baza art.312 cod pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată în suma de 28,80 lei reprezentând contravaloare transport, către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SA, cu sediul în,-, jud.D, împotriva sentinței civile nr.1034 din 02.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant,
domiciliat în comuna G, sat, str.- P, jud.D, prin Sindicatul și Panificație Târgoviște, cu sediul în Târgoviște,-, jud.D.
Obligă recurenta la 28,80 lei cheltuieli judiciare către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18 ianuarie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Cristina
- - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex./04.02.2008
dosar fond- -- Tribunalul Dâmbovița
judecători fond -
-
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Cristina
