Pretentii civile. Speta. Decizia 321/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția conflicte de muncă și asigurări sociale

Decizia nr. 321/R/ Dosar Nr-

Ședința publică din 10 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică JUDECĂTOR 2: Ligia Vâlcu

- - JUDECĂTOR 3: Camelia

- judecător

grefier

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor prin C, împotriva sentinței civile nr. 56 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor prin C, Tribunalul Brașov și Curtea de APEL BRAȘOV, precum și a intimaților reclamanți --, C și și a intimaților pârâți Tribunalul Covasna și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Procedura îndeplinită.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Constată că prin sentința civilă nr. 56/2008, Tribunalul Covasnaa admis acțiunea formulată de reclamantele, C ȘI, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Tribunalul Covasna, Ministerul Economiei și Finanțelor, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și, în consecință:

A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Brașov la acordarea creșterilor salariale pentru anul 2007, după cum urmează:

- pentru reclamanta -, cu 5% față de nivelul din luna decembrie 2006, începând cu data de 1 ianuarie 2007 și până la data de 28 februarie 2007;

- pentru reclamanta C, cu 5% față de nivelul din luna decembrie 2006, începând cu data de 1 ianuarie 2007 și până la data de 31 martie 2007;

- pentru reclamanta, cu 5% față de nivelul din luna decembrie 2006, începând cu data de 1 ianuarie 2007 și până la data de 31 martie 2007; cu 2% față de nivelul din luna martie 2007, începând cu data de 1 aprilie 2007 și până la data de 30 iunie 2007.

A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Covasna la acordarea creșterilor salariale pentru anul 2007, după cum urmează:

- pentru reclamanta -, cu 5% față de nivelul din luna decembrie 2006, începând cu data de 1 martie 2007 și până la data de 31 martie 2007; cu 2% față de nivelul din luna martie, începând cu data de 1 aprilie 2007 și până la data de 30 septembrie 2007; cu 11% față de nivelul din luna septembrie 2007, începând cu data de 1 octombrie 2007;

- pentru reclamanta C, cu 2% față de nivelul din luna martie 2007, începând cu data de 1 aprilie 2007 și până la data de 30 septembrie 2007; cu 11% față de nivelul din luna septembrie 2007, începând cu data de 1 octombrie 2007;

- pentru reclamanta, cu 2% față de nivelul din luna martie 2007, începând cu data de 1 iulie 2007 și până la data de 30 septembrie 2007; cu 11% față de nivelul din luna septembrie, începând cu data de 1octombrie 2007.

Pentru a pronunța această sentință. Prima instanță a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor art.137 alin. (1) Cod proc.civilă, premergător analizării fondului cauzei, instanța s-a pronunțat asupra excepțiilor privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, precum și asupra cererii de suspendare a cauzei formulată de pârâtul CNCD, respingându-le pentru considerentele consemnate în încheierea de ședință din 17 ianuarie 2008.

Asupra fondului cauzei, instanța apreciază pretențiile reclamantelor ca fiind întemeiate pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantele își desfășoară activitatea în calitate de judecători la Tribunalul Covasna de la data de 1 martie 2007 - -, de la data de 1 aprilie 2007 - C și de la data de 1 iulie 2007 -, anterior acestor date reclamantele funcționând ca judecători la Tribunalul Brașov.

Pretențiile acestora vizează acordarea creșterilor salariale în cele trei tranșe prevăzute de art.1.alin.1 din OG.nr.10/2007, ca urmare a constatării discriminării la care arată că sunt supuși comparativ cu celelalte categorii de salariați bugetari din România, fundamentând acțiunea pe dispozițiile art.2 din OG.nr.137/2000.

Instanța reține că reclamantele fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție - unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat, și sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii. o muncă li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și de dreptul la tratament egal în materie de salarizare conform dispozițiilor art.1 și art.295 din alin. 2 din acest cod.

Printr-o serie de acte normative personalul din sectorul bugetar a beneficiat de majorările salariale pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor. Fundamentul necesității acordării acestor majorări a fost acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006.

Potrivit OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice ".În conformitate cu dispozițiile art. 1 din același act normativ, "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".

Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile iar nu neapărat în situații chiar similare.

OG 10/2007 în art. 1 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, printre alte categorii și personalului care ocupă funcții de demnitate publică potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 (președinte, vicepreședinte, președinte de secție, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror general, prim-adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general și președintele și judecătorii Curții Constituționale) după cum urmează: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

De la aplicarea acestor prevederi au fost excluse așadar celelalte categorii de magistrați, respectiv judecătorii de la judecătorii, tribunale și curți de apel. Faptul că între magistrații care au beneficiat de majorările salariale conform OG 7/2007 și celelalte categorii de magistrați menționate anterior există o situație comparabilă, rezultă fără putință de tăgadă, din dispozițiile Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor și ale Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 304/2004, "Puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".

În conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea 304/2004 justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: Înalta Curte de Casație și Justiție, curți de apel, tribunale specializate, instanțe militare, judecătorii.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 303/2004 "Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor".

Acordarea diferențiată a acestor majorări salariale nu își are explicația nici în atribuțiile diferite ale magistraților și aceasta cu atât mai mult cu cât ele au avut în vedere deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai datorită inflației și nicidecum atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte.

Nu pot fi primite apărările pârâtului Ministerul Justiției în sensul că în raport cu alte categorii profesionale nu poate fi reținută discriminarea câtă vreme în speță, prin acordarea diferențiată a majorărilor salariale prevăzute de OG10/2007 se încalcă prevederile art. 5 alin. 1 și 3 din Codul muncii.

A mai invocat pârâtul Ministerul Justiției că neacordarea majorărilor salariale prevăzute de OG10/2007 și celorlalte categorii de magistrați s-a datorat majorărilor salariale substanțiale de care aceștia au beneficiat în 2006 și 2007.

Ori, nici această apărare nu poate fi primită de instanță întrucât judecătorii și magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție au beneficiat de aceleași majorări salariale prin OG27/2006 și cu toate acestea au beneficiat și de majorările prevăzute de OG10/2007.

Faptul că prin Legea nr. 45/2007 indemnizațiile reclamantelor ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari nu corespunde adevărului, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamantelor. De altfel, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în mod constant în sensul că și reglementarea diferită dată prin acte normative asupra drepturilor cuvenite acelorași categorii profesionale poate constitui un act de discriminare.

Din moment ce reclamantele sunt într-o situație identică, nu doar comparabilă, cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial pe anul 2007.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în cadrul recursurilor declarate de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Brașov, sentința este criticată pentru faptul că prima instanță nu a înțeles faptul că, salarizarea magistraților se face în prezent conform OUG 27/2006 aprobată prin legea 45/2007, prin care legiuitorul a înțeles să nu acorde judecătorilor și procurorilor creșteri salariale pentru anul 2007, și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectorială ce stă la baza calculării indemnizației de încadrare cuvenite.

În aceste condiții, cererea reclamantei nu poate fi soluționată favorabil, pentru că în lipsa cadrului legislativ, s-ar depăși limitele puterii judecătorești.

Sentința este criticată și pentru faptul că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece de majorările în discuție nu au beneficiat magistrații ÎCCJ, neputându-se pune în discuție existența unei discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției, sentința este criticată pentru că, instanța nu a avut în vedere faptul că, magistrații au un sistem de salarizare, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi ale acestei categorii profesionale, și nu pot beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea lor. Instanța de judecată prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare.

O altă critică vizează faptul că interpretarea instanței de fond din care rezultă faptul că judecătorii ÎCCJ ar fi beneficiat de majorări salariale prevăzute de OG 10/2007 este eronată, având în vedere că așa cum statuează disp. art. 1 din OUG 27/2006, acesta este singurul act normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale membrilor, ale judecătorilor de la ÎCCJ, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii. Ori, dispozițiile privind indemnizațiile pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare au fost abrogate prin OUG 27/2006 astfel încât susținerile reclamanților sunt total nefondate.

Se mai arată că reglementarea dată prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede, cadrului legal stabilit prin OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Nici un criteriu din cele prevăzute de art. 2 alin 1 din OG 137/2000 nu se referă la alte drepturi și libertăți recunoscute de lege.

Fiind singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006 cât și în anul 2007, decizia luată, de a nu acorda indexări sau majorări în cursul anului 2007 decât altor categorii în sectorul bugetar cu venituri mai scăzute, în scopul acoperirii creșterii inflației pe o perioadă determinată, nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație satisfăcătoare.

În recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor sentința este criticată pentru modul cum a fost soluționată atât excepția lipsei calității procesual pasive, cât și fondul cauzei.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. art. 312 pentru următoarele considerente:

Nu poate fi acceptată critica prin care recurentul Ministerul Justiției arată că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești recunoscând pe criterii de discriminare - drepturi salariale în favoarea magistraților, fără suport legal.

Nu este vorba de o greșeală de judecată a instanței de fond, ci de o interpretare asupra efectelor unui text de lege asupra sistemului de salarizare a unei categorii de magistrați.

Faptul că instanța a reținut că aceste drepturi salariale izvorăsc din aplicarea coeficienților de indexare și pentru magistrații instanței de drept comun, se cuvin ca echivalent al despăgubirilor rezultate pentru un act juridic discriminator nu echivalează "cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", însăși ÎCCJ reținând în spețe asemănătoare cu ocazia soluționării recursurilor în interesul legii pronunțate (decizia VI/15.01.2007, decizia XXXVI/7.05.2007) că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o socializare particularizată, nu se poate justifica".

Soluția instanței de fond nu trebuie interpretată ca rezultatul acordării unor drepturi salariale fără suport legal.

Este atributul instanțelor de judecată potrivit art.27 din OG 137/2000 să soluționeze cererile pentru acordarea de drepturi și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, iar judecata cauzei are loc cu citarea obligatorie a CNCD. A considera că problema de drept cu care reclamanții au sesizat instanța ține de constituționalitatea unor texte de lege și nu de aprecierea ca discriminatorie a unei stări de fapt izvorâtă din lege poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului sancționând statul român pentru aceste încălcări ale dreptului consacrat de art.6 alin.1 al convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului reținând că încălcarea acestui drept rezultat din soluțiile instanței interne care au respins ca inadmisibile unele acțiuni pe considerente procedurale părțile având la dispoziție o altă cale procedurală de urmat în valorificarea dreptului (cauza G împotriva României).

Pentru o apreciere discriminatorie situația de fapt invocată de reclamanți, constând îneliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007, judecătorilor,procurorilor, personalului asimilat, instanța a reținut corect că până în ianuarie 2007 aceste indexări salariale au avut o reglementare juridică pentru toate categoriile de magistrați: atât pentru magistrații instanței de drept comun, prin (OG 27/2006 și OUG 177/2002), cât și magistrații ÎCCJ, ai Curții Constituționale cu calitate de demnitari conform Legii 154/1998.

Pentru anul 2007 sunt recunoscute aceste indexări salariale numai categoriei de magistrați prevăzută în anexa II și III din Legea 154/1998 excluzând magistrații instanței de drept comun, conform dispozițiilor OG 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Așadar, în mod voit legiuitorul nu a mai prevăzut pentru magistrații instanței de drept comun (judecători și procurori ai Parchetelor de pe lângă Judecătorii, Tribunale și Curți de Apel) creșteri salariale pentru valoarea de referință sectorială în cursul anului 2007, deși pentru alte categorii de magistrați, cât și personal bugetar au fost reglementate în continuare, și pentru anul 2007, creșteri salariale - indexări.

Trebuie remarcat că în prezent, respectiv pentru anul 2008, prin ordonanțe de guvern, guvernul a prevăzut din nou creșteri salariale, de data aceasta fără nicio distincție între categorii de magistrați existând: OG 13/30.01.2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (ordonanța se referă prin alte categorii de personal din sistemul justiției la magistrații instanței de drept comun) și OG 10/2008 care prevede creșteri salariale pentru 2008 pentru personalul contractual din sectorul bugetar și pentru personalul salarizat potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor persoanelor care ocupă funcția de demnitate publică.

Omisiunea reglementării acestor drepturi la creșteri salariale pentru o anumită categorie de personal pentru anul 2007, deși până în ianuarie 2007, cât și din 1.01.2008, au existat și există prevederi cu privire la indexările salariale pentru magistrații instanței de drept comun (judecători și procurori), în comparație cu prevederea cu continuitate a acestor drepturi pentru magistrații ÎCCJ (de exemplu), cât și pentru alte categorii de personal bugetar, echivalează cu aplicarea unui tratament discriminatoriu constând în încălcarea principiului egalității de tratament pentru o situație asemănătoare, principiu protejat de legislația secundară comunitară, respectiv prin Directiva 2000/43/CE/29.06.2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică și prin directiva 2000/78/CE/27.11.2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă care stabilește că "prin principiul egalității de tratament" se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte cu privire și la "condițiilede încadrare șide muncă, inclusiv condițiile de concediere și de remunerare"(art.3 lit.c din directivă).

Nu poate fi primită susținerea prin care se arată că nu poate constitui discriminare situația prezentată de reclamanți. Recurenții se raportează la criteriile de discriminare recunoscute de dispozițiile OG 137/2000 pe care le interpretează restrictiv, fără a ține cont de faptul că modificările aduse acestei ordonanțe prin Legea 324/2003 au drept scop transpunerea în legislația internă a prevederilor directivelor mai sus invocate în respectarea principiului supremației dreptului comunitar și efectului direct al acestuia asupra legislației interne.

În consecință, recunoașterea acordării acestor creșteri salariale pentru anul 2007 de către instanța de fond echivalează cu acoperirea prejudiciului produs prin această formă de discriminare directă.

Pentru toate aceste considerente instanța apreciază că recursurile analizate sunt nefondate și în consecință vor fi respinse.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor se constată că acesta a criticat sentința pentru modul cum a fost soluționată excepția lipsei calității procesual pasive a cestei părți, care nu are nici o obligație financiară față de angajații altei instituții.

Se poate observa din cuprinsul dispozitivului sentinței atacate, faptul că acest recurent a fost obligat numai să aloce fondurile necesare pentru efectuarea plăților respective, și nu a fost obligat la plata drepturilor salariale pentru fiecare reclamant în parte. Prin urmare, pentru această obligație reclamanții în mod corect au formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu acest pârât.

În ceea ce privește criticile din recursul formulat de acest recurent, critici care vizează fondul cauzei, urmează să fie respinse, pentru considerentele mei sus prezentate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Ministerul Economiei și Finanțelor prin C și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 56/21.01.2008 a tribunalului Covasna.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 10 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

--- - - - -

Grefier,

Red. - 12.05.08

Dact. - 3.06.08

2 ex.

Președinte:Maria Carmen Tică
Judecători:Maria Carmen Tică, Ligia Vâlcu, Camelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 321/2008. Curtea de Apel Brasov