Pretentii civile. Speta. Decizia 336/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 336/R-CM
Ședința publică din 18 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
JUDECĂTOR 3: Florica
Judecător: -
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.614 din 15 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, venit prin strămutare de la Curtea de Apel București.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 aprilie 2008, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față;
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată la data de 31 ianuarie 2007, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Călărași și Ministerul Finanțelor Publice pentru ca primii doi pârâți să fie obligați să le plătească drepturile salariale aferente sporului de vechime în muncă pe perioada 1 noiembrie 2000 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, deosebit indemnizația de 10% din salariul de bază brut de încadrare pe aceeași perioadă, drepturi reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective, iar cel de-al treilea pârât să aloce fondurile necesare executării pretenției solicitate.
În motivarea acțiunii au susținut că beneficiază de un spor de vechime ca drept câștigat prin art.31 din Legea nr.50/1996 pe care pârâții nu au înțeles să-l mai plătească pe perioada în discuție, iar prin art.13 din același act normativ li se cuvine o indemnizație de 10% din salariul de bază ca judecători sindici și delegați la Oficiul Registrului Comerțului, calitate pe care a avut reclamanta căreia nu i-au fost plătite aceste drepturi.
Tribunalul Călărași prin sentința civilă nr.614/15 martie 2007, a admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Călărași să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând sporul de vechime în muncă începând cu data de 1 noiembrie 2000 și până la pronunțarea sentinței, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă.
Totodată, a obligat pârâții să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale aferente indemnizației de 10% din salariul de bază brut pentru activitățile desfășurate de fiecare în calitate de judecător sindic, respectiv judecător delegat la Oficiul Registrului Comerțului pe aceeași perioadă.
Și în fine, a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare efectuării plăților de mai sus.
Ca să pronunțe această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Conform art.33 din Legea nr.50/1996, așa cum a fost modificat prin nr.OG83/2000, sporul de vechime în muncă nu s-a aplicat magistraților dar s-a păstrat pentru personalul auxiliar de specialitate, creându-se astfel un tratament diferențiat între cele două categorii profesionale, de natură a crea o discriminare în sensul art.6 din nr.OG137/2000.
În aceeași ordine de idei a făcut referire la Declarația Universală a Omului art.7 și 23 în sensul că toți oamenii sunt egali și au dreptul fără deosebire la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări, art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție și art.20 alin.1 din Constituția României.
Față de aceste norme a motivat că în situația în care o reglementare internă vine în contradicție cu o reglementare internațională privind drepturile și libertățile cetățenilor se aplică principiile prevăzute în tratate și pacte la care România este parte.
Prin urmare, chiar în situația abrogării art.15 din Legea nr.50/1996 referitoare la plata sporului de vechime pentru magistrați sunt în vigoare reglementările internaționale prezentate în temeiul cărora beneficiază de acest drept.
În același sens, a motivat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească sporul de 10% din salariul brut de încadrare pentru activitatea desfășurată ca judecători sindici ori delegați la Oficiul Registrului Comerțului, care se acordă personalului auxiliar, creându-se o discriminare între cele două categorii profesionale față de considerentele prezentate mai sus.
În aceeași ordine de idei a făcut referire și la art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 care prevăd că prin discriminare se înțelege printre altele orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural etc.
În același sens prin art.2 alin.2 din același act normativ se prevede că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Or, măsura de a nu acorda cele două drepturi solicitate reclamanților nu poate fi apreciată ca un scop legitim atâta timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării acestora a căror categorie este plasată într-o situație discriminatorie și față de alte categorii profesionale, cum ar fi funcționarii publici pentru care Legea nr.188/1999 prevede sporul de vechime.
Mai mult, din perspectiva principiilor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr.24/2000, dispozițiile unei legi organice cum este legea analizată, nr.50/1996 nu pot fi abrogate prin normă legală ordinară, în cauză ordonanța guvernului care nu poate afecta existența sau exercitarea dreptului.
În legătură cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a motivat că în conformitate cu art.19 din Legea nr.500/2002 are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite și de a rectifica aceste bugete, astfel că se justifică calitatea sa procesuală pasivă, în vederea alocării fondurilor necesare achitării sumelor solicitate.
Pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, au declarat recurs împotriva sentinței de mai sus, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie după cum urmează:
Pârâtul Ministerul Justiției a susținut următoarele critici:
Hotărârea primei instanțe este nelegală potrivit art.304 pct.4 Cod procedură civilă, deoarece instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, neavând competența de a reconsidera drepturile salariale cuvenite magistraților acesta fiind atributul legiuitorului, reprezentând o problemă de legiferare și nu de interpretare a legii.
Hotărârea tribunalului este criticabilă și pentru motivul prev.de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art.33 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, care a completat Legea nr.50/1996 prevăzând expres că dispozițiile referitoare la acordarea sporului de vechime nu se aplică magistraților.
Începând cu 1 ianuarie 2003, drepturile salariale ale acestora au fost stabilite doar de nr.OUG177/2002, act normativ care nu a mai prevăzut acordarea sporului de vechime pentru această categorie de personal, din conținutul art.50 al acestui act normativ rezultând că se abrogă art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și a celorlalte categorii de personal juridic asimilat.
De asemenea, a susținut că hotărârea pronunțată este nelegală și sub aspectul obligației de a plăti actualizări, neobservând că punerea în întârziere reprezintă o condiție pe care nu au îndeplinit-o și ca atare ar opera cel mult de la data introducerii acțiunii, și că de asemenea acțiunea este prescrisă pentru perioada noiembrie 2000-31 ianuarie 2004.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea este nelegală, deoarece neavând raporturi juridice cu reclamanții nu-i revine obligația alocării fondurilor pentru plata drepturilor în litigiu.
Recursul Ministerului Justiției este fondat față de considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Critica potrivit căreia instanța și-a depășit atribuțiile prin interpretarea dată legii intrând în sfera de activitate a autorității executive sau legislative nu se susține.
Chiar dacă după modificarea Legii nr.50/1996 prin nr.OG83/2000, sporurile ce fac obiectul sesizării nu au mai fost menționate, drepturile la care se referă nu au fost înlăturate printr-o dispoziție de valoare egală cu cea care le-a prevăzut, așa că au continuat să existe însă au fost aplicate numai pentru personalul auxiliar de specialitate.
Ori, cum nr.OG83/2000 nu conține nici o dispoziție de abrogare a art.31 din Legea nr.50/2002 nu poate înlătura alte drepturi cu caracter general, cu referire la sporul pentru vechimea în muncă odată ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție legală adoptată în forma impusă prin Normele de tehnică legislativă impuse de Legea nr.24/2004.
Cum prin nr.OG83/2000 sporul de vechime nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, însă nici nu a fost abrogat expres, dispoziția prin care s-a prevăzut privind doar personalul auxiliar de specialitate al instanțelor, este irelevantă câtă vreme norma legală în discuție nu este abrogată expres ori implicit pentru că nu este o prevedere contrară ci complementară.
Așa fiind, se aplică dispozițiile art.137 alin.1 din Codul muncii, în vigoare înainte de 1 martie 2003 (data de la care se aplică actualul Cod al muncii), în sensul că activitatea desfășurată de magistrați constituie vechime în muncă în temeiul căreia sunt îndreptățiți pe cale de consecință să primească sporurile cuvenite.
Punctul de vedere contrar constituie încălcarea unor principii fundamentale ale dreptului cu aplicație în sfera raporturilor juridice de muncă, anume egalitatea în drepturi și nediscriminarea prevăzute atât în legislația internă, legea fundamentală (art.16 alin.1) și Codul muncii (art.5 alin.2), dar și legislația internațională și europeană, cu referire la art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (art.14 din Convenție), art.1 din Protocolul 12 la Convenție și art.4 din Carta socială europeană revizuită.
Sub acest aspect, instanța de fond corect a făcut trimitere la dispozițiile legale evocate, precum și la art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 care definește discriminarea.
Față de considerentele expuse nu subzistă nici critica prin care pârâtul a apreciat că soluția adoptată este rezultatul aplicării greșite a legii și încălcării acesteia.
Susținerile din recurs sunt însă fondate în privința prescrierii dreptului la acțiune în raport de dispozițiile Decretului nr.167/1958 și art.283 din Codul muncii, rezultând că reclamanții erau îndreptățiți la formularea pretenției numai pentru perioada 6 iulie 2003 și până la pronunțarea sentinței.
În vederea realizării unei juste și corecte reparații, prejudiciul încercat de aceștia trebuie să fie reparat integral prin actualizarea sumelor funcție de indicele de inflație, până la data plății efective, susținerea contrară ce constituie o critică în recurs fiind nefondată.
Verificând însă și din oficiu sentința recurată prin prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, rezultă că reclamanții dincolo de îndreptățirea lor la acordarea sporului de 10 % potrivit art.13 din Legea nr.50/1996, nu au produs nici un mijloc de probă pentru a dovedi că au desfășurat efectiv activitățile respective și perioadele când au funcționat ca judecător sindic ori delegat la, așa cum au susținut.
Așa fiind, rezultă că greșit prima instanță a obligat pe pârâți să le plătească sumele cuvenite cu acest titlu.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice este nefondat, instanța de fond reținând corect că are obligația ce derivă din aplicarea art.19 din Legea nr.500/2002, de a răspunde de elaborarea bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Prin urmare, acestui pârât îi revine sarcina de a face toate demersurile pentru alocarea fondurilor necesare efectuării plăților în litigiu de către pârâți, în lipsa concretizării acestor eforturi, executarea fiind imposibilă.
În concluzie, în baza art.312 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de Ministerul Justiției și va modifica sentința în parte, în sensul că va admite acțiunea numai pentru drepturile salariale reprezentând spor de vechime cuvenite reclamanților pe perioada 6 iulie 2003 - până la pronunțarea sentinței, cu indexarea sumelor până la data plății efective, menținând sentința în privința obligării pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice al cărui recurs va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de MINISTERUL JUSTIȚIEI B, împotriva sentinței civile nr.614 din data de 15 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosar nr-.
Modifică sentința în parte, în sensul că admite acțiunea numai pentru drepturile salariale reprezentând spor de vechime pe perioada 6 iulie 2003 - până la pronunțarea sentinței, cu indexarea sumelor, până la data plății efective.
Menține în rest sentința.
Respinge recursul declarat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, împotriva sentinței civile nr.614 din data de 15 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored./
Ex.4/19.05.2008.
Jud.fond:.
Hodel.
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica
