Pretentii civile. Speta. Decizia 3472/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi 1785/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3472/
Ședința publică din data de 19 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.1653 din data de 21.03.2008 pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.4753/2007) în contradictoriu cu intimatul-reclamant și cu intimații-pârâți Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Ministerul finanțelor Publice, Tribunalul Teleorman și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert - având ca obiect "drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimatul-reclamant, intimații-pârâți Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Ministerul finanțelor Publice, Tribunalul Teleorman și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea, constatând că în cauză recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1653/21.03.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca nefondată excepția necompetenței materiale a Tribunalului Teleorman, invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Misterului Economiei și Finanțelor invocată de acesta și pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis în parte acțiunea civilă formulată reclamantul în calitate de unic moștenitor al defunctei în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel, Tribunalul Teleorman, cu citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării; a obligat pârâții să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând o sumă egală cu valoarea sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculate la indemnizația brută lunară de încadrare pe perioada 01.10.2004-22.07.2006, actualizate cu indicele de inflație de la data când erau datorate până în momentul plății efective.
În considerente a reținut că față de dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, judecata pe fond a pricinii.
Cât privește excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Teleorman, Tribunalul a constatat că este neîntemeiată, având în vedere că neacordarea unor drepturi bănești, reprezentând conflict de muncă, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c) Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art. 281 Codul muncii, sunt de competența tribunalului.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că este întemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 2 din HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și aportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat".
Deci această instituție nu are printre atribuții obligația plății, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în derularea procesului legislativ, prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, având în vedere obiectul acțiunii - obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea de fonduri din bugetul de stat, - virarea sumelor, tribunalul a constatat că Ministerului Economiei și Finanțelor nu are calitatea de subiect pasiv al vreunui raport juridic, nu are calitatea de debitor față de reclamant sau față de ceilalți pârâți, în baza vreunei dispoziții legale, motiv pentru care a constatat că nu se justifică îndreptățirea de a sta în judecată în procesul având ca obiect pretenții.
Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, reclamantul în calitate de unic moștenitor al fiicei sale decedate, fost judecător în cadrul Judecătoriei de Vede au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, astfel cum a fost prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În forma inițială a acestui act normativ, acest spor ca parte componentă a salariului, astfel cum este definit prin prevederile art. 155 Codul muncii nu era prevăzut în Legea nr. 50/1996. Prin nr.OG 56/1997 care a completat nr.OG 9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, prin art. 421, devenit ulterior, ca urmare renumerotării, art. 47 din Legea nr. 50/19945 s- introdus dreptul magistraților de a beneficia de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihica.
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale mai generale și mai importante, are forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celei cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice. Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv 114 alin. 1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Însă, potrivit 72 pct. 3 lit. h) și i) din aceeași Constituție, printr-o lege organică se reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, precum și regimului general privind raporturile de muncă. Or, un element esențial al raportului de muncă reprezintă tocmai salariul și ca atare, trebuia să fie reglementat numai printr-o lege organică.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, în temeiul art. 6 din OG nr. 9/1997 și modificată prin nr.OG 56/1997, nr.OUG 75/1997 și Legea nr. 154/1999 pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Textul art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres prin art. 1 pct. 41 din OG nr. 83/2003. Totodată, prin art. 50 alin. 2 din nr.OUG 177/2002 a fost abrogat art. 11precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizare și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr. 50/1996.
La rândul său, nr.OUG 177/2000 a fost abrogată prin art. 41 lit. a din nr. 27/2006.
Susținerea reclamantului că, în acest mod, dreptul reglementat de art.47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin OG nr. 83/2000 este întemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară cu actul normativ prin care a fost acordat.
Pe de altă parte, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale prevede că: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihica solicitat de reclamanți este un drept de creanță, un bun în sistemul european, susceptibil de a fi protejat de art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea 50/1996.
Reclamantul a fost lipsit de proprietatea asupra acestui bun, or, privare de proprietate nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează în special că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. În acest sens trebuie precizată opinia constantă a Curții de la Strasbourg, conform căreia trebuie menținut un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Din cuprinsul nr.OG 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text legal.
Cu privire la acordarea unui spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar specialitate s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în Secțiile Unite prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008, iar potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Față de considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% calculat la indemnizația brută lunară, indemnizație așa cum a fost modificată prin includerea altor sporuri, drepturi cuvenite pe perioada 01.10.2004 - 22 iulie 2006, ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Ministerul Justiției, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr-.
În susținerea recursului a solicitat instanța de recurs să aibă în vedere în vedere faptul că, așa cum a arătat reclamantul în cererea chemare în judecată, art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritarii judecătorești prevedea: "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat total și explicit prin OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 425 din - și intrată în vigoare la 01.10.2000.
Astfel, recurentul solicită instanței să constate că la art.1 pct. 42, OG nr. 83/2000 dispune că: "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autoritarii judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează:
Articolul 47 se abrogă susținerile instanței de fond că la emiterea OG nr.83/2000 au fost încălcate prevederile constituționale și ale Legii nr.24/2000 sunt vădit neîntemeiate deoarece:
- OG 83/2000 a abrogat expres și în totalitate art. 47 din Legea nr. 50/1994, modificare permisă în raport de dispozițiile exprese ale art. 115 din Constituția revizuită, care reglementează competența legislativă delegată Guvernului de a interveni prin ordonanțe simple, în baza unei legi speciale de abilitare, în materii ce nu fac obiectul legilor organice.
- Legea nr. 50/1996 nu face parte din categoria legilor organice deoarece nu reglementează domeniile rezervate legilor organice și a fost votată în conformitate cu dispozițiile art. 76 din Constituția revizuita "cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră."
- Legea nr.50/1996 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și nu "organizarea și funcționarea Consiliului superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi". De asemenea, Legea nr.50/1996 nu reglementează "regimul general privind raporturile de muncă" fiind chiar o lege specială de salarizare a unei anumite categorii de personal din sistemul bugetar.
- Legea nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe dispune că: "În art. 114 alin. 1 din Constituția României, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a legi și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să ordonanțe în următoarele domenii: salarizarea. Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată;
- Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihica a fost introdus în Legea nr.50/1996 de 1997 care a completat OG nr.9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, acte normative cu valoare egală cu a OG nr.83/2000. A admite ca o ordonanță simplă precum cele menționate, nu ar putea modifica lege ordinară ar da naștere unei succesiuni de excepții de neconstituționalitate vădit neîntemeiate.
De asemenea, OG nr.83/2000 a fost aprobată prin Legea nr.334/2000 privind aprobarea OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte ale personalului din organele autorității judecătorești, de către Parlament, același organism care a abilitat Guvernul de a emite ordonanțe. Parlamentul a fost deci cel mai în măsura să cenzureze dispozițiile OG neconforme cu Legea nr. 125/2000 și, față de perfecta conformitate cu dispozițiile constituționale, a Legii nr. 24/2000, legii de abilitare, nu a procedat la abrogarea art. 1 pct. 42 OG nr.83/2000.
Reclamantul solicită instanței de recurs să observe că adoptarea OG nr. 83/2000 a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, prin aducerea acestuia în acord cu sistemul prevăzut în Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
"Prin OUG nr.134/1999 privind unele masuri referitoare la salarizarea magistraților și a categorii de personal din organele autorității judecătorești s-a prevăzut ca Ministerul Justiției să elaboreze un proiect de act normativ pentru corelarea salarizării personalului din organele autorității judecătorești cu prevederile Legii nr.154/1998, cu modificările și completările ulterioare.
Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizaților pentru persoane care are la bază ocupă funcții de demnitate publică a stabilit noi principii de salarizare care valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială, valorile de referință sectorială și grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază.
Pentru celelalte funcții din unitățile autorității judecătorești personal auxiliar, experți criminaliști s-au prevăzut grile de intervale, în coeficientul de multiplicare minim fiind inclus sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, și indemnizația de ședință ce se acordă în prezent și care se propune a fi abrogată.
OG nr. 83/2000, față de reglementările Legii nr. 50/1996 cu modificările și completările ulterioare, a mărit în mod substanțial atât valoarea de referința sectoriala pentru stabilirea indemnizaților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului auxiliar de specialitate, cât și coeficientul de multiplicare, expuse mai sus, fiind evident că finalitatea modificării legislației nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale ci dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficia fiica reclamantului la acel moment. Se poate concluziona că reclamantul nu a pierdut drepturile aferente sporului de risc decât formal, acesta fiind inclus în indemnizația unică
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Incidența acestui text constituțional iese din discuție, pentru că așa cum recurentul a arătat nu este vorba de reglementări interne cu privire la proprietate și care să aibă un conținut în contradicție cu reglementările internaționale.
Dezlegând noțiunea de bun în sensul art. 1 Protocolul 1, Curtea a decis cu valoare de principiu că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art. 1, în speța de față fiind în discuție un drept de creanță afirmat de intimatul reclamant, neprevăzut în mod formal de legislația în vigoare dar de care, așa cum arată mai sus, reclamanții nu au fost niciodată lipsiți
cu privire la protecția și garantarea dreptului de proprietate nu pot fi confundate cu cele ce privesc raporturile de muncă și salarizarea
Cu titlu exemplificativ, în cauza Gaygusuz c/Austriei s-a decis că dreptul la o alocație de urgență în măsura în care acesta este prevăzut de legislația națională în materie este un drept în sensul art. 1 Protocolul 1. De asemenea, fosta Comisie a decis că nu intră sub protecția instituită de art. 1 din Protocolul 1 notarilor publici ca onorariile lor să nu le fie diminuate printr-o viitoare reglementare aplicabilă în materie.
Prin urmare, textul reținut și interpretat în mod greșit de instanță nu are rostul de a împiedica statele să schimbe sistemele de salarizare, să abroge sau să prevadă drepturi în alt conținut.
Legat de problema utilității publice, la care de asemenea trimite instanța de fond, recurentul solicită instanței să constate excede cauzei în speță. Art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție pune problema identificării unității publice doar atunci o persoană este lipsită de proprietatea asupra bunurilor sale, o, în speță, așa cum recurentul a demonstrat mai sus, personalul auxiliar nu a fost niciodată lipsit de drepturile lor. De aceea, dacă s-a pus problema analizării situației de fapt prin prisma conținutului art. 1 din protocolul adițional la Convenție, atunci instanța de fond ar fi trebuit să constate că reclamantul nu a fost în niciun fel "lipsit de proprietatea sa" să dea eficiență dispozițiilor legale în vigoare referitoare la salarizare.
Recurentul solicită instanței de recurs să constate că s-a făcut o interpretare și o aplicare greșită a dispozițiilor legale și de asemenea, că trimiterile făcute în mod superficial la dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, precum și art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție sunt fără legătură și fără aplicabilitate în speța de față. Acceptând necesitatea justificării utilității publice, recurentul solicită instanței să observe că utilitatea publică a abrogării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost tocmai modificarea sistemului de remunerare a personalului din sistemul justiției prin coordonarea lui cu cel stabilit de Legea nr. 154/1998, modificare care a avut drept consecință instituirea unei indemnizații unice care înglobează sporul de risc, net superior valoric celui obținut de personalul auxiliar anterior modificării legislative aduse de OG nr. 83/2000.
Recurentul a arătat că dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică: nu este unui recunoscut de lege, întrucât nu este reglementat prin niciun act normativ în vigoare.
Nu face obiectul dispozițiilor art. 41 din Constituție, invocat de reclamant, care prevede la alin. 2 că "Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege." Este evident că nu numai sporul de risc și suprasolicitate neuropsihică nu este prevăzut de Constituție, ci nici un fel de sporuri. Mai mult decât atât, orice alte situații specifice, în afara enumerării din art. 41 trebuie să fie "stabilite prin lege", or, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică nu mai este prevăzut în legislația României încă de la 01.10.2000, dată intrării a OG nr.83/2000.
Nu face obiectul prevederilor art. 155 din Codul muncii "Salariul cuprinde salariul de indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri", deoarece textul citat reprezintă o dispoziție generală cu valoare de principiu, referitoare la alcătuirea generică a salariului. Sporurile specifice pentru fiecare categorii de salariați și pentru fiecare salariat în parte sunt stabilite prin acte normative speciale, contracte colective de muncă și contracte individuale de muncă. De altfel magistrații nu pot susține că nu beneficiază de sporuri, ca element constitutiv al salariului, însă numărul și felul acestora au fost stabilite de legiuitor prin actele normative succesive care au reglementat salarizarea acestei categorii de personal din sectorul bugetar, în funcție de condițiile specifice, activitatea desfășurata Așa cum recurentul a arătat mai sus magistrații au beneficiat în continuare de drepturile salariale aferente acestui spor, într-un alt sistem în care acesta a fost inclus în creșterea indemnizației unice.
Nu face obiectul Deciziei XXXVI din 07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin s-a admis recursul în interesul legii, având ca obiect recunoașterea sporului de vechime pentru magistrați. Deciziile date în recursuri în interesul legii nu pot fi aplicate prin analogie referindu-se strict la o problemă de drept rezolvată în mod neunitar de către instanțele judecătorești.
Nu face obiectul Directivei Consiliului nr.89/391 din 12 iunie 1989 cu privire la punerea în aplicare de masuri vizând promovarea ameliorării securității și sănătății în muncă deoarece aceasta nu reglementează drepturi salariale, ci așa cum se poate constata din titlu si art. 1 care prevede obiectul reglementării, crearea de condiții pentru angajați care să reducă stresul și suprasolicitarea.
Fața de cele expuse, neexistând nici un impediment în a accepta și a recunoaște că OG nr. 83/2000 și-a produs pe deplin efectele, recurentul solicită instanța de recurs să constate că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat cu respectarea tuturor dispozițiilor constituționale și legale, astfel pretențiile intimatului-reclamant sunt neîntemeiate, iar soluția Tribunalului Teleorman, materializată în sentința civilă 653/21.03.2008 este nelegală.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Într-adevăr, se constată că prin decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit dispozițiilor expuse de art.329 alin3 Cod procedură civilă, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
În considerente a reținut că prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să completeze și să modifice, iar nu să abroge Legea nr.50/1996, nici total, nici parțial, după cum nu a fost abilitat nici să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, magistraților-asistenți și celorlalte categorii de personal.
Cu toate acestea, prin art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.231din Legea nr.56/1996, fiind depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României și fiind astfel încălcate dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
În același sens, s-a reținut că art.81 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.142/1997, prevedea că magistrații beneficiază și de sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art.1 pct.42 nr.83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, lege organică.
Nu se poate opune nici faptul că neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 prin nr.OG83/2000, norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești, întrucât Curtea Constituțională are în competență numai legile și ordonanțeleîn vigoare, iar verificarea constituționalității normelor abrogate revine, prin interpretarea "per a contrario" a art.147 alin.1 cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art.1 pct.42 și în art. IX alin.2 din nr.OG83/2000 impune că instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care nici în prezent nu și-au încetat aplicabilitatea, efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidând incontestabil în faptul că dreptul consacrat legislativ de art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza textului de lege.
De altfel, astfel cum rezultă și din motivarea recursului în interesul legii, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane-magistrați și personal auxiliar de specialitate, le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că neacordarea acestui spor ar duce în mod inevitabil la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept, or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii profesionale, sau a celor asimilate sub aspectul drepturilor și îndatoririlor, în condițiile în care nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 alin.1 din Constituție, nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Protocolului nr.12 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
În consecință, potrivit considerentelor anterioare, Curtea de Apel constată că față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru categoria de personal din care fac parte reclamanții, nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins.
În consecință, constatând că hotărârea primei instanțe, apreciată prin prisma și în limita criticilor formulate în recurs este temeinică și legală, Curtea va respinge recursul declarat, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. 1 pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.1653 din data de 21.03.2008 pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.4753/2007) în contradictoriu cu intimatul-reclamant și cu intimații-pârâți Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Ministerul FInanțelor Publice, Tribunalul Teleorman și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./26.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
