Pretentii civile. Speta. Decizia 3517/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.990/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3517/
Ședința publică de la 20 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Ceaușescu Maria
JUDECĂTOR 3: Harabagiu Lizeta
GREFIER - - -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurențiiStatul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publiceîmpotriva sentinței civile nr.394 din data de 03.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (7504/2008), în contradictoriu cu intimații, (), Tribunalul București și Curtea de APEL BUCUREȘTI,având ca obiect:"drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurențiiStatul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publiceși intimații, (), Tribunalul București și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, prin cererea de recurs dedusă judecății, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.394/03.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a luat act de renunțarea reclamanților, (), la judecata cererii.
A admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de către intervenientele în nume propriu și în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București, în raport de perioada de încadrare, la plata sumelor reprezentând spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu luna septembrie 2004 la zi și în continuare către interveniente.
A dispus efectuarea cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale intervenientelor cu privire la acest spor.
A obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor acordate prin prezenta acțiune.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar potrivit art.58 din același act normativ "Drepturile prevăzute în prezenta lege pentru magistrați se acordă și personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, potrivit prevederilor Legii nr.92/1992, republicată, cu modificările ulterioare."
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevedea în art. 81 că magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de sporuri pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Astfel, prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Pentru considerentele expuse, instanța de fond admis cererile așa cum au fost formulate.
Curtea a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate, având în vedere că, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, acestuia îi incumbă obligația întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, iar în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, pârâtul Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
În baza dispozițiilor Decretului nr. 92/1976, s-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale intervenientelor cu privire la sporul salarial acordat.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal au formulat recursuri motivate pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea recursului său, recurentulMinisterul Economiei și Finanțelora susținut că deși in cererea de chemare in judecata, figurează ca parat Statul R prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut ca Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuala, in raport de obligațiile acestui minister de elaborare a proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, obligându-l la "alocarea fondurilor necesare".
Recurentul a susținut că hotărârea primei instanțe nu este motivata si este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motive prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 si 9 din Codul d e procedura civila.
Astfel instanța a interpretat si a aplicat greșit legea, considerând ca Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuala în dosar, deși reclamanții nu sunt si nu au fost angajați ai acestuia, si nu a motivat in nici un fel soluția data.
Recurenta a apreciat ca argumentele prezentate de către instanța nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii, in sensul art. 261 alin.1 pct.5 Cod proc.civ. Simpla enumerare a mai multor articole din nr.HG 386/2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, precum si Legea nr. 500/2002, nu poate fi considerata o motivare a hotărârii,respectiv a soluției de admitere a cererii de chemare in judecata.
Recurentul a susținut că nelegalitatea hotărârii rezulta in primul rând din confuzia creata intre Statul R reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice si Ministerul Finanțelor Publice, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, aflat în subordinea Guvernului, care aplică strategia și Programul de guvernare în domeniul economiei și finanțelor publice, astfel cum este definit prin art. 1 din HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice. Deși prin cererea introductiva reclamanții au înțeles sa cheme in judecata Statul R reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, atât in considerentele hotărârii, cat mai ales in dispozitivul acesteia, instanța a menționat ca parte in dosar Ministerul Finanțelor Publice, dispunând obligarea acestuia la "alocarea fondurilor necesare efectuării plații drepturilor salariale solicitate", încălcând astfel unul din principiile fundamentale ale procesului civil, si anume principiul disponibilității, prin extinderea cadrului procesual fără a exista vreo manifestare de voința din partea reclamanților in sensul introducerii in cauza, ca parat, a Ministerului Finanțelor Publice.
Pe cale de consecința, instanța a stabilit o obligație de a face in sarcina unei persoane care nu a fost chemata in judecata de către reclamat, si care implicit nu este parte in dosar.
In al doilea rând, sentința este criticabila, in ceea ce privește fondul cauzei, sub următoarele aspecte:
Potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 2 din nr.OG 22/2002, obligațiile de plata ale Ministerului Justiției in temeiul unui titlu executoriu, se realizează din sumele aprobate prin bugetul sau, fara nici o legătura cu competentele Ministerului Finanțelor Publice in materie de buget.
Tot referitor Ia calitatea procesuala pasiva, recurentul a arătat că Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, iar in conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare. Recurentul a mai susținut că instanța a aplicat greșit si dispozițiile art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care stabilesc principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitățile instituțiilor publice implicate in procesul bugetar, fiind lipsit de relevanta, in speța, faptul că Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cat aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite - si nu la cererea persoanelor fizice angajați ai acestora - si a proiectelor bugetelor locale.
Astfel, parti in dosar trebuie sa fie numai reclamantul - persoana fizica, si paratul - instituția publica angajatoare, urmând ca in cazul admiterii acțiunii, instituția publica parata, in calitate de ordonator principal de credite sa solicite Ministerului Finanțelor Publice o rectificare bugetara in acest sens, prin întocmirea unui proiect de lege de modificare a legii bugetului de stat.
In subsidiar, recurentul a apreciat că soluția de admitere a cererii de chemare in judecata este nelegala, având în vedere dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, care stabilește pe de o parte ca, nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțată si plătită daca nu este aprobata potrivit legii, iar pe de alta parte ca, nici o cheltuiala nu poate fi înscrisă in buget daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.
Recurentul a menționat că in acest domeniu a fost adoptat un act normativ cu caracter de norma speciala, respectiv Ordonanța de urgenta nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției prin care se eșalonează plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției în termen de 18 luni iar prin Ordinul comun nr. 3774/22.08.2008 a fost reglementata modalitatea de executare a hotărârilor obținute de personalul din justiție.
In același sens sunt si dispozițiile art. 25 din OUG 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, potrivit cărora "ordonatorii principali de credite sunt abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume, pe tot parcursul anului, și comunicând Ministerului Economiei și Finanțelor în termen de 5 zile operarea acestor modificări".
În motivarea recursului său,Ministerul Justițieia susținut că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, deoarece instanța de fond a admis în mod greșit cererea prin care se solicită acordarea în continuare a sporului de 50%, fiind vorba despre un drept viitor, care nu s-a născut încă, astfel că intervenientele nu au justificat un interes actual.
Recurentul a susținut că una dintre condițiile de fond ale exercițiului acțiunii civile o constituie acordarea unui drept. Una dintre condițiile pe care dreptul afirmat trebuie să le îndeplinească este ca el să fie actual sau viitor, dar cert. Având în vedere faptul că salariul presupune prestații periodice succesive, că dreptul la fiecare prestație succesivă se naște distinct și numai în măsura prestării activității, recurentul a arătat că pentru fiecare prestație lunară în parte dreptul trebuie să fie născut și actual. În speță, acordarea sporului de 50%și pentru viitor a fost pronunțată greșit, cererea fiind prematură, deoarece dreptul poate fi invocat pentru fiecare prestație în parte numai după prestarea activității și ajungerea la scadență.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele motive:
În ceea ce privește recursulMinisterului Finanțelor Publice, nu poate fi reținut cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 cod proc. civilă întrucât instanța de fond a motivat în fapt și în drept care au fost raționamentele pentru care a obligat pârâtul să aloce fondurile necesare plății.
În acest sens instanța a apreciat că pârâtul are calitate procesuală pasivă dat fiind atribuțiile în materie bugetară reglementate în sarcina sa prin Legea nr. 500/2002.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Rolul Ministerului Finanțelor Publice este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, astfel cum chiar acesta recunoaște în cererea de recurs.
Nu prezintă relevanță sub acest aspect faptul că petenții nu sunt angajații recurentului întrucât acesta nu este debitorul unei obligații de plată a drepturilor salariale pretinse ci a unei obligații de a face, respectiv de a efectua toate demersurile necesare în vederea alocării de fonduri pentru ca debitorul să fie în măsură să execute obligația de plată.
Curtea apreciază că nu poate fi reținută o lărgire a cadrului procesual sau o eventuală confuzie dintre recurent în calitate de reprezentant al Statului român și ca autoritate administrativă aflată în subordonarea Guvernului, întrucât din conținutul acțiunii principale rezultă că recurentul a fost chemat în judecată în virtutea atribuțiilor sale de gestiune a bugetului de stat ca parte a puterii executive și nu în baza mandatului de reprezentare al statului român.
În ceea ce privește incidența actelor normative invocate de recurent respectiv nr.OG 22/2002 și OUG nr. 75/2008 asupra raportului juridic de drept substanțial dedus prezentei judecăți, instanța de recurs apreciază că acestea nu sunt aplicabile în speță întrucât reglementează aspecte ce țin de executarea unei hotărâri judecătorești ce exced cadrului procesual limitat la recunoașterea și acordarea dreptului material.
Astfel, n conformitate cu dispozițiile art. 3 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Prin urmare, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale atunci când a constatat că se impune obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse în prezenta cauză, în considerarea atribuțiilor ce revin menționatului minister potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice în circuitul sumelor datorate magistraților.
concluziei primei instanțe rezultă inclusiv din împrejurarea că a fost necesară participarea Ministerului Finanțelor Publice la aplicarea nr.OUG 75/2008, prin emiterea, împreună cu ordonatorii principali de credite, a Ordinului comun prin care a fost stabilită modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției.
Așa fiind, Curtea reține că, în cauză, nu se regăsește nici motivul de modificare a sentinței recurate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește recursulMinisterului Justiției, Curtea reține că, în ce privește acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în continuare, în mod corect prima instanță a avut în vedere Decizia nr. 21/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, a reținut că art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, privind acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a supraviețuit dispozițiilor de abrogare după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 astfel că a produs și produce în continuare efecte juridice.
Instanța de fond și-a însușit concluzia instanței supreme în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normelor mai sus evocate rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege pe toată perioada în care își păstrează această calitate.
Prin urmare nu se pune problema unui drept care nu este actual, în condițiile în care, prin efectul unui recurs în interesul legii, dreptul la sporul salarial pretins a fost recunoscut ca subzistând în continuare până la încetarea calității de beneficiar a reclamantelor.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR ȘI MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.394 din data de 03.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (7504/2008), în contradictoriu cu intimații, (), TRIBUNALUL BUCUREȘTI ȘI CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
-
Red.CS
tehnored.G
2.ex./.29.06.2009.
Jud. fond:
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Ceaușescu Maria, Harabagiu Lizeta
