Pretentii civile. Speta. Decizia 3661/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1177/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3661R
Ședința publică de la 22 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenții Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.319 din 20.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Libertăților, având ca obiect-drepturi bănești spor de vechime.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Curtea, constatând cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.319 din 20.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii și, în consecință, a fost respinsă acțiunea față de aceștia, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 30.01.2005 și în consecință, au fost respinse ca prescrise pretențiile bănești aferente acestei perioade.
Prin aceeași sentință, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții, și, în calitate de moștenitori ai defunctului, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, au fost obligați pârâții să plătească reclamanților, în calitate de moștenitori ai defunctului (decedat la 16.07.2005), contravaloarea sporului de vechime în muncă cuvenit autorului acestora, pe perioada cuprinsă între 30.01.2005-16.07.2005, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, și a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate prin hotărâre.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, celelalte pretenții deduse judecății.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției, că între aceste instituții și titularul dreptului nu au existat nici un fel de raporturi juridice, acesta fiind angajat al Ministerului Public.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că, pentru perioada anterioară datei de 30.01.2005, reclamanții nu sunt îndrituiți a pretinde sume de bani cu titlul de spor vechime, fiind în afara termenului de prescripție instituit de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că prin decizia nr.21 din data de 10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că, în interpretarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OUG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Cum, această decizie este obligatorie pentru instanțe conform art.329 Cod procedură civilă, și cum titularul dreptului a avut calitatea de procuror, înseamnă că avea dreptul la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut.
Având în vedere rolul Ministerului Finanțelor Publice, care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, s-a dispus obligarea acestui pârât la alocarea fondurilor necesare plății sumelor cuvenite autorului reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul legal, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat faptul că instanța de fond a dispus actualizarea drepturilor bănești cu rata inflație.
Sub acest aspect, s-a susținut că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, în conformitate cu art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
A mai arătat recurentul că, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze actualizarea drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare, în afara celor alocate prin lege, în sarcina sa stabilindu-se practic o obligație imposibilă.
A fost invocat și faptul că actualizarea apare ca un mijloc de constrângere a debitorului, spre a-l determina să-și execute obligația asumată, astfel încât obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la reactualizarea sumelor datorate reclamanților este lipsită de cauză juridică.
De asemenea, recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra cererii de chemare în garanție, formulată în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.299 pr.civ.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a arătat că invocă excepția absoluta a lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, întrucât reclamanții nu sunt angajații acestei instituții.
Pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Finanțelor Publice este obligat la alocarea fondurilor necesare plății sumelor pretinse de reclamanți, nesocotește dispozițiile Legii nr.500/2002, prin care este reglementată procedura bugetară și pune instituția în imposibilitatea executării hotărârii.
S-a mai arătat că între reclamanți și Ministerul Finanțelor Publice nu exista nici un fel de raporturi legale sau contractuale, care să justifice chemarea în judecată a acestuia din urmă.
Raporturile de munca sunt între reclamanți, pe de o parte, și instituțiile în care își desfășoară activitatea, pe de altă parte, Ministerul Public fiind ordonatorul principal de credite pentru aceștia, de altfel singura instituție care își elaborează proiect de buget, fiind invocate și dispozițiile OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice.
Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat, în funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv și în principal ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern.
Bugetul de stat este aprobat prin lege organica de Parlamentul României, acesta reprezentând puterea legislativa, prin urmare, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumita formă și conținut, decizie luata de puterea judecătorească, reprezentând o implicare în atribuțiile puterii legislative.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a făcut referire și la prevederile Ordonanței de Urgenta nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, precum și la Ordinul comun nr.3774/22.08.2008 privind modalitatea de eșalonare a plații sumelor prevăzute in titlurile executorii emise pana la intrarea in vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.75/2008, arătând că Ministerul Finanțelor Publice si-a respectat obligațiile legale stabilite prin aceste acte normative.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenți și având în vedere dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea apreciază că este nefondată critica referitoare la dispoziția privind actualizarea sumelor reprezentând sporul de vechime în muncă, cuvenit autorului reclamanților pe perioada cuprinsă între 30.01.2005 - 16.07.2005 .
Sub acest aspect, Curtea reține că ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real suferit de autorul reclamanților, ca urmare a neacordării unor drepturi de natură salarială la termenele stabilite.
Or, devalorizarea monetară, survenită între data când sporul de vechime în muncă trebuia acordat și data plății efective, constituie parte a prejudiciului suferit de autorul reclamanților și este datorată de recurentul-pârât, în temeiul art.161 alin.4 din Codul muncii și art.1084 din Codul civil, neputând fi primită ca împrejurare exoneratoare de răspundere apărarea recurentului, în sensul că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Prin urmare, reactualizarea sumelor nu apare ca un mijloc de constrângere a debitorului spre a-l determina să-și execute obligația asumată, cum susține recurentul-pârât, ci reprezintă o dezdăunare a creditorului, în cauza de față a reclamanților-intimați, moștenitori ai titularului dreptului.
De asemenea, în ceea ce privește omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea apreciază că această critică este lipsită de interes, în condițiile în care, prin hotărârea atacată, s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor acordate prin hotărâre.
Trecând la examinarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin care se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, Curtea apreciază că argumentele prezentate nu sunt de natură a conduce la modificarea hotărârii în sensul susținut.
Astfel, este adevărat că, potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva, în speță calitatea de ordonator principal de credite aparținând Ministerului Public.
Însă, pentru ca ordonatorul principal de credite să repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, potrivit prevederilor art.21 din Legea nr.500/2002, trebuie ca sumele necesare să fie cuprinse în proiectele legilor bugetare, elaborate de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu art.28 din Legea nr.500/2002, pe baza propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite.
Altfel spus, prin atribuțiile care îi revin, potrivit Legii nr.500/2002, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se interpune în circuitul sumelor pretinse cu titlu de drepturi salariale, inclusiv în ceea ce privește procedura rectificării bugetare.
De altfel, însăși referirea recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor la prevederile Ordonanței de Urgenta nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, precum și la Ordinul comun nr.3774/22.08.2008, privind modalitatea de eșalonare a plații sumelor prevăzute in titlurile executorii emise pana la intrarea in vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.75/2008, vină să susțină calitatea procesuală a acestei instituții, care are obligații legale precise legate de plata drepturilor salariale în sistemul justiției stabilite prin hotărâri judecătorești.
Pentru considerentele mai sus expuse, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.319 din 20.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Libertăților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
16.06.2009
Jud. fond:;
Președinte:Nițu Petronela IuliaJudecători:Nițu Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta
