Pretentii civile. Speta. Decizia 3725/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3725
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Sorina Petria
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 279/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât Colegiul Tehnic M, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant, lipsă fiind intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat cu depășirea termenului legal de 10 zile, iar prin serviciul registratură intimatul-pârât a depus întâmpinare (2 exemplare).
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 80 din Legea 168/1999 coroborat cu art. 301 Cod proc. civ. invocă excepția tardivității declarării recursului.
Recurentul-reclamant depune la dosar precizări și cere respingerea excepției, întrucât cererea de recurs a fost depusă în termen.
Curtea, față de dispozițiile art. 137 Cod proc. civ. rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, petentul, a chemat în judecată intimatul Colegiul Tehnic M, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la emiterea deciziei de promovare pe postul vacant de secretar.
În motivarea acțiunii, petentul a arătat că este angajat al Colegiului Tehnic M din decembrie 1998, pe un post de paznic, iar începând cu data de 01.04.2008, prin dispoziție internă a fost trecut pe un post de îngrijitor.
Că, la 07.10.2008 a depus la secretariatul Colegiului Tehnic Moc erere prin care a solicitat ca în baza art. 7 alin.1 și 2 din nr.OG10/2008, promovarea pe postul de secretar, care a rămas vacant prin pensionarea persoanei care l-a ocupat, motivat de faptul că în luna iulie 2008, în urma susținerii examenului de licență a absolvit Facultatea de și Română.
A precizat petentul că a absolvit de asemenea cursurile de calificare în meseria de contabil, statistician și cursurile de formare programator-ajutor calculatoare, sens în care, atitudinea intimatei de a nu da curs solicitării sale, denotă rea-voință câtă vreme mai multe persoane care ocupă funcția de secretar au fost promovate prin dispoziție, atât la colegiul tehnic, cât și la alte instituții de învățământ.
S-a susținut în esență de către petent că este suspus unui tratament diferențiat și discriminatoriu, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 alin.2, art. 53 din Constituția României, art. 5 alin.3 din Codul Muncii și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 279 din 20 ianuarie 2009, respins acțiunea formulată de petentul în contradictoriu cu intimatul Colegiul Tehnic
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că petentul este angajatul intimatului, îndeplinind funcția de îngrijitor de la data de 01.04.2008, post ocupat prin dispoziție internă, până la aceea dată îndeplinind funcția de paznic, post care nu mai putea fi ocupat, întrucât acesta nu obținuse atestările necesare pentru exercitarea profesiei.
Prin acțiunea promovată, petentul a solicitat obligarea intimatului Colegiul Tehnic M, la emiterea deciziei de promovare pe postul vacant de secretar, motivat de faptul că este absolvent de studii superioare care sunt compatibile cu activitatea de secretar.
Dispozițiile art. 7 alin.1 și 2 din nr.OG10/2008, dispoziții pe care își întemeiază acțiunea petentul, prevăd că promovarea personalului contractual în anul 2008, în condițiile legii, se poate face numai pe un post vacant de natura celui pe care urmează să fie promovată persoana. Promovarea în condițiile legii a persoanelor care au absolvit studii de nivel superior într-un domeniu care să cuprindă activitatea respectivă, se face prin transformarea postului pe care acesta este încadrat într-un post de nivel superior.
În speță, însă, postul de îngrijitor, conform anexei nr. V/2a din nr.OUG10/2008, nu prevede studii superioare, neputând fi astfel transformat.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, s-a reținut că petentul nu a făcut dovada prezentării la concursul pentru ocuparea postului de secretar din cadrul Colegiului Tehnic M, condiție prevăzută în art. 19 din Legea nr.128/1997, privind Statutul personalului didactic, coroborată cu dispozițiile nr.OUG10/2008.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivele de recurs susține că greșit tribunalul a reținut că postul de îngrijitor nu prevede studii superioare, neputând fi astfel transformat, dar nu a reținut că promovarea pe un post vacant nu înseamnă transformarea postului existent, astfel că postul vacant și transformarea unui post sunt lucruri total diferite.
Recursul este tardiv.
Instanța, din oficiu,a pus în discuție tardivitatea recursului declarat de reclamant.
Potrivit prevederilor art.80 din Legea 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Articolul 103 cod pr.civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În speță, se constată că recurentul reclamant a primit sentința la data de 07 februarie 2009, conform dovezii de comunicare aflată la fila 22 dosar fond, astfel încât, potrivit prevederilor legale menționate mai sus, termenul de recurs împotriva acestei sentințe a expirat la 18 februarie 2009.
Întrucât recursul a fost înregistrat la Tribunalul Gorj la 19 februarie 2009, iar recurentul nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de recurs s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința ei, instanța urmează să respingă ca tardiv recursul.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai analiza motivele de casare care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 cod pr.civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 279/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât Colegiul Tehnic M, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/IE/17.06.2009
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Sorina Petria