Pretentii civile. Speta. Decizia 375/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 375/R/ Dosar nr-
Ședința publică din 03 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B, Tribunalul Brașov și Curtea de APEL BRAȘOV, împotriva sentinței civile nr. 1228/M din 17.06.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au aut loc în ședința publică din data de 30.03.2009, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 3.04.2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1228/M /2008 a Tribunalului Brașova fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților Ministerul Justiției si Ministerul Economiei si Finantelor.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, -, () -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Economiei si Finanțelor și în consecință:
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov si Curtea de APEL BRAȘOV să calculeze si sa plătească in solidar reclamanților despăgubiri egale cu indemnizația lunara de 10% din salariul brut,actualizate cu indicele de inflație si dobânda legala la data plații efective,începând cu data de 01.08.2007 si până la data rămânerii definitive si irevocabile a prezentei sentințe,precum si in continuare.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele mențiuni in carnetele de munca ale reclamanților.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor să aloce fondurile de bani necesare achitării despăgubirilor actualizate, menționate anterior.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Justiției este neîntemeiata,urmând a fi respinsa,deoarece reclamanții au desfășurat activitatea de grefieri in cadrul unei instanțe judecătorești,ministerul având calitatea de angajator si ordonator principal de credite.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în calitate de mandatară, instanța de fond a constatat că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat iar potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, fiind necesar ca acesta să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamanții au calitatea de grefieri la Tribunalul Brașov, funcționând iîn această calitate pe toata perioada solicitată prin acțiune.(filele 121-153 si fila 176)
Prin sentința civila nr.944/18.10.2007 a Tribunalului Brașov, rămasa irevocabila prin respingerea recursului,a fost admisa acțiunea formulata de reclamanți (grefieri),fiind obligați parații Ministerul Justiției si Curtea de APEL BRAȘOV sa plătească acestora drepturile salariale reprezentând indemnizația lunara de 10%,prevăzuta de OG nr.83/2000,pe perioada 17.04.2004-31.07.2007.(filele 4-15)
Reclamanții au formulat prezenta cerere de chemare in judecata,in baza dispozițiilor OUG nr.137/2000,invocând discriminarea fata de alți grefieri din cadrul aceleiași instanțe,care au beneficiat de aceleași drepturi salariale,prin hotărâri irevocabile(una dintre acestea fiind cea menționata anterior),precum și discriminarea față de ceilalți grefieri care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului,a actelor de publicitate imobiliara,a actelor de executare civila si penala și care beneficiază de aceasta indemnizație lunara.
Instanța de fond a analizat cererea reclamanților numai prin prisma discriminării invocate de aceștia fata de alți grefieri din cadrul aceleiași instanțe,care au beneficiat de aceleași drepturi salariale,prin hotărâri irevocabile,deoarece printr-o decizie în interesul legii, Înalta Curte de Casație si Justiție a stabilit ca se cuvine acest spor numai categoriilor de grefieri enumerate de lege.
Deoarece prin mai multe hotărâri irevocabile pronunțate de Tribunalul Brașov (printre care si cea care se afla la dosarul cauzei),precum si de alte instanțe din țară,a fost acordata aceasta indemnizație si altor categorii de grefieri care nu participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului,a actelor de publicitate imobiliara,a actelor de executare civilă ăi penală,neacordarea acesteia reclamanților din prezenta cauza ar conduce la crearea unei diferențe de tratament între reclamanți si cei ce au beneficiat de aceste drepturi salariale prin efectul unor hotărâri irevocabile.
Ca urmare,față de practica instanțelor judecătorești menționate anterior, constând în hotărâri irevocabile,o altă soluție decât cea de admitere a cererii de chemare in judecata ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.(cauza Beian împotriva României, nr.30658/05).
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, Tribunalul Brașov și Ministerul Justiției, criticându-o pentru neegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, drepturile solicitate de recurenți nu sunt întemeiate, pentru că potrivit dispozițiilor art. 19 punct 3 din legea 50/1996 de acest spor beneficiază numai grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii. Reclamații nu aveau asemenea atribuții și în consecință nu putea să primească acest spor.
Nu poate fi aplicată nici ideea de discriminare, pentru că este o chestiune de legiferare, iar legiuitorul a înțeles să acorde un procent la salariul brut în raport cu timpul efectiv lucrat, numai persoanelor care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate.
Totodată, au fost invocate și decizia nr. 24/2008 a J și decizia Curții Constituționale din 3 iulie 2008.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP C, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost soluționată în mod corespunzător excepția lipsei calității procesual pasive a acestei părți, dat fiind faptul că ordonatorul principal de credite este Ministerul Justiției și nu prezentul recurent. Între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanți nu există nici o obligație, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a avut în vedere plata sumelor solicitate de către intimată, nu poate obliga această parte la alocarea sumelor de bani.
Referitor la fondul cauzei sentința este criticată pentru că nu s-a creat nici o discriminare între reclamantă și grefierii care primeau acest spor, nu s-a încălcat principiul egalității în fața legii întrucât prevederile art. 19 pct. 3 din legea 50/1996 cu modificările aduse prin OG 83/200, nu instituie nici privilegii și nici discriminări, ele aplicându-se în mod egal unei categorii de persoane care se află într-o situație identică, adică tuturor persoanelor specializate care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățeni precum și pentru secretarii comisiilor de cercetare a averii, ce funcționează în sistemul judiciar.
În recursul Ministerului Justiției sentința este criticată pentru faptul că instanța de fond nu a observat că drepturile solicitate de reclamantă au fost stabilite de legiuitor exclusiv în favoarea personalului auxiliar prevăzut în mod expres de art. 19 alin 3 din legea 50/1996 și respectiv art. 3 alin 8 din OG 8/2007 numai în raport cu timpul lucrat. Prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute de lege și câtă vreme drepturile solicitate de reclamantă nu au fost prevăzute de lege, iar legea nu a fost abrogată și nici modificată, prin acordarea unor asemenea drepturi s-au depășit limitele puterii judecătorești.
În ceea ce privește fondul cauzei, se arată că atribuțiile personalului din compartimentele auxiliare ale instanțelor sunt cuprinse în fișele posturilor, iar pentru acordarea indemnizației solicitate persoana respectivă completează un raport în care precizează atribuția îndeplinită, cât și timpul efectiv în care a desfășurat activitatea respectivă.
Sentința mai este criticată și pentru acordarea de daune interese prin reactualizarea sumelor de bani cu aplicarea coeficientului de inflație și dobânda legală. Instanța nu a avut în vedere că aceste debite, ce au ca obiect sume de bani, nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fideiusiune și societate. Aceste daune sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile când dobânda curge de drept.
În speță nu este vorba de discriminare, pentru că legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație suplimentară, printr-un procent la salariul brut în raport cu timpul efectiv lucrat numai pentru personalul care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru că activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar. În acest sens a fost invocată Hotărârea nr.333/8.10.2007 a CNCD, prin care se constată că faptele prezentate nu constituie discriminare.
Prin motivele de recurs formulate de Tribunalul Brașov se mai arată că nu poate exista discriminare prin efectul hotărârilor judecătorești care se bucură de prezumția interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor legale și de puterea lucrului judecat.
Examinând sentința în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt întemeiate și în consecință vor fi admise în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Prima instanță pronunța o sentință nelegală și netemeinică, acordând drepturi bănești care nu sunt prevăzute de legea aplicabilă reclamanților și interpretând în mod eronat textele de lege aplicabile în cauză.
Reclamanții sunt încadrați ca grefieri în cadrul Judecătoriei Brașov, însă, fără a avea înscrise în fișa postului atribuții pentru care dispozițiile art. 19 pct. 3 din legea 50/1996 așa cum a fost modificată prin OG 83/2000 prevăd acordarea sporului de 10 % pentru timpul în care a desfășurat activitatea respectivă. Este vorba de activitatea grefierilor care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii. Ori reclamanții nu îndeplineau asemenea atribuții, iar faptul că legiuitorul a atribuit unei anumite categorii de personal, un procent de 10% la salariu pentru activități suplimentare și numai proporțional cu timpul efectiv lucrat, nu înseamnă că s-a creat o discriminare. Activitățile suplimentare în mod firesc trebuiesc plătite suplimentar, pentru că în situația în care nu se realizează o plată diferențiată, s-ar putea invoca discriminare în repartizarea muncii de către angajații care îndeplinesc atribuțiile mai sus enumerate.
În acest sens a stabilit și Comitetul pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea nr. 333 din 8.10.2007, unde se menționează expres că faptele prezentate nu constituie acte de discriminare conform Ordonanței de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De asemenea, prin decizia nr. 24/2008 a ICCJ, de admitere a recursului în interesul legii s-a statuat că "indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefier expres și limitativ prevăzute de normele legale".
Această decizie pronunțată în cadrul recursului în interesul legii a fost determinată tocmai de practica neunitară a instanțelor ordinare, în interpretarea textelor de lege incidente. În acest context, înainte de pronunțarea deciziei nr.24/2008 a ICCJ unii grefieri au obținut hotărâri irevocabile de acordare a sporului de 10%, în timp ce altor grefieri, cum sunt reclamanții, le-au fost respinse astfel de acțiuni.
Recursul în interesul legii a fost pronunțat tocmai în scopul "interpretării și aplicării unitare a legii pe teritoriul României", fiind singurul caz în care "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe". (art. 329 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă).
Mai mult decât atât, legiuitorul a prevăzut expres că soluțiile pronunțate în cadrul recursului în interesul legii nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.
Toate acestea constituie argumente legale din care se desprinde concluzia că hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele ordinare nu constituie izvor de drept și, mai ales, nu pot sta la baza ideii de discriminare, cu atât mai mult cât în cadrul acestor hotărâri există două părți potrivnice care au interese contrare în raport de soluția primită. În speță pârâții recurenți ar putea să invoce și ei discriminarea față de hotărârile judecătorești prin care au obținut câștig de cauză.
Pentru admisibilitatea unor pretenții rezultate dintr-o faptă discriminatorie, potrivit art. 27 alin. 4 din OG nr. 137/2000 republicată, "persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedit că faptele nu constituie discriminare".
În delimitarea noțiunii de "discriminare" trebuie pornit de la interpretarea sistematică și teleologică a întregului act normativ care reglementează prevenirea și sancționare tuturor formelor de discriminare, respectiv a OG nr. 137/2000.
Potrivit definiției legale (art. 2) "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnice, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
În continuare, prin art. 3 se prevăd expres atribuțiile cu privire la care instituțiile publice pot săvârși acte de discriminare iar printre acestea nu se regăsește situația dedusă judecății.
Astfel, pretențiile din acțiune au la bază o pretinsă discriminare rezultată din hotărâri judecătorești potrivnice pronunțate de instanțe diferite cu privire la situații juridice similare, adică o discriminare rezultată dintr-un act al puterii judecătorești, ori, prevederile art. 3 din OG nr. 137/2000 nu au în vedere sub nicio formă acte de discriminare săvârșite de cele trei puteri în stat, puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească.
Eventualele discriminări care rezultă din acte ale celor trei puteri (legi, acte administrative, acte normative prin împuternicirea dată de parlament și hotărâri judecătorești) pot fi înlăturate doar prin mijloace speciale reglementate în acest sens prin Constituție și celelalte legi. În acest sens interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, constituie un obiectiv primordial al actului de justiție iar împlinirea acestui deziderat poate fi realizat doar prin căile prevăzute de lege la momentul actual, respectiv prin sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de către instanțele judecătorești (recursul în interesul legii).
Cererea adresată unei instanțe de drept comun de a constata existența unei discriminări în cazul unor hotărâri judecătorești potrivnice nu se circumscrie dispozițiilor speciale ale OG nr. 137/2000 întrucât discriminările reglementate în acest act normativ au în vedere deosebirile realizate pe bază de rasă, etnie, religie, etc. ori hotărârile judecătorești potrivnice invocate ca izvor al discriminării, ca de astfel, în principiu, orice hotărâri judecătorești, nu au la origine deosebiri de acest gen, soluția diferită a instanțelor bazându-se pe interpretarea proprie dată legilor aplicabile situației juridice respective.
O interpretare contrară ar face ca actul de justiție să dacă în derizoriu câtă vreme orice instanță de drept comun ar putea să înlăture dispozițiile unei hotărâri judecătorești prin constatarea unei pretinse discriminări săvârșite prin aceasta și mai ales ar putea să înlăture dispozițiile obligatorii ale unui recurs în interesul legii, în speță decizia nr.24/2004 a ICCJ.
Față de aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 Cod procedură civilă, recursurile pârâților vor fi admise iar sentința atacată va fi modificată în sensul respingerii acțiunii și menținerii dispozițiilor referitoare la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, care a fost corect și legal soluționată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1228/M/2008 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, () -, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Menține dispoziția privind soluționarea excepției.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.04.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./3.04.2009
Tehnoredact./09.04.2009/ 3 ex.
Jud. fond,
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Maria Carmen Tică, Daniel
