Pretentii civile. Speta. Decizia 3842/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.1126/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 3842/
Ședința publică de la 27 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta - " TRANS COM" SRL, împotriva sentinței civile nr.1463 din data de 15.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (3102/C/2007), în contradictoriu cu intimatul având ca obiect:"drepturi bănești".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 20.05.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitate recurentei să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 27.05.2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1463 din data de 15.10.2008, pronunțată de către Tribunalul Călărași - Secția Civilă, s-a admis, în parte, acțiunea astfel cum a fost completată și precizată, formulată de reclamantul împotriva pârâtei - TRANS COM SRL C; s-a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 7553,46 lei reprezentând drepturi salariale pentru munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cuantum de 7144 lei și diferența de drepturi salariale pe lunile martie 2005, ianuarie și februarie 2006 în cuantum de 409,46 lei; s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata a 64 ore lucrate de reclamant în zilele de sărbători legale pentru perioada mai 2005 - februarie 2006.
Prin aceeași sentință, s-a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1001,70 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată respectiv 500 lei onorariu avocat și 501,70 lei onorariu expert contabil.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că relațiile de muncă între reclamant și pârâtă s-au desfășurat pe perioadele 19.02.2004-01.01.2005 și 01.03.2005-17.02.2006, ultima perioadă în baza contractului individual de muncă nr.180/01.03.2005, pentru o durată nedeterminată.
S-a constatat din probatoriu administrat în cauză (declarații de martori, expertiză tehnică-contabilă și interogatoriu) că reclamantul a desfășurat activitate în cadrul societății pârâte pe o durată ce depășea 8 ore zilnic și 40 ore pe săptămână și chiar durata maximă legală a timpului de lucru prevăzută de art.111 Codul muncii.
Apărarea pârâtei potrivit căreia nu a avut program de noapte și nici program (special) pentru zilele de sâmbătă și duminică sau pentru cele în care erau sărbători legale, a fost primită doar în parte de către instanța de fond, deoarece în baza documentelor puse la dispoziția expertului contabil, prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză s-a stabilit în sens contrar, respectiv faptul că reclamantul a prestat muncă în afara duratei normale a timpului de muncă.
În ceea ce privește munca prestată în zilele de sărbători legale, s-a avut în vedere că expertiza contabilă a concluzionat că reclamantul nu a beneficiat de spor de salariu de bază pentru sărbători legale în condițiile art. 134 și 137 din Codul muncii, deoarece nu a lucrat în zilele de 01. și 02 ianuarie 2006, 01 și 02 mai 2005, prima si a doua zi de Paști, 01 decembrie 2005, iar în zilele de 25 și 26 decembrie 2005, prima și a doua zi de C au fost compensate cu zilele libere, în luna decembrie 2005, salariatul lucrând 17 zile față de 20 zile lucrătoare.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a diferențelor de drepturi salariale pe lunile martie 2005, ianuarie și februarie 2006 a fost admis de către instanța de fond, avându-se în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă, potrivit căruia nu au fost achitate reclamantului drepturi salariale în sumă totală de 409,46 lei,reprezentând chenzina a doua (în luna martie 2005 suma de 92,46 lei, în luna ianuarie 2006 suma de 204,00 lei și în luna februarie 2006 suma de 113,00 lei).
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către pârâta - TRANS COM SRL C, care a criticat-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente:
Raportul de expertiză avut în vedere de către instanța de fond este întocmit în mod total greșit, întrucât a stabilit numărul de ore suplimentare efectuat, raportat la actul adițional la contractul de muncă.
Astfel, s-a arătat că actul adițional la contractul de muncă prevedea faptul că în cadrul unui program normal de lucru de opt ore, angajatul trebuia să facă un minim de 150 km (cinci ore de conducere efectivă), ori expertul a pornit în sens invers, considerând că de la acest minim de proporție trebuie să calculeze orele în funcție de kilometric parcurși, ceea ce nu este real.
Ca atare, expertul a calculat numărul de ore suplimentare folosind regula de trei simplă și pornind de la acest act adițional, ceea ce nu este corect, deoarece acest act adițional stabilea numai un minim de kilometri care trebuiau parcurși în timpul programului normal de lucru.
Recurenta a susținut că acest mod de calcul al expertului este incorect, întrucât duce la rezultate eronate deoarece, dacă reclamantul conducea fără întrerupere sau în afara localității, se putea ajunge ca în opt ore acesta să parcurgă 500- 600 km, deci mult mai mult decât minimul orar, ceea ce nu însemnă, însă, că trebuie înmulțit cu minimul stabilit în actul adițional, căci s-ar putea ajunge să se considere în anumite cazuri că s-a muncit mai mult de 24 ore/zi; chiar pentru una dintre zile, folosind același mod de calcul eronat, s-a ajuns ca reclamantul să muncească 32 ore/zi.
În esență, s-a învederat că timpul efectiv de lucru, conform Ordinului 2765/2003 cât și a unei logici firești, nu poate fi mai mare decât timpul de lucru, fără a se ajunge la situații absurde, în sensul ca reclamantul să lucreze mai mult decât stă efectiv în serviciu sau să lucreze mai mult de 24 ore/zi.
Cu titlul de exemplu în acest sens s-a invocat desfășurătorul lunii octombrie 2005, din care rezultă că timpul efectiv lucrat este mult mai mic decât durata programului de lucru, orele suplimentare evident nefiind efectuate.
S-a arătat că din foile de parcurs a rezultat că reclamantul ar fi stat într-o zi la lucru de la ora 5 dimineața până la 21.00, însă din raportul, care stabilește timpul de lucru efectiv a reieșit că a lucrat numai trei ore în acea zi.
Recurenta a mai menționat că nici contabilul expert și nici instanța de fond nu au ținut cont de Ordinul 275/18.06.2003 al, act normativ conform căruia nu sunt considerate timp de lucru, întreruperile mai mari de 15 minute, intervalul de timp în care autoturismul a staționat, ci au luat în considerare kilometrii parcurși și au aplicat regula de trei simplă, aflând astfel orele efectiv lucrate, fără să se țină cont că aceasta nu reprezintă un algoritm obligatoriu, ci un minim de kilometri și de eficiență.
S-a precizat că expertul trebuia să analizeze rapoartele din care rezultă timpul de muncă efectiv lucrat, căci dacă reclamantul nu era eficient și trebuia să stea pe strada mai bine de opt ore pentru a-și face norma de 150 km nu era vina nimănui, la fel cum, dacă mergea în continuu și parcurgea în timpul programului de lucru 500- 500 km, era câștigul său pentru care, în mod evident, era remunerat.
S-a mai considerat că raportul de expertiză și, implicit instanța nu au ținut cont de drepturile salariale deja plătite angajatului reclamant, expertul stabilind numărul total de ore lucrate și drepturile salariale cuvenite, fără a scădea din aceste sume așa-zise cuvenite, nivelul drepturilor bănești care i-au fost achitate deja de către societate.
S-a apreciat că în mod greșit instanța de judecată a admis cererea reclamantului întemeiată pe numărul de ore pretins lucrate pe baza calculului reclamantului, întrucât acest calcul este făcut pe baza -urilor, acte completate de către acesta și care nu prezintă relevanță, față de situația că autoturismul este dotat cu aparat de marcat care atestă timpul efectiv lucrat.
Ca atare, atât timp cât expertul a stabilit timpul efectiv lucrat, respectiv 1691 ore, cu 21 ore mai puțin decât timpul normat de lucru, adică 1712 ore pentru 214 zile lucrătoare, cererea reclamantului a fost greșit admisă de către instanța de fond, în limita orelor pretinse de către acesta, atât timp cât a existat dovada certă a timpului efectiv de lucru, ceea ce dovedește nu numai că reclamantul nu era eficient în traseu, dar și faptul că fie își trecea ore în plus de staționare, fie stătea efectiv degeaba, fără să lucreze, fapt care îi este imputabil acestuia.
Prin întâmpinare formulată intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză prin prisma criticilor invocate de către recurentă, care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art.304 pct. 5 și 9.pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Intimatul reclamant a fost angajat al recurentei pârâte - TRANS COM SRL, în calitate de conducător auto, în perioadele 19.02.2004 - 1.01.2005 și 1.03.2005-17.02.2006, dată la care au încetat raporturile de muncă prin acordul părților, în temeiul prevederilor art.55 lit.b muncii.
Cererea adresată instanței de fond prin care intimatul reclamant a solicitat să se dispună obligarea recurentei pârâte la plata orelor suplimentare efectuate a fost greșit încuviințată prin hotărârea recurată.
Astfel, Curtea reține că atât expertul desemnat în cauză cât și instanța de fond nu au ținut seama de faptul cătimpul de lucrunu are o continuitate în cazul dedus judecății - activitate de taxi și că părțile au convenit de comun acord o repartizare inegală a timpului de muncăîn cadrul săptămânii, în funcție de specificul unității și al muncii prestate, în conformitate cu prevederile art.110 muncii, astfel cum rezultă fără putință de tăgadă din contractul individual de muncă înregistrat la ITM sub nr.11658/2046/4.03.2005.
Prin raportul de expertiză avut în vedere la soluționarea cauzei în fond a fost interpretat eronat actul adițional la contractul colectiv de muncă la nivelul - Trans Com SRL C nr.472/3/30.01.2004, înregistrat sub nr.47213/3/27.01.2005 la Direcția pentru, Familie și Solidaritate Socială C, prin care s-a modificat art.86 din Capitolul Timpul de muncă și timpul de odihnă, în sensul că la locurile de muncă unde datorită specificului activității nu există posibilitatea încadrării în durata normală a timpului zilnic de lucru se stabilesc următoarele forme specifice de organizare a timpului de muncă: la activitatea de taxi, transport județean și interjudețean, precum și în transportul local, pentru un program de 8 ore, un conducător auto taxi trebuie să realizeze un parcurs de 150 Km, iar pentru realizarea sarcinilor de plan, având în vedere faptul că viteza medie de circulație în Municipiul C este de 30 km, un conducător auto taxi conduce efectiv 5 ore.
Curtea reține că determinarea timpului efectiv de muncă de către expert în funcție de km parcurși, respectiv un parcurs normat de 150 km pentru o normă de 8 ore este evident greșită, întrucât actul adițional amintit stabilea numaiun minim de kilometri care trebuiau parcurși în timpul programului normal de lucru, iar prin utilizarea modului de calcul detaliat în raportul de expertiză se obțin rezultate eronate, respectiv la depășirea 24 de ore/zi, în ipoteza în care se reține că salariatul a condus fără întrerupere sau în afara localității ar însemna ca în opt ore să se parcurgă 500- 600 km.
De asemenea, Curtea constată că în speță nu s-a ținut seama de faptul că nu sunt considerate activități legate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, timpul de așteptare și timpul în care nu se conduce și că timpul de lucru zilnic este acel interval cuprins între momentul începerii primei curse și momentul finalizării ultimei curse, după cum rezultă din raportul de închidere zilnică, furnizat de aparatul de taxat și că nu vor fi considerați timpi de lucru pauzele mai mari de 15 minute între două curse consecutive, pauze în care autovehiculul taxi a staționat, potrivit Ordonanței nr.17/2002 și art.30 din Ordinul Ministerului Administrației Publice nr.275/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, acte normative în vigoare la data derulării raporturilor de muncă dintre părți.
De remarcat că în suplimentul la raportul de expertiză, însuși expertul a menționat că în urmarecalculării timpilor efectivi de lucruîn regim de taxi au rezultat 1691 de ore, cu 21 de ore sub timpul normal de lucru de 1712 ore pentru 214 zile lucrătoare, ceea ce înseamnă că nu au fost efectuate ore suplimentare peste durata normală de lucru.
Raportul de expertiză efectuat în cauză nu constituie o probă absolută, motiv pentru care concluziile sale nu pot fi avute în vedere, de vreme ce acestea nu se coroborează cu alte mijloace de probă, fiind întocmit doar pe baza foilor de parcurs care au stat la baza întocmirii fișelor activității zilnice pentru autovehicule (), în care conducătorul auto a înscris orele de plecare și de sosire din cursă, deși autoturismul acestuia era dotat cu aparat de marcat, iar în transportul județean și interjudețean, determinarea timpului efectiv lucrat se face cu aparatultahograf,echipament care se instalează la bordul vehiculului rutier, având ca scop indicarea, înregistrarea și stocarea, în mod automat sau semiautomat, a datelor privind deplasarea acestui vehicul și a anumitor perioade de lucru ale conducătorului auto care îl conduce.
Din depozițiile martorilor audiați în fața instanței de fond a rezultat că aceștia nu au cunoștință de faptul că angajatorul ar fi refuzat intrarea în garaj a mașinii reclamantului pentru neîndeplinirea km parcurși, caz în care nu se poate reține că intimatul reclamant a fost forțat de către angajator să efectueze ore suplimentare.
Prin urmare, în condițiile în care din raportul de expertiză rezultă existența unor neconcordanțe între durata de efectuare a kilometrilor și numărul de ore din rapoartele și din probele administrate în cauză nu a rezultat că angajatorul a solicitat intimatului reclamant să efectueze muncă suplimentară peste durata normală de muncă, care nu a putut fi compensată prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, în condițiile expres prevăzute de către art.118 și art.119 muncii, Curtea reține că instanța de fond greșit a apreciat că salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
Ca atare, pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că va respinge cererea de plată a drepturilor bănești salariale pentru munca prestată în afara duratei normale a timpului de lucru săptămânal, în cuantum de 7144 lei și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu au fost recurate de către recurenta pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta - " TRANS COM" SRL, împotriva sentinței civile nr.1463 din data de 15.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (3102/C/2007), în contradictoriu cu intimatul.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că respinge cererea de plată a drepturilor bănești salariale pentru munca prestată în afara duratei normale a timpului de lucru săptămânal, în cuantum de 7144 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
6.07.2009
Jud. fond:,
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
