Pretentii civile. Speta. Decizia 4/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 4

Ședința publică de la 28 August 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marin Covei

JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu Juduciar

Asistent - -

Asistent judiciar

Grefier

XXX

Pe rol judecarea acțiunii cauzei formulată de reclamanta împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L T, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamanta și pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, constatând cauza în stare de judecată a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra cauzei de față;

Reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL DOLJ, TRIBUNALUL OLT și Curtea de APEL CRAIOVA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata sumei reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și solicitare neuropsihică, actualizat cu indicele de inflație, începând cu luna iulie 2007 și în continuare și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.

În motivarea acțiunii reclamanta a invocat dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care prevăd că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor pentru risc și solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar.

Că, dispozițiile privind acordarea acestui spor nu puteau fi abrogate prin art. I, pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, deoarece acest act normativ este de inferior unei legi.

S-a arătat, în acest sens că abrogarea dispozițiilorart.47 din Legea nr.50/1996 prin ordonanță simplă a Guvernului contravine normelor constituționale și prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale deoarece măsura dispusă prin ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere însuși existenței dreptului.

La data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceiași formă și astăzi.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, arătând că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 care prevedeau acordarea drepturilor solicitate de reclamantă au fost abrogate total și explicit prin nr.OG83/2000.

Că, actele normative prin care a fost introdus sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, Legea nr.50/1996 și OG nr.56/1997 care a completat OG nr. 9/1997 sunt egale ca valoare cu OG nr.83/2000 prin care au fost abrogate dispozițiile privind acordarea acestui spor de 50%.

A mai susținut pârâtul că prin adoptarea OG nr.83/2000 s-a modificat sistemul de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, prin aducerea acestuia în acord cu sistemul prevăzut în Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Aceste drepturi nu se circumscriu cadrului instituit de art.41,.2 din Constituție și nu pot fi înscrise între drepturile și libertățile fundamentale avute în vedere de către aceasta, astfel că prevederile art.53 din Legea fundamentală, nu sunt aplicabile.

Prin încheierea din data de 15 aprilie 2008, tribunalul a încuviințat efectuarea, în cauză, a unei expertize, stabilindu-i ca obiective determinarea cuantumului drepturilor salariale cuvenite reclamantei prin calcularea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pe perioada iulie 2007 până în prezent.

Expertiza a fost efectuată de expertul desemnat de instanță, prin tragerea la sorți, conform art.202 Cod procedură civilă, prin încheierea din 6 mai 2008 și a fost depusă în dosar în data de 23 iunie 2008.

Acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată și urmează a fi admisă.

Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Art.47 din Legea nr.50/1996 care prevedea acordarea sporului de 50% din salariul brut, magistraților și personalului auxiliar fost abrogat prin art. I, pct. din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificare și completarea Legii nr.50/1996.

Ordonanța Guvernului nr.83/2000 a fost emisă, în baza art.1 lit. Q, pct.1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.

Prin Legea nr.125/20000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să abroge Legea nr.50/1996 nici total și nici parțial.

În acest fel, prin emiterea nr.OG83/2000au fost depășite limitele legii speciale de abilitare nr.125/2000 adoptată de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73, alin.1 din Constituția României.

Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut printr-o normă de nivel inferior, în speță art. I, pct.42 din OG nr.83/2000, cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, constituie motivul de neconstituționalitate, conform art.147 din Constituția Românei.

Prin modul în care au fost adoptate normele de abrogare, conținute în art. I, pct. 42 din OG nr.83/2000 face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996 să se producă și după intrarea în vigoare a dispozițiilor OG nr.83/2000.

În considerarea celor prezentate, se constată că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs în continuare efecte juridice.

Expertiza efectuată în cauză a concluzionat că pentru perioada iulie 2007 -mai 2008 reclamante i se cuvine suma de 4.246 lei, calculată prin acordare sporului de 50% la salariul de bază brut lunar.

Suma ce se cuvine reclamantei pe această perioada a fost stabilită în expertiză prin actualizarea în raport de indicele de inflație.

Cum nici în prezent nu a încetat aplicabilitatea dispozițiilor ce reglementează acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, deoarece prin prevederile din OG nr.83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind adoptate cu încălcarea dispozițiile art.107, alin. 3 din Constituția României, reclamanta este îndreptățită și în continuare la primirea sporului de 50%.

Pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă, cauzată de devalorizarea monedei naționale, urmează ca și în continuare suma ce se cuvine reclamantei cu acest titlu să fie reactualizată, în raport de indicele de inflație, în temeiul art. 1082 din Codul civil și art. 161, alin 4 din Codul muncii.

Față de cele prezentate urmează a se admite acțiunea formulată de reclamantă în sensul că pârâții vor fi obligați la plata sumei de 4246 lei reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, aferent perioadei iulie 2007 - mai 2008, sumă actualizată pe această perioadă, ce va fi reactualizată în continuare până la data plății efective.

Pârâții vor fi obligați la plata în continuare a sporului de 50% și efectuarea în carnetul de muncă al reclamantei a mențiunilor corespunzătore.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L T, având ca obiect drepturi bănești.

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 4246 lei reprezentând spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, aferent perioadei iulie 2007 - mai 2008, sumă actualizată pe această perioadă și care va fi reactualizată, în continuare până la data plății efective.

Obligă pârâții la plata în continuare a sporului de 50 % și la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 28 August 2008.

Președinte Judecător

- - - - -

Asistent judiciar Asistent judiciar,

-

Grefier

Red.-

Tehn.7 ex

1.09.2008

Președinte:Marin Covei
Judecători:Marin Covei, Tamara Carmen Bunoiu Juduciar

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 4/2008. Curtea de Apel Craiova