Pretentii civile. Speta. Decizia 40/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 40
Ședința publică din 19 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanții, toți cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Galați, ambele cu domiciliul ales la sediul Curții de Apel Galați, cu domiciliul ale la Tribunalul București,-, pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,- sector 5, CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,- și intervenienții -, cu domiciliile alese la sediul Tribunalului Galați, împotriva sentinței civile nr.662 din 21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați,în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți TRIBUNALUL GALAȚI, cu sediul în G,- și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B,--3, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă; au sosit relațiile solicitate de la Tribunalul București.
Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că recurenții au solicitat judecarea în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor înregistrate la Curtea de Apel Galați Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 159/1.02.2008 Tribunalul Galația admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, - reprezentant legal reclamanți, intervenienții în nume propriu -, - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Galați și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de și -.
A obligat pe pârâți către reclamanții, și către intervenienții în interes propriu și - la creșterile salariale reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 și în continuare până la încetarea discriminării, după cum urmează: de 5% de la 1.01.2007, de 2% de la 1.04.2007, și 11% de la 01.10.2007, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.
A obligat pe pârâți să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A respins capetele de cerere privind acordarea sporului de confidențialitate și a salariilor egale cu ale procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din acțiunea principală și cererea de intervenție ca fiind nefondate.
A respins excepția inadmisibilității invocată de Ministerul d e Justiție.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată la data de 11.10.2007, și înregistrată la Tribunalul Galați sub nr-, reclamanții, și, judecători la Tribunalul Galați - secția comercială au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați la plata drepturilor salariale reprezentant spor de confidențialitate de 30% din salariul de baza brut lunar pe o perioada de 3 ani raportata la data sesizării instanței si in continuare pana la încetarea cauzei de discriminare, indexările acordate in conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 si in continuare pana la încetarea discriminării si salarii egale cu cele ale procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism pe o perioada de 3 ani raportata la data sesizării instanței si in continuare pana la încetarea discriminării. Au solicitat reclamanții ca aceste drepturi salariale sa fie actualizate funcție de indicele de inflație pana la data achitării integrale a sumelor datorate.
In motivarea cererii au arătat reclamanții ca sunt judecători si ca au obligația de a păstra secretul profesional prin lege, respectiv art.91 din Legea 303/2004 si obligația de a păstra secretul deliberărilor si al voturilor la care au participat inclusiv după încetarea exercitării funcției.
De asemenea, aceeași obligație este instituita si prin art. 10 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor si al procurorilor prin Codul Deontologic (Hotărârea 328/2005 a ) art. 15.
Toate aceste texte se traduc prin aceea ca judecătorii au instituita clauza de confidențialitate prin lege, nerespectarea ei angajând răspunderea disciplinara.
Prin Legea nr. 182/2002 si HG 585/2002 s-a recunoscut ca magistrații gestionează informații clasificate.
Obligația de a respecta clauza de confidențialitate prin interdicția de a transmite date sau informații de care au luat cunoștința in timpul executării contractului este retribuita de legiuitor prin plata unui spor al cărei cuantum variază de la 15% la 30% in domenii ca administrația publica, armata, politie si este reglementat prin OG 9/2001, Lg.444/2006 prin care s-a aprobat OG 19/2006, OG 6/2007, Lg.656/2002.
Tratamentul diferențiat creat prin dispozițiile legale sus indicate confirma discriminarea acestei categorii profesionale prin neacordarea sporului in condițiile in care obligația rezulta in sarcina acestora din texte de lege cu caracter imperativ.
Reclamanții si-au completat ulterior motivarea solicitării de acordare a sporului de confidențialitate.
Au mai arătat in justificarea acestei cereri ca acest spor de-a lungul anilor a fost instituit de legiuitor pentru categorii variate de persoane din cadrul unor diverse instituții si autorități publice astfel:
1.Legea nr.127/1997 a acordat spor de confidențialitate salariaților din cadrul Camerei Deputaților și Senatului care desfășoară activități sau realizează lucrări cu caracter confidențial.
2. OUG nr.197/1999 aprobată prin Legea nr.384/2002 a acordat un astfel de spor salariaților din cadrul Agenției Naționale pentru Locuințe.
3. OUG nr.57/2000 modificată prin OG nr.9/200l și aprobată prin Legea nr.151/2002 a acordat spor de confidențialitate într-un procent variabil între 20 și 30% personalului din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercițiul funcției.
4. Legea nr.8/2001 și apoi Legea nr. 495/2004 completată și modificată de OUG nr.204/2005 a acordat spor de confidențialitate de 15% membrilor corpului diplomatic și consular al României, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercițiul funcției.
5. OUG nr.l53/2002 a acordat un spor de până la 25% personalului din cadrul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat.
6. Legea nr.656/2002 modificată prin Legea nr.230/2005 și Legea nr.405/2002 s-a acordat un astfel de spor - variabil în timp între 25% și 15% pentru unele categorii de personal și membrilor plenului Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.
Actele normative care au reglementat salarizarea funcționarilor publici începând cu anul 2003, precum și cele care au reglementat creșterile salariale din sectorul bugetar în aceeași perioadă, au plafonat cuantumul sporului de confidențialitate la un procent de maxim 15% (uniformizând astfel diversele reglementări existente).
Astfel, pentru perioada avută în vedere prin prezenta acțiune, sunt relevante:
- art.13 alin.1 din OUG nr.123/l1.12.2003 publicată în Monitorul Oficial nr.919/22.12.2003, privind creșterile salariale acordate personalului din sectorul bugetar pentru anul 2004, acordat un spor de până la 15% pentru personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului, precum și din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
- ulterior, art.18 alin 1 din OUG nr.92/l0.l1.2004 publicată în Of.nr.l091/23.l1.2004 și aprobată prin Legea nr.76/2005 privind salarizarea funcționarilor publici în 2005, stabilit că sporul de până la 15% se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului precum și din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
- Aceleași dispoziții se regăsesc și în OG nr.9!2005 și OG nr.3!2006 privind creșterile salariale ale personalului bugetar.
Mai mult, în mod separat:
7. Legea nr.184/17.05.2004 publicată în Of. nr.461/24.05.2004 a acordat spor de confidențialitate de până la 15% personalului din cadrul Consiliului Concurenței.
8. Legea nr.324/14.07.2006 publicată în Of.626/20.07.2006 care a modificat OG nr.13 7/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a acordat spor de confidențialitate personalului din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (art.30 alin.3 din OG nr.13 7/2000 republicată).
9. Legea nr.444/2006 care a modificat și aprobat OG nr.19!2006 privind creșterile salariale acordate personalului militar și funcționarilor publici, cu statut special, din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și pe~sonalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
10. De asemenea, prin dispozițiile art.15 alin.1 din OG nr.6!2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și ale altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzuți în Legea nr.444/2006 ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Aceste categorii de personal au primit spor de confidențialitate și anterior anului 2007
Ne aflam astfel in situația de a constata că magistrații care dispun și supraveghează exercitarea unor activități prin care se obțin informații confidențiale nu beneficiază de spor de confidențialitate în timp ce persoanele care execută dispozițiile respective beneficiază.
Pe de altă parte, se remarcă că anumite categorii de personal beneficiază de spor de confidențialitate pentru simplul fapt că potrivit Codului Muncii, au obligația de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului individual de muncă (așa-zisa clauză de confidențialitate).
In aceste condiții, cu atât mai mult apare ca justificată acordarea sporului de confidențialitate acelor categorii de personal care au acces la informații clasificate și dețin certificate eliberate în acest sens.
Conform art.2 a1.3 din OUG nr.137!2000 "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificative obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare".
Potrivit art.27 al.1 din OG nr.13 7/2000 republicată, "în toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun".
In motivarea celui de al doilea capăt de cerere, acordarea de creșteri salariale reprezentând indexările acordate in conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 si in continuare pana la încetarea discriminării reclamanții au arătat următoarele:
Drepturile de salarizare ale magistraților au fost reglementate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/18.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr.347/2003, acest act normativ fiind abrogat prin Ordonanța de Urgență nr.27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Atât în legea precedentă prin art.41, cât în cea în vigoare, prin art.35 a prevăzut în mod expres că drepturile de salarizare prevăzute vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.
In anul 2007 Guvernul României a acordat următoarele indexări:
- Ordonanța nr.10/31. O 1.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în 2007 personalului salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.-;
- Ordonanța nr.6/24.01.2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici;
- Ordonanța nr.8/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din alte unități din justiție;
- Ordonanța nr.11/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ;
- Ordonanța nr.16/31.1 0.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nrA95/2004;
- Ordonanța nr.27/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi;
- Legea nr.232/06.07.2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.- privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale ale funcționarilor publici.
Aceste acte normative prevăd creșteri salariale cu 5% începând cu 01.01.2007, cu 2 % începând cu 01.04.2007 și 11% de la 01.10.2007 (în 3 tranșe) pentru întreg personalul din sectorul judiciar, cu excepția judecătorilor și procurorilor de la curțile de apel, tribunale, judecătorii și de la parchetele de pe lângă acesta.
Prin urmare, prin excluderea acestei categorii de la creșterile salariale mai sus menționate s-a creat un caz de discriminare iar discriminarea astfel creată se constituie în prejudiciu creat, actual și viitor pentru judecători. și în încălcarea dispozițiilor legale imperative din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul judiciar.
Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute in alin. 1, fata de alte persoane in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Decizia Curții Constituționale nr.1/08.02.1994 a stabilit că tratamentul diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional; în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.
Decizia Curții Constituționale nr.135/05.11.1996 a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Codul muncii - Legea nr.53/2000 - art.5 - principiul nediscriminării: În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat este interzisă. Constituie discriminare directă și actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiată pe unul sau mai multe criterii, care au ca scop sau efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii.
Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate aparent pe alte criterii decât cele prevăzute în alin.2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Art.154 alin.3 - la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.295. Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă întemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
In art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.
Acest drept este considerat prin Convenția nr.lll privind discriminarea în domeniul forței de muncă și profesiei, adoptată în anul 1958 de Generală a dar și prin legislația internă, Legea nr.53/2003 stabilind în art.6 alin.2 dispoziție de principiu conform căreia "tuturor salariaților le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală."
In motivarea celui de al treilea capăt de cerere, acordarea de salarii egale cu cele ale procurorilor DIICOT pe ultimii 3 ani si in continuare pana la încetarea discriminării reclamanții au precizat următoarele:
Procurorii ( magistrații DIICOT ) beneficiază de o indemnizație superioara fata de a celorlalți magistrați in condițiile in care rațiunile legiuitorului la instituirea acestei indemnizații sunt valabile si pentru faza judecății acest lucru apărând ca nefiresc si nelegal.
Statutul conferit judecătorilor de Constituția României da putere in statul drept salariul acestora nu poate fi inferior celui primit de o structura speciala creata pentru îndeplinirea unor acte prealabile judecății.
Pentru eliminarea discriminării au solicitat reclamanții obligarea pârâților la plata diferențelor salariale existente in prezent.
In drept au invocat reclamanții Constituția României art. 16. Declarația Universala a Drepturilor Omului -art.7, Protocolul 12 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului - art. 1, OG 137/2000 - art. 1 al. 2 lit. e pct. J, art. 2 al. 1, Decizia Curții Constituționale 1/08.02.1994, Legea 53/2000.
Reclamanții si-au completat petitul acțiunii cu un al patrulea capăt de cerere, solicitând obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, referitor la acordarea creșterilor salariale prev. de OG 10/2007.
La termenul din 25.10.2007, asistenții judiciari și au formulat cerere de intervenție în interes propriu.
Curtea de Apel Galația formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii cu toate cererile formulate pentru următoarele considerente:
Sporul de confidențialitate se acorda funcționarilor care au acces la informații clasificate secrete de stat, alte informații clasificate si cărora li s-au eliberat certificate ORNIS si care au semnat angajament de confidențialitate.
Reclamanții nu beneficiază de certificate ORNIS.
Referitor la indexările solicitate,considera pârâta Curtea de Apel Galați ca prin OUG 27/2007 judecătorilor li s-a majorat valoarea de referința sectoriala si indicele de multiplicare cat si coeficientul spor de fidelitate, iar prin Legea 45/2007 li s-a acordat vechime.
Referitor la discriminarea ce ar exista in raport de salarizarea procurorilor DIICOT si judecători, pârâta a apreciat ca nu exista aceasta discriminare deoarece acești procurori sunt asimilați procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, astfel ca, apreciază pârâta ca nefondata si aceasta solicitare.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii cu toate capetele de cerere motivându-si in esența opinia pe următoarele:
- drepturile solicitate nu sunt prevăzute de lege;
- drepturile reclamanților sunt reglementate prin lege speciala astfel ca aceștia nu trebuie sa se raporteze la alte categorii profesionale,
- a acorda un drept unei categorii profesionale si a nu-l acorda altei categorii profesionale este o opțiune a legiuitorului, iar disp. OUG 137/2000 nu dau voie instanțelor in a cenzura voința legiuitorului. Ordonanța protejează drepturi in referire la modul de aplicare a unor dispoziții legale si nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
- dreptul la sporul de confidențialitate nu este un drept acordat de lege magistraților, iar dreptul la diverse sporuri nu este in mod evident un drept fundamental aparat si garantat de Convenție.
- Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării in hotărârea nr. 233/29.08.2007 a statuat ca "diferitele categorii de salariați determina soluții diferite legiuitorului in ceea ce privește salarizarea acestora fără ca prin aceasta soluție sa se încalce principiul egalității".
Din examinarea tuturor dispozițiilor legale care prevăd acordarea unui spor de confidențialitate dar în beneficiul altor categorii profesionale, apare cu evidență faptul că sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariați nu este identic din punctul de vedere al activităților desfășurate, al modului de acordare ori cuantumului, așa încât există dificultăți în a reține "situația comparabilă" - categoriile profesionale în raport cu care reclamanții consideră că se afla Într-o situație comparabilă- element indispensabil pentru a putea vorbi de o discriminare.
Astfel, in anumite cazuri legiuitorul are în vedere "informații clasificate", astfel cum sunt reglementate acestea în Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate ("informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie sa fie protejate"), iar În alte situații doar întocmirea unor lucrări sau desfășurarea unor activități cu caracter confidențial, fără a fi vorba de acces la informații clasificate.
Nu orice diferența de tratament semnifica discriminare; pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar sa se stabilească ca persoane aflate in situații analoage sau comparabile, in materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar, dacă o asemenea distincție Între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Curtea Constituțională prin decizia 108/14.02.2006 a statuat ca: "Curtea, prin Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006. a reținut, în esență, că sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar reprezintă opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția În funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica În diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Astfel, principiul egalității În drepturi și al nediscriminării, invocat de autorul excepției, aplicându-se doar situațiilor egale ori analoage, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor in considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă in cauza de fața nici privilegii și nici discriminări."
Nici indexările nu pot fi acordate, considera paratul Ministerul Justiției întrucât aceasta categorie profesionala a beneficiat de creșteri salariale substanțiale atât in anul 2006 cat si in anul 2007.
Analizând cererile reclamanții si susținerile pârâților din întâmpinări precum si actele dosarului Tribunalul a reținut următoarele:
În prezenta cauză, reclamanții își desfășoară activitatea la Tribunalului G in funcția de judecători și sunt salarizați pentru munca prestată de către acesta, în calitate de angajator.
Conform dispozițiilor 127/1997 a fost acordat sporul de confidențialitate salariaților din cadrul Camerei Deputaților si Senatului tuturor salariaților care desfășoară activități sau realizează lucrări cu caracter confidențialitate.
Potrivit OUG 197/1999 aprobata prin Legea 384/2002 s-a acordat un astfel de spor salariaților din cadrul Agenția Națională pentru Locuințe, prin OUG 57/2000 modificata prin OG 9/2001 si aprobata prin 15/2002 a acordat sporul de confidențialitate intr-un procent variabil intre 20-30% salariaților din cadrul CNSAS,prin 81/2001 si 495/2004 membrilor corpului diplomatic si consular al României, prin OUG 153/2002 precum si alte categorii de personal prin alte acte normative(salariaților Oficiului Național pentru Prevenirea si Combaterea Spălării Banilor, personalul contractual din cadrul Guvernului României, Administrației Prezidențiale, ministerelor,Consiliul Concurentei, instituțiile publice de apărare si siguranța națională, funcționari publici. etc)
Chiar daca anumitor categorii de personal, astfel cum am arătat mai sus, le-a fost acordat acest spor de confidențialitate, instanța apreciază că nu ne aflăm in prezența unui caz de discriminare, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Situația invocată de reclamanți nu face incidente dispozițiile OG nr.137/31.08.2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Conform art. 1 din OG nr.137/2000, în România principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării trebuie să fie garantat în special în exercitarea anumitor drepturi, printre care și cel de a primi un salariu egal pentru muncă egală. Exercitarea drepturilor privește persoanele aflate în situații comparabile.
Ordonanța de Urgență nr.137/2000 definește în art.2 discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau performanță pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială care au ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în orice domeniu al vieții publice. Actele normative enumerate anterior si invocate de către reclamanți prevăd expres categoriile de personal care beneficiază de sporul de confidențialitate, altele decât magistrații procurori.
În mod evident, magistrații și ceilalți funcționari nominalizați în acțiune nu se încadrează în categorii de personal aflat în situații comparabile sau analoage. Statutul lor și sistemele de salarizare specifice fiecărei categorii sunt reglementate prin legi diferite, iar instanța constată inexistența unei legi generale privind acordarea sporului tuturor funcționarilor publici sau bugetarilor, cu excepția magistraților, astfel încât să ne aflăm în prezența unui caz de discriminare
Instanța apreciază, așa cum s-a reținut și de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârea 232/2007, că diferitele categorii de salariați determină soluții diferite de salarizare a acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității.
In ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere, Tribunalul a reținut următoarele:
In decursul anului 2007 s-au acordat creșteri salariale prin OG 10/31.01.2007 pentru personalul salarizat conform OUG 24/2000, prin OG 6/24.01.2007, pentru funcționarii publici, prin OG 8/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, prin OG 11/31.01.2007 pentru personalul din învățământ, OG 16/31.10.2007 pentru personalul salarizat potrivit legii 495/2004, OG 27/31.01.2007 privind creșteri ale controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi si Legea 232/06.07.2007 pentru aprobarea OG 6/2007 privind drepturi salariale ale funcționarilor publici. S-au acordat creșteri salariale de 5%, 2% si 11% pentru personalul din cadrul aparatului de justiție.
Toți bugetarii pe parcursul anului 2007 au primit procentual indexări pentru nediminuarea salariilor determinate de nivelul prognozat al creșterii preturilor de consum pentru anul 2007.
Prin OG 177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistraților, art. 35 prevede expres ca drepturile salariale vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate in conformitate cu prevederile legale. Prin urmare drepturile bănești ale magistraților nu au fost exceptate de la indexare si era firesc sa fie așa pentru ca aceeași inflație este suportata si de reclamanți ca de altfel de toate persoanele ce trăiesc in România. este un factor obiectiv si nu subiectiv, de interpretare, prin urmare apare ca nejustificata soluția de excludere a magistraților din sfera bugetarilor ce au beneficiat de indexări pe anul 2007.
Reclamanții nu au beneficiat prin alta dispoziție legala de creșteri salariale pentru acoperirea inflației si de aceea excluderea este de necontestat. Excluderea nu este justificata si necesara si nu-și găsește o justificare obiecta sau rezonabila.
Al treilea capăt de cerere privește solicitarea reclamanților in a se constata fapta de a fi discriminați in raport cu procurorii DIICOT si ca reparație salarii egale cu cele ale procurorilor DIICOT pentru o perioada de 3 ani anterior introducerii acțiunii si in continuare pana la încetarea discriminării.
Potrivit art. 74 alin 1 din Legea 304/2004, pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege.
Potrivit art. 3 din OUG 27/2006, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
Totodată, art. 11 din același act normativ dispune că procurorii din cadrul DNA și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit lit. A nr. 6-13 din anexă, în raport de funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Având în vedere că reclamanții sunt salariați ai Tribunalului Galați, instanța apreciază că pretențiile acestora sunt neîntemeiate, reclamanții având dreptul la un salariu stabilit potrivit OUG 177/2002, iar din aprilie 2006, potrivit OUG 27/2006.
Reclamanții, judecători ai secției comerciale, respectiv asistenți judiciari nu pot susține că sunt discriminați în raport de procurorii din cadrul DIICOT, întrucât principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport de persoane care sunt în situații diferite.
Pentru aceste considerente a admis în parte acțiunea, a admis în parte cererea de intervenție formulată de și, va obliga pe pârâți către reclamanți la creșterile salariale reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 și în continuare până la încetarea discriminării, după cum urmează: de 5% de la 1.01.2007, de 2% de la 1.04.2007, și 11% de la 01.10.2007, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective. A obligat pe pârâți să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, a respins capetele de cerere privind acordarea sporului de confidențialitate și a salariilor egale cu ale procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din acțiunea principală și cererea de intervenție ca fiind nefondată, a respins excepția inadmisibilității invocată de Ministerul d e Justiție.
Prin sentința civilă nr. 662/21.05.2008 Tribunalul Galația admis cererea completatoare a sentinței civile nr.159/1.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Galați, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și intervenienții în nume propriu -,.
A dispus completarea sentinței civile nr.159/1.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
A obligat pe pârâții Tribunalul Galați, Curtea de Apel Galați, Ministerul Justiției către reclamanți la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 11.10.2004-26.03.2005, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective, cu luarea în considerare pentru fiecare reclamant a datei începerii sau încetării raporturilor de muncă.
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției ca nefondată.
A obligat pe pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată la data de 19.11.2007 de reclamanții, -, - C, și, au solicitat completarea SC nr. 159(01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
În motivare, au arătat că instanța nu s-a asupra capătului de cerere privind plata actualizată a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, pe perioada 11.10.2004 - 26.03.2005.
Au susținut că acest text, a fost abrogat prin art. 42 din OG nr. 83/2000, însă abrogarea nu poate produce efecte juridice, întrucât această ordonanță, este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii 24/2000 (art. 56) privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinarea formulată la cererea de completare, a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 19.11.2004, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât în prezent, statutul judecătorilor și procurorilor, este reglementat de Legea nr. 303/2004, iar salarizarea acestei categorii profesionale, se realizează în baza OUG nr.27/2006, acte normative care nu prevăd sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art. 137. instanța va analiza mai întâi, excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției,
Instanța reține că această excepție este nefondată, motivat de faptul că drepturile au fost solicitate pentru perioada 11.10.2004 - 26.03.2005, așa cum rezultă din precizările depuse la termenul de judecată din 16.05.2005 de către reclamanți, încadrându-se în termenul de general de prescripție de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art. 3 al.1 din DL 167/1958, și urmează a fi respinsă în acest sens.
Potrivit principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța este obligată să se pronunțe cu privire la toate capetele de cerere din acțiunea formulată de către reclamanți.
Analizând SC nr. 158/01.02.2008, pronunțată de Tribunalul Galați, a constatat că asupra capătului de cerere privind plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, instanța nu s-a pronunțat.
În aceste condiții, cererea reclamanților se încadrează în prevederile disp. art. 281 ind. 2. fiind admisă.
Asupra fondului cererii instanța a reținut:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cat si dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata.
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat si la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea si abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării si completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii, a avut loc si abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Într-adevăr art.47 din legea nr. 50/1996 a fost abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice, atâta vreme cât ordonanța nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Pe de altă parte art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul OG nr.83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar, există conflict între art.1 pct.42 din OG nr. 83/2000, care a abrogat art.48 din legea nr. 50/1996 și art.1 din protocolul adițional a la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text.
In cauza sunt incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice care la art.19 pct.3, stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Cu privire la actualizarea prejudiciului cu indicele de inflație, a apreciat că au incidență prevederile art. 1082 din cod civil și art. 161 din Codul muncii.
Instanța față de dispozițiilor art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, a avut în vedere dispozițiile Deciziei nr. 21 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5/2008, prin care a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Întrucât problema de drept, a fost dezlegată prin Decizia pronunțată în interesul legii de ICCJ, decizia fiind obligatorie pentru instanțele de judecată, în cauză nu mai pot fi făcute interpretări cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor legale și apărările pârâtei fiind înlăturate.
Față de aceste considerente, a admis cererea, a obligat pârâții să calculeze și să plătească fiecărui reclamant sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pe perioada 11.10.2004 - 26.03.2005, corespunzător perioadei lucrate, la zi, actualizate cu indicele de inflație la data plății, cu luarea in considerare pentru fiecare reclamant a datei începerii sau încetării raporturilor de muncă.
Văzând dispozițiile DL nr. 92/1976, a obligat pârâții, să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva sentinței civile nr. 662/21.05.2008 a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției considerând-o nelegală.
În motivarea recursului se arată că în mod eronat prima instanță a reținut că drepturile solicitate pentru întreg intervalul 11.2004 - 26.03.2005 se încadrează în termenul general de prescripție.
În drept a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În consecință a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul celor precizate mai sus.
Împotriva sentinței civile nr. 159/1.02.2008 au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Galați considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
1.Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor.
2.Dreptul la indexare nu se regăsește printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României și nici nu este prevăzut în legislația aplicabilă în domeniul salarizării judecătorilor și procurorilor, și în mod greșit prima instanță a reținut că acest drept este inclus în dreptul la salariu, ocrotit prin art. 41 din Constituția României și art. 154 din Codul muncii.
În anul 2006 potrivit art. 38 din OUG nr. 27/2008 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, valoarea de referință sectorială s-a majorat cu 4% începând cu data de 1 aprilie 2006 și cu 5% începând cu 1 septembrie 2006 față de nivelul din luna august 2006.
Prin Legea nr. 45/2007 de aprobare a OUG nr.27/2006 legiuitorul a înțeles să nu mai acorde indexarea pentru anul 2007 și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectoriale care stă la baza calculului indemnizației de încadrare cuvenite judecătorilor și procurorilor.
În consecință au solicitat admiterea recursurilor, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii formulată de reclamanți și pentru acest capăt de cerere.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, și intervenienții și considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
1. În mod greșit instanța de fond a respins cererea privind acordarea sporului de confidențialitate de 30% din salariul brut.
Pretențiile respinse au fost solicitate în baza OG nr. 137/2000, ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu și nu în baza unor texte legale în vigoare la acel moment. Consideră că sunt discriminați de legiuitor prin diferite reglementări.
Inițial s-a acordat sporul de confidențialitate celor care aveau acces la informații clasificate, însă ulterior legiuitorul a înțeles să acorde acest spor și altor categorii de funcționari ce nu aveau acces la informații clasificate în schimb aveau obligația de păstrare a secretului profesional prin legi speciale.
Astfel, au fost acordate sporuri de confidențialitate în anul 1997 salariaților din cadrul Camerei Deputaților și Senatului care desfășoară sau realizează lucrări cu caracter confidențial, în anul 1999 s-a acordat un astfel de spor salariaților Agenției Naționale pentru Locuințe, în 2001 s-a acordat sporul membrilor Corpului Diplomatic, în anul 2002 acest spor l-a primit personalul din cadrul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și personalul din cadrul Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, în anul 2003 prin OUG 123 s-a acordat acest spor celor din aparatul de lucru al Guvernului, precum și din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice se prevede acest spor. În anul 2004 prin OUG nr. 92 se adaugă acestor categorii de funcționari și alți funcționari, precum cei din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ministerul Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ. Prin Legea nr.184/2004 se acorda spor de confidențialitate personalului din cadrul Consiliului Concurenței, iar în 2006 personalului din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prin Legea nr.444/2006 se acorda sporul de confidențialitate funcție de accesul la informații clasificate și certificat ORNIS cu referire însă la personal militar.
Prin urmare, au arătat că, din numeroasele ordonanțe și legi prin care legiuitorul a ales să acorde acest spor de confidențialitate nu se distinge în cuprinsul acestor texte scopul precis al legiuitorului și rațiunea instituirii sporului, avut în vedere. De aceea, în încercarea de a lămuri rațiunea reglementărilor (acordarea sporului de confidențialitate) recurenții cred că criteriul avut în vedere este obligația de confidențialitate a acestor persoane. Din exemplele date mai sus nu rezultă că doar persoanele ce au acces la informațiile clasificate au primit acest spor ci, și numeroase alte categorii de personal. Singurul aspect comun al acestor categorii de persoane ce le leagă este obligația de confidențialitate instituită prin lege. Prin urmare determinând sfera persoanelor cărora ar fi logic și firesc să li se aplice sporul se poate observa că magistrații au fost excluși din această sferă ei neprimind spor de confidențialitate, deși obligația de păstrare a datelor aflate din dosare o au și magistrații instituită prin lege. Criteriul legiuitorului a fost această obligație, dar când a reglementat diverse legi numai unele categorii de funcționari au primit acest spor. Excluderea apare ca nejustificată odată ce nu s-a arătat exact de ce magistrații nu primesc acest spor mai ales că datele și informațiile de care aceștia iau cunoștință din dosare sunt mult mai numeroase și mai personale decât, de exemplu de datele cunoscute prin intermediul exercitării profesiei de personalul ANL sau CNCD. În cazul problemelor apărute și soluționate de CNCD chestiunile se pun doar de principiu și nu concret și atât de personal ca în fața unei instanțe de judecată.
Atât timp cât legiuitorul a ales o asemenea tehnică legislativă, de a institui sporul de confidențialitate pentru diferite categorii de personal atât de diferite, prin mai mult de 20 de acte normative nu și-a declinat clar scopul și rațiunea legii - criteriul avut în vedere - și nu a ales să legifereze printr-un singur act normativ acest spor unde să indice toate categoriile de personal care beneficiază de el, Decizia Curții Constituționale nr. 1/08.02.1994 este mai mult decât aplicabilă în speță în sensul că tratamentul diferențiat nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului ci trebuie să se justifice rațional în respectul principiului egalității cetățenilor.
Concluzionând raționamentul arătat mai sus, au considerat că prin legi s-a instituit6 un spor de confidențialitate pentru funcționari din instituții publice ce au prin lege instituită obligația de a nu divulga date și informații de care au luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar magistrații au fost excluși de la un asemenea spor, deși au și ei instituită prin lege o asemenea obligație, iar aceasta nu apare justificată de vreun interes public și necesar.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare ci pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească ca persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu își găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Situația magistraților este comparabilă cu a celorlalte categorii de personal retribuit identic și rețin doar raportat la scopul instituirii sporului de confidențialitate. Nici o discriminare nu este justificată prin aceea că magistrații ar fi retribuiți prin lege specială deoarece acest aspect nu are vreo legătură cu ideea de tratament diferențiat și discriminatoriu.
2. În mod greșit instanța de fond a respins cererea privind acordarea salariilor egale cu cele ale procurorilor din cadrul DIICOT.
Procurorii DIICOT sunt asimilați Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție conform OUG nr. 43/2002 și Legii nr. 508/2004.
Sunt asimilați procurori care au grad de Judecătorie, Tribunal sau C de Apel ca procurori ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fără o justificare concretă. Singura explicație logică a acestei soluții adoptate de legiuitor ar fi aceea de gravitate și specificitate a faptelor cercetate de procurorii DIICOT. Și totuși urmare a faptelor cercetate soluția în aceste dosare se ia de judecătorii de la instanțele de judecată. Urmare a acestui raționament reclamanții, în calitate de judecători ce iau măsuri și în dosare DIICOT doresc și ei să fie asimilați magistraților Înaltei Curți de casație și Justiție pentru ca dacă criteriul este dat de faptele de o gravitate și impact special pe care le cercetează procurorii, cu atât mai mult cei care judecă aceleași fapte, deci singurii care iau măsuri în dosar se impune a fi asimilați magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dispozițiile legale creează o discriminare evidentă între participanții la înfăptuirea justiției în cadrul instrumentării aceluiași dosar fără a explica aceasta printr-un raționament logic.
Procurorul nu ia măsuri în dosar, ci judecătorul este singurul care arestează, achită, condamnă și cu toate acestea cel retribuit cu mai mult este procurorul, fără ca acesta să aibă vreo specializare în plus față de magistratul - judecător. De aceea apare ca nefirească soluția legiuitorului. Nu se pot însă subroga în voința legiuitorului pentru a stabilit modul în care să fie retribuite profesiile, dar pot însă verifica dacă prin asimilarea procurorilor de Judecătorie, Tribunal sau C de Apel ca procurori ai Înaltei Curți de Casație și Justiție legiuitorul nu creează un tratament preferențial acestora cu excluderea nejustificată a categoriei magistraților - judecători fără ca această excludere să fie necesară și cerută de un interes public. Discriminarea poate apărea și în cadrul unor categorii profesionale diferite și aceasta deoarece important este să nu fie în situații absolut identice pentru a putea fi discriminați, ci sfera persoanelor reglementate se determină funcție de criteriul reglementării. Atât timp cât aceste persoane din cadrul DIICOT nu au nici o specializare, nici o calificare deosebită și nici nu au fost selectați printr-un examen aparte, atunci singurul scop al legiuitorului în crearea unui asemenea avantaj este al specificității naturii faptelor cercetate de procurorii DIICOT. Însă aceleași fapte sunt judecate și de judecătorii care judecă aceste dosare și cu toate acestea acești judecători nu sunt asimilați magistraților Înaltei Curți de casație și Justiție. Această excludere nu apare ca rațională.
În consecință au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și în rejudecare admiterea acțiunii civile așa cum a fost formulată.
Analizând sentința civilă nr.662/2008 prin prisma motivului de recurs invocat de pârâtul Ministerul Justiției care vizează exclusiv problema prescripției dreptului la acțiune pentru acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică aferentă perioadei 11.10.2004 - 18.11.2004, se apreciază că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin cererea completatoare din data de 19.11.2007 reclamanții au solicitat obligarea recurentei la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 11.10.2004 - 26.03.2005, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.
Rezultă că retențiile reclamanților vizează un drept de creanță, solicitat în urma neacordării drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în perioada 11.10.2004 - 26.03.2005.
Potrivit disp. art. 283 al.1 lit.c din CM, cererea poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariați ori, pentru pretențiile aferente perioadei 11.10.2004 - 18.11.2004, termenul de prescripție extinctivă s- împlinit la data de 18.11.2004, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 19.11.2007.
Față de data introducerii acțiunii, rezultă ca fiind prescrise pretențiile reclamanților solicitate cu un asemenea titlu pe perioada 11.10.2004 - 18.11.2004.
În consecință, urmează să fie admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și se va modifica în parte sentința civilă nr.662/2008 în sensul constatării ca fiind prescris dreptul la acțiune privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada 11.10.2004 - 18.11.2004.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Analizând sentința civilă nr.159/2008 prin prisma criticilor formulate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Galați cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Recursurile declarate de pârâți privesc doar admiterea capătului de cerere referitor la acordarea creșterilor salariale în procent de 18% cu titlu de indexări salariale aferente anului 2007.
Acest motiv de recurs este întemeiat însă pentru alte considerente care nu sunt imputabile primei instanțe, fiind vorba de o situație nouă ivită după declararea recursului.
Intimații-reclamanți au susținut că au fost discriminați prin lege, în sensul că tuturor bugetarilor li s-au acordat majorări salariale în anul 2007, categoria profesională a magistraților din care face parte fiind exclusă.
Curtea reține că art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și toate normele internaționale în materie de discriminare presupun existența unui drept fundamental sau a unui alt drept recunoscut de lege.
Nediscriminarea nu este un drept în sine, ci se referă la modul de exercitare a unor drepturi, respectiv la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Așa cum a învederat recurentul pârât, prin Decizia nr.818/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat ca prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
De asemenea, rolul instanțelor de judecată nu este să cenzureze soluția aleasa de legiuitor in stabilirea retribuției unor categorii profesionale și sa stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel, pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin actele normative, întrucât s-ar încălca astfel rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.
Prin Decizia nr.838/27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natura constituțională între Parlament, Guvern și instanțele judecătorești, reținând că doar Parlamentul și Guvernul, prin delegare legislativă, au competența de a institui, modifica sau abroga normele juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătorești fiind de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Mai mult Curtea Constituțională a considerat că acordarea unor drepturi decât cele prevăzute expres de lege este depășire a puterii judecătorești.
Acordarea unor drepturi sau sporuri peste cele prevăzute de lege ar însemna ca instanța să-și depășească atribuțiile puterii judecătorești.
În speță, practic reclamanții solicită să li se aplice niște majorări salariale de care, potrivit legii, nu a beneficiat, ca urmare acțiunea formulată apare nefondată, față de decizia obligatorie pronunțată de Curtea Constituțională, arătată mai sus.
În consecință, în baza disp.art.312 al.1,2 și 3 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR și se va modifica în parte sentința civilă nr. 159/2008 Tribunalului Galați în sensul că se va respinge capătul de cerere privind acordarea indexărilor corespunzătoare anului 2007 și în continuare.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Referitor la recursul declarat de reclamanți, Curtea apreciază că este întemeiat doar în ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de 15%.
Astfel, în cauză, la data de 15 decembrie 2008, s-a pronunțat decizia nr. 46 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul procurorilor și judecătorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin.1, 2, din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora.
S-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază lunar.
, potrivit art. 329 alin. 3.pr. civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință." De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat contra Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Astfel, acțiunea promovată de reclamanți este fondată pentru acest capăt de cerere însă cuantumul corect al sporului de confidențialitate așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție este de 15% și nu de 30%.
Întrucât decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a emis după data pronunțării hotărârii primei instanțe, devin incidente disp. art. 305. Civilă, fiind vorba un înscris nou.
În ceea ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond referitoare la faptul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu există discriminare în raport cu procurorii DIICOT, se apreciază că nu este întemeiată.
Așa cum s-a arătat mai sus, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare la salariu egal pentru muncă egală.
În interpretarea disp. art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italia, autres c/-V, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără că acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În cauză, reclamanții sunt judecători ai Secției civile din cadrul Tribunalului Galați iar intervenienții asistenți judiciari la aceeași instanță și se consideră discriminați față de procurorii ce activează în cadrul și, apreciindu-se că se află într-o situație similară cu aceștia.
Înființarea, organizarea și funcționarea este reglementată de Legea nr. 508/2004, fiind structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Art. 2 din Legea nr. 508/2004 reglementează următoarele atribuții pentru: a) efectuarea urmării penale pentru infracțiunile prevăzute în prezenta lege și în legile speciale; b) conducerea, supravegherea și controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispoziția procurorului de către ofițerii și agenții de poliție aflați în coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; c) sesizarea instanțelor judecătorești pentru luarea măsurilor prevăzute de lege și pentru judecarea cauzelor privind infracțiunile date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; 1) conducerea, supravegherea și controlul activităților de ordin tehnic ale urmăririi penale, efectuate de specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; d) studierea cauzelor care generează săvârșirea infracțiunilor de criminalitate organizată, trafic de droguri, criminalitate informatică și terorism și a condițiilor care le favorizează, elaborarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației penale în acest domeniu; e) constituirea și actualizarea bazei de date vizând infracțiunile ce sunt date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; f) exercitarea altor atribuții prevăzute de Codul d e procedură penală și de legile speciale.
Conform art.11 alin.1 din același act normativ, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Prin urmare, diferența de tratament în salarizarea celor două categorii de personal decurge din situarea acestora pe poziții diferite în ceea ce privește gradul instanței sau parchetului la care funcționează.
Reclamanții și intervenienții-judecători ai Secției civile respectiv asistenți judiciari nu se află în situații analoage sau comparabile cu procurorii din cadrul și întrucât nu îndeplinesc nici una din atribuțiile exercitate de aceștia, potrivit legii și amintite mai sus.
Curtea constată că nu poate fi reținută existența discriminării, în condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudența sa că diferența de tratament devine discriminare în sensul art.14 din Convențienumai atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. În speță însă diferența de salarizare în cadrul categoriei profesionale a magistraților rezultă din atribuțiile diferite pe care aceștia le îndeplinesc.
Se observă că reclamanții intimați și intervenienții invocă, în sprijinul motivelor acestui capăt de cerere, faptul că se creează un regim preferențial al procurorilor ce activează la. în raport cu judecătorii careinstrumenteazăcauze ce sunt date de legiuitor în competența acestei instituții. Ori, acest argument nu poate fi primit întrucât reclamanții sunt judecători ai Secției civile și nu instrumentează cauze aflate în competența DIICOT iar intervenienții sunt asistenți judiciari ce intră doar în componența completelor de litigii de muncă și asigurări sociale.
Un alt argument arătat de către reclamanți și intervenienți este acela că, deși activează în cadrul Secției civile, nu se poate crea un tratament diferențiat între judecătorii secției penale și cei ai secției civile. Ori, această motivare este în neconcordanță cu obiectul acțiunii deoarece s-a invocat discriminarea între judecători și procurori DIICOT iar nu între judecătorii Secției civile și cei ai Secției penale.
În consecință, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru a se putea constat existența unei stări de discriminare, reclamanții și intervenienții având cu totul alte atribuții decât procurorii DIICOT. În acest caz, soluția aleasă de legiuitor în ceea ce privește salarizarea apare ca fiind bazată pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Față de toate considerentele expuse mai sus, se apreciază că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr. civilă, invocat de recurenți și, față de aceste considerente, în baza disp.art.312 al.1,2,3, Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de reclamanți și se va modifica în parte sentința civilă nr. 159/2008 a Tribunalului Galați în sensul că va admite capătul de cerere privind acordarea sporului de confidențialitate.
În ceea ce privește recursul declarat de intervenineți ce vizează doar neacordarea sporului de confidențialitate, Curtea apreciază că este nefondat.
Obiectul acțiunii este plata sporului de confidențialitate către intervenienții și care au funcția de asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Galați.
Se apreciază că acest capăt de cerere este nefondat față de decizia nr.46 din 15 decembrie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul nr.27/2008.
Prin decizia nr. 46, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin.1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora.
Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Ori, Înalta Curte de Casați și Justiție a stabilit clar care sunt categoriile profesionale care beneficiază de sporul de confidențialitate astfel că nu este aplicabilă asistenților judiciari.
Rolul recursului în interesul legii este de a asigura o interpretare unitarăa unor texte de legecare au primit o soluționare diferită din partea instanțelor.
Potrivit art. 239 al.2 Cod procedură civilă, instanțele au obligația să interpretezeacel text de legecu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, exact cum este analizat prin decizia pronunțată în interesul legii.
Analizând dispozitivul deciziei nr. 44/15 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se observă că aceasta a asigurat interpretarea unitară a următoarelor articole: 99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 al.1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și ale art.78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora.
Ori, categoria asistenților judiciari este reglementată de Legea nr. 304/2004 aceștia nefiind cuprinși în nici un text de lege interpretat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin dispozitiv.
Lecturând considerentele deciziei nr.44 se observă că Înalta Curte de Casație și Justiție nu face nici o referire cu privire la categoria asistenților judiciari.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată strict cu examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la acordarea sporului de confidențialitate judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea nu și cu privire la asistenții judiciari.
Prin urmare, nici considerentele și nici dispozitivul deciziei civile nr.44/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție G nu fac nici o referire cu privire la categoria asistenților judiciari.
De asemenea, prin decizia nr.838/27.05.2009 a Curții Constituționale s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, Guvern și instanțele judecătorești reținând că doar Parlamentul și Guvernul, prin delegare legislativă, au competența de a institui modificarea sau abrogarea normelor juridice cu putere de lege, rolul instanțelor fiind de analiza justiției, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
S-a statuat că instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a aplica justiția conform art. 126 al.1 din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, extinderea și exercitarea drepturilor subiective.
Mai mult, Curtea Constituțională a considerat că acordarea unor drepturi decât cele prevăzute expres de lege este o depășire a puterii judecătorești.
Nu se încadrează nici în cazurile de excepție prevăzute în considerentele deciziei Curții Constituționale în sensul că, decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art.329 Cod procedură civilă, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unei hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice.
Mai arată Curtea Constituțională că, (.) efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională.
Întrucât acordarea sporului de confidențialitate către asistenții judiciari nu este prevăzut de nici un act normativ, a admite acțiunea înseamnă a încălca dispozițiile obligatorii ale deciziei Curții Constituționale nr. 838/27.05.2009.
Față de toate aceste considerente, în baza disp. art.312 al.1 cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,- sector 5, împotriva sentinței civile nr.662/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.662/21.05.2008 a Tribunalului Galați în sensul că:
Constată ca fiind prescris dreptul la acțiune privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada 11.10.2004 - 18.11.2004.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 662/2008.
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Galați și de reclamanții, și.
Modifică în parte sentința civilă nr. 159/1.02.2008 a Tribunalului Galați în sensul că:
Respinge ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților către reclamanți și intervenienți a indexărilor aferente anului 2007 și în continuare.
Înlătură mențiunea privind efectuarea mențiunilor referitor la indexare în carnetele de muncă.
Admite capătul de cerere privind acordarea sporului de confidențialitate solicitat de reclamanți.
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați să plătească reclamanților sporul de confidențialitate în cuantum de 15% calculat la indemnizația brută lunară pe perioada 11.2004 - 12.XI.2009, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienții și - împotriva sentinței civile nr.159/2008 a Tribunalului Galați.
Pronunțată în ședința publică, azi 19 Ianuarie 2010.
Președinte, Judecător,
Grefier,
a
CU OPINIE SEPARATĂ, doar în ceea ce privește:
Admiterea recursului declarat de intervenienții și -, modificării în parte sentinței civile nr. 159/2008 a Tribunalului Galați, în sensul obligării pârâților la plata către recurenții - intervenienți a sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară pe perioada 24.10.2004 - 12.11.2009, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Am opinat separat doar în ceea ce privește admiterea recursului declarat de intervenienții și -, a modificării în parte a sentinței civile recurate în sensul obligării pârâților la plata către recurenții - intervenienți a sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară pe perioada 24.10.2004 - 12.11.2009 în formă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, pentru următoarele considerente:
Recursul intervenienților și -, vizează modalitatea de soluționare de către prima instanță a capătului de cerere privind obligarea pârâților la acordarea, corespunzător perioadei lucrate, a sporului de confidențialitate de 30% din indemnizația de bază brută lunară, în sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
Referitor la sporul de confidențialitate în cuantum de 15% din indemnizația de bază brută lunară, problema de drept a fost dezlegată cu privire la existența dreptului de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr. 27/2008.
Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 al. l lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, judecătorii, procurorii, personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază.
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007) cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr. 8/2007).
În aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. 1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 1 și 15 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. i din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de convingeri, sex, vârstă. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin. 1 este considerată discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art. 2 alin. 1-3).
Prin nr.OG137/2000, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 324/2006, au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. L 180 din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. 3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art. 155 din Codul muncii și art. 38 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art. 41 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin nr.OUG 55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală, sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art. 41 alin. 3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, dar care, amândoi, lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unii dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-1 primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constitute, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu cât și a adaosurile la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
S-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 16 al. 1 din Constituție, republicată, ale art. 1-3 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Potrivit art. 27 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Decizia fiind pronunțată în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel că nu se mai pune problema argumentării existenței dreptului la acest spor de confidențialitate.
Teza reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul hotărârii este pe deplin aplicabilă și categoriei asistenților judiciari, aceștia făcând parte din personalul din justiție, considerentele deciziei date în interesul legii susținând cu valoare de principiu teza corectă în interpretarea și aplicarea unor legi.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că sporul de confidențialitate de 15% nu este prevăzut de vreun act normativ însă acordarea acestuia are caracter discriminatoriu, ceea ce îi îndreptățește pe intimații-reclamanți la solicita despăgubiri egale cu 15% reprezentând spor de confidențialitate.
Nu pot fi reținute apărările formulate conform cărora decizia nr. 46/2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în materia recursului în interesul legii nu mai pot produce efecte după pronunțarea deciziei nr. 838/2009 a Curții Constituționale, avându-se în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării dată problemei de drept pentru instanțele judecătorești și dispozițiile imperative ale art. 329 al. 3 Cod procedură civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea (cauza Beian contra României, 2007).
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării și aplicării unitare a legii, curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară Deciziei nr. 24/12.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000 Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești iar, potrivit aceluiași text, dezlegarea data de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale, se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza contra Regatului Unit, 1995), în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori in calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin.(l) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997 a Curții Constituționale, s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință".
De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii.
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că o asemenea soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (cauza Brincart contra Italiei, 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Apărările formulate în cauză de către recurentul-pârât nu pot fi primite avându-se în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării dată problemei de drept pentru instanțele judecătorești și dispozițiile imperative ale art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Chiar prin decizia cu nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională arată clar că " - apare evident faptul că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 Cod procedură civilă - nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâi judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice".
Mai arată Curtea Constituțională că, - efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională".
În ceea ce privește plata sumelor pretinse în formă actualizată cu indicele de inflație curtea le apreciază ca fiind datorate, potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans).
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația
păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
În consecință, Codul muncii prin dispozițiile art. 161 alin. 4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
În consecință, am apreciat asupra obligării pârâților la plata și către recurenții - intervenienți a sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația de bază brută lunară pe perioada 24.10.2004 - 12.11.2009, în forma actualizată cu indicele de inflație la data plății.
De menționat și faptul că existența unui atare drept a fost recunoscută categoriei asistenților judiciari începând cu data de 12.11.2009, în temeiul dispozițiilor înscrise în Anexa VI, art. 1 lit. B și art. 4 al.1 lit.b, al.3 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Judecător,
: /22.01.2010
Op.separată: /28.01.2010
:DC/16 ex/08.02.2010
Fond:/
Asistenți judiciari:/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
